Beethoven, o simfonie

Anul acesta se fac 125 ani de la stingerea din viaţă a lui Ludwigh van Beethoven, compositor şi pianist german, unul din cei mai mari creatori din istoria muzicii (16 dec. 1770 – 26 mart. 1827).

Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn - d. 26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:
- 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
- 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
- Un concert pentru vioară și orchestră
- Missa solemnis
- 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)
- Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
- 16 cvartete pentru coarde
- Opera Fidelio
Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia probabil câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza înbolnăvirii și morții mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curții și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea.
În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu și al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu care ocazie capătă faima de virtuos pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune și prima lui simfonie, în Do-major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") și a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.


Mormântul lui Ludwig van Beethoven din Viena

Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.
Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat in Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.
Evoluția stilului muzical
Producția muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism și se poate împărți în trei perioade:

Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compozițiile din tinerețe de la Bonn și primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn și Mozart, și desăvârșesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compozițiile similare ale lui Mozart.
A doua perioadă (1807-1812), așa zisul "ciclu eroic", cuprinde compoziții ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian și orchestră nr.4 și 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice și noutățile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi.supranumit ,,titanicul de la bonn,,.
A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compozițiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie și puternică individualitate, eliberate de convențiile tradiționale. În muzica instrumentală introduce recitative și arii, în fugi, variațiuni și elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a și Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradițional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru soliști vocali și cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.
Moștenirea artistică
Importanța lui Beethoven în muzică este semnificativă și din perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent (și de cele mai multe ori umil) aflat în serviciul Bisericii sau al aristocrației, compozitorul devine, odată cu prezența lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară și nu la comandă. Influența sa asupra compozitorilor care l-au urmat a fost enormă. Admirat deschis de Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner și Arnold Schoenberg, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluția muzicii tuturor timpurilor, recunoscut și în limbajul și tehnica muzicii contemporane. Beethoven este revoluționarul întemeietor al unei noi generații de muzicieni și a unei alte atitudinii față de creațiile compozitorilor.
Simfonia a 10-a
Din fragmente de partituri rămase de la Beethoven, Barry Cooper a reconstituit ceea ce el consideră a fi Simfonia a 10-a, în Mi bemol major (E flat major), pe care compozitorul nu a mai apucat să o finalizeze. Nu se poate dovedi că toate aceste partituri au fost scrise în acest scop de Beethoven, dar există un consens între specialiști că el intenționa să mai compună o simfonie.
Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 1)
Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 2)
Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 1 of 2)
Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 2 of 2)
Beethoven 10th Symphony II.Andante

În acest sens, vă propunem în continuare cărțile despre acest mare compositor care se află în colecțiile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.

Beethoven văzut de contemporani: scriitori, memorii etc., reunite și adnotate de J.-G. Prod’homme / trad din franceză și prefațăă de T. Bălan. – București : Humanitas, 2007. – 234 p.

„Această carte nu este o biografie, ci o culegere de amintiri ale unor oameni de condiții foarte felurite, ce l-au cunoscut pe Beethoven în timpul celei de a doua perioade petrecute la Viena, epoca în care, încetînd de a mai fi, atît pentru amatori cît și pentru publicul muzical, doar un virtuoz al pianului, Beethoven se face cunoscut ca un compozitor de cvartete și simfonii. Adunate și traduce aici pentru prima dată, aceste pagini au ca autori pe contemporanii care, cu toții, au fost în relații personale cu Beethoven - dintre ei, unii fiind iluștri, ca Goethe și Weber...” afirmă J.-G. Prod’homme.

Эррио, Эдуард. Жизнь Бетхована. – Москва : Музыкальное издательство, 1960. – 359 с.
Această lucrare este la a doua ediție și se bazează mai mult pe simfoniile lui Beethoven.

Хентова, С. Рассказ о „Лунной сонате”: cоната Л. Бетховена соч. 27 № 2 и ее исполнители. – Ленинград : Государственное Музыкальное Издательстыо, 1961. – 59 с.
Chiar dacă ca volum nu este foarte mare, totuși, sunt oferite informații biografie, despre nașterea compozitorului, viața și creația sa.

Кремнев, Б. Бетховен. – Москва : Молодая гвардия, 1961. – 318 с.
Este o monografie, în care se vorbește despre viața și activitatea compozitorului Beethoven.

Rolland, Romain. Beethoven: marile epoci creatoare. Cîntecul învierii (Missa Solemnis și ultimele Sonate). / R. Rolland; trad. din l. franc.: N. Parocescu și Letiția Papu. – București : Editura Muzicală, 1965. – 407 p.
După cum menționează R. Rolland la începutul lucrării, „Ciclul Marile epoci creatoare ale lui Beethoven cuprinde, așa cum l-am conceput, cinci părți: perioada de formare, dinainte de 1800; anii eroici (de la Eroica la Appassionata): 1801-1806; plenitudinea artistică clasică (de la Simfonia a IV-a la a VIII-a): 1806-1815; marea criză (Moarte și Reînnoire): 1816-1823; Testamentul (Simfonia a IX-a și ultimele cvartete): 1823-1827.

Rolland, Romain. Жизнь Бетховен. – Москва : Издательство Музыка, 1964. – 95 с.
În această lucrare sunt oferite informații vis-a-vis de biografia lui Beethove. Este și un Cuvînt înainte asupra ediției.

Синявер, Л. Жизнь Бетховен. – Москва : Государственное Музыкальное Издательство, 1961. – 214 с.
În această lucrare se vorbește despre copilaria Beethoven, dar și despre lucrările compuse de acesta.

Wagner, Richard. Pelerinaj la Beethoven / R. Wagner; trad.: A. Hamzea; prefață: A. I. Brumaru. – București : Ed. Muzicală, 1979. – 166 p.

În această lucrare este vorba despre impresiile lui R. Wagner despre compozitorul Beethoven, copilăria acestuia, studiile, formarea acestuia...



Wilder, Victor. Beethoven. Sa vie et son œuvre. – Paris : Bibliothéce-Charpentier, s. a. – 496 p.
În această carte este reflectată viața lui Beethoven, studiile sau creația acestuia.





Schonberg, Harold. Viețile marilor compozitori / H. C. Schonberg; trad.: I. Ionescu. – București : Lider, s. a. – 601 p.

Este o antologie, unde autorul cărții scrie despre viețile mai multor compozitori: Bach, Mozart, Schubert, Chopin etc. Despre Ludwig van Beethoven se face o descriere a activității sale de la pagina 88 la pagina 104.





Gagim, Ion. Dicționar de muzică / I. Gagim. – Chișinău : Știința, 2008. – 211 p.

Autorul face o referință în ceea ce privește L. Van Beethoven. Compozitorii și termenii muzicali sunt plasați în ordine alfabetică.





Dictionnaire de la musique. – Paris : CELIV, 1993. – 426 p.
Este o ediție de referință în limba franceză, unde sunt incluși compozitori, făcîmdu-se o referință a vieții și activității acestora, dar și explicația diverșilor termeni muzicali. La pagina 47, vom găsi o referință vis-a-vis de compozitorul Ludwig van Beethoven. Aici veți găsi informațiii despre compozitor, cîteva imagini și originalul manuscriselor sale.

Sursa imaginilor și a biografiei - www.wikipedia.org

Rapsodia românilor - George Enescu

Anul acesta George Enescu, compozitor, violonist, dirijor, pianist şi profesor (1881-1955) împlineşte 130 de ani de la naştere.
S-a născut pe 19 august 1881 în Liveni, judeţul Botoșani, România. Încă din copilărie a manifestat o înclinaţie extraordinară pentru muzică. A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, la vârsta de 5 ani apare în primul său concert și începe studii de compoziţie sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinţii săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.
Îşi face studiile în Viena şi Paris.
Creaţiile sale muzicale devin cunoscute şi apreciate, fapt pentru care poporul român se poate mîndri. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: Rapsodii române, Oedip, Balada pentru vioară, Ciocîrlia.
După cum afirmă chiar Enescu, "eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani ştiam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simţământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simţeam un fel de spaimă înnăscută în faţa vieţii. Ciudat copil, nu?" - (Bernard Gavoty - Amintirile lui George Enescu).
Ne-am propus să organizăm o expoziţie virtuală în memoria compozitorului George Enescu. În continuare vă propunem cîteva cărţi aflate în colecţiile Bibliotecii Municipale "B.P. Hasdeu" din Chişinău.

Enescu, George. Interviuri din presa românească.
Vol. I / ed. prefaţată, îngrijită şi adnotată de Laura Manolache. – Bucureşti : Ed. Muzicală, 1988. – 305 p.

În Notă asupra ediţiei, Laur Manolache afirmă că volumul de faţă, primul din seria consacrată editării interviurilor acordate de George Enescu presei româneşti (cea apărută în România - şi cea de limba română, maghiară, germană şi franceză - şi cea română din străinătate), parcurge prin cele 100 de interviuri ale muzicianului (1898) şi momentul plin de semnificaţii al premierii operei Oedip (1936).
Lucrearea include un articol cu privire la George Enescu în lumina interviurilor sale publicate în presa românească (1898-1946), scris Laura Manolache. Acest aricol a fost tradus în limba engleză, franceză şi germană. La fel, este inclus şi Notă asupra ediţiei; Interviuri cu George Enescu şi 6 anexe: Tabel cronologic al interviurilor; Lista hiarpubliciştilor; Lista publicaţiilor; Interviurile publicate în limbile străine reproduse în original; Indice de nume proprii; Indicele lucrărilor lui George Enescu menţionate în interviuri.

Ţăranu, C. Enescu în conştiinţa prezentului: eseuri. – Bucureşti : Editura pentru Literatură, 1969. – 180 p.

Vorbind despre George Enescu, apelăm la două surse la fel de pasionate pentru a-l înţelege: creaţia sa şi numeroasele mărturii făcute de el în presă. Vorbind despre Enescu simfonistul, intrăm în însuşi miezul problemei, în miezul gîndirii sale creatoare se afirmă în paginile acestei cărţi.
În carte sunt incluse articole ce ţin de activitatea lui: Enescu în conştiinţa prezentului; Etape post-enesciene; Enescu şi fenomenul de confluenţă; Mărturii.




George Enescu / coord.: Mircea Voicana. – Bucureşti : Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. P. R., 1964. – 434 p.
Este vorba de impresiile diferitor personalităţi din cultură în ceea ce-l priveşte pe compozitorul George Enescu. Articolele incluse în paginile acestei cărţi se referă la viaţa şi activitatea compozitorului, cum ar fi: O personalitate a gîndirii şi a artei. Antologie de texte şi gînduri ale lui G. Enescu; G. Enescu în viaţa muzicală contemporană; Concursurile internaţionale "George Enescu" etc.
Marian, Marin. Chipul geniului: eseu despre creativitatea exemplară – Bucureşti : Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, 1991. – 255 p.


Galben, Cornel. Enescu etern. – Bucureşti : Quadrat Press, 1993. – 96 p.

Această carte este o culegere de interviuri din partea diferitor „personaje marcante ale vieţii noastre muzicale, care îşi expun cu emoţie amintirile declanşate de contactul cu muzicianul român” după cum afirmă Ianca Staicovici la începutul cărţii. În fiecare interviu, cei intervievaţi vorbesc despre personalitatea lui George Enescu, cum au fost influenţaţi de acesta şi impresiile lor vizavi de marele compozitor.






Gavoty, Bernard. Amintirile lui George Enescu / trad. din limba franceză: Romea Drăghici şi Nicolae Bilciurescu. – Bucureşti : Editura Muzicală, 1982. – 127 p.

E vorba despre o autobiografie a lui George Enescu, în care chiar compozitorul însuşi vorbeşte despre el: de la frageda copilăriei, pînă la o frumoasă vîrstă. Sunt momente impresionante, amintirile din copilărie, chemarea spe muzică, cum a reuşit să se descurce în Viena şi Paris, succesul în materie de muzică etc.







Manoliu, George. George Enescu: poet şi gînditor. – Bucureşti : Editura muzicală, 1986. – 373 p.

Este o ediţie bilingvă în limbile română şi franceză. Sunt două părţi: Cariera concentristică (etape, împliniri, culminaţii) şi Violonistica enesciană.
În prima parte este relatată copilăria, educaţia, şcoala la Viena şi Paris. Partea a doua vorbeşte despre convingeri, idei, principii; estetica interpretativă eneciană, îndrumătorul Enescu.






Tudor, Andri. Enescu – Bucureşti : Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1956. – 74 p.

În lumea muzicii – spunea Enescu – eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist şi profesor. Cel mai mult preţuiesc darul de a compune muzica şi nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare.
În această carte, autorul face o referinţă la viaţa şi activitatea lui George Enescu, dar şi moştnirea spirituală pe care a lăsat-o încultura românească.






Vancea, Zeno. George Enesco – Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1964. – 31 p.

Este o ediţie bilingvă în limbile română şi franceză. Autorul relatează despre viaţa şi activitatea lui George Enescu.
Primele compoziţii ale lui Enescu (Poema română, 1897 şi cele două Rapsodii, 1901, 1903) – care au atras încă în anii de debut al compozitorului atenţiunea cercurilor muzicale străine asupra sa. Încă în anii şederii sale la Viena, între vîrsta de 5 şi 12 ani, Enescu a asimilat organic muzica clasicilor vienezi, Haydn, Mozart, Beethoven, şi al urmaşului romantic al acestora Johannes Brahms, a cunoscut şi admirat operele lui Wagner, iar la Paris a studiat temeinic creaţia compozitorilor francezi reprezentativi.



Breazul, G. Pagini din istoria muzicii româneşti – Bucureşti : Ed. muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. S. România, 1966. – 595 p.

În această carte este reflectată biografia compozitorilor români, operele cărora au rămas în patrimoniul culturii româneşti. Deşi la începutul ediţiei se vorbeşte Muzica românească, Valorificarea artistică a folclorului; Lăutarii, în partea a doua a lucrării se vorbeşte despre Ciprian Porumbeascu, Gavriil Muzicescu, Eusebie Mandicevschi, iar în final – George Enescu.

Sursa primei imagini: www.wikipedia.org

Taraborrelli, J. R. Michael Jackson: magie şi nebunie: 1958-2009. – Bucureşti: Chişinău: Litera, 2009. – 566 p.

Regele muzicii pop, Michael Jackson, a devenit un simbol pentru mulţi. S-a scris foarte multe espre el, încît numai ştii cu ce să mai vii ce ceva nou ca să intrigi publicul larg.
Această carte este o biografie a lui M. Jackson, scrisă cu mult interes şi pasiune. Documentată atent şi scrisă la nivel. Cartea include două capitole scrise de autor după moartea artistului. Este o ediţie revizuită, adăugită şi adusă la zi.
Cartea este bine structurată, scrisă într-o manieră simplă şi se citeşte uşor. Sunt relatate momente din viaţa interpretului, unele aspecte fiind spuse însuşi de autor. O carte în două exemplare si se afla în colectiile Bibliotecii Municipale "B.P. Hasdeu" din Chişinău.