20.09.2010
Demurger, Alain. Cavalerii lui Christos / trad. din lb franc.: Ovidiu Pecican. - Chişinău: Cartier, 2003. - 460 p.
Despre această carte
Nu există în franceză o sinteză despre ordinele religios-militare. Această carte nu are altă ambiţie decît aceea de a prezenta o privire de ansamblu asupra istoriei acestor ordine în timpul perioadei medievale, perioadă care le-a văzut născîndu-se, dezvoltîndu-se şi intrînd în declin. Autorul cărţii a vrut să demonstreze că există o "familie" a ordinelor religios-militare, şi de aceea, prezintă în două părţi cronologice indinspensabile o vedere sintetică asupra diferitelor aspecte ale organizării şi vieţii ordinelor, cu riscul aproximărilor şi, fără îndoială, al erorilor.
Documentarea şi literatura istorică, deşi ambundente, sunt inegale şi dispersate. Părţi întregi ale arhivelor ordinelor, înŢara Sfîntă sau în Spania, au dispărut; anumite ordine, mai puţin importante, sau foarte rău documentate. În fine, orientările diferite ale diverselor şcoli istorice fac dificilă sinteza: forfoteala actuală a producţiei spaniole este de un mare interes, dar istoricii acestei ţări s-au întors esenţialmentte către studiul patrimoniului ordinelor, ceea ce, fără îndoială, nu este partea cea mai originală a istoriei lor; la fel, producţia franceză este bogată în studii locale şi regionale.
Sursa imaginii: www.cartier.md
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu