De mai bine de jumătate de secol, pe 27 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului, ca semn de apreciere a uneia dintre cele mai vechi arte din lume, arta scenică.Instituită în 1961 de către Institutul Internaţional de Teatru din Franţa, evenimentul a dat naştere unei tradiţii frumoase, prin care personalităţi şi oameni de cultură marcanţi împărtăşesc propriile reflecţii asupra teatrului, ca artă şi punte între oameni, printr-un mesaj internaţional transmis întregii lumi. O zi în care masca şi scena fascinează, iar ralitatea ia o nouă imagine. Teatru înseamnă dramă, comedie, spectacol muzical sau alt tip de spectacol artistic în fața unui public. Teatrul implică munca unei echipe în spatele scenei: proiectanți, constructori, tehnicieni, costumieri şi machiori, actori şi regizori. Teatrele profisioniste oferă ultimile inovaţii din electronică, sisteme de iluminat şi sonorizare.
Ciobotaru, Anca Doina. Teatrul de animaţie între magie şi artă.- Iaşi: Prinnceps Edit, 2006.- 251 p.
Prin lucrarea dată autoarea cărţii proectează imaginea inedită privind “Universul interior al artei de animaţie”. Lucrarea dată încearcă să arate spectatorilor ce nu cunosc identitatea şi nici efortul păpuşarului, nimeni nu se gîndeşte la poziţiile incomode de animare, la faptul că vocea şi trupul sunt supuse unor tensiuni nebănuite.Autoare prin lucrarea sa ne spune că păpuşarul este înainte de orce, un artist cetăţian, sensibil la problemelecomunităţii, faţă de care ia atitudine; imoralitatea, corupţia, violenţa, intoleranţaîi stimulează imaginaţia, spiritul combativ.
Teatrul Naţional Vasile Alexandri: 1957- 2007.- Chişinău, 2001.- 54 p.
Lucrarea dată reprezintă un album ce vizează toată activitatea teatrală a marelui scritor Vasile Alexandri.
Teatru chinezesc din secolul XX. – Bucureşti: Univers, 1981.- 438 p.
Lucrarea dată este o antologie ce ilustrează orizontul de inspiraţie al dramaturgiei chineze din secolul al XX-lea, ce face trimitere la noţiunii de modernism în libertăţile şi limitele lui la intersecţia inovaţiei cu tradiţia şi individualizarea noii formule teatrale care uneori este mai aproape iar în alte cazuri find mai departe de viziunea europeană dar care tinde totuşi de a depăşi autoritatea tradiţiei.
Iorga, N. Teatru şi societate.- Bucureşti:Ed. Eminescu, 1986.- 313 p.
Teatru şi societatea este o lucrare ce uneşte între coperţile sale cronicile, articole, portretele, studiile, capitole din Istoria literaturii romîne, intervenţiile parlamentare pe care, timp de o jumătate de secol, N. Iorga le-a dedicat teatrului. Începînd cu intervenţia tînărului de 19 ani în răsturnarea polemică declanşată la premiera Năpastei de I. L. Caragiale şi pînă în anul 1939, N. Iorga a acordat cercetării şi aprecierii fenomenului teatral un loc însemnat încadrîndu-l în structurile societăţii româneşti.
Saceanu, Amza. Teatrul ca lume.- Bucureşti:Ed. Meridiane, 1985.- 356 p.
Această carte redă o imagine relavatoare a uneia dintre cele mai înfloritoare momente ale Teatrului românesc o artă care se bucură de o mare preţuire din partea statului şi poporului, făcînd parte din acele importante mijloace culturale prin care Revoluţia făureşte chipul statura omului zilelor noastre şi ale celui de mîine.
Kivu, Dinu. Teatrul, la timpul prezent.- Bucureşti:Ed. Eminescu, 1993.- 339 p.
Culegerea dată cuprinde 350 din 2050 de pagini dectilografiate în care sunt adunate o bună parte a textelor despre teatru scrise şi publicate de către Kivu pe parcursul unui sfert de viac. Ziaristul nu obişnuia să-şi strîngă aeticolele apărute şi nici macar să-şi noteze locul şi data acestor apariţii. Însă s-au păstrat foarte multe din manuscrisele textelor selectate şi sa realizat acest volum.
Măciucă, Constantin. Tatrul şi teatrele. Bucureşti: Ed. Eminescu, 1989.- 228 p.
În lucrarea dată sunt prezentatae activitatea şi dezvoltatrea teatrelor. Cum se desfăşoară şi cum se organizează o pesă de teatru.
Carandino, N. Teatrul aşa cum l-am văzut .- Bucureşti: Ed. Eminescu, 1989.- 278 p.
Acest volum cuprinde o parte din scrierile despre teatru ale lui N. Carandino, publicate între anii 1935-1945 în ziarele şi revistele Bis, Facla, Reporter, România, Azi, Revista română, Curierul. În selectarea cronicilor dramatice şi a articolelor care urmăresc să recompună o imagine cît mai sugestivă a peisajului teatral al vremii, în aspectele sale caracteristice.
