Întodeauna ne punem întrebarea ce să mîncăm şi ce ar fi mai benefic pentru sănătatea noastră ? Dar niciodată nu ne-am gîndit că tot de ce avem nevoie e la îndemîna noastră, aşa că nu vă mai gîndiţi ce să mîncaţi ca să arătaţi bine, ca să scăpaţi de durerea nedorită, mai bine citiţi cărţile propuse de Maurice Messegue, care fac parte din colecţiia Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”. Dacă nu ştiaţi cine e senatorul legumelor, atunci trebue să ştiţi, că usturoiul e cel ce stă la înălţime, cu ajutorul usturoiului se pot trata mai bine de 50 de boli, tincturi, decocturi, infuzii, vinuri, siropuri, macerate de usturoi, ori cu el crud, în salate, pe pâine- zdrobit, sub formă de căţei, este un medicament ce poate fi folosit pentru acnee, abscese, afecţiuni hepatice, artrită, ateroscleroză, bronhopneumonie, bronşită, emfizem, flebită, gută, hipertensiune, impotenţă, pietre la rinichi, tulburări circulatorii, tuse ş.a. Înrudite între ele şi din aceeaşi familie cu usturoiul, ceapa şi prazul îşi merită din plin supranumele de „legume ale sănătăţii”. Înzestrate cu proprietăţi antiinfecţioase, diuretice, stimulente, vermifuge, sunt antiseptice şi anticonstipante, ce fac pielea frumoasă, favorizează eliminarea toxinelor, ale aparatului respirator, tuse, febră. Fortifică organismul, îl menţin sănătos, îl dau vigoare, vitalitate şi tinereţe. Dacă doriţi să scăpaţi de toxinele din organism atunci măslinul şi uleiul lui e cel mai eficient remediu pentru sănătatea dumnevoastră. La fel ca măslinul, pepenele şi gaşca lui dezintoxică organismul şi curăţă rinichii. Şi dacă nu ştiaţi ce să mîncaţi ca să fie şi hrănitoare, energizante şi să fie şi regenatoare nervoase atunci va ajută lucrare lui Messegue în care se vorbeşte despre efectul alunelor, nucilor şi migdalelor asupra organismului. Dacă nu ştiaţi că ardeii, roşile şi vinetele sunt medicamentele naturale pentru diabet, gută şi reumatism, atunci în lucrarea lui Messegue ne învaţăm cum să folosim aceste legume pentru sănătatea noastră. Ca să ştiţi care sunt efectele triunghiului magic al sănătăţii trebue să consumaţi andive, cicoare, anghinare care vă vor ajuta să vi se schimbe sîngele, să se spele intestinele, să vă întinerească şi purifice ficatul. Dacă din triunghiul magic al sănătăţii fac parte andive, cicoare, anghinare, din triunghiul magic al tinereţii veşnice fac parte caisele, persicii şi prunele, care sunt adevărate bombe de energie, dinamism, sănătate şi un medicament de viaţă lungă. Strugurii sunt cei ce vindecă anemia, artroza şi astenia find supranumit „laptele vegetal” al sănătăţii. Dacă doriţi să fiţi mereu sănătoşi plini de energie, proasepeţi şi plini de viaţi mîncaţi fructe şi legume. Dar dacă nu ştiţi ce şi cum să consumaţi pentru a vă simţi bine şi a fi sănătoşi, citiţi lucrările lui Maurice Messegue, care sunt într-o gamă variată şi disponibilă la Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu.