Săftoiu, Claudiu. Jurnalismul politic : Manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni. – Bucureşti : Editura Trei, 2003. – 174 p.

Comunicarea politică prin mass–media este considerată astăzi cea mai directă şi influentă cale de acces a politicienilor şi formaţiunilor politice în minţile cetăţenilor cu drept de vot. Cine comunică mai repede şi mai bine, acela este mai puternic. Manualul de “Jurnalism politic” se adresează în egală măsură unui public specializat(studenţi în jurnalism, ştiinţe politice, sociologice, ştiinţele comunicării şi ale relaţiilor publice), dar şi publicului larg, interesat îndeaproape de relaţiile dintre mass–media şi politică, precum şi de condiţionările reciproce(influenţe, manipulări) la care jurnaliştii şi politicienii se supun reciproc, atât în timpul campaniilor electorale, cât şi în activitatea de zi cu zi.

Presa în oglinda presei / coord.: Victor Moraru. – Chișinău : Multicolor: Presa, 2005. – 115 p.

Se afirmă că mass-media e a patra putere în stat. Informațiile oferite publicului sunt din diverse domenii, iar unele știi sunt pe prima pagină a ziarelor cîteva ediții la rind. Cartea în cauză e o retrospectivă a presei din punct de vedere al presei. Sunt incluse diverse articole din diverse ziare editate în Republica Moldova, sau diverse puncte de vedere pe marginea unui subiect venite din partea diferitor jurnaliști.

Andrievschi, V. Campania electorală eficientă : teorie şi practică / V. Andrievschi, B. Ţîrdea. – Chişinău : Elan Poligraf, 2010. – 368 p.

Lucrarea de faţă reprezintă o încercare de studia şi e generaliza tehnologiile electorale utilizate în spaţiul postsovietic, în special în Republica Moldova, Rusia, Ucraina şi în România din perspectiva experienţei universale în domeniu. Abordarea unui astfel de subiect nu a mai fost făcută şi din acest condierent cei doi autori ai acestei cărţi abordează un astfel de subiect ce ţine de campanie electorală.
Sunt şase capitole: în capitolul I Formarea echipei electorale. Responsabilităţile funcţionale ale membrilor Staff-ului şi direcţiile principale de activitate, autorii analizează structura, funcţiile şi responsabilităţile staffu-lui electoral naţional şi raional. În capitolul II, Strategia Campaniei Electorale sunt oferite modele de segmentare a pieţii politice şi depistarea propriului alegător, metode de completare a paşaportului raionului, de elaborare a strategiei electorale. Capitolele III Regulile elaborării planului şi graficul campaniei electorale şi IV Fundraisingul (Acumularea de fonduri) sunt consacrate planului grafic al campaniei electorale, metodelor de fundraising. În capitolul V tactica campaniei electorale. Zece „contacte” cu alegătorul, autorii analizează detaliat noţiunea de tactică electorală, metode de contact a alegătorului, de organizare a întîlnirilor, a campaniilor „de la uşă la uşă”, a contactelor telefonice, a campaniei mediatice etc. Capitolul VI Culoarea politică – ca element al strategiei electorale: probabil că acest aspect are, involuntar, cel mai mare impact asupra alegătorilor. Dar ce înseamnă culorile şi mesajul publicistic sunt importante. Manualul conţine tabele, anexe, scheme, poze, comentarii şi explicaţii.

Omul secolului XX / volum coordonat de Ute Frevert şi Heinz-Gerhard Haupt; trad.: Maria-Magdalena Anghelescu. - Iaşi : Polirom, 2002

În comparaţie cu "lungul" secol al XIX-lea, se vorbeşte despre "scurtul" secol XX. Începutul său este fioxat la revoluţia bolşevică din 1917, iar sfîrşitul o dată cu prăbuşirea blocului de dominaţie sovietică şi căderea zidului Berlinului, în toamna lui 1989. Unitatea acestei epoci este confirmată de faptul că în ea au concurat, cu rezultat diferit, cele trei mari ideologii: comunismul, fascismul şi democraţia liberală.În această epocă se încadrează pierderea predominanţei politice şi a puterii modelatoare a Europei. Secolul XX subliniază şi semnificaţia centrală pe care a avut-o Al Doilea Război Mondial şi dualismul SUA - URSS în politica mondială pentru experienţa de viaţă şi structurile politice nu doar din Europa, ci şi din Asia şi SUA.

Această periodizare nu a rămas incontestabilă, căci se orientează prea puternic către momentele cruciale şi face să dispară încet-încet istoria precedentă a Primului Război Mondial, ca şi ultimii unsprezece ani ai secolului. Dacă ne întrebăm cînd au început modificările sociale şi mentale de lungă durată, atunci este util să considerăm începutul secolului XX încă din 1880, o dată cu apariţia societăţii de masă, să observăm începutul une ifaze de schimbări intense încă din anii '60 şi să înglobăm tot în acest secol incertitudinea evoluţiilor sociale şi politice din ultimii ani - în formularea lui Jurgen Habermas "noua dezordine". Articolele de faţă cu privire la tipurile sociale ale secolului XX arată în ce grad diferit s-au format acestea, încă din secolul al XIX-lea, şi cît de diferenţiale au fost fazele lor de dezvoltare în secolul XX.

Existenţa oamenilor din secolul XX este marcată de inovaţii, reguli noi şi fracturi majore. Ca în nici un alt veac, viaţa privată şi înţelegerea societăţiimajore: războaiele mondiale, fascismul, comunismul, democratizarea, războiul rece, şomajul, inflaţia, crizele economice etc. Din cele 14 capitole-portret ale acestui volum rezultă o imagine plurală a epocii, cu toate contradicţiile, incertitudinile, firescul şi nefirescul ei.

Sursa imaginii: www.polirom.ro