În anul 2012 Victor Hugo împlineşte 210 ani de la naştere. Opera sa este de excepţie şi incomparabilă. Cu siguranţa Franţa se mîndreşte cu un astfel de scriitor, a cărui operă a intrat în patrimoniul literaturii universale.
Hugo, Victor. Mizerabilii: în 3 volume / V. Hugo; trad.: Lucia Demetrius, Tudor Măinescu; note: N. N. Condeescu. – București : Cartex, 2007.
Vol. 1. – 903 p.
Vol. 2. – 494 p.
Vol. 3. – 253 p.
Domnul Myriel, devenit episcopul Bienvenu, care locuiește la Digne împreună cu sora sa, Baptistine, are ocazia de a se întâlni cu un ocnaș evadat, ce îi bate la ușă pentru a-i cere mâncare și adăpost. Fiind un om nespus de bun, de milostiv, ce își dădea mai toți banii săracilor și care nu putea refuza prilejul de a face o faptă bună, îl primește, spre marea uimire a ocnașului, care fusese refuzat de toată lumea.
Știind bine că este un evadat căutat de poliție, episcopul îl cazează într-o cameră de unde ocnașul, pe nume Jean Valjean, fuge furând argintăria casei. Este prins de jandarmi și adus în fața domnului Bienvenu, care îl declară nevinovat și îi dăruiește și două sfeșnice de argint. Jean Valjean pleacă și se întâlnește pe drum cu micuțul Gervais, căruia îi fură moneda de doi franci, neascultându-i rugămințile stăruitoare de a i-o înapoia.
Ajuns la Montreuil-sur-Mer, și schimbat treptat de bunătatea pe care episcopul i-o arătase, fostul ocnaș își ia numele de Madeleine și începe o mică afacere în domeniul industriei mărgelariei folosind tehnici învățate la ocnă. Afacerea prosperă și ajunge una profitabilă. În scurt timp, orașul Montreuil-sur mer renaște datorită domnului Madeleine. El devine binefăcătorul ținutului: dă de lucru șomerilor, îi ajută pe săraci și pe bolnavi; este numit primarul orașului, după ce refuză de mai multe ori.
Un vigilent inspector de poliție, numit Javert, asistă la episodul în care primarul îl salvează pe moș Fauchelevent, dând dovadă de o forță fizică nemaiîntâlnită, aproape supranaturală. Își dă repede seama că Madeleine nu este nimeni altul decât ocnașul Jean Valjean, vestit pentru forța sa.
Acesta se întâlnește la sediul poliției cu Fantine, o fostă lucrătoare de la fabrică, ajunsă pe drumuri și nevoită să facă fapte josnice pentru a-și întreține fetița. El dă poruncă să fie eliberată și atrage astfel și mai mult suspiciunile lui Javert asupra lui. Fantine este internată și îngrijită de o măicuță pe nume Simplice. Domnul Madeleine o vizitează pe nefericită aproape zilnic și începe să-i cunoască nevoile. Fetița acesteia, pe nume Cosette, este crescută de ticăloșii soți Thenardier, care îi cereau bani în fiecare lună pentru ca micuța fetiță să fie o servitoare și să mănânce resturile de mâncare de pe jos.
Primarul, înduioșat de starea Fantinei, care era pe moarte, hotărăște să plece la Montfermeil, satul în care se afla cârciuma lui Thenardier, pentru a o înapoia pe Cosette. Dar prea târziu! Madeleine este prins de Javert, care îl urmărea de foarte mult timp. Fantine moare, reușind să obțină promisiunea primarului că va avea grijă de fetița sa.
Jean Valjean scapă din închisoare de două ori: prima dată scapă din mâinile lui Javert, iar a doua oară de la ocnă, printr-o întâmplare misterioasă. Salvează viața unui marinar de pe un vas dar „moare” chiar el. De fapt se aruncă in mare și este crezut mort. Se duce la Montfermeil, după ce își ia, de la domnul Lafitte, banii pe care îi deținea sub numele de Madeleine, și o cumpară pe Cosette de la nemiloșii hangii.
Se mută la Paris, în hardughia Gorbeau, de unde este nevoit să plece din cauza lui Javert, care îl urmărește din nou. Scapă de el și se duce împreună cu Cosette, pe care o îndragea acum enorm, la mănăstirea Petit-Picpus. Acolo îl intâlnește pe grădinarul moș Fauchelevent, care îl ajută să se stabilească la mănăstire.
La Paris, in strada Filles-du-Calvaire nr. 6 locuieste un burghez pe nume Gillenormand, in varsta de nouazeci de ani, impreuna cu fiica sa si cu nepotul sau, Marius. Baietelul acesta, care fusese separat de tatal sau din cauza buniculului, primeste intr-o zi o scrisoare care il anunta ca tatal pe care nu il cunoaste este pe moarte. El se duce la fostul colonel demn de tot respectul pentru curajul dovedit in luptele duse pentru patria sa, nestiind nimic despre trecutul sau glorios si neiubindu-l deloc.
Tatal lui Marius moare iar baiatul isi da seama de iubirea pe care i-o datora tatălui sau datorita discuției miraculoase pe care o are cu domnul Mabeuf. Supărat pe bunicul sau pleacă de acasă si se stabilește in hardughia Gorbeau, vechea locuința a lui Jean Valjean. Se împrietenește cu membrii grupului A.B.C.: Enjolras, Combeferre, Jean Prouvaire, Feuilly, Courfeyrac, Bahorel, Laigle, Joly si Grantaire, dar nu intra in grupul lor ce lupta pentru înfăptuirea revoluției.
Se întâlnește cu o fata ce se plimba mereu pe aleile grădinii Luxembourg însoțită de un bătrân, poreclit Leblanc. Marius se îndrăgostește de aceasta fata si face dese plimbări prin Luxembourg doar pentru a o zări o clipa. Ea nu este nimeni alta decât Cosette, ieșită din mănăstire si bătrânul nu este nimeni altul decat Jean Valjean. Acesta observa comportamentul ciudat al lui Marius si stabilește sa nu se mai plimbe prin acea gradina. Asta inseamna pentru Marius o lovitura teribila: pierderea Ursulei sale, caci el așa credea ca o cheamă.
Cîteva luni este disperat dar se ivește un prilej de a o revedea pe Cosette si de a-i salva viața batranului Leblanc. Intr-o zi, in camera alaturată lui din hardughia Gorbeau, vecinii Jondrette îi au ca musafiri chiar pe Cosette si pe tatăl sau. Acesti vecini trimit tuturor scrisori pe nume false cerand, sub diferite pretexte, bani celor milostivi. Noile lor victime sunt chiar persoanele atât de dragi lui Marius, care poate urmari intalnirea printr-o gaură ce face legatură dintre camera sa și cea a familiei Jondrette. Aceasta este de fapt familia Thenardier, a carei carciuma daduse faliment. Recunoscandu-l pe Jean Valjean, stapânul casei planuiește asasinarea lui, angajand niște criminali din banda Patron-Minette. Ii dă intalnire in acea seară iar victima vine, vrand sa ajute un sărac sa-și platească chiria. Marius anunța poliția si astfel Javert este nevoit să ii salveze viata celui pe care il urmărise atat de mult timp pentru a-l aresta. Tînărul primește pistoale pentru a anunta poliția de sosirea momentului critic dar este pus intr-o situație dificilă. Trebuie sa-l dea pe mîna poliției pe cel care i-a salvat viața tatălui său – Thenardier( de fapt acesta il scosese dintr-o groapa de cadavre pentru a-l jefui) sau să-l lase să moară pe tatăl fetei pe care o iubea din tot sufletul- Jean Valjean.
Pana la urmă nu face nimic și lasa totul in seama lui Javert, care ii salvează viața fostului ocnas Jean Valjean. Acesta scapă neobservat și iși schimbă locuința pentru a nu fi descoperit de nimeni. Se mută in strada Plumet. Eponine, una din cele doua fice a lui Thenardier află adresa Cosettei si i-o dă lui Marius, in ciuda faptului că această oropsită a sorții îl iubea in adîncul sufletului. Marius se intalnește cu Cosette in strada Plumet, care este de acum inainte gazda unei povești de dragoste.
Jean Valjean hotăresșe să plece la Londra datorită biletelului de la Eponine care il indemna să facă acest lucru, iar Marius este din nou in situația de a o pierde pe Cosette. Se duce la bunicul său Gillenormand pentru a-i cere sprijinul, dar acesta îl refuză.
Dezamăgit de reacția bătrânului și având in fața o răscoala gata să izbucnească, hotaraște să se ducă in luptă pentru a muri. Astfel se alătura prietenilor lui, membri ai grupului A.B.C., in lupta de la baricade, condusă de foarte curajosul, ințeleptul, dreptul, mândrul si neînfricatul Enjolras. Gavroche, fiul lui Thenardier dar mai mult crescut pe stradă, participă și el la răscoală. Este insărcinat de Marius să-i trimita un bilet Cosettei care ajunge in mainile lui Jean Valjean.
In iunie 1832, membrii grupului A.B.C., impreună cu voluntarii adunați de pe străzi, construiesc o baricadă in strada Chanvrerie. Marius, care trebuie să-și respecte promisiunea facută Cosettei, Gavroche, Javert, prins ca spion și Jean Valjean, care primise biletul de adio al lui Marius pentru fiica sa, se aflau și ei la baricada condusa cu multă pricepere ,curaj si patriotism de Enjolras. Iubitul Cosettei, incercând să-și dea viața pentru infăptuirea răscoalei, salvează baricada de primul atac al soldaților, urcându-se in varful ei cu un butoi de praf de pușcă și amenințand că va arunca totul in aer in cazul in care inamicii nu se retrag. Astfel, Marius ajunge un al doilea conducător, alături de Enjolras.
Dându-si seama că la venirea zorilor vor muri cu toții, rasculații hotărăsc să salveze cativa oameni imbracandu-i in uniformele garzii nationale, iar Jean Valjean iși dă uniforma pentru a salva viața unui necunoscut. El le este de mare folos tinerilor răsculati, dar incearca pe cât posibil sa nu omoare pe nimeni. Gavroche iși dă viața intr-un mod admirabil aducând baricadei prețioasele gloanțe de care are atâta nevoie.
Printr-o intamplare extraordinară Jean Valjean îi salvează viața lui Javert, omul care ii pricinuise atâtea necazuri. Acesta este prins ca spion in baricadă iar lui Jean Valjean ii revine sarcina de a-l executa. Dar el ii dă drumul, spunându-i adresa sa pentru ca mai tarziu să-l poata aresta.
Intre timp, minunații tineri, membri ai grupului A.B.C. sunt omorâți unul cate unul. Aceasta regula nu îi ocolește nici pe ceilalți răsculați. Aceștia hotărăsc să se adăpostească intr-o cârciumă din apropiere. Enjolras ajută la adăpostirea celor ramași in viața stând cu pușca lui in mână in fața unui intreg regiment.
Pâna la urmă in viață nu rămîn decat Jean Valjean și Marius, care rămăseseră in spatele carciumii, curajosul Enjolras, privind moartea mândru si dîrz și Grantaire, care adormise in timpul luptei din cauza beției. Acest băiat, mai tot timpul beat si ușuratic, ce fusese primit din milă de Enjolras in grupul condus de el, se trezește si are onoarea să moară alături de acel inger neinfricat ce iși dă viața pentru patrie fără să șovăie.
Jean Valjean il salvează de la moarte pe acela pe care il ura și il făcea responsabil de desparțirea dintre el si Cosette: pe Marius. Mergând prin canalele Parisului, pe intunericul infricoșător de acolo și prin mizeria de nedescris, si riscându-si viața in nisip mișcător, reușește să ajungă la o ieșire ținând in brațe trupul poate neinsuflețit al lui Marius. Acolo se intalnește cu Thenardier, care nu il recunoaște.
In schimbul a treizeci de franci, el ii ajută pe cei doi să iasă din canal, dar pentru Jean Valjean se ivește o alta piedică: Javert. Acesta vrea să-l aresteze pe fostul ocnaș, dar mai intâi il duce pe Marius acasă la bunicul său. Ajuns in fața casei acestuia, îi permite acestuia să intre in ea, el așteptând afară. Când Jean Valjean iese din casă pentru a fi dus la un sediu de poliție, nu il mai găseste pe Javert. Acesta isi da seama că face rău arestându-l pe cel care ii salvase viața, chiar daca el este un fost ocnaș. Dar face rău si neimplinindu-și datoria fată de justiție. Innebunit, el se sinucide aruncându-se in Sena.
Marius este vindecat datorită ingrijirii speciale pe care i-o dă bunicul. Acesta, pentru fericirea nepotului său, vorbește cu domnul Fauchelevent, adica Jean Valjean și il invită pe el și pe Cosette in casa lui. Marius se vindecă de tot și se căsătorește cu iubita sa, Cosette. Dar tatăl ei refuză să locuiască impreună cu tinerii casatoriți deoarece ar face un mare pacat mințindu-i si ascunzandu-și identitatea. Urmează o perioadă grea pentru eroul principal al acestei cărți: îi spune adevărul despre trecutul sau lui Marius, care incepe să-l indepărteze de Cosette, se intâlnește cu ea in fiecare seară dar fiind foarte distanți unul fată de altul, ajunge până la urmă să nu o mai vadă deloc și se izolează in camera sa așteptându-și sfârșitul. Thenardier se duce la Marius pentru a-i vinde niște secrete despre Jean Valjean in schimbul unei sume de bani si astfel Marius află cine l- salvat de la moarte la baricade, că Jean Valjean nu este vinovat decat de furtul unei paini pentru care a facut nouăsprezece ani de inchisoare. El o ia pe Cosette și se duc la tatăl ei, care este pe moarte. Jean Valjean, avându-i alături pe tinerii săi copii, Marius si Cosette, pe care ii iubea atat de mult, având alături lucrurile dragi lui: sfeșnicele episcopului, imbrăcamintea fetiței sale de când era copil și cufărașul in care le purta și imaginându-si-l prezent și pe episcopul său drag, iși dă sufletul in deplină pace și fericire. Pe mormântul pe care copii săi il fac sunt scrise următoarele versuri: „Azi doarme. Deși traiul i-a fost prea chinuit, Trăia. Cand al sau inger pleca, el a murit. Această intamplare s-a petrecut firește Așa cum vine noaptea când ziua se sfârșește.” (sursa www.wikipedia.org)
În colecțiile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” mai sunt 2 ediții a acestui roman, ediate în București, în anul 1969. Acest roman este și în limba rusă.
Hugo, Victor. Cea din urmă zi a unui condamnat. – București : Doris, 1991. – 106 p.
Hugo, Victor. Cugetări. – București : Albatros, 1982. – 256 p.
Aici sunt incluse diverse cugetări ale autorului Victor Hugo, despre virtute, inteligență, primăvară, gîndire, sentimente etc.
Hugo, Victor. Cosette. Gavroche. – București: Lucman, 2007. – 155 p.
Este vorba de un fragmanet din romanul Mizerabilii de Victor Hugo, unde se vorbe;te despre feti'a Cosette, care a fost lăsată la o familie de mama ei.
Hugo, Victor. Rinul. Scrisori către un prieten / Victor Hugo; trad., tabel cronologic, note, glosar: Simona Bleahu; cuvînt înainte: Valentin Lipatti. – București : Editura Sport-Turism, 1983. – 572 p.
Rinul a apărut la 28 ianuarie 1842 sub forma unor „scrisori către un prieten” datate din anii 1838 și 1839. Opera însumează în fond experiența a trei călătorii pe care Victor Hugo le-a făcut cu Juliette în 1838, 1839 și 1840.
Hugo, Victor. Cocoșatul de la Notre-Dame / Victor Hugo; trad.: Ion Pas. – București : Casa de Presă și Editură, 1992. – 495 p.
Avînd o mare cocoașă în spate și o fața diformă, Quasimodo, eroul tragic din romanul „Cocoșatul de la Notre Dame” al lui Victor Hugo, a fost dintotdeauna considerat un personaj fictiv, erupt din adîncurile imaginației autorului.
Totuși, o noua descoperire pare să dezvăluie modelul real din spatele eroului povestii lui Hugo, poveste care vorbește despre clopotarul surd de la Notre Dame și despre iubirea sa neîmpărtășită pentru țiganca Esmeralda.
Indicii care sugerează că personajul Quasimodo a fost creat pe temelia unei figuri istorice au fost desprinse din memoriile lui Henry Sibson, un sculptor britanic din secolul al XIX-lea. Acesta a fost angajat la catedrala franceză aproximativ în aceeași perioadă în care a fost scris romanul lui Hugo, iar jurnalul lui menționează existența unui meșter lucrător in piatra cocosat care muncea si el la restaurarea cladirii.
Desi documentele care vorbesc despre aceste lucruri au fost achizitionate de institutia britanica pentru arhive Tate Archive inca din 1999, abia in acest an s-au luat la cunostinta referirile la "sculptorul cocosat" ce a lucrat la Notre Dame. In scrierile lui, Sibson il mentioneaza pe acesta sub denumirea "Le Bossu", care înseamnă, în franceză, „cocosatul”.
Victor Hugo a inceput sa scrie „Cocoșatul din Notre Dame" în 1828, iar cartea a fost publicată trei ani mai tîrziu. Autorul avea o mare aplecare spre ideea de restaurare a catedralei, arhitectura acesteia fiind o temă majoră a cărții lui Hogo. Legăturile sale strînse cu Notre Dame fac probabil ca autorul să se fi cunoscut personal cu Le Bossu, din care și-a inspirat personajul Quasimodo.
Sursa: Telegraph
Hugo, Victor. Notre-Dame de Paris: în 2 vol. / Victor Hugo; trad.: Gellu Naum. – București : Minerva, 1970.
Vol. 1. – 248 p.
Vol. 2. – 257 p.
Este considerată o dramă romantică. „Notre Dame de Paris” este povestea unei tinere prostituate, Esmeralda, care-şi exercită meseria în faţa catedralei Notre Dame. Încălcând jurămintele sfinte, arhidiaconul se îndrăgosteşte de ea şi încearcă să o seducă. Este salvată de clopotarul catedralei, diformul Quasimodo, este urmărită de poliţie şi condamnată la moarte. Acelaşi Quasimodo o răpeşte din mâinile călăului şi o ascunde în biserică. Trădată de toată lumea, tânăra este, în final, executată, în momentul în care reuşise să-şi găsească mama.
Posteritatea “Cocoşatului de la Notre Dame”
Povestea simplă şi emoţionantă a cunoscut o posteritate impresionantă. Sub titlul “Esmeralda” sau “Cocoşatul de la Notre Dame”, a fost ecranizată de nenumărate ori, de la filmul mut din 1905, la musicalul “Notre Dame de Paris” din 1999. Actori celebri au dat viaţă personajelor principale. Gina Lollobrigida, Lesley-Anne Down, Aka Noa au fost Esmeralda, iar în rolul lui Quasimodo s-au perindat Anthony Quinn sau Anthony Hopkins.
Povestea lui Hugo a fost repovestită în cele două opere “Esmeralda”, pe muzica compusă de Dargomyzhsky, respectiv Arthur Goring Thomas, în filmul Disney adaptat în manieră “Gothic”, în musicalul rock prezentat în 1998 la Seattle pe muzica lui C. Rainez Lewis.
Hugo, Victor. Lucrèce Borgia. – Paris : Libraire-Éditeur, s. a. – 148 p.
Lucrezia Borgia este o piesă în proză, de Victor Hugo, a reprezentat pentru prima dată în teatrul de Poarta Saint-Martin 02 februarie 1833.
Acesta spune povestea de Lucretia Borgia. Chiar mai mult decât în alte părţi ale Hugo, "grotesc", este dus la extrem. Afectat de eşecul de distracţie regelui anul trecut, Hugo a scris această piesă nouă, în paisprezece zile. În timpul unei lectură privat pentru cunoştinţele sale, Hugo întâlnit pentru prima dată Juliette Drouet.Camera în care a jucat un rol secundar, a fost prezentat 2 februarie 1833, cu Frederic Lemaître şi George domnişoara în rolurile de conducere, şi de această dată a câştigat un mare succes, astfel că a luat o operă Donizetti acelaşi ani, Lucrezia Borgia, Felice Romani inspirat de piesa pentru broşură.
Hugo, Victor. Théatre. En liberte. – Paris : Libraire-Éditeur, s. a. – 271 p.
Prima ediţie a Teatrului Libertatea în Victor Hugo, aşa cum el a conceput la sfarsitul exilului său în 1869. Patru drame şi comedii de cinci, în proză sau versuri, apoi redate din cauza cenzurii, dar toate au fost de atunci. Dintre cele mai sălbatice fantezii (Forest umed), a realismului cele mai mici (de intervenţie). Grotescă a unui tiran (Mangeront ei?) Pentru a nebunia de fanatism religios (Torquemada). Toate vârstele, de toate clasele societăţii: aristocraţii de persoane fără adăpost (O mie de franci recompensă). Revolta unui popor (sabie), şi că de o femeie (a doua a doua descoperiri de Gallus). Între Shakespeare şi Brecht, serie din cele mai tari piese din repertoriul universal dramatic. Acest volum conţine de asemenea: cerşetorii, Gabonus, pe marginea de lemn, a fi iubit.
Prezentarea editorului
Ediţie completă prezentată şi adnotată de Arnaud Laster. Prima ediţie a "Libertatea de Teatru" de Victor Hugo, aşa cum a conceput la sfarsitul exilului său în 1869: cinci drame şi comedii de cinci, în proză sau versuri, apoi redate din cauza cenzurii dar perfect capabil de a fi pus în scenă şi multe dintre care au fost, cu talent, de aproape un secol mai tarziu (printre altele, Hubert Gignoux, Patrice Chereau, Rene Loyon, Benno Besson, de televiziune, de John Kerchbron). Dintre cele mai sălbatice fantezii ("Forest umed"), a realismului cele mai mici ("intervenţie"). Grotescă a unui tiran ("Mangeront ei?") Pentru a nebunia de fanatism religios ("Torquemada"). Toate clasele societăţii: aristocraţii de persoane fără adăpost ("O mie de franci recompensă"). Toate vârstele: una la o sută de ani. Revolta unui popor ("sabie") şi că, de o femeie (al doilea "Două descoperiri de Gallus) Între Shakespeare şi Brecht, seria de cele mai uimitoare ale repertoriului universal dramatic.. Este Deci, teatru inovatoare:. Autorul este eliberat de toate constrângerile, scena a timpului său, ca politica, pentru că el însuşi, în exil, este gratuit El a scris aceste piese, după două lucrări colosale , "Les Miserables" şi "William Shakespeare" După cum se indică în 1869, a lui Albert editor Lacroix:. "Acestea sunt comedii de unde ne mor ("? ei Mangeront "), tragedii în cazul în care nu moare ("Slagistri", care a devenit "Sabia"). " (Sursa: http://www.amazon.fr/Th%C3%A9%C3%A2tre-en-libert%C3%A9-Victor-Hugo/dp/2070418812)
Hugo, Victor. Angelo: tyran de padoue. – Paris : Libraire-Éditeur, s. a. – 164 p.
Totul este liniştit această zi în Padova în 1549. Angelo, Guido Podesta, domneşte peste oraş. Soţia sa, Catarina, se află în camera ei, blocat de el. Angelo, el dă o petrecere în onoarea de amanta sa, La Tisbe, celebra actrita a momentului. Dar, fără conbnaître, aceste două femei, Catarina şi La Tisbe, secretul iubesc acelasi barbat: Rodolfo. Totul este, apoi, în loc de teatru. Angelo, informat de către un spion că soţia sa are un amant, o condamnă la moarte.Tisbe, Crazy in Love cu Rodolfo, află că el iubeşte Catarina. Victor Hugo este descris el de trei zile de nebunie iubire, în care fiecare personaj vrea să se salveze şi de a salva iubita sa. Lacrimare, minciuna, declaraţii false, acesta este un crossover intre constanta Angelo, Catarina şi Tisbe La. (Sursa: http://www.billetreduc.com/2756/evt.htm)
Hugo, Victor. Девяносто третий год. Эрани. – Москва : Художественнная литература, 1984 с.
Prin drama Hernani, Hugo evidenţiază repercusiunile unei iubiri duse la extrem şi dorinţa iubiţilor de a rămane împreună, cu toate că preţul plătit reprezintă viaţa. Din faptele lor reiese curajul de care dau dovadă cei doi pentru a asigura o continuitate a iubirii dintre ei, chiar şi după moarte. Este o dramă în versuri, acţiunea are loc in Franţa şi se limitează pe o scurtă perioadă de timp, relativ două zile. Piesa are ca temă iubirea, aceasta fiind dezvoltată pe mai multe planuri. Personajele care generează şi rezolvă conflictele operei sunt Doña Sol, Hernani, Don Carlos şi Don Ruy Gomez de Silva. Aceştia sunt cei care dau iubirii mai multe sensuri. Aş putea spune că denumirea relaţiei dintre cele patru personaje ar fi de „pătrat amoros”, pentru că cei trei o iubesc pe Doña Sol, dar sentimentele ei sunt împărtăşite numai lui Hernani. Acesta este un fost nobil, devenit proscris cu două obiective: răzbunare şi iubirea pentru Doña Sol. El vrea să îşi razbune tatăl care a fost ucis de tatăl lui Don Carlos, iar prin această crima, Hernani a pierdut toată averea şi titlul astfel trece de la Don Juan de Aragon la Hernani. Don Carlos este pretendent al Doñei Sol şi aspiră la tronul Spaniei. Don Ruy Gomez de Silva este un adept al onoarei, la fel ca predecesorii săi, drept urmare el încearcă să nu păteze atât onoarea lui cât şi a lor. Don Ruy Gomez este unchiul şi logodnicul Doñei Sol. (Sursa http://www.jocsecund.info/2009/11/hernani-de-victor-hugo/)
Hugo, Victor. Драмы. – Москва : Искусство, 1958. – 782 с.
În acest volum sunt incluse următoarele drame: Марьон Делорм, Эрнани, Кароль забавляется, Мария Тюдор, Анджело, тиран Падуанский, Рью Блаз.
