01.04.2011

Leviant, Curt. Jurnalul unei femei adultere / trad.: D. Ştefănescu. - Bucureşti: Trei, 2009. - 710 p.

Doi prieteni se întîlnesc cu ocazia reuniunii organizate de şcoala evreiască pe care au absolvit-o cu ani în urmă. Atît Guido, fotograf de profesie, cît şi Charlie, psiholog de meserie, au în jur de 40 de ani şi sunt atraşi de aceeaşi femeie, căsătorită, care se numeşte Aviva, fără să ştie că este iubita lui Guido. Nici Aviva, pe de altă parte, nu cunoaşte legătura dintre cei doi bărbaţi.
Este o poveste de iubire şi plăcere relatată din triplul punct de vedere al acestor personaje.
Este o carte inedită, texul fiind însoţit de un glosar explicativ care oferă detalii picante despre poveste, surprize şi glume. Romanul Jurnalul unei femei adultere a fost nominalizat de redacţia LIre în lista celor mai bune romane din 2008.

Programarea în web 2.0 / coord.: Sabin Buraga. - Iaşi: Polirom, 2007. - 263 p.

Web 2.0 implica maniere specifice de proiectare şi implementare a aplicaţiilor, impunînd noi exigenţe în interacţiunea cu utilizatorii şi refolosirea datelor. Este un manual destinat specialiştilor, dar şi studenţilor de la facultăţile cu profil informatic.
CArtea include 5 capitole: load-balancing în clustere Web - nucleul dur al Web 2.0; JavaSCript: componentă sine qua non a aplicaţiilor Web 2.0; inginerie Web - revizuirea codului-sursă; recomandări Web prin intermediul microformatelor; aplicaţii hibride: mashuo-uri.

Colecţia CHIC de la Editura Polirom

Colecţia CHIC a editurii Polirom din Iaşi este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu. Cărţile din această colecţie sunt traduceri ale unor scriitoare din Marea Britanie, cărţi care se dovedesc a fi un succes internaţional. O parte din aceste cărţi au ecranizate, cum ar fi Diavolul de îmbracă de la Prada de Lauren Weisberger, Eu cu sora mea mai mică de Jennifer Weiner, Jurnalul lui Bridget Jones şi Bridget Jones: La limita raţiunii de Helen Fielding. În continuare vă propunem cîteva cărţi din această colecţie, care se află la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”.

Ffordie, Katie. Se poartă nunţile / trad.:D alia Ungureanu. – Iaşi: Polirom, 2010. – 533 p.

Titlu original: Wedding Season
Katie Fforde este una dintre cele mai apreciate scriitoare de romane de dragoste în Marea Britanie, iar Se poartă nunţile, roman publicat în 2008, a figurat pe lista celor mai bine vîndute zece cărţi ale anului din Sunday Times. Cît despre eroina cărţii, Sarah Stratford, în ciuda faptului că este o organizatoare de nunţi înfricoşător de profesionistă şi severă, vom spune, totuşi, că nu are dreptate... nici o femeie nu urăşte nunţile chiar într-atît!
Deşi se ocupă cu planificarea de nunţi, Sarah Stratford, protagonista romanului Se poartă nunţile (cel mai recent roman al autoarei Katie Fforde), ascunde un secret care nu este tocmai de invidiat, şi anume faptul ca ea nu crede în dragoste. Cel puţin, nu în ceea ce o priveşte. Totuşi, în ploaia de confetti purtată de briza unei zile fericite de iunie, la finele unei nunţi încheiate cu succes. Sarah acceptă să se mai ocupe de încă două astfel de evenimente – planificate în aceeaşi zi, peste numai două luni şi în vreme ce una dintre mirese, o personalitate mondenă, e numai lapte si miere, cea de-a doua, propria sora a lui Sarah, îi face zile fripte cu planurile sale spectaculoase, întemeiate însă pe un buget cam şubred. Dar pe masură ce trece timpul şi ziua cea mare se apropie, toata lumea pare să fi aflat că, în jocul căsniciei, răbdarea e cea mai mare virtute. Şi cine ştie, poate ca în goana organizării, chiar şi o planificatoare de nunţi îşi găseşte răgaz să mediteze un pic la rostul iubirii.

Impresii, comentarii:
„Un roman despre prietenie, în mod special, şi despre relaţiile dintre oameni, oportune uneori, alteori marcate de egoism şi lipsa de încredere, însă tratate cu înţelegerea şi umorul unic de care dă dovadă întotdeauna Katie Fforde.”
Sunday Express

Kelly, Cathy. Secrete din trecut / trad. şi note: Maria Zirra. – Iaşi: Polirom, 2010. – 563 p.


Titlu original: Past Secrets
Secrete din trecut, publicată în 2006, este una dintre cele mai emoţionante cărţi ale autoarei. În spatele geamurilor strălucitoare şi grădinilor de trandafiri de pe Summer Street, par să se ascundă multe secrete. Faye Reid este o mama singura, inspaimintata ca fiica ei, Amber, isi distruge viaţa, renunţînd la colegiu ca să călătorească. Încearcă să o oprească, dar mai întîi va trebui să-i dezvaluie greşelile pe care le-a facut ea însăşi în tinereţe. Maggie Maguire, o femeie interesantă, sfîrşeşte o relaţie amoroasă nefastă şi decide să se reintoarcă acasă, la mama ei bolnavă; însă oraşul în care crescuse îi aminteşte de probleme din trecut care se cer rezolvate. Iar Christie Devlin, o doamnă blîndă şi înţeleaptă, care poate sp vadp în inimile oamenilor şi să le rezolve problemele, se trezeşte dintr-odată cu un fost iubit din tinereţe, a cărui prezenţă ameninţă să-i destrame familia... Morala pare sa fie: dacă ţii un secret prea mult timp, se va năpusti asupra ta, cînd ţi-e lumea mai dragă.

Impresii, comentarii:
„Cathy Kelly este o scriitoare care reuşeşte să-ţi smulgă lacrimi şi hohote de rîs, te face să te îndrăgosteşti de personajele sale... O lectură cu adevarat emoţionantă!”
Daily Mail

„Plină de emoţie, inimi sfîşiate şi speranţe... Un roman cu personaje realiste şi interesante, confruntîndu-se cu o serie de evenimente care le vor schimba cursul vietii.”
Ireland on Sunday
„Secrete din trecut este o poveste fascinanta, nu vei putea s-o lasi din mina.”
Company


Kinsella, Sophie. Fata fantomă / trad. şi note: Vali Florescu. – Iaşi: Polirom, 2009. – 533 p.

Titlu original: Twenties girl
Lara Lington a avut întotdeauna o imaginaţie debordantă, dar iată că, dintr-odată, imaginaţia asta a ei a cam început să-şi facă de cap! Femeile tinere, obişnuite, la vreo douazeci şi ceva de ani, care
încearcă să-şi vadă de viata lor, să-şi facă o carieră, nu sînt vizitate de fantome, nu? Şi totuşi, se pare că spiritul strămătuşii Sadie, neliniştit, şi-a găsit o formă de manifestare în lume şi e hotărît să rămînă prin preajma Larei, pînă cînd aceasta îi va indeplini dorinţele. Cumva, ajutîndu-şi strămătuşa în vînătorea ei de comori, Lara descoperă că propria ei viaţă a devenit interesantă şi romantică.

Impresii, comentarii:
„Îcercaţi numai să vă imaginaţi: o poveste cu o fantomă care adoră jazzul, bîrfa şi comentează în permanenţă, cu o mirare inocentă şi ironie fină, lumea de azi! Sophie Kinsella este, într-adevar, o maestră a comediei cu aceasta încîntătoare aventură într-una dintre cele mai incitante metropole ale lumii.”
Publishers Weekly

„Fata fantomă este o poveste romantică, plină de umor, care propune o viziune aparte asupra lumii tensionate din ziua de azi, lăsîndu-se condusă de o voce deosebit de ironică – şi de intrigată – a trecutului.”
Daily Mail


Weiner, Jennifer. Anumite fete / trad. şi note: Alina Popescu. – Iaşi: Polirom, 2009. – 503 p.

Titlu original: Certain Girls
Anumite fete este continuarea romanului Super tare la pat, avînd o ca eroină pe Cannie Shapiro,
jurnalistă de succes. La treisprezece ani de la întîmplările din Super tare la pat, protagonista este acum mamă, preocupările sale sînt fiica adolescentă şi rebelă, pe nume Joy, cariera scriitori cească, relaţia cu soţul ei, medicul Peter Krushelevansky, mîncarea organică şi, mai nou, cursurile de yoga. Viaţa ei pare să se fi înscris într un circuit minunat de previzibil, cu toată liniştea la care rîvnise şi, de asemenea, tandreţea şi iubirea unei familii. Dar, din clipa în care Joy devine interesată de secretele de mult îngropate ale familiei, trecutul revine cu putere în viaţa lor de familie, supunînd o pe Cannie la noi încercări şi pe fiica ei la efortul de a înţelege viaţa cu mai multă maturitate şi umor decît pînă atunci.

Impresii, comentarii:
„Teribil de amuzantă! Jennifer Weiner continuă în forţă, cu observaţiile ei pătrunzătoare şi spirituale la adresa naturii umane.”
Publishers Weekly

„Plin de căldură şi umor, romanul Anumite fete este o examinare impresionantă a momentelor tragice şi comice, totodată, care marchează relaţia dintre mame şi fiice, observînd în profunzime dinamica unei familii aflate într-o permanentă nevoie de a afla şi a spune adevarul.”
Kirkus Review


Kelly, Cathy. Lecţii de iubire / trad. şi note: Natima Mîndrilă. – Iaşi: Polirom, 2010. – 560 p.

Titlu original: Lessons in Heartbreak
Izzie Silver, protagonista romanului Lectii de iubire, o femeie frumoasă şi hotărîtă, îşi doreşte să
revolutioneze lumea modei. În locul hainelor pentru modele slăbănoage, mult visata ei agenţie de modeling din New York va promova îmbrăcăminte de vis pentru femei cu dimensiuni normale – sau dimensiuni mari. Şi asta pentru că, la puţin peste treizeci de ani, s-a saturat să le fie mama unor adolescente care îşi distrug viaţa şi sănătatea doar fiindca lumea modei se plictiseşte prea repede. Cu asta, Izzie speră ca propria ei viaţă, condusă de muncă şi principii stabile, să ajungă în sfîrşit la o formă de împlinire. Însă imprevizibilul se petrece şi Izzie îşi încalcă propriile reguli îndrăgostindu-se de un bărbat căsătorit. De cealaltă parte a oceanului, matuşa lui Izzie, Anneliese, trăieşte suferinţa infidelităţii de pe o poziţie contrară. După aproape patruzeci de ani de căsnicie, soţul ei are o aventură cu cea mai bună prietenă a ei. Trădată de doi dintre oamenii cei mai apropiaţi, ea îşi înfruntă acum viitorul singură. Puse în faţa unor circumstanţe triste şi neobişnuite, amîndouă femeile vor învăţa o lecţie majoră de la viaţă.

Impresii, comentarii:
„Un roman emoţionant, cu poveşti de dragoste şi visuri incredibile, scris într-un stil realist, cu personaje curajoase, care sînt în stare să dea piept cu viaţa şi s-o considere fascinantă.”
Ireland on Sunday

„O carte veselă, atractivă, scrisă minunat. Cathy Kelly ştie ce-şi doresc cititorii ei şi le oferă, cu deosebit talent, un spectacol senzaţional!”
Sunday Independent

O introducere în cărți de management şi marketing

Biblioteca Municipală "B.P. Hasdeu" a achiziţionat un set de cărţi a editurii Publica din Bucureşti. În acest sens am organizat o expoziţie virtuală în care vă propunem cîteva cărţi:

Whitmore, John. Coaching pentru performanţă. – Bucureşti: Publica, 2008. – 227 p.

Coaching-ul a devenit de ceva vreme un cuvînt la modă în cercurile de afaceri. Participanţi la orice întîlnire a directorilor de personal, a experţilor în resurse umane, a impresarilor sau trainerilor şi e imposibil să nu auziţi cuvîntul coaching rostit la fel de des ca şi profit sau criză. Popularitatea termenului a făcut ca atît cei bine intenţionaţi, cît şi cei lipsiţi de scrupule să îl aplice aceloraşi realităţi învechite. În consecinţă, coaching-ul s-a aflat în pericolul de a fi interpretat greşit, perceput eronat şi scos din discuţie pe motiv că nu ar atît de nou şi diferit şi nu ar reuşi să se ridice la nivelul aşteptărilor.
Astfel, în paginile cărţii veţi găsi ce înseamnă coaching, natura schimbării şi a coaching-ului, coaching pentru un scop, corporaţii şi aflarea unui sens, coaching-ul echipelor etc.

Mintzberg, H. Ascensiunea şi declinul planificării strategice / trad.: Smaranda Nistor. - Bucureşti: Publica, 2008. – 423 p.

„Eram în pat la căldurică şi mă trezesc brusc că fac parte dintr-un plan.” Woody Allen în Umbre şi ceaţă
Planificarea strategică este un obiectiv al fiecărei organizaţii. Pentru a obţine succesul dorit, este necesar stabilirea priorităţilor, cunoaşterea punctelor forte, dar şi celor slabe. „această carte a început ca o componentă a unei lucrări mai mari. În 1968, mi-am propus să scriu un text intitulat The Theory of Management Policy (Teoria politicilor de management), în care să adun laolaltă lşiteratura de specialitate bazată pe studii de cercetare care caută să descrie procesele managementului general. Urmau să existe capitole despre activitatea managerială, structura organizatorică şi puterea organizatorică şi puterea organizaţiei, printre altele, precum şi un capitol despre procesul de formare a strategiei. Dar, după cefiecare dintre aceste trei capitolr individuale a devenit o carte de sine stătătoare, părea de la sine înţeles că şi cel rămas va constitui o carte” afirmă autorul cărţii.
Astfel, în carte sunt incluse capitole ce ţin de planificare şi strategie; modele ale procesului de planificare strategică; dovezi despre planificare; cîteva pericole reale ale planificării; erori fundamentale ale planificării strategice; planificare, planuri, planificatori.

Rothkopf, David. Superclass: elita globală a puterii şi lumea sa / trad.: Alina Popescu. - Bucureşti: Publica, 2009. – 523 p.

Prefaţă la ediţia necartonată. Un moment de cotitură pentru superclasă?
Nici un alt grup din interiorul superclasei mondiale – cei mai puternici dintre cei puternici – nu au ajuns pe culmile atinse de elita financiară. Elita financiară s-a scuturat cel mai rapid de cătuşele reglementărilor naţionale şi a înflorit în teritoriile necartofiate şi de necartografiat care se întind deasupra şi dincolo de graniţele statele.
Cartea are 9 capitole: Fiecare este unul la un milion; Ceteris non paribus; Lecţii de istorie; Triumful multinaţional; Globalişti contra naţionalişti; Epoca asimetriei; Superclasa informaţiei; Cum să devii mebru al superclasei; Viitorul superclasei.

Maister, D. H. Consilierul de încredere / D. H. Maister, Ch. H. Green, R. M. Galford; trad.: R. Ivana; cuv. Înainte: V. Panaite. – Bucureşti: Publica, 2009. – 285 p.

„Am scris această caste deoarece de-a lungul cartierelor noastre în consultanţa şi consilierea altor specialişti, am comis o greşeală pe care o descriem aici şi am încălcat fiecare sfat inclus în această lucrare. Cel mai important lucru, am aflat că nu ţi se oferă şansa să consiliezi pînă cînd nu determini o persoană să aibă suficientă încredere în tine încît să îţi împărtăşească problemele sale. Dar nimeni nu ne-a învăţat cum să facem acest lucru. Tema acestei cărţi o constituie cheia succesului profesional, care nu se obţine doar prin cunoştinţele tehnice specifice unei anumite discipline (care sunt, desigur, esenţiale), ci şi prin abilitatea de a lucra cu clienţii într-o manieră în care să le cîştigi încrederea” afirmă autorul cărţii.
Astfel, în contextul în care societatea a evoluat într-un mod rapid, necesitatea de a avea un specialist care să îţi ofere răspunsurile de care ai nevoie şi asta în dependenţă de specificul muncii pe care o ai, este tot mai evident. Astfel, prin capitolele pe care autorul le-a propus, veţi găsi răspunsul la multe întrebări.
Sunt 22 de capitole, în care autorul vorbeşte despre ce este un consilier de încredere?; cîştigarea încrederii; cum să consiliezi; regulile seducţiei: constituirea relaţiei; importanţa modului de a gîndi; sinceritate sau artă?; educaţia încrederii; dezvoltarea încrederii; arta de a asculta; asumarea angajamentului; ce este aşa dificil?; tipuri variate de clienţi; consolidarea încrederii în cadrul sarcinii curente; lista cu impact rapid pentru a dobîndi încredere.

Daffz, Chris. Client o dată, client mereu: cum să oferi servicii care îţi fidelizează clienţii / trad.: Diana Maria Voicu. - Bucureşti: Publica, 2009. – 285 p.

Concurenţa tot mai acerbă care există între companii, dar şi dezvoltarea tehnologiilor duc la căutarea clienţilor, motivarea şi fidelizarea acestora. Fidelizarea acestora este un „proces” un pic mai dificil din considerent că trebuie să-l convingi prin calitatea produselor/serviciilor pe care le oferi. În ultimii ani, apar tot felul de cărţi care tratează subiecte ce ţin de PR, comunicare instituţională, clienţi etc.
Această carte, la fel, vine în întîmpinarea diferitor organizaţii, dar şi studenţi ce fac facultatea de Marketing. Astfel, autorul tratează subiecte ce ţin de managementul percepţiilor clienţilor, cum să obţii feedback de la clienţi, cum găsim fonduri?, loialitate şi valoare, de la succes la eşec etc.

Jarvis, Feff. Ce-ar face Google? / Trad.: Irina Henegar. - Bucureşti: Publica, 2010. – 352 p.

Google devenit un motor de căutare de succes, care este util în căutarea informaţiilor. Se scriu cărţi despre „fenomenul” Google, în prezent fiind dificil de a ne imagina era internetului fără acest motor de căutare.
„N-am scris o carte despre Google, ci despre cum s-a schimbat lumea noastră. Pentru a înţelege natura. Pentru a înţelege natura acestei schimbări şi şansele pe care ni le oferă nu cred că există o companie mai potrivită decît Google. Lecţia Google: trebuie să le ieşi în întîmpinare oamenilor, nu să aştepţi să te caute ei afirmă Jeff Jarvis.
Cartea este inclusă în două părţi, unde se vorbeşte despre Regulile Google (o nouă arhitectură; o nouă economie, o nouă atitudine o nouă etică) şi Dacă Google ar conduce lumea (Media; Publicitatea, Serviciile, Industria manufacturată, Instituţiile publice) şi Generaţia G.

Kotter, John. Matsushita leadership / trad.: Cristina Calotă. – Bucureşti: Publica, 2008. – 279 p.

„Matsushita Leadership” este o biografie, dar şi o culegere de învăţături pentru corporaţii şi pentru cei ce vor să-şi construiască o carieră în secolul XXI.
Matsushita leadership este istoria unui lider, care s-a dovedit a fi un antreprenor de succes al secolului XX. După cum afirmă şi autorul cărţii, Matsudhita nu arăta deloc ca un mare lider. Nu excela în discursuri, aşa cum o fac politicienii occidentali, iar în ultimii lui ani de viaţă vocea îi era din ce în ce mai slabă. Cu toate acestea, putea să facă ceea ce pot toţi marii lideri – să motiveze oamenii să devină mai buni.
Lucrarea în cauză se dovedeşte a fi o biografie a lui Matsushita, si ocupă locul 1 în clasamentul celor mai bune biografii, organizat de Financial Times. Matsushita a fost una dintre cele mai importante surse de inspiraţie ale timpului său. Realizările sale ca lider, autor, educator, filantrop şi inovator al managementului sunt uimitoare şi îi lasă în umbră chiar şi pe S. Honda, J. C. Penny, S. Walton şi H. Ford.

Kotter, John. Forţa schimbării: cum diferă leadershipul de management / trad.: Elena Gheorghe. – Bucureşti: Publica, 2009. - 240 p.

Termenii de „leadership” şi „management” sunt tot mai des utilizaţi în contextul noilor schimbări. Dar ce înseamnă aceşti termeni? Cum sunt utilizaţi ei? În ce măsură ar trebui să îi utilizăm în practică? Sau de multe ori, practica demonstrează ceea ce teoria nu ne poate oferi...
„Leadershipul din organizaţiile complexe este un subiect din ce în ce mai important, dar, de multe ori, confuz, pe care îl putem înţelege mai bine explorînd relaţia sa cu managementul – o activitate foarte diferită de acesta şi mult mai bine înţeleasă astăzi” afirmă autorul la începutul cărţii.
Sunt 10 capitole: management şi leadership; leadershipul în acţiune; stabilirea direcţiei; alinierea oamenilor; motivarea şi oferirea inspiraţiei; rolurile multiple; reţelele informale consistente; ereditatea şi copilăria; experienţa profesională; cultura organizaţională.

Kotler, Philip. Chaotics: management şi marketing în era turbulenţelor / Ph. Kotler, J. A. Caslione, trad.: Smaranda Nistor. – Bucureşti: Publica, 2009. – 242 p.

„Globalizarea şi tehnologia sunt cele două forţe principale care au ajutat la crearea unei fragilităţi sincronizate în economia mondială. Globalizarea face ca producătorii dintr-o ţară să importe tot mai multe resurse din alte ţări şi să-şi exporte rezultatele muncii spre alte ţări” afirmă autorii în prefaţa acestei cărţi.
Marketingul se dovedeşte a fi extrem de important într-o organizaţie. Maniera în care aplicăm în practică teoria citită în multiplele cărţi de marketing ne ajută să obţinem efectul dorit din partea opiniei publice. În această carte, de asemenea, autorii încearcă să vină cu diverse sugestii şi recomandări cu privire la aplicarea teoriilor marketingului de către managerii diferitor organizaţii.
Sunt 6 capitole: Lumea a intrat într-un nou stadiu economic: de la normalitate la turbulenţă; reacţiile neinspirate ale managerilor la turbulenţă devin acum periculoase; modelul haoticist: gestionarea vulnerabilităţii şi a oportunităţii; proiectarea pentru rezilienţă a sistemelor de management; proiectarea pentru rezilienţă a sistemelor de marketing; prosperitatea în era turbulenţelor: realizarea durabilităţii întreprinderii economice.


Leadbeater, Charles. Noi-gîndim: inovaţie de masă, nu producţie de masă / trad.: Laura Karsch. – Bucureşti: Publica, 2010. – 287 p.

Internetul este fenoment care în ultimii ani a devenit foarte popular: poţi găsi informaţia de care ai nevoie la orice oră. Cît e de veridică, nu se ştie, cel puţin fiecare în parte se bucură de faptul că pentru moment găsesc răspunsul la întrebarea de care are nevoie. În acelaşi timp, internetul crează dependenţă. Care este rolul internetului? După cum afirmă şi autorul cărţii „pe măsură ce internetul se răspîndeşte tot mai mult, infiltrîndu-ne vieţile şi modelînd-ne noţiunea de posibil, suntem tot mai neliniştiţi de ceea ce sae poate să fi dezlănţuit.



Prahalad, C. K. Comoara de la baza piramidei: eradicarea sărăciei prin profit. – Bucureşti: Publica, 2009. – 500 p.


Dezvoltarea economică a unui stat presupune o imagine bună atît la nivel intern, dar şi extern. Creşterea economică şi combarea sărăciei constituie 2 probleme a oricărei ţări aflate în curs de dezvoltare. Această carte este structurată în patru părţi: Sectorul privat şi sărăcia: progresul din 2004-2009; Textul iniţial al cărţii; Reacţiile directorilor generali executivi la concept şi la carte; Studii de caz şi observaţiile directorilor generali executivi.




Bird, Drayton. Marketing direct pe înţelesul tuturor. - Bucureşti: Publica, 2007. – 478 p.


Cărţie de marketing vin în ajutorul specialiştilor în domeniu, dar şi celor care învaţă la specialităţi de acest gen. Marketingul te ajută să înveţi cum să cîştigi şi să păstrezi clienţi; să îţi atingi obiectivele; ce trebuie să vinzi; cum să foloseşti internet-ul în favoarea ta etc. Tot aici sunt incluse studii de caz care exemplifică modul în care companii din lumea întreagă au iplementat ideile autorului.



Gladwell, Malcolm. The tipping point: cum lucrurile mici pot provoca schimbări de proporţii / trad.: Sabina Dorneanu. – Bucureşti: Publica, 2008. – 282 p.

După cum se menţionează la începutul cărţii, „The Tipping Point este biografia unei idei, iar această idee este foarte simplă. Se referă la cea mai bună care de a înţelege apariţia tendinţelor în modă, fluxul şi refluxul mareelor de delincvenţă sau de ce nu, transformarea unor cărticele necunoscute în nişte bestselluri ori numărul crescut de adolescenţi care fumează, fenomenul zvonurilor care merg din gură-n gură şi toate celelalte schimbări misterioase care se petrec în viaţa de zi cu zi este să le privim ca pe nişte epidemii.
În această lucrare sunt explicate fenomenul serialelor pentru copii, cele trei reguli ale epidemiilor, lecţiile punctului critic din lumea în care trăim, dar şi 2 studii de caz: Zvonurile, pantofii de sport şi importanţa traducerii şi sinuciderea, fumatul şi căutarea ţigaretei care nuare aderenţă.

Brown, Sandra. Eden Pass / trad.: Nistor Cobuz. - Bucureşti: Miron, s. a. - 511 p.

Un bestseller uluitor, plin de ură, secrete întunecate, răzbunări, dragoste arzătoare, care fac din Eden Pass un loc mai fierbine decît iadul. Acest roman de dovedeşte a fi numărul 1 pe lista de bestessler-uri din New York Times.
Se spune că inimile femeilor şi bărbaţilor din romanul Eden Passsunt pline de pasiune. Lara Mallory, de exemplu, este o femeie frumoasă, îşi face apariţia în oraşul petrolier cu un gînd ascuns, îndreptat împotriva familiei Tackett şi a armelor pe care le deţine. Key Tacket, însă, este oaia neagră a acestei familii, pasionat de pilotaj, care, în acelaşi timp încalcă toate regulile, îndrăgostindu-se de unica femeie pe care nu o poate avea. Jody Tacket este femeia cu voinţă de fier, la banii pe care îi are, îşi permite orişice, chiar să o alunge pe această Lara Mallory din oraş. Drcy Winston - o femeie frivolă şi ci sînge fierbinte, care poate face orice bărbat fericit, excepţie fiind... soţul ei. Janellen Tacket, o fată bătrînă care le produce tuturor o surpriza... Care anume? Veţi afla în urma lecturării romanului, care se află la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu" din oraşul Chişinău.