George Coşbuc este văzut ca un mare talent, mai presus de toţi, care a reuşit să depăşească dulcegăria somptuoasă a lui Vasile Alecsandri şi filozofia sufletească sfâşiată a lui Eminescu. Vorbind despre „cântarea” lui Coşbuc, ea „se desfăşoară în imnul vast al naturii”. Totodată, natura creată de Coşbuc este o natură umanizată, robustă, fremătătoare, în necontenită germinaţie; asupra ei îşi exercită activitatea specifică ţăranului. Creaţiile coşbuciene primesc un caracter de veridicitate puternic în ochii criticii, prin faptul că scriitorul cunoaşte „toată viaţa ţărănească, de la bucuriile şi veselia nunţii, până la durerea morţii, toate năcazurile ţărăneşti nu din cărţi, ci trăite de el” Privită în ansamblu, opera lui G. Cosbuc se inscrie printre clasicii ale literaturii romane. Originalitatea poetului se afla in versurile de inspiraţie din viaţa satului, în invenţia poetica, în modalitatea în care conştiinţa artistului se acordă cu istoria existenţei şi aspiraţiile poporului nostru, cu funcţia social-educativă şi estetici a epocii în care a trait scriitorul. Opera sa va fi durabilă veacurilor. Va fi cîntată la ficare aniversare, la cei 145 de ani pe care îi adaugă în toamna aceasta noi echipa Hasdeu facem un simplu îndemn citiţi opeca marelui Cojbuc deoarece ea face parte din noi.
Coşbuc, George. Opera poetică. - Ch.: Cartier, 2006. - 352 p.
Înainte de orce, G. Coşbuc rămîne un genial mînuitor de limbă românească. Citindu-i opera ne uimeşte nu invenţia sau vastitatea sferei lexicale, ci extraordinare capacitate de a mula expresia uzuală românească, limba vorbită, pe cele mai diverse tipare prozodice. La nici un alt scriitir limba noastră nu are o graţie mai firească, o fluenţă mai limpidă, o cadenţă mai conformă cu tîlcurile înseşi ale frazei.
Coşbuc, George. El-Zorab: [poem]. - Iaşi: Princeps Edit, 2005. - 21 p.
În poezia
El Zorab este vorba despre un arab sărac, pe nume Ben-Ardun care vine la paşă să își vândă mult iubitul cal. Paşa îi oferă o mie de țechini, din cauza saracie este nevoit sa accepte. Gândindu-se totuşi cât de greu îi va fi lui, soţiei sale şi copiilor săi fără cal și că e foarte posibil ca animalul să fie bătut și lăsat flămând şi bolnav, se răzgândeşte și oferă banii înapoi pașei. Pașa nu acceptă banii și decide că vrea să ia calul cu orice preţ. Ca o ultimă scăpare, Ben-Ardun „scoate un pumnal” şi îl ucide pe El Zorab, pentru a se asigura că nu va fi chinuit de către oamenii paşei.
Coşbuc, George. Poezii. - Bucureşti: Flamingo GD, s. a. - 128 p.
Lucrarea este o plachetă de versuri ce se dispersează în balade şi idile, în lucrări ce sunt legate de viaţa autorului în cântece de vitejie şi în lucrări nepublicate în volume.
Coşbuc, George. Balade şi idile. - Chișinău: Prut Internaţional, 2003. - 183 p.
Este o lucrare ce conţine un set de poiezii atît de natură , de neam, de dor de casă, de luptă şi vitejie. Căntece sale la fel ca şi poeziile sunt nişte adevarate trăiri sufleteşti ce lau marcat.
Coşbuc, George. Cântece de vitejie: Poezii. - Ch.: Litera , 1998 ( : Concernul Presa ). - 342 p.
În lucrarea dată sunt publicate toate cîntecele marelui scritor George Coşbuc ce au fost cîntate şi la lupte, şi la ocazi de sărbătoare cît şi la zile mai speciale.
Coşbuc, George. Povestea unei coroane de oţel.- Bucureşti: Grai şi suflet – cultura naţională, 1992. - 197 p. 
Povestea unei coroane de oţel este o scriere cu titlu simbolic, consacrată evocării rolului jucat de regalitate în frământata epocă a războiului de independenţă faţă de Poarta otomană. Fără să aibă virtuţi artistice deosebite, textul poate fi citit şi astăzi cu plăcere şi, mai mult, cu cert profit intelectual. O comparaţie a datelor selectate de scriitor pentru explicarea circumstanţelor politice şi sociale ale evenimentelor care au dus la declanşarea ostilităţilor militare din anii 1877-1878, precum şi a acelora care au permis, pe câmpul de luptă, câştigarea independenţei României faţă de Poarta otomană, cu ultimele contribuţii ştiinţifice în domeniu pune în evidenţă nu doar caracterul de excepţie al documentării întreprinse de Coşbuc, ci şi o rară capacitate de interpretare a faptelor din partea acestuia.
Coşbuc, Moartea lui Fulger.- Chişinău: Hyperion, 1990.- 101 p. 
Moartea lui Fulger" este o baladă cultă şi are ca tema ceremonialul înmormantarii, cu grave rezonanţe de bocet popular, ilustrat prin tulburatoarea dispariţie prematură a unui erou.
Din punct de vedere compozitional „Moartea lui Fulger" este alcatuita din 40 de strofe a câte şase versuri. Balada în discuţie cuprinde mai multe momente:
* Sosirea solului care aduce trupul lui Fulger;
* Durerea sfâşietoare a pariţtilor celui mort;
* Desfaşurarea ceremonialului funerar;
* Confruntarea de idei dintre mama şi bătrânul sfetnic.
