Preda, Marin. Adevărul de pe podul minciunilor : versuri. – F. l. : Cartea românească, 1985. – 218 p.
Volumul de versuri este alcătuit din cîteva părți: Caratele interioare; Jurnal intim reflexiv; Adevăruri subiective; Periplu antic.
Preda, M. Delirul. – București : Ed. Cartex Serv., 2003. – 399 p.
Actiunea romanului se petrece în timpul regimului antonescian. Romanul e o continuare a romanului „Moromeții”. La începutul romanului apare Ilie Moromete, personajul din „Morometii”, care vine la Bucuresti să își vadă cei trei fii. Bătrînul Moromete este nemultumit de fiii lui, care părăsiseră satul natal pentru a merge la București, unde nu prea reușiseră, trăind în condiții sărăcăcioase. Întîlnirea se încheie într-un mod neplăcut Moromete afirmînd că el „își ia mîna de pe copiii lui” și pleacă.
Personajul central este Stefan zis al lu’ Parizianu. Stefan are în sat un comportament „bizar”, de multe ori trecînd pe lîngă săteni fără să îi salute, întorcand capul în altă parte. Părăsește satul său natal Silistea Gumesti, plecînd la București unde găseste un post la o redacție.
In Bucuresti, Stefan se intalneste cu cei trei fii ai lui Moromete, unul din ei spunandu-i sa se angajeze la atelierul unde lucra, dar vazand ca se angajeaza la un ziar il acuza ca a trecut de partea legionarilor.
Traieste pe viu rebeliunea legionara cand indreptandu-se spre casa secretarului de redactie vede ca aceasta este incercuita de legionari. Reuseste sa sune pentru ajutor si astfel ii salveaza viata.
Preda descrie in roman o intalnire a maresalului Ion Antonescu cu mama sa care il sfatuieste sa obtina acordul lui Hitler pentru a pune capat rebeliunii legionare, ceea ce Antonescu face.
Ajuns in Bucuresti, al lu’ Parizianu isi uita prima iubire din satul natal, Ioana si o intalneste pe Luchi.
In roman apar si alte personaje: tinerii Adrian Popescu si doctorul Spurcaciu, tineri din anturajul lui Luchi. Plecat pe front ca si corespondent, trecand prin ororile razboiului, intorcandu-se acasa, Stefan sufera o dubla dezamagire: afla ca articolele lui au fost cenzurate si faptul ca Luchi l-a parasit.
(Sursa rezumatului: http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/delirul-de-marin-preda-2/)
Preda, Marin. Imposibila întoarcere / M. Preda; prefață: G. Dimisianu. – București : Jurnalul Național, 2010. – 269 p.
Cititorul va lua act de bogăţia acestei cărţi de eseuri care adună în jurul marii teme a raporturilor cu timpul şi a imposibilei întoarceri nenumărate consideraţii privind societatea românească postbelică, destinul scriitorului în noua lume, mărturisiri ale autorului despre propriul scris şi despre propriile personaje, observaţii despre polemică, despre tema povestitorului, despre „făcătorii de cuvinte“, despre „neobosita inventivitate a tipului infect“, despre creaţie şi morală, despre actualitatea lui Caragiale, despre ce vom citi mâine. Şi nu în ultimul rând despre felul în care scriitorii români aduc un răspuns la întrebarea „ce este omul?“ De la Creangă la Matei Caragiale, scriitorii români au ţinut să aducă un răspuns la această întrebare, ceea ce înseamnă, socoteşte Marin Preda, „că nu avem o literatură mică“.
(Sursa: http://www.curteaveche.ro)
Cititorul va lua act de bogăția acestei cărți de eseuri care adună în jurul marii teme a raporturilor cu timpul și a imposibilei întoarceri nenumărate considerații privind societatea românească postbelică, destinul scriitorului în noua lume, mărturisiri ale autorului despre propriul destin și despre propriile personaje, observații despre polemică, despre tema povestitorului, despre „făcătorii de cuvinte”, despre „neobosita inventivitate a tipului infect”, despre creație și morală, despre actualitatea lui Caragiale, despre ce vom citi mâine. (G. Dimisianu).
Preda, M. Intrusul. – București : Ed. Cartex Serv., 2004. – 287 p.
Tema romanului este drama singurătăţii individului şi încercarea deregăsire de sine (temă tipică romanelor existenţialiste).Romanul se compune din cinci părţi, împarţite în capitole inegale.Compoziţia este circulară, incipitul şi finalul fiind părţi ale aceleiaşi călătoriide la oraşul nou spre Bucureşti, timp în care Călin Surupăceanu retrăieşte,prin memorie, ultimii ani din viaţa sa.Structura romanului constituie două planuri. Primul plan ne destăinuiedestinul lui Călin Surupăceanu, iar cel de-al doilea plan ne arată viaţainstaurată de regimul comunist.Prima călătorie dă impresia unui final de drum, in mod paradoxal, iarultima călătorie da impresia unui nou început, unei speranţe.
(http://www.scribd.com/doc/54953526/Intrusul-Marin-Preda)
Preda, M. Întîlnirea din pămînturi. – București : Ed. Cartex Serv., 2004. – 315 p. ( Ed. Jurnalul Național, 2010. – 445 p.
Nuvelele lui Marin Preda construiesc, in spatiul mitologizant al campiei, devenit un punct de concentrare a fortelor universale, prin reducerea lor la nivelul antropos-ului taranesc, un adevarat carusel al imaginilor in miscare, un film al existentelor derulate mai rapid sau mai incet. Jean Burgos, in "Pentru o poetica a imaginarului" (1988), scria: "Daca «simpla mobilitate a imaginilor» poate defini imaginatia cititorului, permitand deschiderea spre o realitate noua, daca ea ne face sa intelegem cat mai bine domeniul poeticului, ea nu ne prea ajuta, deci, sa circumscriem poeticitatea ce actioneaza in text. Bachelard o recunoaste, de altfel, implicit, atunci cand scrie: «[...] imaginea literara este un exploziv. Ea face deodata sa explodeze frazele gata facute, sa sfarame proverbele care se rostogolesc din veac in veac, ea ne face sa auzim substantivele dupa explozia lor, cand au parasit gheena radacinii lor, cand au trecut de poarta tenebrelor, cand si-au transmutat materia. Pe scurt, imaginea literara pune in miscare cuvintele, le reda functiei lor de imaginare»".
Functia narativa din "intalnirea din pamanturi" se circumscrie aceleiasi valori explozive a cuvantului care detoneaza realitatea, determinand-o sa apartina unui spatiu imagistic bine precizat. Astfel, plasarea temporala este stricta: "Era in mijlocul verii. Peste intinderea campiei navalira deodata in goana, iesind dintre porumburile inalte si negre ca o padure, doi calareti, alergand fiecare cate o pereche de cai." Fundalul se distribuie savant, compus nu din nori profilati pe cer, ci din "porumburile inalte si negre ca o padure", ceea ce creeaza o senzatie de protectie, de spatiu benefic, potentator insa de fantasme. Desi este vorba de un text in proza, asistam la o imagine poetica similara cu aceea din "Corespondentele" lui Baudelaire: "La nature est parfois un temple ou de vivants piliers/ Laissent parfois sortir de confuses paroles,/ L homme y passe a travers des forets de symboles". Din acest spatiu esentializat apar dialogurile, simbol al Logosului proiectat intr-un cadru specific, cu sunete bolovanoase sau fine, de o tonalitate inalta: " - Lasa-i la pas, al lui Teican, spuse unul dintre ei, lovind peste bot, cu o nuia, calul pe care il calarea. Lasa-i mai la pas, ma, sa-ti spun ceva, pana ajungem acasa".
In spatiul rural, oralitatea inseamna, fara doar si poate, o epicizare extrema: oamenii vorbesc mult, folosesc o regie bine pusa la punct, insa instinctiva, comenteaza situatiile prin prisma propriilor vederi. Narator este Dugu, care are pentru prima data revelatia misterului feminin: "- [...] Era dupa nimiez, acum o saptamana, si era un zaduf al dracului. «Ia sa ma scald nitel, m-am gandit eu. Sa ma scald in Valea Morii, unde e salcia aia batrana». Stii ca acolo e un cot si pe urma stii si tu ca acolo nu prea se scalda nimeni; e apa mica. Ei, ce daca, ma scald asa, sa-mi treaca naduseala!"
Personajul feminin, denudat, dezbarat de orice contingente cu realitatea sateasca, Drina lui Palici, apare eroului in deplinatatea ei feminina: "Era o fata, nu stiu daca o cunosti. Drina lui Palici. Iesise din rundul gradinii si se uita la soare, pe marginea garlei. O cunosti?" Gradarea povestirii pana la atingerea unui punct culminant al secventei epice este data tocmai de emfaza creata prin intreruperea lantului narativ, pentru ca descrierea sa fie reluata dupa un rastimp: "O vaz ca isi desface parul si incepe sa si-1 stranga iar peste cap, sa-1 inoade. Ma, ce par avea... Eu n-am mai vazut. «Se scalda», m-am gandit eu si nu stiu de ce, sa nu razi, a inceput sa-mi bata inima si am vrut sa fug; mi-era nu stiu cum, parca frica... A?!! Ce spui, al lui Teican?". Spaima aproape viscerala fata de fiinta feminina, marcata in primitivitate de veneratia zeitelor, a lui Venus din Willendorf, spre exemplu, se reverbereaza aici in mintea tanarului, un reflex al unei spaime ancestrale, eterne, pastrata de natura umana. Gesturile dezbracarii il fascineaza pe flacaul ajuns la varsta pubera, care nu a cunoscut inca topografia feminina: "...si am vazut-o cum si-a scos bluza si fusta si s-a dezbracat. Ce dracu, ma, ce de fuste au fetele astea! Nici nu stiu, ca-mi batea inima si parca ma inecam. Tu ai vazut vreuna asa, al lui Teican?" Imaginea carnala a fetei, suprapusa secventei naturale acvatice, este extraordinara, provocand pulsiuni puternice, reeditand intr-un fel, in varianta masculina, trairile fetei din "Zburatorul" lui Ion Heliade-Radulescu. "Era frumoasa!... Pe urma a inceput sa se scalde. ii placea, am vazut, radea si se stropea cu apa. Dar nu stiu de ce, si ei parca ii era frica, intelegi?"
Fata de pe malul garlei dobandeste o imagine arhetipala, de naiada, care se fixeaza in memoria subliminala a personajului, acaparandu-i intreaga fiinta: "Toata noaptea n-am visat decat Drina si iar Drina: asa cum o vazusem eu la garla. M-am desteptat de cateva ori numai in sudoare."
(Sursa rezumatului: http://www.referate-romana.com/referate/Marin-Preda/Intalnirea-din-pamanturi-nuvela-Marin-Preda-re-rom.php)
Preda, M. Marele singuratic. – București : Ed. Cartex Serv., 2004. – 366 p.
Recitesc după mai mult de 30 de ani de la apariţie Marele singuratic şi ce constat? Că lectura merge, întâi, greu şi că, atunci când vine vorba de lumea satului, verva naratorului creşte subit şi stilul epic capătă fluenţă. Stilul redevine meticulos, puţin împiedicat îndată ce prozatorul face analiza unui sentiment complex: iubirea dintre un însingurat încăpăţânat şi bănuitor (horticultorul Niculae Moromete) şi o pictoriţă inteligentă şi puţin sofisticată (Simina Golea), trecută printr-o căsnicie nefericită (cu brutalul Victor Pătraşcu), obsedată de talentul ei nesigur.
Roman autobiografic? Întrebat, prozatorul evită să dea un răspuns. Un roman, oricum, în care eroii din Moromeţii îşi dau, parcă, o întâlnire de adio într-un epilog în care au loc iubiri profunde şi nefericite, gelozii şi crime dostoievskiene, comentarii morale acute şi pertinente şi analize bune, verosimile, de ordin existenţial. Este domeniul şi stilul în care Preda a excelat totdeauna… afirmă critical Eugen Simion.
Cartea este o continuare a romanului Morometii. In acesta personajul principal este Nicuale, iar Morometii isi dau intalnire in acest roman dupa ani de zile relativ cu varsta lor din romanul Morometii. Niculae duce o poveste de dragoste alaturi de Simina Golea, o pictorita pe care o intalneste la castel unde el lucra ca inginer la gradina castelului.
Cei doi au o poveste de dragoste foarte interesanta. El este tipul de persoana care prefera sa fie la distanta de persoana iubita, astfel incat revederile sa fie mai placute pentru ei doi. De partea cealalta intalnim o femeie care doreste ca persoana iubita sa fie mereu aproape de ea, drept dovada il ia sa se mute impreuna si ea capata talentul pe care il dorea de mult in materie de pictura o data cu intalnirea lui. Niculae intalneste toata familia, despre care i-a povestit Siminei, in momentul in care o duce la tara sa ii cunoasca pe ai lui si lumea de acolo.
Moromete apare ca un batran intelept in roman, care inca mai are aceleasi apucaturi de alta data si aceleasi vorbe aspre uneori, dar dupa cum spune si autorul: Prietenii lui il priveau cumva cu o parere de rau, o minte asa de agera la un trup care nu mai face fata.
Viata din sat este inca o data ilustrata foarte bine si mai ales cea din interiorul familiei Moromete. Simina, ajunsa la tara, incepe sa picteze tot ce vedea. Pentru ea totul avea o traire si o intensitatea deosebita, motiv pentru care se si imbolnaveste pentru ca isi neglijeaza conditia in favoarea picturii. Ajunge pe patul de spital unde dupa cateva saptamani moare in bratele lui Niculae. Un roman cu o incarcatura emotionala destul de mare pe umerii lui Niculae, care descopera o crima, este inlaturat din postul de activist si apoi revine, isi intalneste tatal (prezentand-o si pe Simina care este acceptata ca ceva firesc), sufera o zbucium intern cand il vede pe tatal sau si totusi apar inca motive de discutii contrare pentru ei.
Pe total un roman care merita citit mai ales daca ati citit Morometii. Mie mi-a placut foarte mult Morometii (primul volum mai ales) si cartea aceasta a venit ca o continuare, chiar daca este din perspectiva lui Niculae.
(Sursa rezumatului: http://vezistereo.com/marele-singuratic-%E2%80%93-marin-preda)
Preda, Marin. Moromeții: în 2 vol. / M. Preda; prefață: E. Simin. – București : Jurnal Național, 2009.
Vol. 1. – 414 p.
Vol. 2. – 543 p.
Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creație preexistentă, care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci și maturitatea: eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl meu. Acest sentiment profund a rămas stabil și profund pentru toată viața, și de aceea cruzimea, cît și josnicia, omorurile și spînzurările întîlnite des la Rebreanu și Sadoveanu și existente, de altfel, și în viața țăranilor nu și-au găsit loc și în lumea mea scăldată în lumina eternă a zilei de vară. În realitate, în amintire îmi zac fapte de violență fără măsură și chipuri întunecoase, infernale, dar pînă acuma nu le-am găsit un sens... Poate că nici nu au!? (Marin Preda.)
Romanul se deschide amplu, sub semnul unei temporalități blânde, cu memorabila fraza
„...timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare.”
Temporalitatea este însă drama personajelor lui Preda, deoarece ele trebuie să iasă din timpul sacru/timp răbdător și să intre în timpul profan/timpul istoriei, un timp al fatalității, ireversibil, neîndurător și nerăbdător. Primul roman se încheie tot sub auspiciile temporalității, însă al unui timp ce nu mai are răbdare cu oamenii, precipitat, haotic, profan.
Romanul Moromeții are ca temă satul și țăranul în perioada dintre cele două războaie mondiale. Scriitorul caută să găsească un răspuns la problema, dacă mica proprietate țărănească poate rezista la presiunile relațiilor de producție capitaliste. Ilie Moromete stăpânește în chip absolut peste o familie a cărei alcătuire prevestește parcă destrămarea: trei fii din prima căsătorie – Paraschiv, Nilă și Achim, în timp ce Niculae provine din cea de-a doua. Tita si Ilinca sunt fetele Catrinei - cea de-a doua sotie a lui Ilie Moromete, din prima casatorie. Pentru a păstra unitatea familiei, tatăl este neînduplecat și justițiar.
(Sursa: www.wikipedia.org)
Preda, Marin. Scrieri de tinerețe / M. Preda; ediție, studiu introductiv și note de
Ion Cristoiu. – București : Ed. Minerva, 1987. – 265 p.
Volumul de față reuneștetextele publicate de Marin Preda în anii 1942 și 1952 în presa vremii: Timpul, Evenimentul zilei, Contemporanul etc.
Textul prezentei ediții a fost transcris conform normelor ortografice în vigoare, dar respectîndu-se particularitățile de limbă și stilistică ale scriitorului.
Preda, Marin. Viața ca o pradă / M. Preda; prefață: E. Simion. – București : Jurnalul Național 2010. – 301 p.
Viața ca o pradă nu este propriu-zis o carte de memorii nu este nici un roman de formație, cum l-au cunoscut unii comentatori. Un număr de pagini reconstituie debutul literar al autorului: amintiri, portrete de scriitori cunoscuți, evocarea atmosferei cultural-politice de la începutul deceniului al cincilea, experiențe de lectură etc. (Eugen Simion)
Preda, Marin. Cel mai iubit dintre pămînteni : în 2 vol. – Chișinău : Literatura artistică, 1990.
Vol. 1. – 374 p.
Vol. 2. – 374 p.
Romanul are forma unei largi confesiuni, fiind scris la persoana I, prin care personajul principal, Victor Petrini, iti reconstituie existenta, incercind sa-i afle sensul acesteia. A cunoscut mai multe experiente erotice (Nineta, Caprioara, Matilda, Suzy) si, din diferite motive, a esuat in toate. A studiat filozofia si, tanar asistent, avea in fata o stralucita cariera universitara, ambitionand sa creeze o noua gnoza si compunand un eseu despre Era ticalosilor. S-a casatorit cu Matilda (creand incertitudine in prietenia sa cu Petrica Nicolau, caruia aceasta ii era sotie) si a avut cu ea o fetita, dar relatia conjugala se desfasoara sub semnul unei incompatibilitati intre cei doi si se degradeaza foarte repede. In acelasi timp, datorita regimului comunist aflat la putere, datorita unor idei impotriva regimului este bagat la inchisoare, apoi dus la canal si apoi intr-o mina de plumb, unde intalneste treptele cele mai de jos ale omenirii.Aici ucide, pentru a nu fi el ucis, un gardian care il supuse unui regim extrem de dificil. Pus in libertate, e parasit de Matilda si lucreaza in serviciul de deratizare publica, prilej cu care cunoaste viata si mentalitatile mediilor sociale periferice. Ajuns in cele din urma contabil la „Oraca”, se indragosteste de Suzy, insa nu dupa mult timp, in legitima aparare il ucide pe fostul sot al lui Suzy, pe care il arunca din cabina unui teleferic, si ajunge din nou la inchisoare …
(Sursa: referatele.com)
Preda, Marin. Der Ausgewiesene. – Temeswar : Facla Verlag, 1974. – 335 p.
Este un roman în limba germană pentru cei interesați ca să-și îmbogățească vocabularul acestei limbi, dar și pentru vorbitorii acestei limbi, pasionați de cultura română.
În continuare vă orezentăm cîteva cărți care fac referințe critice la activitatea și opera scriitorului Marin Preda.
Manu, Emil. Viața lui Marin Preda. – București : Ed. Vestala, 2003. – 159 p.
Popescu, Marieta. Marin Preda. – București : Ed. Recif, 1995. – 175 p.
Spiridon, Monica. Omul supt vremi (eseu despre Marin Preda, romancierul). – București : Cartea românească, 1993. – 290 p.
Turturică, C. Cum a murit Marin Preda. – București : Isis & RAI, s. a. – 143 p.
Zane, Rodica. Marin Preda : monografie. – Brașov : Ed. Aula, 2001. – 110 p.
