20.09.2010

Holloway, David. Cartea eseţială privind tehnicile de estetizare a locuinţei. - Bucureşti: Aquila'93, 2000. - 256 p.

Despre această carte:

La începutul fiecărui capitol, o secţiune de "sumar" vă oferă un rezumat scurt al informaţiilor pe care le veţi întîlni în paginile următoare, un ghid privind timpul necesar pentru încheierea operaţiei şi nivelul depregătire recomandat. În cadrul fiecărui capitol veţi găsi pagini cu "opţiuni" care vă vor ajuta să alegeţi materialele pentu operaţie şi vă vor oferi idei de design. După ce v-aţi hotărît cu privire la decoraţiile pentru cameră, urmaţi paginile pas cu pas pentru a vă însuşi tehnicile. Referirile la alte pagini vă vor ghida spre instrucţiuni de pregătire pertinente sau spre tehnici suplimentare care vă vor ajuta la definitivarea lucrării. Fie că doriţi să realizaţi o singură operaţie, fie că doriţi să combinaţi tehnici pentru a pune în practică ideile proprii, tot ajutorul şi toate sfaturile de care veţi avea vreodată nevoie sunt la îndemînă.

18.09.2010

Fitzgerald, Francis Scott. Marele Gatsby / Francis Scott Fitzgerald, trad. de Mircea Ivănescu; postf. de Mircea Mihăieş. - Iaşi : Polirom, 2007.


Prima ediţie: 1925.
Titlu original: The Great Gatsby.
Romanul poate fi găsit la Biblioteca Municipală “B. P. Hasdeu” în limba română şi engleză. Varianta cărţii în limba engleză este editată de editura Longman, 1995.
Marele Gatsby este un clasic al literaturii americane. Fascinanta relatare a lui Nick Carraway, despre ascensiunea şi decăderea carismaticului său vecin, în timpul unei singure veri, a ajuns să simbolizeze excesele şi falsele promisiuni ale unei întregi decade. Extraordinarele motive vizuale – ochii visători din poza de pe panou, pustiul cenuşiu dintre metropolitanul New York şi hedonista Long Island, nuanţele de albastru şi auriu din decorul casei lui Gatsby – se combină cu imagini ale “epocii jazzului” şi ale angoaselor privind schimbările sociale, specifice modernismului american. Gatsby, ruşinosul produs al “concepţiei sale platonice despre sine”, a devenit sinonim cu, nici mai mult, nici mai puţin decît, Visul American.

Din antichitate pînă în Evul Mediu: 1800 î. Hr. - 1492. Personalităţi care au schimbat istoria lumii. - Buc.: Rao, 2001. - 313 p.

Prefaţă
Cum să explici naşterea şi înflorirea lumii elenistice fără a analiza personalitatea lui Alexandru cel Mare? Care ar fi fost istoria Europei fără Augustus sau Carol cel Mare? Care ar fi fost destinul Angliei fără William Cuceritorul?
Fiecare epocă îşi are personalităţile sale, s-ar putea spune, atît de multe evenimente şi schimbări sunt indisolubil legate de cei care le-au iniţiat sau le-au realizat. Istoria lumii este cea a bărbaţilor şi femeilor de excepţie.
Astfel, primele mari religii şi primele organizări sociale coerente sunt acompaniate de apariţia "părinşţilor fondatori", personaje cu o biografie mai mult sau mai puţin mitică (Avraam, Hammurabi, Buddha, Lao-tse etc.). În mod similar, primele regate, dinastii sau civilizaţii poartă amprenta fie a unui faraon (Ahnaton, Ramses), fie a unui mare rege (Darius I), fie a unui poet (Homer).
Primele construcţii statale au fost opera unui Alexandru cel Mare, Asoka, unificatorul Indiei, Shih Huang-ti şi Liu Pang, creatorii Chinei, Cezar, Augustus, în al cărui imperiu se realizează unificarea religioasă prin apariţia unei noi religii - creştinismul - cuvîntul lui Iisus fiind răspîndit mai ales de Pavel sau de Augustus.
În lucrare sunt descrise personalităţi precum: Avraam, Hammurabi, Ramses al II-lea, Moise, David, Solomon, Homer, Nabuconodonosor, Buddha, Lao-Tse, Socrate etc.
Sursa imaginii: www.raobooks.com

17.09.2010

Palmowski, Jan. Dicţionar de istorie universală contemporană. De la 1900 pînă azi. Vol. 1: A-J, Vol. 2: K-Z / trad. S. Ceauşu. - Bucureşti: All, 2007.


Dicţionarul de istorie universală contemporană este o ediţie revizuită şi actualizată a Dicţionarului de istorie universală a secolului XX, care a fost completat în 1996. Obiectivul primei ediţii de a prezenta articole ample şi explicative la cele mai înalte standarte de acurateţe constituie şi punctul de plecare al acestei a doua ediţii. Această ediţie conţine peste 100 de articole noi. Acestea prezintă şi analizează personalităţi care au avut un impact semnificativ în politica mondială, precum George W. Bush, Vladimir Putin şi Junichiro Koizumi. În cadrul articolelor sunt dezbătute concepte precum războiul împotriva terorismului, SIDA şi globalizarea. Şi în fine, ele prezintă noi organizaţii internaţionale precum Organizaţia Mondială a Comerţului. În acest sens, o îmbunătăţire majoră adusă dicţionarului este alocarea unui spaţiu mai amplu UE şi tratatelor care au stat la baza înfiinţării UE. Acest fapt reflectă importanţa sa politică şi economică crescîndă în Europa.
Alte 1600 de articole din prima ediţie au fost verificate pentru acurateţea informaţiei. în timp ce 850 de articole au fost actualizate şi revizuite. Istoria fiecărei ţări a fost extinsă pentru a reflecta cele mai recente evoluţii.
Sursa imaginii: www.all.ro

Stan, Magda. 101 personalităţi şi evenimente istorice / M. Stan, C. Vornicu. - Bucureşti: Niculescu, 2007. - 236 p.


Această lucrare se adresează elevilor care studiază istoria, cadrelor didactice care predau această disciplină de învăţământ, dar şi publicului larg interesat de istoria universală sau de istoria românilor. În cuprinsul ei sunt reunite biografiile a 101 personalităţi care de-a lungul timpului s-au afirmat în plan politic şi/sau militar, precum şi descrierea a 101 de evenimente care au influenţat lumea la un moment dat istoria naţională sau a lumii (Adrian, Alexandru cel Bun, Alexandru Macedon, Attila, N. Bălcescu, Otto Eduard Leopold von Bismarck, Cezar, Winston Churchill etc.)
Selectarea celor 101 de personalităţi ale căror biografii sunt expuse în cadrul lucrării s-a dovedit un demers deosebit de dificil datorită marelui număr de opţiuni posibile.
Sursa imaginii: www.niculescu.ro

16.09.2010

Brunaux, Jean-Louis. Druizii. Filosofi printre barbari / J.-L. Brunaux; trad.: Sorina Dănăilă. - Chişinău: Cartier, 2007. - 464 p.


Introducere

Cine nu s-a întrebat, măcar o dată, la lectura benzilor desenate cu Asterix, cîtă realitate istorică există în figura severă şi totuşi simpatică a druidului Panoramix? Imaginea clasică a acestuia ni-l înfăţişează mai tot timpul pe cale de a pregăti poţiunea magică, într-un ceaun mare de tot. Dacă nu, cu o seceră de aur în mînă, îl vedem petrecîndu-şi mare parte din timp cutreierînd pădurea, în căutarea de vîsc. Această ocupaţie secundară, pe care intriga insistă mai puţin decît asupra celei dintîi, trezeşte, în spiritul francezului, amintirile de pe vremea cînd mergea la şcoală... Imaginea aceasta, niţel artificială, concentrată pentru a ilustra un pasaj celebru din Plinius cel Bătrîn, mare enciclopedist latin, face trimitere, la rîndul ei, la gravuri mai vechi, din secolul XIX, foarte des difuzate de ediţiile populare. Aici, druizii ceva mai înspăimîntători, bîntuind păduri neliniştitoare, se agită în preajma unui dolmen.

Cine sint druizii? Inca din Antichitate, ei stirnesc un mare interes si ramin enigmatici. Daca ei insisi au cultivat misterul, miturile si ideologia au contribuit si mai mult, pe durata celor doua mii de ani care s-au scurs de la disparitia acestora, la estomparea imaginii lor. Preoti, magicieni, ghicitori, maestri ezoterici: functii care le-au fost atribuite sint pe cit de diverse, pe atit de contradictorii.

Cercetarea de fata ia, asadar, forma unei anchete aproape politiste in care toate pistele sint deschise si toate indiciile puse la contributie. Autorul trebuie sa se intoarca in timp pina la cele mai vechi mentiuni despre druizi, cind ei erau considetati de catre grecii antici drept filosofi, pentru a le descoperi originea la inceputul primului mileniu inaintea erei noastre.

Odata cu ei, se contureaza si o noua imagine a Galiei, departe de prejudecatile si imaginile Epinalului.

Sursa imaginii: www.cartier.md

Pastoureanu, Michel. Ursul: Istoria unui rege decăzut / M. Pastoureau; trad.: Em. Galaicu-Păun. - Chişinău: Cartier, 2007. - 464 p.


Sursa imaginii: www.cartier.md
"Nici un alt animal nu este mai abil în a face rău". Pliniu cel Bătrîn, "Istoria naturală"
Istoricul faţă cu animalul
Să fi fost Carol cel Mare cel mai înverşunat duşman al ursului pe care l-a cunoscut Europa? Istoricul este în drept să-şi pună această întrebare, într-atît de numeroase au fost masacrele acestei fiare pe vremea domniei sale. În Germania, acestea capătă un caracter sistematic în souă rînduri, în 773 şi în 785, de fiecare dată după o serie de campanii victorioase împotriva saxonilor. Cu siguranţă, viitorul împărat n-a omorît niciodată un urs cu mîinile sale, chiar dacă a fost, după spusele cronicarilor, un vînător redutabil, dar soldaţii săi, acţionînd sub ordinele sale, se dedau în pădurile Saxoniei şi Thuringiei unor goane distrugătoare de avengură.

La drept vorbind, duşmanii ursului nu sunt atît Carol cel Mare şi cetele sale, cît prelaţii şi clericii ce-i înconjoară. Ei sunt cei care i-au declarat război celui mai puternic dintre toate animalele prezente pe solul european şi au decis exterminarea sa, cel puţin pe pămînt german. Şi asta, dintr-un motiv exact: la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, în toată Saxonia şi în regiunile învecinate, ursul este uneori venerat ca un adevărat zeu, constituind obiectul de cult care poate lua forme frenetice sau demoniace, în special printre războinici. Trebuie neapărat eradicate pentru a converti popoarele barbare la religia lui Christ. O sarcină dificilă, aproape imposibilă, deoarece cultele respective nu sunt nici de dată recentă, nici de suprafaţă. Ele vin de departe, de foarte departe, cu siguranţă din timpurile anterioare perioadei romane - mai mulţi autori latini fac deja aluzie la acestea -, şi sunt încă prezente de-a binelea în Germania profundă din epoca caroligiană.

23.08.2010

Fruntaşu, Iulian. O istorie etnopolitică a Basarabiei: 1812-2002. - Chişinău: Cartier, 2002. - 592 p.


Argumentul istoric sau cel politic au fost structurate pînă în prezent după principiile partizaanatului politic şi ideologic, iar de simplificarea istoriei au avut nevoie ideologiile totalitate sau autoritare, deoarece un produs simplu, servit cu anumite ingrediente emoţionale, este consumat cu o credibilitate crescîndă, este reprodus cu încredere şi utilizat, într-un mod aproape sacru, în procesele de adeziune colectivă şa înţelepciunea conducătorului şi în cele de mobilizare ulterioară.
Moştenirea complicată a Basarabiei poate fi datată de la începutul secolului XIX, cînd unele "determinante geopolitice", cum ar fi situarea geografică mai puţin avantajoasă şi proximitatea imperiilor, au început să fie "umplute" cu cel mai spectaculors explozibil social al civilizaţiei moderne - naţionalismul. Faptul în cauză a găsit nepregătită societatea agrară a Moldovei pentru generarea unui naţionalism viabil în condiţiile expansiunii imperiale ruse. Atunci au fost create problemele de statalitate şi naţionalitate, care peste aproape 2 secole reprzintă rădăcina dificultăţilor social-politice ale Republicii Moldova în general ţi pentru procesul de tranziţie democratică, în particular. Din aceste considerente este necesar să întreprindem o istoricizare a structurilor sociale fundamentale, în cazul de faţă a (proto)naţionalismului şi, ulterior, a (dar şi în raport cu) socialismul.
Sursa imaginii: www.cartier.md)

Porojan, D. Bazele sondajului / D. Porojan, B. Ciocănel. - Bucureşti: Irecson, 2006. - 411 p.


Sursa imaginii: www.dejure.md
Ce înseamnă o informaţie de calitate? Este acea informaţie care ne este într-adevăr utilă, acea informaţie care ne ajută să luăm cele mai bune decizii şi care constituie suportul oricărei reuşite. Lucrarea de faţă prezintă premisele pentru obţinerea acestor informaţii prin intermediul sondajelor, descriind în detaliu şi ilustrând cu probleme practice toate etapele ce trebuie parcurse în realizarea unui sondaj: de la tehnici şi procedee de eşantionare, la elaborarea chestionarelor, realizarea interviurilor, prelucrarea statistică şi analiza datelor.
Este o lucrare utilă studenţilor, cercetătorilor în domeniul marketingului, celor care lucrează în domeniul sociologiei şi psihologiei, întrucât abordează acest subiect atât din punct de vedere practic, cât şi teoretic, furnizând informaţii despre fundamentarea metodelor de eşantionare prin aplicarea statisticii inferenţiale.

Prutianu, Ştefan. Antrenamentul abilităţilor de comunicare: limbaje ascunse. - Iaşi: Polirom, 2005. - 367 p.


Cînd avem nevoie de ceilalţi, comunicăm. Dar, la drept, vorbind, cînd n-avem nevoie?
Cînd nu ne înţelegem, negociem. Dar, la drept vorbind, cînd ne înţelegem?
Suntem oameni, fel de fel. FElurile sunt şi comportamentele prin care obţinem ceea ce ne trebuie, dorim şi vrem de la ceilalţti. Există un fel de oameni care nu-şi dau prea bine seama că au nevoie de ceilalţi. Fie n-o conştientizează, fie refuză această nevoie. Ei comunică puţin. Se repliază, se închid în sine şi îşi spun adesea în gînd: "N-am nevoie de dragostea lor. Nici de respectul lor. N-am nevoie să mă salute..." Cînd au nevoie de tandreţe, de pildă, ei ignoră această nevoie. Ba, mai rău: o neagă. Cel mult îşi oferă automîngîiere şi surogate.