Se afișează postările cu eticheta Michel Montignac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Michel Montignac. Afișați toate postările

09.11.2010

Montignac, Michel. Mănînc, slăbesc şi mă menţin cu reţeta Montignac / M. Montignac; trad.: A. Ulici. – Bucureşti : Litera Internaţional, 2009. – 250 p

Titlu original: Je mange, donc je maigris

Din Cuvînt înainte

Prima versiune a acestei cărţi a apărut în Franţa, în 1987. La acea vreme, nici un editor n-a acceptat să o publice. Faptul că autorul ei era un necunoscut şi că, prin cunţinutul ei, cartea contesta total discursul dieteticii oficiale nu erau de natură să-i liniştească.

Iniţial, cartea a fost publicată pe cheltuiala autorului. Cum nu era distribuită prin reţeaua de librării, la început s-a vîndut exclusiv prin corespondenţă. Dar cum fiecare carte făcea să fie cerute alte cîteva zeci, pentru că zvonul se transmitea din gură în gură, primul milion de exemplare vîndute a atins după patru ani.

În 1992, Mănînc, deci slăbesc era pe prima pagină în toată media. Prezentă, mai mult de o sută de săptămîni consecutive, pe lista celor mai bine vîndute cărţi a revistei L’Express, a intrat în rîndul bestsellurilor.

La prima ediţie a acestei cărţi, mesajul nutriţional pe care îl purta s-a îmbogăţit constant şi s-a perfecţionat nu numai datorită experienţei miilor de cititori, dar în special, datorită observaţiilor făcute de foarte mulţi medici practicieni.
Cartea include următoarele capitole: Regimurile hipocalorice: dietetica eşecului!; Parametrii alimentari; Cum producem kilogramele în exces; Metoda - Faza I: pierderea în greutate; Metoda - Faza II: menţinerea echilibrului ponderal; hipoglicemia, factor esenţial al oboselii; Vitamine, săruri minerale şi oligoelemente; Hipercolesterolemia, bolile cardiovasculare şi obiceiurile alimentare; Zahărul: un dulce care ne vrea răul!; Cum hrănim copiii pentru a nu deveni adulţi obezi; Alimentaţie şi sport.
La sfîrşitil cărţii sunt incluse 3 anexe, care presupun Critici aduse metodei Montignac; Recomandări speciale pentru vegetarieni şi Pentru femeile care depun eforturi să slăbească.
(Sursa imaginii: www.shop.jurnalul.ro)

18.08.2010

Montignac, Michel. Ciocolata: Un aliment esenţial pentru sănătatea ta. - Bucureşti: Litera, 2010. - 240 p.

Cu secole în urmă, ciocolata era considerată mai preţioasă decât aurul. Chiar şi în prezent ea a rămas un sinonim al luxului şi al delectării, probabil, cel mai iubit aliment dulce din lume. Cu greu ne putem imagina o persoană căreia să nu-i placă ciocolata, mai ales ca există nenumărate forme şi sortimente.

Ca orice lucru foarte bun, ciocolata este înconjurată de un aer de mister, pericol şi interdicţie. Puţini cunosc totuşi binefacerile ei asupra sănătăţii, cantonaţi în prejudecata că ciocolata îngraşă. Susţinut de argumente de ordin ştiinţific, Michel Montignac demontează toate preconcepţiile legate de acest aliment, analizând calităţile nutritive de excepţie şi efectele benefice pe care le are asupra organismului nostru. În plus, ne oferă 20 de reţete delicioase, adaptate cu ajutorul unui maestru-cofetar renumit.
Descoperiţi, aşadar, cât de sănătoasă poate fi ciocolata (mai ales cea neagră, amară şi bogată în cacao) şi de ce nu ar trebui să lipsească din nici un regim alimentar echilibrat.

Michel Montignac, celebru specialist în nutriţie, este autorul conceptului de „indice glicemic" şi creatorul revoluţionarei diete care îi poartă numele. Cărţile lui au fost traduse în 25 de limbi şi publicate în 42 de ţări, în peste 16 milioane de exemplare.

Sursa imaginii: www.litera.ro