Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn - d. 26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:
- 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
- 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
- Un concert pentru vioară și orchestră
- Missa solemnis
- 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)
- Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
- 16 cvartete pentru coarde
- Opera Fidelio
Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia probabil câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza înbolnăvirii și morții mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curții și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea.
În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu și al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu care ocazie capătă faima de virtuos pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune și prima lui simfonie, în Do-major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") și a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.
Mormântul lui Ludwig van Beethoven din Viena
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.
Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat in Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.
Evoluția stilului muzical
Producția muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism și se poate împărți în trei perioade:
Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compozițiile din tinerețe de la Bonn și primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn și Mozart, și desăvârșesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compozițiile similare ale lui Mozart.
A doua perioadă (1807-1812), așa zisul "ciclu eroic", cuprinde compoziții ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian și orchestră nr.4 și 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice și noutățile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi.supranumit ,,titanicul de la bonn,,.
A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compozițiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie și puternică individualitate, eliberate de convențiile tradiționale. În muzica instrumentală introduce recitative și arii, în fugi, variațiuni și elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a și Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradițional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru soliști vocali și cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.
Moștenirea artistică
Importanța lui Beethoven în muzică este semnificativă și din perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent (și de cele mai multe ori umil) aflat în serviciul Bisericii sau al aristocrației, compozitorul devine, odată cu prezența lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară și nu la comandă. Influența sa asupra compozitorilor care l-au urmat a fost enormă. Admirat deschis de Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner și Arnold Schoenberg, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluția muzicii tuturor timpurilor, recunoscut și în limbajul și tehnica muzicii contemporane. Beethoven este revoluționarul întemeietor al unei noi generații de muzicieni și a unei alte atitudinii față de creațiile compozitorilor.
Simfonia a 10-a
Din fragmente de partituri rămase de la Beethoven, Barry Cooper a reconstituit ceea ce el consideră a fi Simfonia a 10-a, în Mi bemol major (E flat major), pe care compozitorul nu a mai apucat să o finalizeze. Nu se poate dovedi că toate aceste partituri au fost scrise în acest scop de Beethoven, dar există un consens între specialiști că el intenționa să mai compună o simfonie.
Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 1)
Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 2)
Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 1 of 2)
Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 2 of 2)
Beethoven 10th Symphony II.Andante
În acest sens, vă propunem în continuare cărțile despre acest mare compositor care se află în colecțiile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.
Beethoven văzut de contemporani: scriitori, memorii etc., reunite și adnotate de J.-G. Prod’homme / trad din franceză și prefațăă de T. Bălan. – București : Humanitas, 2007. – 234 p.
„Această carte nu este o biografie, ci o culegere de amintiri ale unor oameni de condiții foarte felurite, ce l-au cunoscut pe Beethoven în timpul celei de a doua perioade petrecute la Viena, epoca în care, încetînd de a mai fi, atît pentru amatori cît și pentru publicul muzical, doar un virtuoz al pianului, Beethoven se face cunoscut ca un compozitor de cvartete și simfonii. Adunate și traduce aici pentru prima dată, aceste pagini au ca autori pe contemporanii care, cu toții, au fost în relații personale cu Beethoven - dintre ei, unii fiind iluștri, ca Goethe și Weber...” afirmă J.-G. Prod’homme.
Эррио, Эдуард. Жизнь Бетхована. – Москва : Музыкальное издательство, 1960. – 359 с.
Această lucrare este la a doua ediție și se bazează mai mult pe simfoniile lui Beethoven.
Хентова, С. Рассказ о „Лунной сонате”: cоната Л. Бетховена соч. 27 № 2 и ее исполнители. – Ленинград : Государственное Музыкальное Издательстыо, 1961. – 59 с.
Chiar dacă ca volum nu este foarte mare, totuși, sunt oferite informații biografie, despre nașterea compozitorului, viața și creația sa.
Кремнев, Б. Бетховен. – Москва : Молодая гвардия, 1961. – 318 с.
Este o monografie, în care se vorbește despre viața și activitatea compozitorului Beethoven.
Rolland, Romain. Beethoven: marile epoci creatoare. Cîntecul învierii (Missa Solemnis și ultimele Sonate). / R. Rolland; trad. din l. franc.: N. Parocescu și Letiția Papu. – București : Editura Muzicală, 1965. – 407 p.
După cum menționează R. Rolland la începutul lucrării, „Ciclul Marile epoci creatoare ale lui Beethoven cuprinde, așa cum l-am conceput, cinci părți: perioada de formare, dinainte de 1800; anii eroici (de la Eroica la Appassionata): 1801-1806; plenitudinea artistică clasică (de la Simfonia a IV-a la a VIII-a): 1806-1815; marea criză (Moarte și Reînnoire): 1816-1823; Testamentul (Simfonia a IX-a și ultimele cvartete): 1823-1827.
Rolland, Romain. Жизнь Бетховен. – Москва : Издательство Музыка, 1964. – 95 с.
În această lucrare sunt oferite informații vis-a-vis de biografia lui Beethove. Este și un Cuvînt înainte asupra ediției.
Синявер, Л. Жизнь Бетховен. – Москва : Государственное Музыкальное Издательство, 1961. – 214 с.
În această lucrare se vorbește despre copilaria Beethoven, dar și despre lucrările compuse de acesta.
Wagner, Richard. Pelerinaj la Beethoven / R. Wagner; trad.: A. Hamzea; prefață: A. I. Brumaru. – București : Ed. Muzicală, 1979. – 166 p.
În această lucrare este vorba despre impresiile lui R. Wagner despre compozitorul Beethoven, copilăria acestuia, studiile, formarea acestuia...
Wilder, Victor. Beethoven. Sa vie et son œuvre. – Paris : Bibliothéce-Charpentier, s. a. – 496 p.
În această carte este reflectată viața lui Beethoven, studiile sau creația acestuia.
Schonberg, Harold. Viețile marilor compozitori / H. C. Schonberg; trad.: I. Ionescu. – București : Lider, s. a. – 601 p.
Este o antologie, unde autorul cărții scrie despre viețile mai multor compozitori: Bach, Mozart, Schubert, Chopin etc. Despre Ludwig van Beethoven se face o descriere a activității sale de la pagina 88 la pagina 104.
Gagim, Ion. Dicționar de muzică / I. Gagim. – Chișinău : Știința, 2008. – 211 p.
Autorul face o referință în ceea ce privește L. Van Beethoven. Compozitorii și termenii muzicali sunt plasați în ordine alfabetică.
Dictionnaire de la musique. – Paris : CELIV, 1993. – 426 p.
Este o ediție de referință în limba franceză, unde sunt incluși compozitori, făcîmdu-se o referință a vieții și activității acestora, dar și explicația diverșilor termeni muzicali. La pagina 47, vom găsi o referință vis-a-vis de compozitorul Ludwig van Beethoven. Aici veți găsi informațiii despre compozitor, cîteva imagini și originalul manuscriselor sale.
Sursa imaginilor și a biografiei - www.wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu