Principala caracteristică a Renaşterii - dezvoltarea Occidentului în plan politic, economic şi cultural - este rezultatul energiei, al talentului, al "virtuţii", aşa cum obişnuiau umaniştii italieni să spună, al unor personalităţi de excepţie care şi-au marcat epoca: Francis I şi Carol Quintul, care aruncă Europa în frămîntările unei rivalităţi ce nu va înceta decît în secolul al XVIII-lea: Rafael, Durer, Leonardo da Vinci, Michelangelor, punînd bazele perspectivei, iniţiază o nouă modalitate de reprezentare a lumii: Erasm şi umaiştii se află la originea unei noi concepţii despre om. Această formidabilă răsturnare de situaţie, vizibilă în literatura scrisă de acum în limba populară, aşa cum o demonstrează operele lui Shakespeare, Cervantes şi Rabelais, atinge deopotrivă şi domeniul religios, a cărui unitate se destramă o dată cu Reforma iniţiată de Luther şi Calvin. Perioadă religioasă prin excelenţă, Renaşterea oferă o serie de exemple de credinţă dusă la extrem - la protestanţi (Muntzer), ca şi catolici (Terza din Avila, Jean de la Croix) - dar idealul de toleranţă este deja prefigurat de Montaigne. Copernic, Galilei, Harvey, Descartes, Spinoza şi alţii afirmă posibilitatea unei noi gîndiri ştiinţifice, descătuşate din limitele impuse de modul în care Biserica interpăretează Scriptura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu