Eugen Lovinescu critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist şi dramaturg al existenţei noastre.

Eugen Lovinescu a fost critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu. Este autorul teoriei Sincronismului şi al Mutaţiei valorilor estetice. În ciuda valorii sale incontestabile, a faptului că şi-a susţinut doctoratul la Paris cu Emile Faguet, a ocupat doar o catedră de profesor de latină la liceul Matei Basarab din Bucureşti, fost profesor al Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti. Puţini au avut de la început şi într-o măsură atît de hotarîtoare, ca E. Lovinescu, conştiinţa vocaţiei critice. Adolescent aproape, citise foiletoanele lui Emile Faguet din Revue de deux mondes şi crescuse, cum singur mărturiseşte undeva, cu Criticele lui Maiorescu pe masă. Critica a fost, aşadar, pentru el o fatalitate. La vârsta când alţi tineri sînt atraşi de poezie sau devoreaza proza cu subiecte poliţieneşti, singuraticul elev de la Liceul Internat din Iaşi urmarea cu prematură seriozitate dezbaterile literare şi întocmea el însuşi note şi cugetării critice, dovedind pasiune pentru o disciplină în contradicţie cu temperamentul lui elegiac, contemplativ muzicale ale sufletului, în stările de conştiinţă nediferenţiate, misterioase: chip de a spune că în alcătuirea unei personalităţi critice intră, în afara de informația bogată, inflexibilitatea morală şi un element afectiv, muzical, fără de care voinţa de a scrie e paralizată şi orice activitate literară fără sens.



Lovinescu, Eugen. Istoria literaturii române contemporane.- Bucureşti: Minerva,1989.- 348 p.
Istoria literaturii române contemporane se înscrie printre răspântiile spirituale ale naţiunii. Deoarece n-a existat, în istoria gândului românesc, o mai plenară conştiinţă critică, înrădăcinată în solul nutritiv al patriei. În această lucrare sunt corelate şi comasate şase mari volume ce au la bază aceiaş concluzie şi istorie similară. În ultimii zece ani s-a produs o literaturăfoarte abundentă şi de bună calitate vrednică de a fi clasată şi încadrată. Pentru luminarea şi orientarea tinerimii rău îndrumate în materie estetică cu judecăţi precise şi fără controverse ce năzueşte la un rol de îndreptar literar al generaţiei actuale.

Lovinescu, Eugen.Mite. Bălăuca.- Iaşi: Junimea, 1980.- 457 p.

Imaginea personalităţii lui Lovinescu aşa cum s-a conturat în conştiinţa contemporanilor săi şi cum sa transmis posterităţii, este aceea a unui cărturar şi creator polivalent. În întreaga şi rodnica sa activitate literară, desfăşurată timp de patru decenii, şi-a dobîndit un strălucit prestigiu în primul rând ca istoric şi crituc literar dar sa impus cu valenţe similare şi ca publicist, memorialist, traducător din latină şi greacă, istoric al civilizaţiei române moderne, dramaturg şi romancier.


Lovinescu, Eugen. Costache Negruzzi: Viaţa şi opera lui.- Bucureşti: Minerva, 1913.- 367 p.

Pentru a scoate la lumină acesta lucrare Lovinescu a lucrat mult asupra monografiilor scriitorilor noştri din veacul al XIX , ca să ne dăruiască acest minunat volum închinat lui Costache Negruzzi. Lucrarea dată e dedicată întru totu lui Nerruzzi viaţa sa, opera sa, Negruzzi ca scritor şi ca om în politică, cultură şi limbă.

Lovinescu, Eugen. T. Maiorescu.- Bucureşti: Minerva,1972.- 724 p.

Cartea lui Lovinescu este una dintre acelea de mare rezistenţă la acţiunea de măcinare a timpului şi în care se încrucişează şi azi multiple linii de interes. În primul rînd, e însuşi faptul abordării figurii lui Maiorescu de către criticul zis “modernist” fapt care a produs nu puţină uimire la timpul său, atît în tabăra junimiştilor de strictă observanţă, cît şi în aceea drept un discipol al lui Maiorescu şi cu atît mai puţin drept junimist.

Lovinescu, Eugen. Scrieri.- Bucureşti: Minerva,1982.- 516 p.

În acest volum a lui Lovinescu, Maiorescu şi contemporanii lui îşi propune să-i fixeze raporturile personale şi literare cu cei din jur, prieteni sau duşmani nu numai cu scopuri informative ci şi ca o contribuţie de caracter psihologic. De la primele exploarări ne dăm seama că acest studiu cuprinde virtualităţi mai mari decît se bănuesc. Prin lucrarea dată se poate zugrăvi fresca întreagă a celei mai însemnate mişcări culşturale şi literare.

Lovinescu, Eugen. Istoria civilizaţiei române moderne.- Bucureşti: Minerva,1997.-377 p.

Istoria civilizaţiei române moderne este o lucrare de interes capital nu numai pentru tensiunea de idei din perioada interbelică, dar şi pentru mau tîrziu. Are meritul de a demonstara necesitatea ivirii noilor structuri, moderne, româneşti. De aceia şi sa stîrnit înverşunarea orientărilor care socoteau ca România trebue să se menţină în cadrele mai demult fixate, refuzînd evoluţia.

Expoziţie virtuală - Marin Sorescu, poet şi dramaturg român

Sorescu, Marin. La lilieci.- Bucureşti: Creuzet, 1995.- 159 p.

Lucrarea lui Sorescu ”La lilieci” este o carte de poeme care este în strînsă legatură cu viaţa şi lucrurilele de la ţară, într-un mod naiv, simplu şi evocativ, care crează şi reprezintă un esenţial ingenios al autorului. Poemele din lucrarea dată redau componentele vieţi de la ţară, alături de plăcerile muncii pămîntului, discuţiile în dodii, de cîntecele burleşti, obiceiurile gastronomice, funeraliile ezoterice ori superstiţiile întunecate, fiind toate prezentate într-o combinaţie de vorbire familiară şi extravagant-barocă, făcând fiecare moment proaspăt şi palpabil.

Sorescu, Marin. Japiţa.- Bucureşti: Ed. “Marin Sorescu”, 2003.- 221 p.
Romanul Japiţa este cel de al treilea roman de talie înaltă a autorului. Romanul a fost scris în perioada anilor 1978- 1983, parcurgînd un drum destul de lung pînă la apariţia lui. E o lucrare ce a parcurs o cale întortocheată, însă, a făcut mari progrese. Au fost publicate capitolele din roman ca mai tîrziu să apară o lucrare destul de compactă şi exactă.

Sorescu, Marin. Iona.- Bucureşti: Creuzet, 1995.- 95 p.
Cartea dată cuprinde o piesă de teatru, structurată în patru capitole. Este o piesă în care protogonistul e Iona. Totul începe de la o simplă scrisoare găsită în casuţa poştală după care se rulează toată piesa.

Sorescu, Marin. Ecuatorul şi polii. - Timişoara: Facla, 1989.- 153 p.
Ecuatorul şi polii este e plachetă de versuri cu o structură destul de complexă care conţine poezii din mai multe spaţi şi puncte de pornire.

Sorescu, Marin. Viziunea vizuinii. - Bucureşti: Albatros, 1982.- 223 p.
Lucrarea dată are la bază două părţi cu un număr suficient de capitole, fiecare avînd un motto întîmplător, şi cu două volume de versuri inedite, în afară de text.

Sorescu, Marin. Vărul Shakespeare şi alte piese.- Bucureşti: Cartea Românească, 1992. - 286 p.
Este o carte ce conţine trei piese de teatru: Luptătorul pe două fronturi, Casa evantai, Vărul Sakespeare. Prima piesă este în trei acte, cea de a doua este în cinci acte şi cea de a treia - în cinci acte. Ficare piesă îşi are tema sa aparte ce captivează atenţia cititorului.

Sorescu, Marin. Unde fugim de acasă?.- Bucureşti: Creuzet, 1996.- 83 p.
E o lucrare destinată copiilor deoarece îi reprezintă anume pe ei. Lucrarea la început a avut o imagine însă după 30 ani de activitate “Unde fugim de acasă?” apare într-o nouă ediţie, total îmbogăţită şi ilustrată de autor, încântînd generaţii întregi de copii şi părinţi.

Sorescu, Marin. Opera poetică .- Chişinău: Carteier, 2006.- 239 p.
Este o lucrare în două volume ce au la bază poeme ce reprezintă cele mai valoroase lucrări ale autorului.

Sorescu, Marin. Trei dinţi din faţă.- S.l: Creuzet, 1993.- 540 p.
Trei dinţi din faţă este un roman al caracterelor umane, apoi a unei lumi care caută valori de care să se agaţe. S-ar părea că fiecare personaj sorescian este chinuit în felul lui de tot felul de temeri, de la nimicuri până la probleme ca banii de azi pe mâine.
La prima vedere romanul Trei dinţi din faţă pare alambicat în relaţii sociale dintre diverşi indivizi, dar şi scriitura densă îl face dificil. Dar dacă priveşti cu atenţie construcţia romanului înţelegi că fiecare personaj are încă doi prieteni aşa că simbolistica cifrei trei este în permanenţă îndeplinită.

Sorescu, Marin. Răceala.- Bucureşti: Creuzet, 1994.- 131 p.
Răceala reprezintă tragedia istorică a poporului român, care a avut nefericirea de a fi „în calea tuturor răutăţilor”, confruntîndu-se în permanenţă cu problema obţinerii independenţei naţionale. Acţiunea evenimentelor reflectă perioada domniei lui Vlad Ţepeş, evocînd un eveniment din anul 1462: Mohamed al II-lea, învingătorul de puţină vreme al Bizanţului, conduce o expediţie militară împotriva Ţării Româneşti, cu consecinţe grave pentru armata otomană.

Sorescu, Marin. Poezii alese de cenzură.- Bucureşti: Roza vînturilor, 1991.- 125 p.
În această lucrare sunt alese poezii de cenzură a autorului, perla creaţiei soresciene, ivită, ca şi poezia lui Eminescu, din străfundurile rănii unui neam întreg, din durerea tuturor adunată într-un singur suflet, dar biruită prin miracolul cuvîntului creator şi re-creator al lumii.

Sorescu, Marin. Traversarea.- Bucureşti: Creuzet, 1994.- 141 p.
Traversarea adună versuri scrise de-a lungul mai multor ani - care îşi păstrează forţa şi actualitatea, încercînd tălmăcirea în metafore a timpului pe care îl trăim- traversarea devenind copleşitoarea grijă a noastră, a fiecăruia- traversarea perioadei de dictatură, tranziţia- tot o traversare – ieşirea la un liman, trecerea dintr-o vârstă în alta.

Sorescu, Marin. Puntea.- Bucureşti: Creuzet, 1997.- 110 p.
Este ultima plachetă de versuri ale autorului majoritatae poeziilor au fost dedicate soţiei sunt poezii, dintre cele nedatate, pe care autorul nu a avut puterea să le dedice.

Plecare
Mă întorc cu faţa
Spre perete
Şi le spun prietenilor
Îndureraţi:
Mă întorc repede.

Sorescu, Marin Poezii.- Bucureşti: Creuzet, 1996.- 174 p.
O altă plachetă de versuri prin care sorescu cu o capacitate excepţinală de a surprinde fantasticul lucrurilor umile şi latura imensă a temelor comune. Este entuziasmat şi beat de universe, copilăros, sensibil şi plin de gânduri până la marginea spaimei de ineditul existenţei, romantic în excepţia largă a cuvântului.

Cimpoi, Mihai. Critice.- Craiova: Fundaţia „Scrisului românesc”, 2001.- 205 p.
În opera sa, Critice, Mihai Cimpoi face trimitere şi la opera lui M. Sorescu, făcînd, astfel, o analiză a lucrărilor, a stilului abordat de autor, a temelor pe care s-a axat şi modul de exprimare.

Alexandrescu, Emil. Literatura română în analize şi sinteze.- Chişinău: Uniunea scriitorilor, 1999.- 558 p.
În cartea dată sunt analizate patru lucrări a autorului: Shakespeare, Iona, Răceala şi Astfel, care facilitează munca celui ce citeşte în deosebi: profesorilor, elevilor, sudenţilor sau criticilor.

Zaicu, Mircea. Dicţionarul scriitorilor români.-. Bucureşti: Albatros, 2002.- 947 p.
În dicţionarul dat este prezentată viaţa şi activitatea autorului.

Istoria literaturii române.- Chişinău: Cartier, 2004.- 960 p.
Lucrarea dată face o trimitere la opera lui Soresu Sekespeare cu a apărut lucrarea, care este tema abordată cine sunt protagonişti din operă şi care a fost impactul acestei lucrări.