Indiferent daca credeti sau nu in ele, conspiratiile stau pe limba tuturor. Si este cel putin interesant sa le cunosti, indiferent daca teoriile sunt adevarate sau nu. Gaseste in continuare un top al celor mai mari conspiratii din toate timpurile, de la lupta impotriva masinilor electrice pana la… vezi si singur...
10. Marile companii petroliere impiedica de peste 100 de ani dezvoltarea masinii electrice
Cel mai concis, aceasta teorie a conspiratiei este expusa in excelentul film documentar Who Killed the Electric Car? din 2006, in care se lanseaza ipoteza ca diversele tehnologii care ar fi permis dezvoltarea ieftina, rapida si eficienta a masinilor electrice au fost suprimate (unele, aruncate in aer la propriu) de catre un consortiu obscur format din marile companii petroliere dimpreuna cu diversi indivizi aflati in pozitii cheie in chiar industriile producatoare de masini.
Primul lovitura de Knock-Out data masinii electrice s-ar fi petrecut in 1899, an in care un prototip foarte competitiv atingea recordul mondial de viteza de la acea data: 110 km/h! o performanta uluitoare pentru sfarsitul secolului XIX.
In ciuda acestui fapt, nimeni nu a mai auzit nimic de prototipul cu pricina, iar masinile de serie produse in primii ani ai secolului XX atingeau cu greu 30-40 km/h.
A doua mare lovitura ar fi avut loc candva intre 1913-1914, cand eforturile comune a celor mai prolifici inventatori din acei ani, Henry Ford si Thomas Edison, de a produce un vehicul electric, ieftin si performant au fost impiedicate cu fervoare de tot soiul de indivizi cu larga putere financiara si influenta.
In sfarsit, ultima mare batalie s-ar fi dat recent, in pragul anilor 2000, cand General Motors si-a ingropat ”de buna voie” EV1, primul prototip de masina electrica a unui mare jucator din industria auto, care a intrat pentru o scurta vreme (1996-1999) in productia de serie
9. Tsunami-ul din 2004 a fost provocat de o bomba
Cu cele 229.866 de morti pe care le-a provocat, Tsunami-ul care a lovit Oceanul Indian pe 26 decembrie 2004, din perspectiva numarului urias de victime pe care le-a produs, se afla pe locul 7 in topul celor mai mari dezastre naturale din toate timpurile si pe locul 2 in topul celor mai sangeroase cutremure. Insa, daca nu este vorba despre un dezastru “natural”, ci de un genocid care a fost initiat intentionat, cu ajutorul unei asa-numite bombe-tsunami, o arma nucleara care a fost detonata intr-o pozitie strategica din adancul oceanului?
Conspirationistii afirma ca tehnologia capabila sa provoace o tragedie de asemenea proportii este cel putin fezabila, din moment ce o seama de cercetari in acest domeniu au fost conduse inca din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, experimente cu bombe-tsunami realizandu-se in 1944 si 1945 in Noua Zeelanda.
De asemenea, inca din 1997, cu 7 ani inaintea devastatorului tsunami, Secretarul Apararii de atunci, din Statele Unite, William S. Cohen, afirma ca: “Exista grupari care au capacitatea de a se angaja in eco-terorism, prin tehnologii militare capabile sa schimbe clima, sa provoace cutremure sau eruptii vulcanice.”
Cu toate acestea, in afara ipotezei ca totul a fost un sangeros test la scara mare, cu greu se pot descifra motivele celor care ar fi lovit atat de crunt Sud-Estul Asiei prin tsunami-ul din Oceanul Indian.
8. Atacurile teroriste de la World Trade Center
Reprezinta, poate, cel mai fierbinte subiect care a cazut prada teoriilor conspiratiei in istoria contemporana.
Pe de-o parte, conspirationistii sustin ca o seama de indivizi din Guvernul Statelor Unite si din serviciile secrete americane au avut date certe despre iminentul atac, insa au ocultat voit aceasta pretioasa informatie – precum s-a intamplat pe 7 decembrie 1941, in cazul atacului aviatic japonez de la Peal Harbor, din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial –, refuzand sa intreprinda si cea mica actiune care ar fi impiedicat producerea atentatelor. Pe de alta parte, se speculeaza ca explozia celor doua avioane care au lovit Turnurile Gemene din New-York nu ar fi fost suficient de puternica pentru a conduce la prabusirea zgaraie-norilor WTC, aceasta producandu-se in urma unor explozii controlate (exista martori care sustin ca ar fi auzit aceste explozii), iar Pentagonul nu ar fi fost, de fapt, lovit de niciun avion.
Care sa fi fost scopul oficialilor americani care au orchestrat sau au permis sangeroasele atacuri? Foarte simplu: declansarea Razboiului impotriva terorismului, cresterea justificata a cheltuielilor militare si ingradirea, de asemenea, legala, a libertatilor si drepturilor cetatenesti.
Citeste zilnic maratonul Descopera Teoria Conspiratiei. In curand, vei afla mai multe despre acest subiect!
7. Nu exista incalzire globala! Totul este o afacere mondiala
Conspirationistii sustin ca asa-zisa schimbare climatica este o frauda perpetuata pentru scopuri financiare si ideologice.
Intreaga isterie in masa provocata de iminenta incalzire globala ar fi de fapt o facatura inventata de catre obscurul grup de interese
Bilderberg (130 de potenti financiari si persoane cu larga influenta, de la bancheri la politicieni) care se foloseste de incalzirea globala pentru a impune, in secret, o guvernare mondiala. Unul dintre cei mai inversunati sustinatori ai acestei teorii este chiar un climatolog, William M. Gray. Acesta afirma ca alaturi de terorism, incalzirea globala este inamicul public numarul 1 de care avea nevoie sistemul international de putere dupa sfarsitul Razboiului Rece, pentru a facilita marilor lideri impunerea unei cauze politice cu un larg succes la public, prin care sa se ia abuziv masuri politice, economice si sociale ce ar fi “absolut necesare” pentru a impiedica schimbarea climatica – adica pentru ca jucatorii din umbra sa-si realizeze interesele.
In urma obsesiei mondiale vizavi de incalzirea globala, ar avea de castigat politicienii, oamenii de stiinta, oamenii de afaceri, diverse structuri din ONU, miscarile ecologice, plus numeroase organizatii secrete, precum Grupul Bilderberg si Clubul de la Roma.
6. SIDA, Ebola si SARS au fost inventate in laborator
In ultimii 20 de ani, una dintre temele predilecte ale romanelor si filmelor de groaza este virusul scapat de sub control, experimentul bacteriologic si virusologic secret care ar penetra masurile de securitate, s-ar raspandi instant in intreaga lume si ar provoca apocalipsa.
Putini stiu insa ca asemenea subiecte de fictiune au aparut tocmai in urma ipotezelor unor (pseudo)oameni de stiinta care sunt convinsi de veridicitatea lor, publicand, spre sfarsitul anilor ’80 din secolul XX, o larga serie de lucrari mai mult sau mai putin documentate in care afirmau ca virusurile HIV, Ebola si SARS sunt de fapt niste superarme bacteriologice care au fost create in secret de catre Guvernul american. Mai mult de atat, raspandirea SIDA in Africa, in randul homosexualilor si al prostituatelor nu ar fi decat etape ale unui monstruos genocid in masa orchestrat de catre elemente puritane si xenofobe din administratia SUA, iar gripa aviara de acum 2 ani – un test la scara mondiala si un avertisment la adresa Chinei.
Conspirationistii care promoveaza aceasta teorie, mai sustin ca inca de la bun inceput exista antivirus pentru toate cele trei calamitati bacteriologice, insa acesta este tinut secret, in vreme ce diversele cercetari independente care urmaresc (re)descoperirea remediilor sunt infranate, impiedicate sau, in cele din urma, eradicate de catre cei care au lansat virusurile in lume.
Citeste zilnic maratonul Descopera Teoria Conspiratiei. In curand, vei afla mai multe despre acest subiect!
5. Cine l-a asasinat pe Kennedy?
Poate fi considerat exemplul clasic de teorie a conspiratiei.
De altfel, foarte multi sociologi afirma ca acesta este punctul de cotitura in istoria conspirationista, momentul in care teoriile conspiratiile s-au transformat din joaca intelectuala a unui cerc restrans grup de entuziasti intr-un adevarat si exploziv fenomen de masa.
Explicatia este foarte simpla, arata psihologii: defunctul presedinte american John F. Kennedy (29 mai 1917 - 22 noiembrie 1963), s-a bucurat de o imensa simpatie in randul americanilor, iar asasinarea sa a fost perceputa precum socul traumatic pe care-l resimtim in momentul in care ne moare un prieten sau o ruda draga.
Toate aceste ratiuni afective si psihologice, combinate cu numeroasele omisii, controverse si balbaieli din Raportul Comisiei Warren, care l-a decretat drept asasin unic pe Lee Harvey Oswald, au nascut o monumentala respingere publica a variantei oficiale, un oprobriu fara precedent in istorie. Asadar, cine l-a asasinat pe Kennedy?
Probabil, nu vom afla niciodata, pentru ca indiferent ce (nou) raspuns oficial ar mai da acum, la 46 de ani de la producerea controversatei crime, diversi oficiali americani, teoriile conspiratiei s-au impamantenit atat de bine, incat – probabil – pentru totdeauna vor exista numeroase (si poate argumentate) dubii in acceptarea unui raspuns final.
Cei mai vizati adevarati killeri ai lui Kennedy (chiar daca Oswald a apasat sau nu pe tragaci) ar fi de fapt, Rezervele Federale (sistemul bancar central din SUA), CIA, KGB, FBI, vicepresedintele Lyndon B. Johnson, Fidel Castro sau/si Mafia.
4. Guvernele ascund adevarul: extraterestrii exista!
Totul a inceput in noaptea zilei de 24 februarie 1942, cand numerosi martori oculari afirma ca au vazut mai multe obiecte zburatoare neidentificate pe cerul Los Angeles-ului, OZN-uri asupra carora artileria anti-aeriana americanaar fi deschis focul.
Precum in cazul asasinarii lui Kennedy, oficialii americani nu au dat o explicatie satisfacatoare opiniei publice – trebuie avut in vedere ca numarul californienilor care pretind ca au vazut OZN-sionism, evriurile se ridica la cateva mii, dar si faptul ca trecusera nici 3 luni de cand America intrase in cel de-al doilea Razboi Mondial, dupa atacul de la Pearl Harbor, iar americanii intrasera in fibrilatia psihologica a razboiului. 5 ani mai tarziu, pe 7 iulie 1947 avea loc celebrul incident Roswell– atunci, armata americanaar fi recuperat epava unui OZN care s-ar fi prabusit langa oraselul Roswelldin New Mexico.
Si in acest caz, un numar impresionant de persoane – peste 100 – afirma ca ar fi vazut fie OZN-ul, fie epava acestuia.
Mai mult de atat, conspirationistii speculeaza ca americanii ar fi recuperat cadavrul unui extraterestru (sau chiar un extraterestru in viata).
Explicatia oficiala – cum ca s-ar fi prabusit un balon meteorologic – nu a multumit, din nou, pe nimeni.
De atunci, numarul celor care afirma ca au vazut OZN-uri a explodat, iuresul dezvaluirilor, controverselor si cercetarilor stiintifice si pseudo-stiintifice devenind un fenomen in masa, la scara planetara.
Psihologi afirma chiar ca in cazul ufologiei avem de-a face cu o prima si adevarata mitologie moderna, inventata in secolul XX.
Citeste zilnic maratonul Descopera Teoria Conspiratiei. In curand, vei afla mai multe despre acest subiect!
3. Lumea este condusa de conjuratii secrete: masoni, illuminati, skull&bones
O organizatie secreta cu origini obscure, care se pierd in negura istoriei (studiindu-i o parte a simbolisticii, unii cercetatori sugereaza ca ar fi o recrudescenta a medievalului Ordinul al Cavalerilor Templieri; altii merg mai departe si afirma ca Motorul Prim al organizatiei s-ar situa undeva in Egiptul Antic), Masoneria a rasarit spre sfarsitul secolului XVI, inceputul secolului XVII.
De atunci, organizatia s-a mentinut intr-un discutabil (semi-)anonimat si s-a implicat din ce in ce mai activ in viata publica.
Se pare ca, inca din secolul XVIII, in ceea ce priveste ordinea mondiala, scopul secret al Masoneriei este crearea unei societati bazata pe idealurile libertatii, egalitatii, fraternitatii, separarii Bisericii de Stat si al tolerantei religioase. In acest sens, masonii au luat parte activ la numeroasele revolutii din secolele XVIII si XIX, care au zguduit lumea din radacini si au facut trecerea ireversibila de la societatile organizate medievale la cele moderne. Numarul lor a crescut constant – conform ultimelor estimari, in prezent, in lume sunt in jur de 5 milioane de masoni – iar Masoneria a strans in interiorul ei elite politice, religioase si artistice, astfel incat, daca o privim din perspectiva sociologiei politice si o identificam cu un enorm si planetar grup de interese, supozitia conspirationistilor cum ca masonii ar conduce lumea (sau, mai degraba, o parte a ei) capata iz de adevar.
Illuminati ar fi (in unele dintre ipoteze) crema elitei masonice, iar scopul acestora este mult mai obscur; in vreme ce Skull&Bones este o societate secreta, o fratie din cadrul prestigioasei universitati americane Yale, pepiniera studenteasca a Marilor Loje americane. Interesant este ca, pe parcursul secolului XX, in Statele Unite, intr-o proportie covarsitoare, aproape toate elitele din politica, administratie si finante – de la presedinti, la secretari de stat si directori de servicii secrete sau banci – au studiat la Yale si, evident, au facut parte din Skull&Bones.
2. New WorldOrder – guvernul mondial
Este varianta “hardcore” a teoriei precedente. Conspirationistii afirma ca un extrem de puternic si secret grup format din cei mai influenti membri ai diverselor societati secrete (un soi de elita a elitelor) comploteaza pentru a conduce lumea prin intermediul unui guvern mondial care ar inlocui treptat suveranitatea statelor.
Grupul ar fi responsabil de formarea climatului financiar modern din secolul XX – eruptia marilor companii transnationale si, strans legate de acestea, de fenomenul globalizarii.
Interesant (si poate comic) la aceasta teorie a conspiratiei este faptul ca le reuneste intr-un enorm amalgam sincretic pe toate celelalte – New World Order face legatura dintre evrei si masoni, lansand controversata sintagma «miscare iudeo-masonica», ii pune in aceeasi barca pe Illuminati si pe extraterestri, reuneste nenumarate teorii apocaliptice si grupuri milenariste crestine (aici intra, de exemplu, toate speculatiile legate de pasapoartele biometrice si cipurile subcutanate), pe Hitler, URSS, pe Templieri, teroristi si cercetatorii care experimenteaza arme bacteriologice.
Sustinatorii New World Order afirma ca intreaga istorie se desfasoara in parametrii unui enorm Plan de inrobire mondiala a omenirii, fiecare epoca nefiind altceva decat o noua etapa in schema de desfasurare a maleficelor masinatiuni.
Citeste zilnic maratonul Descopera Teoria Conspiratiei. In curand, vei afla mai multe despre acest subiect!
1. Sionismul – lumea este controlata de evrei
Ocupa prima pozitie a acestui top pentru ca este cea mai veche si mai ampla teorie a conspiratiei, strans legata de numeroasele ideologii xenofobe si politici rasiste care au bantuit istoria si fiind reinventata, practic, din antichitate si pana in epoca moderna, in fiecare secol in care au aparut miscari antisemite.
In secolul XX, teoria a fost propulsata de un controversat document, Protocoalele Inteleptilor Sionului, din care rezulta ca evreii dimpreuna cu masonii conspira pentru a acapara puterea mondiala si a controla lumea.
Textul are forma unor instructiuni de manual prin care noii membri acceptati in randul Inteleptilor sunt initiati in politica de cucerire a lumii prin controlul mass-media si a finantelor si prin inlocuirea ordinii sociale traditioanle cu una bazata pe manipularea in masa.
Intr-o proportie covarsitoare, majoritatea istoricilor si cercetatorilor care au studiat lucrarea in profunzime au dovedit ca aceasta este pe alocuri un plagiat dupa cartea satirica Dialoguri in Iad intre Machiavelli si Montesquieu (scrisa, in 1864, de francezul Maurice Joly) si un fals fabricat candva intre 1895 si 1902 de catre ziaristul rus Matvei Golovinski, la ordinul lui Piotr Rachkovski, seful diviziei de la Paris a politiei secrete rusesti, Okhrana. In ciuda acestor evidente, Protocoalele… au fost des folosite in mod propagandistic pentru a alimenta miscarile antisemite – multi analisti considerand ironic ca tocmai propagarea lor este o conspiratie in sine.
06.06.2010
Omul secolului XX / volum coordonat de Ute Frevert şi Heinz-Gerhard Haupt; trad.: Maria-Magdalena Anghelescu. - Iaşi : Polirom, 2002
În comparaţie cu "lungul" secol al XIX-lea, se vorbeşte despre "scurtul" secol XX. Începutul său este fioxat la revoluţia bolşevică din 1917, iar sfîrşitul o dată cu prăbuşirea blocului de dominaţie sovietică şi căderea zidului Berlinului, în toamna lui 1989. Unitatea acestei epoci este confirmată de faptul că în ea au concurat, cu rezultat diferit, cele trei mari ideologii: comunismul, fascismul şi democraţia liberală.În această epocă se încadrează pierderea predominanţei politice şi a puterii modelatoare a Europei. Secolul XX subliniază şi semnificaţia centrală pe care a avut-o Al Doilea Război Mondial şi dualismul SUA - URSS în politica mondială pentru experienţa de viaţă şi structurile politice nu doar din Europa, ci şi din Asia şi SUA.
Această periodizare nu a rămas incontestabilă, căci se orientează prea puternic către momentele cruciale şi face să dispară încet-încet istoria precedentă a Primului Război Mondial, ca şi ultimii unsprezece ani ai secolului. Dacă ne întrebăm cînd au început modificările sociale şi mentale de lungă durată, atunci este util să considerăm începutul secolului XX încă din 1880, o dată cu apariţia societăţii de masă, să observăm începutul une ifaze de schimbări intense încă din anii '60 şi să înglobăm tot în acest secol incertitudinea evoluţiilor sociale şi politice din ultimii ani - în formularea lui Jurgen Habermas "noua dezordine". Articolele de faţă cu privire la tipurile sociale ale secolului XX arată în ce grad diferit s-au format acestea, încă din secolul al XIX-lea, şi cît de diferenţiale au fost fazele lor de dezvoltare în secolul XX.
Existenţa oamenilor din secolul XX este marcată de inovaţii, reguli noi şi fracturi majore. Ca în nici un alt veac, viaţa privată şi înţelegerea societăţiimajore: războaiele mondiale, fascismul, comunismul, democratizarea, războiul rece, şomajul, inflaţia, crizele economice etc. Din cele 14 capitole-portret ale acestui volum rezultă o imagine plurală a epocii, cu toate contradicţiile, incertitudinile, firescul şi nefirescul ei.
Sursa imaginii: www.polirom.ro
Calcea, Andrei. Personalităţi orheiene: Dicţionar enciclopedic. - Chişinău: Pontos, 2003. - 191 p.
Cartea Personalităţi Orheiene. Dicţionar enciclopedic este importantă ca document istoric, dar şi literar. Ea este elaborată conform unor criterii specifice genului respectiv. Dicţionarul include informaţii despre oameni iluştri din domeniul artei, culturii, literaturii, ştiinţei, istoriei, sportului etc., care şi-au scris numele, în analele istoriei neamului nostru. Primul Om la care ţinem cu toţii şi care a lăsat urme adînci în destinul ţinutului orheian a fost şi rămîne Domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare. De ţinutul orheian este legat numele domnitorului Vasile Lupu. Pe acest pămînt au trăit şi au activat dinastia talentaţilor Donici.
Lucrarea cuprionde numele a peste 500 persoane eminente din viaţa social-politică şi de stat din fostul judeţ Orhei şi estedestinat cititorului care vrea să ştie cine i-au fost strămoşii, cine sunt contemporanii, prin ce fapte s-au proslăvit.

05.06.2010
Lawrence, D. H. Curcubeul
Prima ediţie: 1915. Titlu original: The Rainbow
Lawrence a renunţat la convenţiile narative clasice datorită convingerii că subiectivitatea umană nu mai putea fi descrisă în termenii “vechiului ego stabil”, după cum l-a numit el, fiind necesară o altă viziune asupra personajelor. Scris în perioada Primului Război Mondial, romanul opune vremurile în care familia Brangwen era profund legată de pămînt, celor de la începutul secolului XX, aducătoare de schimbări fundamentale în viaţa oamenilor. În roman sunt împletite teme ca sexualitatea adolescentină, relaţiile maritale, conflictul dintre generaţii, exilul, colonialismul, identitatea naţională, educaţia, noul statut al femeii şi criza psihologică. Explicit sexual şi brutal de onest, Curcubeul zugrăveşte prăbuşirea unei noi ordini sociale instituţionale, prin accentul pus pe schimbarea ponderii puterii în balanţa relaţiilor dintre părinte şi copil, dintre bărbat şi femeie.
“În Curcubeul, Lawrence oferă răspunsuri îndrăzneţe, unice, la probleme fundamentale umane, cum ar fi relaţia dintre minte şi inima, dintre trup şi suflet, precum şi imperativele morale cu care se confruntă individul lipsit de convingerile religioase tradiţionale” Daniel S. Burt

Fitzgerald, Francis Scott. Marele Gatsby
Prima ediţie: 1925. Titlu original: The Great Gatsby.
Romanul pate fi găsit la Biblioteca Municipală “B. P. Hasdeu” în limba română şi engleză. Ediţia cărţii în limba engleză este editată de editura Longman, 1995.
Marele Gatsby este un clasic al literaturii americane. Fascinanta relatare a lui Nick Carraway, despre ascensiunea şi decăderea carismaticului său vecin, în timpul unei singure veri, a ajuns să simbolizeze excesele şi falsele promisiuni ale unei întregi decade. Extraordinarele motive vizuale – ochii visători din poza de pe panou, pustiul cenuşiu dintre metropolitanul New York şi hedonista Long Island, nuanţele de albastru şi auriu din decorul casei lui Gatsby – se combină cu imagini ale “epocii jazzului” şi ale angoaselor privind schimbările sociale, specifice modernismului american. Gatsby, ruşinosul produs al “concepţiei sale platonice despre sine”, a devenit sinonim cu, nici mai mult, nici mai puţin decît, Visul American.
Aflăm că stilul de viaţă opulent şi hedonist al lui Gatsby este o creaţie menită să o seducă pe Daisy, iubita sa din tinereţe, soţia milionarului Tom Buchanan. Blînda evocare făcută de Fitzgerald a fanteziei strălucitoare a lui Gatsby se îmbină cu prezentarea unor realităţi mai întunecate şi dure, cu aluziile dese la corupţia din spatele bogăţiei lui Gatsby şi prezentarea lui Tom ca un soţ grosolan şi infidel. Apogeul violent este o pedepsire a exceselor lipsite de griji ale privilegiaţilor sorţii, deşi finalul este ambiguu.
“Marele Gatsby” este o explorare a Visului American, aşa cum apare acesta într-o vreme coruptă, şi, totodată, o încercare de a descoperi graniţa ascunsă care desparte realitatea de o iluzie. Aici, iluziile par mai reale decît realitatea însăţi. Întrupate în personajele secundare ale romanului, ele ameninţă să invadeze întregul peisaj. Pe de altă parte, realitatea este întrupată şi de către Gatsby însşi; iar în măsura în care se opune iluziilor tangibile, tari, ea aparţine spiritului, fiind mai degrabă promisiunea decît luarea în posesie a unei viziuni, credinţa în posibilităţile vieţii, întrezărite, dar niciodată înţelese. În America lui Gatsby, realitatea nu este difinită în sine. Ea apare lipsită de articulaţii şi frustrată.” Marius Bewley.

Romanul Talentatul domn Ripley de P. Highsmith
Prima ediţie: 1955.
Titlu original: The Talented Mr. Ripley.
Highsmith, P. Talentatul domn Ripley / Patricia Highsmith, trad.: Dan Dumitrescu. - Bucureşti ; Chişinău : Litera internaţional, 2003. - 319 p.
Tom Ripley este una dintre cele mai mari creaţii a literaturii de tip poliţist – pulp fiction – din secolul XX, un personaj schizofrenic, uneori şarmant, ambiţios, neştiutor, total lipsit de idealuri morale şi înclinat spre izbucniri de extremă violentă. Linia pe care Highsmith o trage între psihoză, pe de o parte, şi invidia de clasă şi dorinţele sexuale, pe de alta, fac posibil ca acest comportament deviant să fie considerat, în termeni relativ sumari, ca simtome ale unei boli mintale, dar el poate fi interpretat şi ca o manifestare complexă a ambiţiilor burgheze şi dorinţelor homosexuale reprimate. Romanul e axat pe relaţia dintre Tom şi Dickie Greenleaf, fiul unui bogătaş care frecventează înalta societate şi care şi-a stabilit reşedinţa împreună cu prietena sa, Marge, într-un sat italian de coastă, Mongibello. Tom este îngrozit de încercările stîngace ale lui Dickie de a picta şi de “inexplicabilul” său ataşament faţă de Marge, pe care este clar că nu o iubeşte. Pe de altă parte, este atras de stilul acestuia, de bogăţia sa şi de felul cum arată. Acest complex de sentimente atinge o stare explozivă, cînd Tom îl ucide pe Dickie şi îşi asumă identitatea acestuia, printr-un gest bine calculat, avînd ca scop beneficiul financiar.
“O carte cu o acţiune precisă, cu un scris ales şi menţinută într-un ritm alert, cu o isteţime calculată. Este cu mult înaintea thriller-elor convenţionale; o carte clasică a genului.” Evening Standart
A fost ecranizat un film după aceaastă carte de Anthony Minghella cu Matt Damon, Gwyneth Paltrow, Jude Law.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)