Sursa imaginii: www.cartier.md
"Nici un alt animal nu este mai abil în a face rău". Pliniu cel Bătrîn, "Istoria naturală"
Istoricul faţă cu animalul
Să fi fost Carol cel Mare cel mai înverşunat duşman al ursului pe care l-a cunoscut Europa? Istoricul este în drept să-şi pună această întrebare, într-atît de numeroase au fost masacrele acestei fiare pe vremea domniei sale. În Germania, acestea capătă un caracter sistematic în souă rînduri, în 773 şi în 785, de fiecare dată după o serie de campanii victorioase împotriva saxonilor. Cu siguranţă, viitorul împărat n-a omorît niciodată un urs cu mîinile sale, chiar dacă a fost, după spusele cronicarilor, un vînător redutabil, dar soldaţii săi, acţionînd sub ordinele sale, se dedau în pădurile Saxoniei şi Thuringiei unor goane distrugătoare de avengură.
La drept vorbind, duşmanii ursului nu sunt atît Carol cel Mare şi cetele sale, cît prelaţii şi clericii ce-i înconjoară. Ei sunt cei care i-au declarat război celui mai puternic dintre toate animalele prezente pe solul european şi au decis exterminarea sa, cel puţin pe pămînt german. Şi asta, dintr-un motiv exact: la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, în toată Saxonia şi în regiunile învecinate, ursul este uneori venerat ca un adevărat zeu, constituind obiectul de cult care poate lua forme frenetice sau demoniace, în special printre războinici. Trebuie neapărat eradicate pentru a converti popoarele barbare la religia lui Christ. O sarcină dificilă, aproape imposibilă, deoarece cultele respective nu sunt nici de dată recentă, nici de suprafaţă. Ele vin de departe, de foarte departe, cu siguranţă din timpurile anterioare perioadei romane - mai mulţi autori latini fac deja aluzie la acestea -, şi sunt încă prezente de-a binelea în Germania profundă din epoca caroligiană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu