Se afișează postările cu eticheta recomandări de lectură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta recomandări de lectură. Afișați toate postările

20.04.2015

Despre valorile familiei

Importanţa care i se acordă în prezent familiei a devenit una majoră, îndeplinind diverse roluri la nivel social. Familia este un element important în ceea ce priveşte organizarea umană, elementul care realizează totalitatea funcţiilor societăţii: reproducerea şi asigurarea continuităţii biologice a speciei umane, producerea mijloacelor de subzistenţă, educarea şi socializarea copiilor etc. Actualitatea Familia : Probleme sociale, demografice şi psihologie / red.: Gh. Paladi, A. Timuş. – Chişinău: S. n., 2005. – 232 p.
problemelor familiale este determinată de locul institutului familiei în structura generală a societăţi, de funcţiile şi rolul lui în educaţia generaliilor tinere este de părere A. Timuş, membru corespondent al A. Ş. Moldovei în lucrarea
Din cauza migraţiei populaţiei Republicii Moldova, în ultimul timp, instituţia familiei a devenit în atenţia autorităţilor centrale prin organizarea diferitor activităţi. Astfel, în acest an, pentru a 2 oară consecutiv se organizează festivalul familiei. Această zi este celebrată pe 15mai, în conformitate cu decizia Adunării Generale a ONU, adoptată prin Rezoluţia 47/237 din 20 septembrie 1993. Obiectivul principal al acestei zile este de a sublinia importanţa familiilor în societate şi a promova valorile familiei - egalitatea, împărţirea responsabilităţilor casnice, dragostea, respectul, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor bătrâne.
Această zi este celebrată la data de 15 mai, în Despre Ziua Internaţională a Familiei în Republica Moldova. În anul 2009, Ziua Internaţională a Familiei a fost celebrată în Moldova prin organizarea, în premieră, a Festivalului Familia. Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF), cu suportul agenţiilor ONU în Moldova, în special al UNFPA, Fondul ONU pentru Populaţie, UNIFEM, Fondul Naţiunilor Unite pentru Femei, precum şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM). Festivalul s-a desfăşurat în trei oraşe - Chişinău, Bălţi şi Cahul, reuşind să adune aproape 30 000 de persoane. Mesajul de bază al evenimentului a fost „Valorile creează Familia - Familia Creează Valori”. Această primă iniţiativă de organizare a Festivalului Familia în Republica Moldova a sporit gradul de conştientizare al participanţilor cu privire la valorile de familie, precum şi capacitatea de reacţie a autorităţilor centrale şi locale faţă de problemele cu care se confruntă familiile în ziua de azi. Pentru a menţine subiectul instituţiei familiei pe agenda publică, precum şi a sensibiliza societatea cu privire la importanţa mediului familial sănătos, celebrarea Zilei Familiei trebuie să devină o tradiţie în Republica Moldova. Conceptul Festivalului Familia în 2010.

Obiective:
Instituţia familiei în R. Moldova se confruntă la ora actuală cu o profundă criză morală, de aceea se impune o abordare complexă şi multidisciplinară a acestei situaţii, pentru a consolida valorile familiei. Pe această cale, Festivalul Familia, care marchează Ziua Internaţională a Familiei, îşi propune să sensibilizeze opinia publică cu privire la valorile familiei şi să promoveze instituţia familiei şi implicaţiile morale ale acesteia. Având disponibilitatea financiară şi interesul din partea autorităţilor centrale şi locale, se propune ca evenimentul în anul 2010 să fie organizat la nivel naţional. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Autorităţile Publice Locale şi Agenţiile ONU vor avea un rol-cheie în organizarea şi coordonarea Festivalului. Alţi parteneri locali, cum ar fi bisericile, şcolile, ONG-urile de tineret, mass-media, vor fi invitaţi să participe la eveniment.
Rezultatele aşteptate
• Festivalul Familia şi alte evenimente organizate în contextul Zilei Internaţionale a Familiei, cu sprijinul şi participarea Administraţiei Publice Locale şi Centrale, a comunităţii donatorilor, societăţii civile, reprezentanţilor bisericii, mass-media şi altor parteneri se vor desfăşura în cel puţin 10 raioane/localităţi ale Republicii Moldova;
• Vor fi produse materiale promoţionale, pentru a fi distribuite participanţilor la Festivalul Familia (postere, pliante mici, chipiuri etc.);
• Va fi organizată o conferinţă de presă pentru lansarea Festivalului Familia, cu participarea reprezentanţilor ministerelor de resort;
• Evenimentele organizate cu ocazia Festivalului Familia vor fi reflectate în mass-media naţionale şi locale;
• Agenţia sau ONG-ul angajat pentru organizarea Festivalului Familia va elabora un raport final privind desfăşurarea evenimentului, practicile bune, lecţiile învăţate şi recomandările pentru viitor.

Impactul evenimentului
• O atenţie sporită din partea APL-lor pentru promovarea egalităţii de gen, protecţia femeilor vulnerabile, copiilor abandonaţi, persoanelor în vârstă etc.;
• Grad de conştientizare sporit din partea publicului larg cu privire la importanţa unei familii sănătoase şi armonioase;
• Atenţie sporită din partea factorilor de decizie faţă de instituţia familiei;
• Deschidere din partea APL-lor faţă de organizarea la nivel local a activităţilor sociale ce ar viza protecţia şi sprijinirea familiilor vulnerabile, a persoanele nevoiaşe etc.
• Implicarea mai activă a actorilor sociali din comunitate - şcoli, biserici, centre de tineret, etc. în organizarea activităţilor la nivel comunitar.
În cadrul Festivalului Familia, Ministerul Edcaţiei în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei desfăşoară Concursul Republican "Enciclopedia Familiei".
Festivalul FAMILIA cu genericul "Familia crează valori, valorile crează familia" a fost lansat astăzi la Chişinău, în cadrul unei conferinţe de presă. Dna Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a menţionat că Festivalul se desfăşoară în perioada 10 - 16 mai în oraşul Chişinău şi 10 raioane ale republicii, iar scopul de bază al acestui eveniment este promovarea valorilor de familie, între care dragostea, respectul reciproc, împărţirea egală a responsabilităţilor casnice, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor bătrâne. Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a subliniat că în rezultatul schimbărilor rapide în domeniul economic, social, cultural şi politic instituţia familiei se confruntă cu unele probleme, precum sunt declinul şi îmbătrînirea populaţiei, instabilitatea condiţiilor de trai ale familiei şi impactul migraţiei legale şi ilegale a părinţilor în căutarea unui loc de muncă. Toate acestea sunt elucidate şi în procesul de elaborare a politicilor sociale.
Sursa: http://www.unfpa.md şi www.stiri.md
Din considerentele de mai sus, venim cu o listă bibliografică a cărţilor ce refletă acest subiect şi care sunt tratate din punct de vedere psihologic, etic, social, legislaţie. Documentele propuse spre consultare se află în fondul de carte a Bibliotecii Municipale “B. P. Hasdeu. Lista prezentată include doar o parte din cărţile existente în colecţiile bibliotecii.

Albu, Adriana. Asistenţa în familie a persoanei cu deficienţă funcţională / Adriana Albu, Constantin Albu, Ioan Petcu, cuv. înainte: I. Haulică. - Iaşi: Polirom, 2001. - 235 p.
Avram, Marieta. Legislaţia familiei / Marieta Avram, Flavius Baias. - Bucureşti: All Beck, 2001. - 648 p.
Banciu, Doina. Adolescenţii şi familia / Doina Banciu, Sorin M Rădulescu, Marin Voicu. - Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987. - 291 p.
Biblioteca medicală a familiei / trad.: Doina Pienescu. - Bucureşti: Enciclopedia Rao, 2002. - 184 p.
Bolovan, Sorina Paula. Familia în satul românesc din Transilvania / Simion Retegan, Vasile Sălăjan, Leon Leon. - Cluj-Napoca: Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1999. - 396 p.
Cercetarea monografică a familiei / contribuţie: Xenia C. Costa-Foru. - Bucureşti: Fundaţia Regele Mihai I, 1945. - 323 p.
Ciutacu, Florin. Codul familiei. - Bucureşti: Oscar Print, 1999. - 158 p.
Codul căsătoriei şi familiei al Republicii Moldova. - Chişinău: S. n., 2000. - 48 p.
Codul familiei al Republicii Moldova. - Chişinău: Elena V. I., 2006. - 83 p.
Colac, Tudor. Familia: valori şi dimensiuni culturale. - Chişinău: Universul, 2005. - 346 p.
Coroliov, Iu. A. Tineretului: Despre căsătorie şi familie. - Chişinău: Lumina, 1984. - 79 p.
Etica şi psihologia vieţii de familie / red.: I. V. Grebennicov, trad.: A. I. Silvestru. - Chişinău: Lumina, 1986. - 282 p.
Familia : Probleme sociale, demografice şi psihologie / red.: Gh. Paladi, A. Timuş. - Chişinău: S. n., 2005. - 232 p.
Goody, Jack. Familia europeană / Jack Goody, trad.: Silvana Doboş. - Iaşi: Polirom, 2003. - 256 p.
Iluţ, Petru. Sociopsihologia şi antropologia familiei. - Iaşi: Polirom, 2005. - 294 p.

Ivanov, M. A. Căsătoria, familia, copii / M. A. Ivanov. - Chişinău: Lumina, 1987. - 128 p.
Kilkelly, Ursula. Dreptul la respectarea vieţii private de familie / Ursula Kilkelly. - Chişinău: S. n., 2003. - 72 p.
Litin, Scott. Ghidul sănătăţii familiei / Scott Linit, trad.: Adriana Muşat, Dragoş Radu, Andrei Vasilecu. - Bucureşti: All, 2008. - 1448 p.
Lozanu, Mina. Educaţia sexuală a tineretului şi problema creării familiei / Mina Lozanu. - Chişinău: Ruxanda, 1998. - 32 p.
Lutkov, B. A. Educaţia prin muncă în familie / B. A. Lutkov, L. V. Lutkova. - Chişinău: Lumina, 1989. - 141 p.
Mesagerul Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova. - Chişinău, 1998. - 46 p.
Mitrofan, Iolanda. Cuplul conjugal: Armonie şi dizarmonie / Iolanda Mitrofan; Doru Gheorghe Dumitrescu. - Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989. - 277 p.
Mitrofan, Iolanda. Elemente de psihologie a cuplului / Iolanda, Nicolae Mitrofan. - Bucureşti: Şansa, 1996. - 253 p.
Mitrofan, Nicolae. Dragostea şi căsătoria / Nicolae Mitrofan. - Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984. - 223 p.
Mitrofan, Iolanda. Psihologia relaţiilor dintre sexe: Mutaţii şi alternative / Iolanda Mitrofan. Cristian Ciupercă, Mihai Tonici. - S. l.: Alternative, 1997. - 368 p.
Prevenirea violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane / Ruslana Bezpalcei. - Chişinău: Pontos, 2002. - 240 p.
Psihologia familiei / coord.: Petroman, Pavel. - Timişoara: Eurobit, 2003. - 226 p.
Roudinesco, Elisabeth. Familia în dezordine / E. Roudinesco, trad.: Nicolae Baltă. - Bucureşti: Trei, 2006. - 179 p.
Sălăgean, Viorel. Adolescentul, Familia şi Reproducerea / V. Sălăgean, D. Titieni, I. Vinţi, N. Costin. - Cluj-Napoca: Dacia, 1997. - 189 p.
Seleznev, N. V. În familie creşte un fiu / N. V. Seleznev. - Chişinău: Lumina, 1986. - 122 p.
Spânu, Mariana. Introducere în asistenţa socială a familiei şi protecţia copilului. - Bucureşti: Ed. Tehnică, 1998. - 222 p.
Stănciulescu, Elisabeta. Sociologia educaţiei familiale: în 2 vol. / Elisabeta Stănciulescu, Agnes Pitrou. - Iaşi: Polirom, 2002.
Vol. 1: Familie şi educaţie în societatea românească. - 432 p.
Vol. 2: Strategii educative ale familiilor contemporane. - 278 p.
Ştefan, Cristina. Familia monoparentală / Cristina Ştefan, pref.: Mihaela Miroiu. - Iaşi: Polirom, 2006. - 315 p.
Tînărul în familie / red.: Lucia Pietraru. - Bucureşti: Ed. Medicală, 1979. - 59 p.
Vocaţia familiei în dezvoltarea comunicării interetnice în România / coord.: Ana Bogdan Tucaciov. - Bucureşti: S. n. - 142 p.
Viu este Dumnezeu - Catehism pentru familie / trad.: Broşteanu; Aurel Galeriu, Părinte. - Bucureşti: S. n., 1992. - 558 p.

O problemă care a devenit în vizorul autorităţilor publice centrale atît de la noi cît şi în ţările est-europene se datorează migraţiei populaţiei, a copiilor rămaşi în grija rudelor, afectînd, astfel,
dezvoltarea psihologică a acestora din urmă. În România a fost turnat un film care relatează tragica realitatea a migraţiei. Weekend cu mama este un film de lungmetraj regizat de Stere Gulea şi produs de MediaPro Pictures cu spirjinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Filmul marchează debutul actriţei Adela Popescu în lungmetraj.
În urmă cu 15 ani, Luiza a plecat în Spania, lăsînd-o pe Cristina, fetiţa ei în vîrstă de trei ani, în grija rudelor. Revenită în ţară, femeia descoperă adevăruri şocante, de care a fost ţinută la distanţă: fiica ei a fugit de acasă, e dependentă de droguri şi are o fetiţă de doi ani pe care a lasat-o în grija unui orfelinat. Macinată de vinovaţie, Luiza încearcă să o salveze pe Cristina şi să-şi răscumpere greşelile. Are la dispozitie... un weekend. La editura Rao din Bucureşti a apărut şi cartea, cu acelaşi titlu. Detaliile le puteţi afla vizitînd site-ul www.weekendcumama.ro. Filmul mai poate fi vizionat şi online pe http://www.trilulilu.ro/Trilu2008Lilu/b73d2dbae6e5ff şi http://www.trilulilu.ro/Trilu2008Lilu/b73d2dbae6e5ff

Vă dorim vizionare plăcută!

Sursa imaginilor:
www.hogaresnuevos.com 
onisifor-ghibu.blogspot.com,
www.cinemagia.ro


18.12.2014

Colinde, urături şi tradiţii de Crăciun

Sărbătorile de iarnă, prin magia lor, sunt cele mai aşteptate, creînd o atmosferă feerică în mijloc de iarnă. Florile Dalbe, Lerui ler, Steaua sus răsare şi alte colinde de acest gen, sau obiceui Capra, şi urăturile răsună vesel, urînd tuturor un an nou plin de armonie şi sănătate.
În prezent, tot mai mult dăm uitării obiceiurilor şi valorilor noastre tradiţionale, dînd prioritate sărbătorilor şi datinilor altor popoare, doar pentru că ni se par... mai interesante și pline de farmec. Deşi, obiceiurile şi tradiţiile româneşti, care de multe ori au avut de suferit din cauza invaziei diferitor popoare, s-au păstrat, sau mai bine zis au fost păstrate de strămoşii noştri, lăsându-ne ca moştenire spirituală...
Referitor la datinile strămoşeşti de Crăciun şi Anul Nou, trebuie să subliniem că unele din aceste obiceiuri au dispărut, iar altele sînt pe cale de a fi date uitării şi înlocuite cu împrumuturi străine, ca „Pomul de Crăciun” afirmă Pantelimon Miloşescu în cartea sa Datini strămoşeşti. Considerăm că nu ar trebuie să ne uităm tradiţiile şi datinile, pentru că acestea, de fapt, ne reprezintă şi ne duc faima.
Din considerent că sărbătorile de iarnă bat la uşile noastre, vă oferim cîteva titluri de carte, care includ colinde, urături, dar şi diverse informaţii utile vizavi de magia sărbătorilor de iarnă:

Crăciunul reprezintă o sărbătoare de suflet, avînd şi o istorie fascinantă, cu atît mai mult că în această zi este considerată sărbătoarea Naşterii Domnului. În diverse ţări, sărbătoarea Crăciunului este denumită diferit, la englezi Christmas (cuvînt Christhmas înseamnă „Mesa lui Christos” (o masă specială, tinută de Biserica romano-catolică pentru a celebra naşterea pruncului Iisus), termen prescurtat ulterior Christ-Mass, apoi Xmas, formă folosită pentru prima dată în Europa, în jurul anilor 1500 şi a cărei literă initială derivă din alfabetul grecesc: Xristos), de germani Weihnachten sau Christnacht, de francezi – Noël, de italieni – Natale, de spanioli – Noche Buena, de norvegieni – Jul, de suedezi – J Oel, de danezi – Juul, de saxoni – Gehul, de celţi – Gewel, de polonezi – Willia, de ruşi – Rozdjestva, de bulgari – Bozik, de ucraineni – Rizdvo, de sîrbi şi sloveni – Bozic. Românii folosesc pentru această sărbătoare creştină termenul de Crăciun.
Simbolurile de Crăciun
Dacă în antichitate, Crăciun era cunoscut şi venerat de geto-daci ca fiind un zeu solar atotputernic, echivalentul zeului roman Saturn şi al zeului iranian Mithra, creştinismul suprapune peste această imagine o nouă legendă car tinde să anihileze perspectiva imagistică păgînă. Ursuzul cioban Crăciun refuza să o primească în bogatele sale case pe Fecioara Maria, dar miloasă, soţia acestuia, Crăciuneasa, o adăposteşte, în staul şi o ajută să nască. Auzind de aceasta, Crăciun îşi pedepseşte violent nevasta, tăindu-i mîinile din coate, dar Maica Domnului săvîrşeşte o minune, lipindu-i-le la loc. Convins că în grajdul său s-a născut Mîntuitorul lumii, Crăciun se căieşte amarnic şi îşi împarte toată averea copiilor săraci, aceasta fiind, în accepţiunea creştină, originea minunatelor daruri de Crăciun.
Pînă în secolul al XIX-lea, Moş Crăciun era un personaj terifiant, care speria şi ameninţa copiii. În America, moşul era imaginat ca un personaj sălbatic care venea tocmai din inima întunecată a pădurii, îmbrăcat în costum de vînător, călătorind într-o sanie trasă de reni. În Germania, Moş Crăciun sau Weinachtsman era un bătrîn care obişnuia să-i pedepsească pe copiii obraznici, aducînd părinţilor în dar nuiele de mesteacăn. În Austria, Moşul era mereu însoţit de un monstru cu păr bogat şi coarne, limbă roşie şi ochi înspăimîntători, cunoscut cu numele de Krampus. În Anglia, Father Christmas ori Old Christamas era reprezentat de un bătrînel care purta un vas de băutură cu care toasta în Ajunul Anului Nou şi în noaptea Bobotezei. În Franţa, Père Nöel avea aceeşi reputaţie terifiantă, malefică, fiind prezentat ca un călugăr nemilos care îi pedepsea crunt şi-i bătea pe copiii neascultători.
Personaj secular, moşul cu obraji bucălaţi şi cu plete ninse, jovial, cumsecade şi atît de iubit de cei mici, îmbrăcat în costum de culoare roşie, cu garnitură de blăniţă albă lapoale şi la mîneci, cu o bonetă catifelată, cu centură solidă şi cizme uriaşe, ca un pitic din poveste, care vine tocmai din Laponia sau din Finlanda, într-o sanie trasă de 8 reni (Rudolph, primul şi cel mai cunoscut ren, Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dashet, Donder, Prancer şi Vixen), cu sacul plin de daruri şi care intră în casă prin coş, pentru a pune în jurul bradului daruri pentru copiii cuminţi, a devenit personajul principal al Ajunului Crăciunului, aproape în întreaga lume. (Sursa informaţiei: Carte de Crăciun / concepţie şi realizare: Alina Hucai. – Iaşi : Sedcom Libris, 2006. – 294 p.)
În contextul în care se aproprie sărbătorile de iarnă, ne-am propus să vă oferim cîteva informaţii utile cu privire la semnificaţia acestor cărţi în care sunt incluse colinde, datini de Crăciun şi Anul Nou atît în spaţiul pruto-nistrean cît şi în alte zone româneşti. Tot aici, vă prezentăm cărți în care tratează acest subiect.

Carte de Crăciun / concepţie şi realizare: Alina Hucai. – Iaşi : Sedcom Libris, 2006. – 294 p.

Carte de Crăciun este o carte ce se află în colecţiile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” şi filiale ei din Chişinău. Această carte are informaţii vaste despre semnificaţia sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou. Coordonatoarea cărţii oferă informaţii despre semnificaţia Sărbătorii Naşterea Domnului, Crăciunul în alte ţări, Crăciunul Ianus, cultul diferitor zei, impunerea Crăciunului ca sărbătoare creştină, mozaicul religiilor, istoria calendarului, simbolurile de crăciun, Sfîntul Nicolae, ce repezintă bradul, legenda ghirlandelor, vîscul, superstiţiile legate de sărbătoarea Crăciunului în diverse ţări, Crăciunul şi Anul Nou în jurul lumii, dr şi neuitatele colinde.
În filele cărţii sunt incluse colinde în limbile română, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, engleză, germană, ebraică, suedeză, norvegiană.
La finalul cărţii sunt incluse versuri de scriitori români Lirism de iarnă: Fecioara Maria de D. Bolintineanu, La gura sobei de V. Alecsandri, Prier şi fata iernii de V. Alecsandri, Pomul Crăciunului de G. Coşbuc, Fulg de N. Labiş etc.; File desprinse dintr-un caiet cu proză ninsă: Strofe pentru zăpadă (poem în proză) de Ion Minulescu, Iubita de zăpadă (poem în proză) de Ion Pillat, Poemul de iarnă de Nichita Stănescu.
Iar în final – Reţete tradiţionale româneşti specifice sărbătorilor de iarnă.

Colac, Tudor. Sorcove de lumină: Consemnări, articole şi studii etnofolclorice. – Chişinău : Litera, 2001. – 248 p.

Datinele strămoşeşti sunt cele pe care se bazează continuitatea neamului. Cartea domnului Tudor Colac reflectă diverse articole vizavi de diverese obiceiuri tradiţionale. Şi cum pe noi ne interesează doar sărbătorile de iarnă, în primul capitol Bună dimineaţa, An Nou! este destinat obiceiurilor şi tradiţiilor.







Ştefănucă, Petre V. Datini şi creaţii populare. – Chişinău : Ştiinţa, 2008. – 440 p.

În această carte, autorul are un capitol destinat sărbătorilor de iarnă Datinile de Crăciun şi Anul Nou pe Valea Nistrului de Jos, unde vorbeşte despre tradiţiile populare din Basarabia, influenţa regimului rus, mai tîrziu sovietic asupra tradiţiilor româneşti din regiune. Petre V. Ştefănucă mai vorbeşte şi despre obiceiuri di zonă, precum colindatul, „Schimbul lichiilor” sau „Cu lichiiu”, obiceiul „Cu steaua”, localităţile unde se umblă cu Steaua şi cu Luceafărul, cum se formează grupele de colindători în dependenţă şi de obicei.
La fel, sunt descrise şi obiceiurile de Anul Nou, „unde copii umblă cu Pluguşorul în ziua de Ajunul de Anul Nou, după-amiază. În ziua de Anul Nou, dimineaţa, flăcăii umblă cu Semănatul. Cămăraşul mare se duce la fetele alese. Cînd intră în casă, spune:
„Să vă śie de bine
Sîntu Vasile!
Sănătate Noului
Şi la anul cu sănătate!
Să crească grîiele,
Şi mălaiele
Şi popuşoaiele!”
Alt obicei e malanca, căluţul, hurdughia, trecerea la majorat. Autorul descrie aceste obiceiuri.
Colindele româneşti au suferit puternice influenţe din partea colindelor ucrainene. Se colindă curent şi astăzi în două limbi: româneşte şi ucraineşte în următoarele sate: Chiţcani, Copanca, Leontina, Corcmaz, Tudora (mai rar) şi Palanca. Aici sunt incluse cîteva colinde, avînd şi notele muzicale.



Sărbători şi obiceiuri: răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român : în 4 vol.

Volumul I : Oltenia. – Bucureşti : Editura Enciclopedică, 2001. – 398 p.În partea a II-a a cărţii – Ciclul calendaristic. Sărbători şi obiceiuri cu dată fixă sunt incluse diverse sărbători inclusiv cele de iarnă: Crăciunul şi Anul Nou. În acest volum sunt incluse obiceiurile sărbătorilor de iarnă din Oltenia.
Volumul II : Banat, Crişana, Maramureş. – Bucureşti : Editura Enciclopedică, 2002. – 320 p.
În partea a II-a a cărţii – Ciclul calendaristic. Sărbători şi obiceiuri cu dată fixă sunt incluse diverse sărbători inclusiv cele de iarnă: Crăciunul şi Anul Nou. În acest volum sunt incluse obiceiurile sărbătorilor de iarnă din regiunile menţionate.
Volumul III : Transilvania. – Bucureşti : Editura Enciclopedică, 2003. – 449 p.
În partea a II-a a cărţii – Ciclul calendaristic. Sărbători şi obiceiuri cu dată fixă sunt incluse diverse sărbători inclusiv cele de iarnă: Crăciunul şi Anul Nou. În acest volum sunt incluse obiceiurile sărbătorilor de iarnă din Transilvania.
Volumul IV : Moldova. – Bucureşti : Editura Enciclopedică, 2004. – 449 p.
În partea a II-a a cărţii – Ciclul calendaristic. Sărbători şi obiceiuri cu dată fixă sunt incluse diverse sărbători inclusiv cele de iarnă: Crăciunul şi Anul Nou. În acest volum sunt incluse obiceiurile sărbătorilor de iarnă din Moldova.


Cristea, Iulia Maria. Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri... – Bucureşti : Editura OSCAR PRINT, 2007. – 369 p.

Autoarea a inclus aici diverse sărbători, inclusiv Tradiţii de Anul Nou, Sărbătoarea Crăciunului, Colinde, colinde.
În capitolul Tradiţii de Anul Nou sunt incluse semnificaţiile anului nou.
În capitolul Sărbătoarea Crăciunului, autoarea vorbeşte despre rădăcinile tradiţiei, asimilarea Cultului Soarelui în sărbătoarea creştină a Crăciunului, Sărbătoarea solstiţiului de iarnă, denumită în spaţiul germanic „Julfest”, etimologia cuvîntului Crăciiun, precum şi personajul reprezentativ al Crăciunului, legende populare româneşti depsre Moş Crăciun, pomul de Crăciun, diferite modalităţi de sărbătorile a Crăciunului, oracolul de răciun.
Capitolul Colinde, colinde unde se vorbeşte despre tradiţia şi importanţa colindei,cîntece de Crăciun înscrise în repertoriul internaţional, cîntecele ce au făcut ocol lumii pentru a proslăvi Naşterea Mîntuitorului.


Hasdeu, B. P. Folcloristica. În 2 vol.
Vol. 2. – Bucureşti : Ed. SAECULUM I. O., 2003. – 319 p.


„... nu poate fi un mijloc mai interesant şi mai sigur de a cunoaşte forţele morale şi intelectuale ale unei naţiuni, decît numai prin literatura sa populară; şi nu este nici un alt mijloc mai nimerit şi mai frumos de a da unei literaturi culte un caracter original şi distinctiv, decît numai nutrind-o din literatura populară” afirmă B. P. Hasdeu.
În acest volum de Folcloristică, există un capitol dstinat colindelor de iarnă, vorbindu-se despre originea şi clasificarea lor (colinde proprpiu-zise, colinde religioase, colindele de la Moş-Ajun, Colindele Sorcovei, Pluguşorul).

Folclor moldovenesc / alc. şi îngrij.: M. G. Sabina, I. D. Ciobanu. – Chişinău : Ed. de Stat a Moldovei, 1956. – 518 p.
Folclorul este cultura fiecărui popor în parte, unde prin creaţia orală care s-a transmis din generaţie în generaţie, ţine aprins spiritul viu al naţiunii, acesta făcînd ca fiecare popor să fie distinc în felul său.
Astfel, folclorul, adică poveşti, balade, proverbe, zicători, cîntece şi îndeobşte toată poezia orală, în acel ocean, unde se găsesc trăsăturike adînc naţionale ale norodului afirmă alcătuitorii şi îngrijitorii ediţiei.
Unul din compartimentele cărţii este destinat Urăturilor şi colindelor, culese din folclorul moldovenesc. Aici este inclusă o urare care are cinci variante, Pluguşorul, Voinicul Ştefan şi leul, Săracul şi bogatul, Colindă şi Doi fii la părinţi. La finalul fiecărei urături sau colinde este indicat localitatea de unde a fost culeasă.

Folclor păstoresc / alcătuitor, prefaţă, comentarii de E. Jungietu şi A. Furtună; sub red.: V. Zelenciuc. – Chişinău : Ştiinţa, 1991. – 358 p.
Folclorul păstoresc, la fel, este important în cultura poporului românesc, inclusiv cel din Republica Moldova. Creaţiile cu tematică păwstorească ocupă un locimportant în cadrul folclorului moldovenesc. Faptul acesta vorbeşte despre arealul ocupaţiei crescătorilor de animale (în special oeritul) pe teritoriul Carpato-Dunărean din vremuri destul de îndepărtate afirmă coordonatorii acestei cărţi. Tot ei, afirmă că prima problemă, care a trebuit oarecum rzolvată, înainte de a porni la selectarea textelor folclorice din această culegere, a fost cea a delimitării şi definirii „repertoriului păstoresc” şi s-a dovedit a fi nu atît de uşoară, cum ar părea la prima vedere.
În paginile cărţii, pe lîngă balade, doine, strigături ghicitori şi tot aşa mai departe sunt incluse colinde şi hăituri sau urături cum se spune acum. Iată cîteva colinde: Colo-n jos pe prundurele, Ce-i mai bun pe acest pămînt, Printre albe, dalbe văi, Colind ciobănesc (2 variante) etc.

Colinde din Transnistria / prefaţă: Traian Herseni; cuv. înainte, studiu introductiv, texte şi melodii culese şi notate de Constantin A. Ionescu, postf.: Constantin Mohanu. – Chişinău : Ştiinţa, 1994. – 202 p.
Carta include un set de colinde din localităţile Transnistriei. Fiecare colindă include şi notele muzicale. În timpul cercetărilor, autorii au întrebat sub care nume circulă melodia respectivă în satul unde a fost culeasă. Cei intrebaţi afirmau că este colindă.

Colinde / Culegere întocmită de G. Breazul; postf. Titus Moisescu. – Bucureşti : Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1993. – 496 p.
Este vorba de o culegere amplă de colinzi, pe care le cîntă poporul nostru în timpul sărbătorilor de iarnă. În carte nu sunt cuprinse, însă, decît cîntece pentru colind, stea, vicleim, pluguşor şi vasilcă afirmă în Cuvîntul de lămurire, G. Breazul. Luînd în consideraţie datinile şi prilejurile la care, de obicei, se cîntă, colindele au fost grupate:
1. colinde de Moş Ajun şi Moş Crăciun:
a) religioase;
b) lumeşti.
2. cîntece de stea;
3. vicleimul (irozii);
4. colinde de Anul Nou;
5. Pluguşorul;
6. Sorcova;
7. Vasilca;
8. Bobotează;
9. Salcia;
10. Lăzărelul;
11. Colinde de florii
12. Colinde de Paşti.
Colindele de Anul Nou reprezintă, totuşi, capitole aparte şi într-un număr considerabil. Colindele sunt din toate regiunile româneşti: Oltenia, Muntenia, Moldova, dar şi cele din Basarabia şi Bucovina.


Colinde. – S. l.: Ed. Stefan, s. a. – 16 p.
Este vorba de o culegere de colinde, destinate în mod primordial copiilor. Culegerea include 14 colinde, care sunt, de fapt, şi cele mai cunoscute: Bună dimineaţa la Moş Ajun, Moş Crăciun, O, ce veste minunată, Astăzi s-a născut Hristos, Pluguşorul, O, brad frumos, Am plecat să colindăm etc. Cartea este ilustrată.

Colinde. – Bucureşti : Lucman, s. a. – 159 p.
Bună dimineaţa la Moş Ajun!
Am venit şi noi o dată,
La un an, cu sănătate,
Domnul sfînt să ne ajute,
La covrigi şi la nuci multe
Bună dimineaţa la Moş Ajun!

Aceasta este un fragment din multiplele colinde din spaţiul românesc. Evident că astfel de colindă are şi o continuare, dar v-am prezentat doar un fragment.
Cartea care v-o propunem, la fel, reprezintă o culegere de colinde, cunoscute sau mai puţin cunoscute: Sorcova, Steaua, Am plecat să colindăm!, Domn, Domn să-nălţăm, Mulţi ani să trăiţi etc.

Colinde şi urături. – Chişinău : Silvius Libris, s.a. – 48 p.

Colinde şi urături este o altă carte dedicată sărbătorilor de iarnă, cartea fiind editată la Chişiănu. Cartea include cele mai cunoscute colinde: Trei crai de la răsărit, Asta-i seara lui Crăciun, Rămîi gazdă sănătoasă, Bună dimineaţa la Moş Ajun!, Steaua, urătuirle Pluguşorul, Aho, aho copii şi fraţi, Bădica Traian, iar la final Capra şi Sorcova.

Anul Nou la uşă bate : scenete de iarnă pentru copii ale scriitorilor români din Basarabia. – Chişinău : Silvius Libris, s. a. – 80 p.

Cartea include zece scenete a poeţilor din Republica Moldova: moş Crăciun îşi scoate barba de Liviu Deleanu, Nedumeririle lui Tîndală în prima zi a Anului Nou de Iulian Filip, Piticii de Vitalie Filip, Moş Crăciun şi Talpa Iadului de Lidia Hlib, Toiagul lui Moş Crăciun de Ştefan Melnic, Palma fermecată de Valentina Roşca, Ţurţuricade Nicolae Rusu, fragment din piesa Această copilărie îndepărtată de Serafim Saca, O întîmplare de Anul Nou de Tituş Ştirbu, Creştea în pădure un brad de Tituş Ştirbu.
Aceste zece scenete sunt destinate copiiilor de vărstă preşcolară, dar şi celor din învăţămîntul primar, unde pot să utilizeze aceste lucrări pentru organizarea diferitor manifestări datorate sărbătorilor de iarnă.


Miloşescu, Pantelimon. Datinile strămoşeşti de Crăciun şi Anul Nou. – Bucureşti : Editura pentru turism, 1990. – 95 p.

Amintirea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu trezeşte în fiecare om conştiinţa originii noastre divine. Naşterea Domnului e vestită prin colindele din ajunul Crăciunului, pline de semnificaţie. Datinile de Crăciun sau An Nou dieră de la popor la popor, ba chiar şi în sînul aceluiaşi popor.
În acest context, autorul menţionează în această carte desore istoricul datinilor de Crăciun şi Anul Nou, Colinde, obiceiurile poporului român, cum ar fi Capra, Pluguşorul , Sorcova, semnificaţia Pomului de Crăciun, Steaua.
Această carte o puteţi consulta şi la filiala Transilvania (bd. Mircea cel Bătrîn, 7 tel.331143).

Moise, Ilie. Folclor românesc : note de curs. – Sibiu, Ed. „Alma Mater, 2001. – 129 p.
Această carte reprezintă note de curs a Facultăţii De Litere, Istorie şi Jurnalistică a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
În partea I a lucrării, autorul vorbeşte despre importanţa folclorului în instituţiile superioare de învăţămînt folosind un argument precum că într-o vreme în care se vorbeşte tot mai mult şi tot mai insistent despre fluidizarea graniţelor, despre integrarea euro-atlantică, despre conveţuirea minorităţilor şi globalizare, introducerea unui curs de Folclor în programa analitică a unei facultări pare, cel puţin la prima vedere, superfluă şi neavenită. Şi totuşi această disciplină, aparent perimantă, ocupă – în universităţile cu tradiţiile cu tradiţii umaniste veritabile – un spaţiu privilegiat, alături de disciplinile înrudite etnografie, etnologie şi antropologie culturală.



Sărbători fericite! : antologie de conferinţe radiofonice din Arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune. – Bucureşti : Societatea Română de Radiodifuziune.

Vol. I : 1932-1935. – 1999. – 345 p.

Această carte este o antologie de conferinţe radiofonice din arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune, care au avut loc în anii 1932-1935. Sunt interviurile diferitor personalităţi române, care vorbesc despre sărbătorile de iarnă, tradiţiile, darurile de Crăciun, magia Anului Nou etc.





Vine iarăşi Moş Crăciun / antologie: Boris Crăciun. – Iaşi : Editura Porţile Orientului, s.a. – 128 p.
În această culegere informaţiile sunt grupate în patru părţi. În prima parte se vorbeşte despre Crăciunul la români şi alte popoare: despre Santa Claus care a fost creat în 1862 de americanul Thomas Nast, casa lui Moş Crăciun din Laponia, de unde provine numele de Crăciun, cum s-a răsădit serbarea naşterii lui Iisus la 25 decembrie?, ajunul Crăciunului, povestea lui Moş Crăciun etc. Al doilea capitol – Steaua sus răsare. Aici sunt incluse poezii pentru copii şi colinde româneşti aşşcătuite de diverşi autori români (Elena Farago, Octavian Goga, Otilia Cazimir, Mihai Eminescu, George Coşbuc). Tot în acest capitol sunt incluse ci colinde. Capitolul III – Un Crăciun de nota zece. Aici sunt oferite sugestii pentru a sărbători seara de Crăciun într-un decor feeric. Sunt oferite şi cîteva reţete pentru masa de Crăciun: răcitură (piftie) de porc, cîrnaţi moldoveneşti, cornuleţe de Crăciun, ornarea torturilor de Crăciun. Capitolul patru – Pluguşoare, Sorcove, Capra, Cerbul, Ursul, Irozii.



Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun: colinde vechi. – Bucureşti : s. l.. 1993. – 73 p.
În această carte se vorbeşte obiceiurile sărbătorilor de iarnă, jovurile cu măşti, obiceiuri arhaice din satele Halmăşd şi Drighiu, muzica ca element al continuităţii românilor din Ţara Caşuuli, Colind de Anul Nou din folclorul armean şi colinde din folclorul grecesc.



Granaci, Lidia. Sărbători, obiceiuri, tradiţii : activităţi extracuare. Ghid pentru cadrele didactice. – Chişinău : Epigraf, 2006. – 176 p.

Prezenta lucrare se adresează cadrelor didacţite, studenţilor de la facultăţile de pedagogie, elevilor de la colegiile pedagogice. Lucrarea este constituită din patru compartimente. Două din ele se referă la sărbători, obiceiuri şi tradiţii, respectiv scenarii pentru activităţi educative. Astfel, se vorbeşte despre sărbătorile de iarnă (Moş Ajun, Moş Crăciun, Naşterea Domnului sau Crăciunul, Anul Nou, dar şi despre Sfîntul Nicolae). În cel de-al treilea capitol sunt scenarii pentru activităţi educative şi este un scenariu pentru matineul Sărbătoarea de Crăciun. În cel de-al patrulea capitol sunt două poezii Moş Crăciun scrisă de Grigore Vieru şi Să trăiţi, să-nfloriţi care au fost puse pe note muzicale şi pot fi foarte bune pentru activităţile extraşcolare.



Radu, Daria. Clopoţelul de argint. – Chişinău : Făt-Frumos, 1994. – 171 p.

Daria Radu este bine-cunoscută în rîndurile copiilor prin faptul că compune muzică pe versurile poeţilor. În această carte sunt cîteva poezii cu specificul sărbătorilor de iarnă, cum ar fi: Ce visezi, brăduţule?, Barba lui Moş Crăciun, Căpriţa de Anul Nou, Tot pe drum, Moşul bun la noi în tindă, Eu sunt mare, Cu semănatul. Aceste versuri au fost puse pe note de Daria Radu.



Radu, Daria. Darul de Crăciun. – Chişinău : Grafema Libris, 2009. – 76 p.

În aceată carte sunt incluse notele muzicale ale poeziilor diferitor autori români: Crăciunul (versuri de Raisa Plăieşu), Colind (versuri de Ion Gherghiţă), Colind de iarnă (versuri de Arcadie Suceveanu), Căpriţa de Anul Nou (versuri de Iulian Filip), Cu semănatul (versuri de Iulian Filip), Moş Crăciun (versuri de Daria Radu), Moş Crăciun (versuri de Iulian Filip), Anul Nou (versuri de Ştefan Melnic), Pluguşorul (versuri populare), Pentru voi, copii (Versuri de Elena Nicolaide), Vine Anul Nou (versuri de Arcadie Suceveanu).



Belov, A. Crăciunul. – Ediţia a doua. – Chişinău : Cartea moldovenească, 1988. – 110 p.
Autorul tratează subiectul sărbătorii Crăciunului. Informaţia a fost grupată în patru părţi: A existat aore Hristos?; apariţia Crăciunului, În slujba bisericii; cu Hristos sau fără Hristos.



Poezii din desaga lui Moş Crăciun. – Chişinău : Silvius Libris, s. a. – 79 p.

Este o carte de versuri alcătuite de poeţi basarabeni şi care au fost selectate şi adunate într-o carte pentru sărbătorile de iarnă. Sunt poezii despre Moş Crăciun, brad, iarnă. Este o ediţie ilustrată.



Douglas Wiggin, Kate. Colinda de Crăciun a familiei Bird / Kate Douglas Wiggin, trad.: Gretty Ene. – Bucureşti : Corint, 2004. – 52 p.
Acţiunea acestei povestiri se petrece într-un orăşel din America finalului de secol XIX. Numele de familie a personajelor principale, Bird, îi oferă autoarei prilejul de a face unele jocuri de cuvinte şi de a folosi unele proverbe pe care autorul a încercat să le echivaleze cu versiunea de faţă. E vorba de o povestire a sărbătoririi Crăciunului în familie. E o ediţie ilustrată.

30.03.2012

1 aprilie – ziua umorului

Ziua de 1 aprilie e cunoscută ca fiind ziua umorului. Fiecare din noi face glume în această zi și se amuză copios în cazul în care reuște să mintă pe persoana cu care vorbește.


Umor școlar : cele mai trăsnite... glume, perle, snoave, epigrame, anecdote, scenete, caricaturi, jocuri amuzante / culese de Daniela Costin și Boris Crăciun. – Iași : Ed. Porțile orașului, 2004. – 183 p.
În această lucrare sunt incluse bancuri la anatomie, scene umoristice, poante la fizică, dialoguri cu haz, replici date de elevi profesorilor, replici date de copii taților și mamelor, epigrame etc.


Păcală și Tîndală : snoave populare / alcătuitor: Andrei Hropotinschi ; col. iniț. și coord.: Anatol și Dan Vidrașcu. – București : Litera Internațional ; Chișinău : Litera Internațional, 2004. – 344 p.
„În proza populară există un întreg ciclu de snoave cu istețul și șmecherul Păcală. Atît lucrurile ingenioase, în care eroul își bate joc de tot satul și de toată lumea, cît și cele ce zugrăvesc un tip folcloric imbecibil din născare, ală cărui fapte, neghiob săvîrșite, sunt proprii unui alt tip chip în snoavele altor popoare, la noi de cele mai multe ori sunt date drept trăsături ale lui Păcală” se afirmă la începutul cărții, pînă a purcede la lecturarea peripețiilor lui Păcală.


Pagini de satiră și umor din scriitori olteni / Antologie, studiu introductiv și note de Ion Dianu. – Craiova : Scrisul Românesc, 1986. – 307 p.
„Antologia umorului oltenesc a lui Ion Dianu ne dă mai mult decît promite. Cu atît mai rău pentru dînsul (că s-a străduit atîta!) Ion Dianu anexează Olteniei scriitori din alte provincii, care au încercat a surprinde specificul umorului oltenesc, precum și scriitori care au locuit vremelnic în Oltenia” afirmă criticul ȘErban Cioculescu.
Astfel, aici sunt incluși următorii scriitori olteni: Anton Pann, Dionisie Eclesiarhul, Barbu Paris Mumuleanu, Alexandru Macedonschi, Traian Demetrescu, Haralamb Theodorian, Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Ion Marin Lovinescu, Dumitru Radu Popescu, Marin Sorescu etc.


Scobioală, Aurel. Scriitorii cînd erau copii. / Aurel Scobioală. – Chișinău : Prut Internațional ; Știința, 2004. – 272 p.
În loc de prefață
„Într-o zi, nepotul mă întreabă:
- Bunele, de ce nu-mi povestești niciodată cum ai fost cînd erai copil – ce isprăvi ai făcut? Că despre Ion Creangă știu aproape totul, iar despre tine – mai nimic.
Această „paralelă” cu marele nostru povestitor m-a dus la gîndul că și alți copii – nu numai copii de-ale scriitorilor, ci și de-ai celor fără de care Cartea n-ar ajunge la Cititor, adică editori, pictori, actori, bibliotecari etc. – i-ar putea întreba pe buneii lor același lucru. Pentru a satisface curiozitatea copiilor, i-am ispitit pe confrații mei de cuvînt frumos, cam ce fel de poamă au fost ei în copilărie? Din răspunsurilel or am și închegat această carte, pe care v-o propun cu mult drag” afirmă autorul Aurel Scobioală.
Astfel, in această carte, veți afla despre șotiile scriitoarei Claudia Partole, Gheorghe Bîlici, Arcadie Suceveanu, Vasile Romanciuc, Nicolae Dabija, Grigore Vieru etc.

Scobioală, Aurel. Alt ulcior cu pătăranii : istorioare și glume cu scriitori și alte nume / A. Scobioală ; desene de Lică & Glebus Sainciuc. – Chișinău : Prut Internațional, 2001. – 250 p.
În această carte sunt redate diverse întîmplări din viața diferitor scriitori din Republica Moldova. Este vschi, orba despre Valeriu Babanschi, Vitalie Baltag, Leo Butnaru, Pavel Boțu, Aureliu Busuioc, Petru Cărare, Grigore Vieru etc.

Popovici, Ion. Muza cu seringă (epigrame și catrene satirice medicale). – Chișinău : Editura ”ELENA-V.I.”, 2007 .- 88 p.
Sunt niște epigrame despre și cu medici.

Tarlapan, Efim. Râsul lupului de mare = Свистать всех на... смех! (satire, fabule, epigrame, aforisme) / E. Tarlapan (ediție bilingvă). – Chișinău : Editura LABIRINT, 2010. – 159 p.
În această carte sunt incluse satire, fabule, parodii. Este o ediție bilingvă, textul fiin prezentat atît în limba română, cît și rusă.


Tarlapan, Efim. Pauza de rîs... : ghicitori, poezii, ironii / E. Tarlapan. – Chișinău : Labirint, 2011. – 32 p.
În această carte sunt incluse cîte un set de ghicitori, poeziii și ironii pentru cei mici, care vor fi interesați de lecturarea și învățarea unora din cele prezentate aici.

Tarlapan, Efim. Ghici unde era dus tatăl iezilor din povestea „Capra cu trei iezi” : culegere de ghicitori, proverbe, ironii pentru elevi. – S. l. : STADIFORM, 2005. – 32 p.
Lucrarea cuprinde 2 părți: proverbe, dar și răspunsul, sau mai bine zis răspunsurile la întrebarea din titlul cărții, care nu sunt altceva decît niște perle sau părerea diferitor copii vis-a-vis de această întrebare. E vorba de niste elevi ai mai multor școli generale din diferite localități care au încercat să răspundă la această întrebare. Iată ce cred ei: Nu exista, iar pe iezi i-a adus Moș Crăciun (Caplea Andreea, Dăbuleni, județul Dolj), Tatăl iezilor a fost dus în Asia după cele patru fete A.S.I.A. să vadă dacă inima lui este în bagaje (Hârjan Iulia, Reghin, Mureș), S-a dus la finanțe să plătească impozitul pentru fîn (Bugelcan Persida, Bistrița) etc.

Tarlapan, Efim. Zîmbete pentru export : cu o prefață de George Corbu și un „avertisment” de Ștefan Cazimir. – Chișinău : Editura „Labirint”, 2010. – 150 p.
„Este interzis de a vorbi de rău despre această carte” afirmă Ștefan Cazimir. Satiric de prim plan, umorist în plan secund (termenii pot fi inversați, în cazu-i fără consecințe majore, din rațiuni de ordin hermeneutic), Efim Tarlapan ilustrează – cu autoritatea oferită de o operă nu numai întinsă, ci și viguroasă sub raport artistic – încrengăturile a ceea ce Adrian Marino admitea prin nominațiunea gen comic, în cadrele căruia a dobîndit statură de scriitor clasic.


Bancuri de nota... 10 / red.: Apostol Stăncescu. – București : Editura ALEX-ALEX & LETI PRESS, 2005. – 95 p.
Sunt prezentate glume despre Bulă, elevi, doctori, polițiști etc.

Bancuri de nota... 2000 / red.: Apostol Stăncescu. – București : Editura ALEX-ALEX & LETI PRESS, 2005. – 95 p.
Sunt incluse un set de glume, inclusiv citate.

01.03.2012

Ce trebuie să ştii despre dietă ca să araţi bine

Nu întodeauna aratam aşa cum ne dorim de aceia noi vă propunem nişte lucrări care vă vor ajuta să vă simţiţi bine şi mereu frumoase, încrezute şi pline de viaţă.


Man, Gabriela. Şlăbeşti mâncând/ Gbriela Man.- Iaşi: Polirom, 2010.- 246 p.


Prin lucrarea Dr. Gabriela pierderea kilogramelor în plus nu trebuie să devină un chin, un permanent motiv de stres şi de dezechilibru fizic şi psihic, ci o sursă de noi plăceri culinare.
Slabeşti mâncând ne propune nu doar o banală reţetă de slabire, ci un mod de viaţa care include o schimbare radicală a alimentaţiei care ne ajută să ne raportăm pozitiv la propria persoană şi la cei din jur. Textul lucrări vrea să demonstreze că imposibilul poate deveni posibil: veţi slăbi mîncînd din ce în ce mai bine şi, ceea ce este şi mai important, vă veţi putea mentine toata viaţa greutatea dorită şi starea optimă de sănătate. Iar surprizele nu se opresc aici – veţi ajunge sa invataţi, în timp, să reduceţi la minimum efectele de multe ori devastatoare ale trecerii timpului, ne asigură autoarea carţii.


Parr, Rob. Dieta de vedetă: secretele celebrităţilor pentru o talie de invidiat/ Rob Parr.- Bucureşti: Curtea Veche Pulishing, 2009.- 349 p.

Dacă doriţi să fiţi într-o formă fizică la fel de bună ca a unei vedete, în numai douăsprezece săptămâni? Nimic mai simplu! Cartea de faţă conţine un program de fitness şi de alimentaţie, preferat deopotrivă de celebrităţi, femei de afaceri şi mame casnice.
Cunoscutul antrenor de fitness Rob Parr vă dezvăluie secretele transformării unor corpuri lipsite de fermitate în siluete de invidiat. Cu ajutorul exerciţiilor ce pot fi efectuate chiar şi în afara sălii de fitness, combinate cu o alimentaţie bazată pe reţete uşor de preparat, ce favorizează arderea grăsimilor şi tonifierea muşchilor, vă veţi putea remodela trupul după modelul vedetelor admirate.


Durbec, Regine. Diete cu fructe si legume pentru eliminarea toxinelor/ Regine Durbec.- Iaşi: Polirom, 2006.- 192 p.

Curele şi monodietele au reprezentat dintotdeauna un mijloc eficient de întreţinere a sănătăţii. Diete cu fructe şi legume pentru eliminarea toxinelor ofera mai mult decat simple reţete: sunt prezentate proprietăţile alimentelor, precum şi modul în care se ţin dietele, cu indicaţiile şi suplimentele alimentare specifice fiecăreia. Prin această lucrare redescoperiţi virtuţile terapeutice ale fructelor ţi legumelor, într-o vreme în care alimentaţia adeseori inadecvată ne poate afecta în mod decisiv starea de sănătate. Cele 33 de cure şi monodiete ajută la regenerarea organismului ăi îi asigură vitalitatea. Oricine poate alege, în funcţie de anotimp şi de scopul urmărit, dieta care i se potriveşte cel mai bine.
Lucrarea cuprinde:Curele şi monodietele în alimentaţia modernă, Energetica anotimpurilor, Cură de dezintoxicare-epurare-regenerare, Cură de dezintoxicare-remineralizare-dinamizare, Cură de revitalizare.


Basdekis, Jean- Claude. Ghidul de dietetică/ Jean- Claude Basdekis.- Iaşi: Polirom,1999.- 326 p.

Ghidul de dietetică este o lucrare ce propune soluţii certe pentru o alimentaţie raţională şi echilibrată, menită să asigure confortul fizic şi moral atît de necesar vieţii noastre. Este un adevarat de nutriţie la îndemîna tuturor. Lucrarea nu este o culegere de reţete-miracol pentru a slăbi „peste noapte”, înainte de vacanţele de vară, ci o expunere practică de reguli „umane” care ne lasă plăcerea de a mânca bine sau, pur şi simplu, de a savura din plin viaţa.

28.11.2011

Literatura română: recomandări și sugestii

Vă recomandăm spre lectură autorii literaturii române. Cărțile le puteți consulta la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” din Chișinău.

Afanas, Tatiana. Am uitat să uit de tine. – Chișinău : Ancestrala, 2011. – 87 p.
Ajder, Tudor. Hour of love. – Chișinău : Studio H2Ro, 2010. – 111 p.
Banu, George. Trilogia înoptării. – București : Cartea Românească, 2010. – 170 p.
Baștovoi, Ștefan. Iepurii nu mor. – Iași : Polirom, 2007. – 255 p.
Bicec, Lilia. Testamentul necitit. – Chișinău : Cartier, 2009 – 320 p.
Buzura, Augustin. Fețele tăcerii. – București : Jurnalul Național, 2011.
Vol. 1. – 350 p.
Vol. 2. – 332 p.
Caragiale, Mateiu. Sub pecetea tainei. – București : Simplu, 2008. – 148 p.
Cărtărescu, Mircea. Travestit. – București : Humanitas, 2010. – 142 p.

Costenco, Nicolae. 101 poeme. – București : Biodova, 2010. – 95 p.
Dumbrăveanu, Victor. Primăvara fără noi: nuvele. – Chișinău : Bons Offices, 2010. – 268 p.
Eliade, Mircea. Domnișoara Christina. Șarpele. – București : Jurnalul Național, 2011. – 317 p.
Ghițulete, Dragoș. Gluma rusească : roman. – București : Cartea românească, 2010. – 208 p.
Ilea, Letiția. Blues pentru cei verzi. – București : Cartea românească, 2010. – 85 p.
Ionesco, Eugène. Căutarea intermitentă. – București : Humanitas, 2004. – 183 p.
Liiceanu, Aurora. La Taifas. – Iași : Polirom, 2011. –285 p.
Mahdi, Salah. Sala de așteptare. – Iași : Princeps Edit, 2007. – 125 p.
Manea, Norman. Fericirea obligatorie. Iași : Polirom, 2011. – 205 p.
Meniuc, George. Delfinul. – Chișinău : Cartea moldovei, 2008. – 198 p.
Mihail, Paul. Jurnal (1940-1944) și corespondența. – București : Paideia.
Vol. 1. – Jurnal. – 1998. – 378 p.
Mariano, Adrian. Viața unui om singur. – Iași : Polirom, 2010. – 528 p.
Matei, Valeriu. Elegiile fiului risipitor : operap oetică. – Iași : Princeps Edit, 2010. – 589 p.
Matei, Valeriu. Somn de lup. – Iași : Feed Back, 2010. – 120 p.
Micle, Veronica. Raze de lună. – Iași : Princeps Edit, 2011. – 156 p.
Odobescu, Alexandru. Opere alese. – București : Exigent, 2008. – 287 p.
101 epigramiști străini : antologie. – București : Biodova, 2010. – 122 p.
Oțoiu, Adrian. Coaja lucrurilor sau Dansînd cu Jupuita. – Iași : Polirom, 2010. – 525 p.
Paraschivu, Radu. Cîntece țigănești și alte poeme. – București : Jurnalul național, 2011. – 340 p.
Paraschivu, Radu. Cu inima smulsă din piept. – București : Humanitas, 2010. – 202 p.
Pendefunda, Elleny. Îngerul meu. – Iași : Princeps Edit, 2011. – 166 p.
Romanescu, Ioanid. Halabuș. – Iași : Princeps Edit, 2009. – 240 p.
Rusu, Mihai, Prafuri mentale. – Chișinău : Prafuri mentale. – Chișinău : Pontos, 2011. – 195 p.

Șiman, Augustina. Încercări de a trăi sau Prin prisma ochilor albaștri. – Chișinău : Editura Ancestrală, 2011. – 105 p.
Stolojan, Sanda & Vlad. Să nu plecăm toți odată. – 178 p.
Suceavă, Bogdan. Noaptea cînd cineva a murit pentru tine. – Iași : Polirom, 2010. – 300 p.
Țepeneac, Dumitru. Camionul bulgar. – Iași : Polirom, 2010. – 220 p.
Topîrceanu, George. Poeme alese. – Iași : Princeps Edit, 2010. – 145 p.
Topîrceanu, George. Opera poetică. – Iași : Princeps Edit, 2010. – 500 p.
Ursachi, Mihai. Din reveriile domnului R. – Iași : Princeps Edit, 2009. – 186 p.
Ursachi, Mihai. Arca : opera poetică. – Iași : Princeps Edit, 2006. – 584 p.
Vianu, Ion. Amor intellectualis: romanul unei educații. – Iași : Polirom, 2010. – 406 p.
Zografi, Vlad. America și acustica. – București : Humanitas, 2007. – 295 p.

16.08.2011

Călătorii virtuale pe DVD

Colecţia În jurul lumii: călătorii fascinante pe DVD este o colecţie nouă pe suport electronic aflată în colecţiile Bibliotecii Municipale "B.P. Hasdeu". Aceste DVD-uri sunt atît la Sediul Central cît şi filialele ei. În continuare vă prezentăm o parte din aceste DVD-uri.

Andaluzia: oriental occidental – Bucureşti : DeAgostini, 2010.

Andaluzia este una dintre cele mai fascinante regiuni ale Spaniei. Este un spaţiu cultural deosebit. La fel şi aspectul exotic te impresionează.
În aceest DVD se „vorbeşte” despre Ronda, care pe lîngă minunatele mostre arhitectonice de o reală valoare istorică şi culturală, aici sunt frumoasele procesiuni din Săptămîna Patimilor;
El Rocio – sărbătoarea Romeria del Rocio este chintesenţa tuturor sărbătorilor andaluze;
Jerez de la Fronera – în această regiune, plăcerea de a trăi se bazează pe cai, flamenco şi sherrz-ul;
Sevilia – capitala Andaluziei este considerat, după unii, cel mai încîntător oraş din sudul Spaniei. Catedrala din Sevilia, Santa Maria de la Sede, e cea mai mare biserică gotică din lume;
Córdoba – este unul din cele mai frumoase oraşe din Spania, iar zona veche a sa a fost inclusă pe lista Patrimoniului UNESCO;
Granada – este un oraş care se mîndreşte cu palatul Alhambra, reşedinţă a regilor mauri, cu Generalife, palatul de vară al califiilor, şi interpreţii de flamenco;
Alpujarras – e un oraş superb. Doar că aici, influenţa maură poate fi simţită la orice colţ.
Costa del Sol – este o regiune de coastă, care a devenit, pe parcursul secolului XX, o destinaţie turistică faimoasă în întreaga lume.
Marbella – este considerată un loc de recreere şi odihnă.
Tarifa – este cel mai sudic oraş al Peninsulei Iberice. Aici, continentul african se află la doar 15 kilometri depărtare de Europa.

California: pe ţărmul însorit al Pacificului. – Bucureşti : DeAgostini, 2010.

Los Angeles este printre cele mai renumite metropole din toată lumea. Mai este considerat Oraşul îngerilor:
Hollywood, este un oraş al faimei şi al banilor;
San Diego e al doilea oraş ca mărime din California. Oraşul reprezintă şi o atracţie turistică.
Parcul Naţional Joshua Tree... reprezintă nişte formaţiuni stîncoase bizare, copaci cu ramuri ca nişte braţe îndreptate spre cer, nisip fierbinte.
Death Valley. Aici se înregistrează cele mai ridicate temperaturi la nivel mondial pe timpul verii.
Parcul Naţional Yosemite. Este considerat unul din cele mai apreciate parcuri. Anual se înregistrează 4 milioane de vizitatori.
Sacramento. Este considerată capitala California din anul 1854.
San Francisco este considerat fiind un oraş al libertăţii totale şi al traiului boem.
Carmel / Monterey. Găzduieşte mănăstirea spaniolă cu acelaşi nume.
Highway One / Big Sur. Este o autostradă care străbate o mare parte din coasta Pacificului de pe teritoriul Californiei.

Insulele Ciclade: un arhipeleag însorit – Bucureşti : DeAgostini, 2010.

Cicladele sunt acolo unde apele Mării Mediterane sclipesc în soare.
Santorini este un arhipeleag în sudul faliei vulcanice egeene, incluzînd mai multe insule.
Vechea Thira – se întinde pe vîrful unei stînci ce coboară abrupt spre mare.
Thira este numele oficial al faimoasei insule Santorini, una fintre cele mai frumoase şi mai populare din Arhipeleagul Cicladelor.
Oia e un orăşel labirintic, alcătuit din mori de vînt, străduţe pitoreşti şi case ca nişte tuburi.
Ios este considerat insula distracţiei şi a vieţii active.
Locuitorii din Naxos au fost mereu înstăriţi datorită exportului de marmoră şi piatră ponce.
Caracterul specific al insulei Paros s-a păstrat.
Parikia este capitala şi principalul port al insulei Paros. Arhitectura oraşului este stil grecesc cu străzi înguste, case vopsite în alb, biserici vechi şi magazine cu siveniruri.
Naousa este un orăşel din insula Paros. Turismul este destul de dezvoltat.
Mykonos este o destinaşie turistică.
Delos, în Antichitate, a fost centrul spiritual al lumii greceşti, locul naşterii zeiţei Artemis şi al marelui Apolo.

Sicilia: insula misteroasă – Bucureşti : DeAgostini, 2010.

Sicilia a exercitat o atracţie irezistibilă asupra diverselor popoare. Dominaţiile succesive şi-au lăsat amprenta. În prezent această insulă este un melanj de influnţte şi de tradiţii.
Ctania este al doilea oraş ca mărime din Sicilia, unde pieţele elegante, palate bogat ornamentate, faţadele somptuase, magazinele tentate se află la tot pasul.
Istoria milenară a oraşului Siracusa a lăsat o moştenire istorică de valoare şi anume monumentele. Graţie acestui fapt, Siracusa se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Monica a fost de-a lungul timpului preferatul nobililor din Sicilia, în timp ce Ragusa este un adevărat muzeu în aer liber.
Villa Romana del Casale are cea mare colecţie de mozaicuri din perioada romană.
Agrigento era cunoscut în Antichitate sub numele de Akragas, fiind în acelaşi timpun important centru urban în perioada de înflorire a Greciei Antice.
Săpăturile arheologice din Selinunt au scos la iveală informaţii istorice de nepreţuit.
Erice şi Segesta sunt două oraşe cu o istorie impresionantă în perioada ocupaţiei elene în Sicilia.
Palermo este considerat cel mai mare oraş sicilian în timp ce catedrala din Monreale este una din cele mai frumoase din Europa.
Odată la 5-10 ani, cel mai înalt vulcan din Europa, care se află în Etna îşi face simţită prezenţa.
Taormina este o cunoscută staţiune siciliană, careseaflă pe malul Mării Ionice.

Praga: oraş regal de pe Vltava – Bucureşti : DeAgostini, 2010.

Vltava este un fluviu care şerpuieşte prin mijlocul oraşului Praga.
Oraşul Vechi este considerat un loc fascinant prin case multicolore, faţade baroce şi gotice.
Cartierul Evreiesc este o atracţie a oraşului Praga. Aici sunt sinagogi. O atracţie este Cimitirul evreiesc şi casa unde s-a născut Kafka.
Podul Carol este o realizare arhitectonică şi o „punte” durabilă peste Vltava.
Malá Strana este un cartier pitoresc al oraşului Praga.
Oraşul Hradčany, care se află în apropierea Castelului Praga datează din 1320, în timp ce Sf. Vitus este catedrala acestui local.
Loreto este o destinaţie de pelerinaj; Mănăstirea Strahov a fost construită în 1140, în trecut întrecea în dimensiuni chiar şi cetatea Praga.
Fondat de Carol al IV-lea, Oraşul Nou are mai multe pieţe renumite printre care şi fosta Piaţă a Vitelor, unde se află noua Primărie şi Biserica baroă a Sf. Ignaţiu.
Palatul Wallenstein a fost construit între 1623-1630 de nobil Albrecht von Wallenstein.

Tibet: Pe acoperişul lumii – Bucureşti : DeAgostini, 2010.

Lhasa şi Potala este un oraş fascinant cu o istorie deosebită. Palatul Potala este considerat centru spiritual al Tibetului.
Parkhor este un centru destul de aglomerat din Lhasa.
În anul 1959, palatul de vară Norbulingka al lui Dalai Lama a fost devastat. Liderul spiritual al tibetanilor a reuşit să fugă deghizat fiind în haine de ţăran.
Mănăstirea Katok a fost distrusă în timpul Revoluţiei culturale. Aici locuiesc 800 de călugări.
Shigatse este al doilea oraş ca mărime din regiune.

06.07.2010

Kinsella, Sophie. Supermenajera. - Iasi: Polirom, 2007. - 489 p.

Titlu original: The Undomestic goddness

În Supermenajera, cititorul face cunostinta cu Samantha Sweeting, o femeie de cariera in virsta de 29 de ani, pe cale sa devina asociat la prestigioasa firma londoneza de avocatura Carter Spink. Insa, dindu-si seama ca a facut o greseala catastrofala (care va costa firma nu mai putin de cincizeci de milioane de lire), Samantha simte nevoia subita sa dispara din peisaj. Astfel ca atunci cind, ajunsa undeva la tara, se vede angajata ca menajera a unei familii bogate, eroina noastra decide sa accepte noua identitate si provocarile reprezentate de atitea indeletniciri nemaiincercate pina atunci, cum ar fi gatitul, spalatul rufelor si curatatul mobilei. Viata de menajera se dovedeste a fi tihnita si nu lipsita de satisfactii, aceasta si datorita atentiilor de care se bucura din partea aratosului gradinar al casei. Insa trecutul nu poate fi lasat in urma atit de usor, iar cind Samantha descopera un secret teribil despre firma la care lucra – si cind mass-media afla ca fosta femeie de succes isi cistiga acum traiul curatind toalete – situatia devine exploziva.

„Sophie Kinsella este maestra de necontestat a genului chick lit.”

The New York Post

Sursa imaginii: www.polirom.ro