Ziua de 1 aprilie e cunoscută ca fiind ziua umorului. Fiecare din noi face glume în această zi și se amuză copios în cazul în care reuște să mintă pe persoana cu care vorbește.
Umor școlar : cele mai trăsnite... glume, perle, snoave, epigrame, anecdote, scenete, caricaturi, jocuri amuzante / culese de Daniela Costin și Boris Crăciun. – Iași : Ed. Porțile orașului, 2004. – 183 p.
În această lucrare sunt incluse bancuri la anatomie, scene umoristice, poante la fizică, dialoguri cu haz, replici date de elevi profesorilor, replici date de copii taților și mamelor, epigrame etc.
Păcală și Tîndală : snoave populare / alcătuitor: Andrei Hropotinschi ; col. iniț. și coord.: Anatol și Dan Vidrașcu. – București : Litera Internațional ; Chișinău : Litera Internațional, 2004. – 344 p.
„În proza populară există un întreg ciclu de snoave cu istețul și șmecherul Păcală. Atît lucrurile ingenioase, în care eroul își bate joc de tot satul și de toată lumea, cît și cele ce zugrăvesc un tip folcloric imbecibil din născare, ală cărui fapte, neghiob săvîrșite, sunt proprii unui alt tip chip în snoavele altor popoare, la noi de cele mai multe ori sunt date drept trăsături ale lui Păcală” se afirmă la începutul cărții, pînă a purcede la lecturarea peripețiilor lui Păcală.
Pagini de satiră și umor din scriitori olteni / Antologie, studiu introductiv și note de Ion Dianu. – Craiova : Scrisul Românesc, 1986. – 307 p.
„Antologia umorului oltenesc a lui Ion Dianu ne dă mai mult decît promite. Cu atît mai rău pentru dînsul (că s-a străduit atîta!) Ion Dianu anexează Olteniei scriitori din alte provincii, care au încercat a surprinde specificul umorului oltenesc, precum și scriitori care au locuit vremelnic în Oltenia” afirmă criticul ȘErban Cioculescu.
Astfel, aici sunt incluși următorii scriitori olteni: Anton Pann, Dionisie Eclesiarhul, Barbu Paris Mumuleanu, Alexandru Macedonschi, Traian Demetrescu, Haralamb Theodorian, Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Ion Marin Lovinescu, Dumitru Radu Popescu, Marin Sorescu etc.
Scobioală, Aurel. Scriitorii cînd erau copii. / Aurel Scobioală. – Chișinău : Prut Internațional ; Știința, 2004. – 272 p.
În loc de prefață
„Într-o zi, nepotul mă întreabă:
- Bunele, de ce nu-mi povestești niciodată cum ai fost cînd erai copil – ce isprăvi ai făcut? Că despre Ion Creangă știu aproape totul, iar despre tine – mai nimic.
Această „paralelă” cu marele nostru povestitor m-a dus la gîndul că și alți copii – nu numai copii de-ale scriitorilor, ci și de-ai celor fără de care Cartea n-ar ajunge la Cititor, adică editori, pictori, actori, bibliotecari etc. – i-ar putea întreba pe buneii lor același lucru. Pentru a satisface curiozitatea copiilor, i-am ispitit pe confrații mei de cuvînt frumos, cam ce fel de poamă au fost ei în copilărie? Din răspunsurilel or am și închegat această carte, pe care v-o propun cu mult drag” afirmă autorul Aurel Scobioală.
Astfel, in această carte, veți afla despre șotiile scriitoarei Claudia Partole, Gheorghe Bîlici, Arcadie Suceveanu, Vasile Romanciuc, Nicolae Dabija, Grigore Vieru etc.
Scobioală, Aurel. Alt ulcior cu pătăranii : istorioare și glume cu scriitori și alte nume / A. Scobioală ; desene de Lică & Glebus Sainciuc. – Chișinău : Prut Internațional, 2001. – 250 p.
În această carte sunt redate diverse întîmplări din viața diferitor scriitori din Republica Moldova. Este vschi, orba despre Valeriu Babanschi, Vitalie Baltag, Leo Butnaru, Pavel Boțu, Aureliu Busuioc, Petru Cărare, Grigore Vieru etc.
Popovici, Ion. Muza cu seringă (epigrame și catrene satirice medicale). – Chișinău : Editura ”ELENA-V.I.”, 2007 .- 88 p.
Sunt niște epigrame despre și cu medici.
Tarlapan, Efim. Râsul lupului de mare = Свистать всех на... смех! (satire, fabule, epigrame, aforisme) / E. Tarlapan (ediție bilingvă). – Chișinău : Editura LABIRINT, 2010. – 159 p.
În această carte sunt incluse satire, fabule, parodii. Este o ediție bilingvă, textul fiin prezentat atît în limba română, cît și rusă.
Tarlapan, Efim. Pauza de rîs... : ghicitori, poezii, ironii / E. Tarlapan. – Chișinău : Labirint, 2011. – 32 p.
În această carte sunt incluse cîte un set de ghicitori, poeziii și ironii pentru cei mici, care vor fi interesați de lecturarea și învățarea unora din cele prezentate aici.
Tarlapan, Efim. Ghici unde era dus tatăl iezilor din povestea „Capra cu trei iezi” : culegere de ghicitori, proverbe, ironii pentru elevi. – S. l. : STADIFORM, 2005. – 32 p.
Lucrarea cuprinde 2 părți: proverbe, dar și răspunsul, sau mai bine zis răspunsurile la întrebarea din titlul cărții, care nu sunt altceva decît niște perle sau părerea diferitor copii vis-a-vis de această întrebare. E vorba de niste elevi ai mai multor școli generale din diferite localități care au încercat să răspundă la această întrebare. Iată ce cred ei: Nu exista, iar pe iezi i-a adus Moș Crăciun (Caplea Andreea, Dăbuleni, județul Dolj), Tatăl iezilor a fost dus în Asia după cele patru fete A.S.I.A. să vadă dacă inima lui este în bagaje (Hârjan Iulia, Reghin, Mureș), S-a dus la finanțe să plătească impozitul pentru fîn (Bugelcan Persida, Bistrița) etc.
Tarlapan, Efim. Zîmbete pentru export : cu o prefață de George Corbu și un „avertisment” de Ștefan Cazimir. – Chișinău : Editura „Labirint”, 2010. – 150 p.
„Este interzis de a vorbi de rău despre această carte” afirmă Ștefan Cazimir. Satiric de prim plan, umorist în plan secund (termenii pot fi inversați, în cazu-i fără consecințe majore, din rațiuni de ordin hermeneutic), Efim Tarlapan ilustrează – cu autoritatea oferită de o operă nu numai întinsă, ci și viguroasă sub raport artistic – încrengăturile a ceea ce Adrian Marino admitea prin nominațiunea gen comic, în cadrele căruia a dobîndit statură de scriitor clasic.
Bancuri de nota... 10 / red.: Apostol Stăncescu. – București : Editura ALEX-ALEX & LETI PRESS, 2005. – 95 p.
Sunt prezentate glume despre Bulă, elevi, doctori, polițiști etc.
Bancuri de nota... 2000 / red.: Apostol Stăncescu. – București : Editura ALEX-ALEX & LETI PRESS, 2005. – 95 p.
Sunt incluse un set de glume, inclusiv citate.
30.03.2012
26.03.2012
27 martie, Ziua Mondială a Teatrului
De mai bine de jumătate de secol, pe 27 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului, ca semn de apreciere a uneia dintre cele mai vechi arte din lume, arta scenică.Instituită în 1961 de către Institutul Internaţional de Teatru din Franţa, evenimentul a dat naştere unei tradiţii frumoase, prin care personalităţi şi oameni de cultură marcanţi împărtăşesc propriile reflecţii asupra teatrului, ca artă şi punte între oameni, printr-un mesaj internaţional transmis întregii lumi. O zi în care masca şi scena fascinează, iar ralitatea ia o nouă imagine. Teatru înseamnă dramă, comedie, spectacol muzical sau alt tip de spectacol artistic în fața unui public. Teatrul implică munca unei echipe în spatele scenei: proiectanți, constructori, tehnicieni, costumieri şi machiori, actori şi regizori. Teatrele profisioniste oferă ultimile inovaţii din electronică, sisteme de iluminat şi sonorizare.
Ciobotaru, Anca Doina. Teatrul de animaţie între magie şi artă.- Iaşi: Prinnceps Edit, 2006.- 251 p.
Prin lucrarea dată autoarea cărţii proectează imaginea inedită privind “Universul interior al artei de animaţie”. Lucrarea dată încearcă să arate spectatorilor ce nu cunosc identitatea şi nici efortul păpuşarului, nimeni nu se gîndeşte la poziţiile incomode de animare, la faptul că vocea şi trupul sunt supuse unor tensiuni nebănuite.Autoare prin lucrarea sa ne spune că păpuşarul este înainte de orce, un artist cetăţian, sensibil la problemelecomunităţii, faţă de care ia atitudine; imoralitatea, corupţia, violenţa, intoleranţaîi stimulează imaginaţia, spiritul combativ.
Teatrul Naţional Vasile Alexandri: 1957- 2007.- Chişinău, 2001.- 54 p.
Lucrarea dată reprezintă un album ce vizează toată activitatea teatrală a marelui scritor Vasile Alexandri.
Teatru chinezesc din secolul XX. – Bucureşti: Univers, 1981.- 438 p.
Lucrarea dată este o antologie ce ilustrează orizontul de inspiraţie al dramaturgiei chineze din secolul al XX-lea, ce face trimitere la noţiunii de modernism în libertăţile şi limitele lui la intersecţia inovaţiei cu tradiţia şi individualizarea noii formule teatrale care uneori este mai aproape iar în alte cazuri find mai departe de viziunea europeană dar care tinde totuşi de a depăşi autoritatea tradiţiei.
Iorga, N. Teatru şi societate.- Bucureşti:Ed. Eminescu, 1986.- 313 p.
Teatru şi societatea este o lucrare ce uneşte între coperţile sale cronicile, articole, portretele, studiile, capitole din Istoria literaturii romîne, intervenţiile parlamentare pe care, timp de o jumătate de secol, N. Iorga le-a dedicat teatrului. Începînd cu intervenţia tînărului de 19 ani în răsturnarea polemică declanşată la premiera Năpastei de I. L. Caragiale şi pînă în anul 1939, N. Iorga a acordat cercetării şi aprecierii fenomenului teatral un loc însemnat încadrîndu-l în structurile societăţii româneşti.
Saceanu, Amza. Teatrul ca lume.- Bucureşti:Ed. Meridiane, 1985.- 356 p.
Această carte redă o imagine relavatoare a uneia dintre cele mai înfloritoare momente ale Teatrului românesc o artă care se bucură de o mare preţuire din partea statului şi poporului, făcînd parte din acele importante mijloace culturale prin care Revoluţia făureşte chipul statura omului zilelor noastre şi ale celui de mîine.
Kivu, Dinu. Teatrul, la timpul prezent.- Bucureşti:Ed. Eminescu, 1993.- 339 p.
Culegerea dată cuprinde 350 din 2050 de pagini dectilografiate în care sunt adunate o bună parte a textelor despre teatru scrise şi publicate de către Kivu pe parcursul unui sfert de viac. Ziaristul nu obişnuia să-şi strîngă aeticolele apărute şi nici macar să-şi noteze locul şi data acestor apariţii. Însă s-au păstrat foarte multe din manuscrisele textelor selectate şi sa realizat acest volum.
Măciucă, Constantin. Tatrul şi teatrele. Bucureşti: Ed. Eminescu, 1989.- 228 p.
În lucrarea dată sunt prezentatae activitatea şi dezvoltatrea teatrelor. Cum se desfăşoară şi cum se organizează o pesă de teatru.
Carandino, N. Teatrul aşa cum l-am văzut .- Bucureşti: Ed. Eminescu, 1989.- 278 p.
Acest volum cuprinde o parte din scrierile despre teatru ale lui N. Carandino, publicate între anii 1935-1945 în ziarele şi revistele Bis, Facla, Reporter, România, Azi, Revista română, Curierul. În selectarea cronicilor dramatice şi a articolelor care urmăresc să recompună o imagine cît mai sugestivă a peisajului teatral al vremii, în aspectele sale caracteristice.
21.03.2012
Beethoven, o simfonie
Anul acesta se fac 125 ani de la stingerea din viaţă a lui Ludwigh van Beethoven, compositor şi pianist german, unul din cei mai mari creatori din istoria muzicii (16 dec. 1770 – 26 mart. 1827).
Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn - d. 26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:
- 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
- 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
- Un concert pentru vioară și orchestră
- Missa solemnis
- 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)
- Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
- 16 cvartete pentru coarde
- Opera Fidelio
Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia probabil câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza înbolnăvirii și morții mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curții și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea.
În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu și al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu care ocazie capătă faima de virtuos pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune și prima lui simfonie, în Do-major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") și a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.
Mormântul lui Ludwig van Beethoven din Viena
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.
Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat in Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.
Evoluția stilului muzical
Producția muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism și se poate împărți în trei perioade:
Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compozițiile din tinerețe de la Bonn și primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn și Mozart, și desăvârșesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compozițiile similare ale lui Mozart.
A doua perioadă (1807-1812), așa zisul "ciclu eroic", cuprinde compoziții ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian și orchestră nr.4 și 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice și noutățile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi.supranumit ,,titanicul de la bonn,,.
A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compozițiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie și puternică individualitate, eliberate de convențiile tradiționale. În muzica instrumentală introduce recitative și arii, în fugi, variațiuni și elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a și Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradițional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru soliști vocali și cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.
Moștenirea artistică
Importanța lui Beethoven în muzică este semnificativă și din perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent (și de cele mai multe ori umil) aflat în serviciul Bisericii sau al aristocrației, compozitorul devine, odată cu prezența lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară și nu la comandă. Influența sa asupra compozitorilor care l-au urmat a fost enormă. Admirat deschis de Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner și Arnold Schoenberg, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluția muzicii tuturor timpurilor, recunoscut și în limbajul și tehnica muzicii contemporane. Beethoven este revoluționarul întemeietor al unei noi generații de muzicieni și a unei alte atitudinii față de creațiile compozitorilor.
Simfonia a 10-a
Din fragmente de partituri rămase de la Beethoven, Barry Cooper a reconstituit ceea ce el consideră a fi Simfonia a 10-a, în Mi bemol major (E flat major), pe care compozitorul nu a mai apucat să o finalizeze. Nu se poate dovedi că toate aceste partituri au fost scrise în acest scop de Beethoven, dar există un consens între specialiști că el intenționa să mai compună o simfonie.
Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 1)
Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 2)
Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 1 of 2)
Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 2 of 2)
Beethoven 10th Symphony II.Andante
În acest sens, vă propunem în continuare cărțile despre acest mare compositor care se află în colecțiile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.
Beethoven văzut de contemporani: scriitori, memorii etc., reunite și adnotate de J.-G. Prod’homme / trad din franceză și prefațăă de T. Bălan. – București : Humanitas, 2007. – 234 p.
„Această carte nu este o biografie, ci o culegere de amintiri ale unor oameni de condiții foarte felurite, ce l-au cunoscut pe Beethoven în timpul celei de a doua perioade petrecute la Viena, epoca în care, încetînd de a mai fi, atît pentru amatori cît și pentru publicul muzical, doar un virtuoz al pianului, Beethoven se face cunoscut ca un compozitor de cvartete și simfonii. Adunate și traduce aici pentru prima dată, aceste pagini au ca autori pe contemporanii care, cu toții, au fost în relații personale cu Beethoven - dintre ei, unii fiind iluștri, ca Goethe și Weber...” afirmă J.-G. Prod’homme.
Эррио, Эдуард. Жизнь Бетхована. – Москва : Музыкальное издательство, 1960. – 359 с.
Această lucrare este la a doua ediție și se bazează mai mult pe simfoniile lui Beethoven.
Хентова, С. Рассказ о „Лунной сонате”: cоната Л. Бетховена соч. 27 № 2 и ее исполнители. – Ленинград : Государственное Музыкальное Издательстыо, 1961. – 59 с.
Chiar dacă ca volum nu este foarte mare, totuși, sunt oferite informații biografie, despre nașterea compozitorului, viața și creația sa.
Кремнев, Б. Бетховен. – Москва : Молодая гвардия, 1961. – 318 с.
Este o monografie, în care se vorbește despre viața și activitatea compozitorului Beethoven.
Rolland, Romain. Beethoven: marile epoci creatoare. Cîntecul învierii (Missa Solemnis și ultimele Sonate). / R. Rolland; trad. din l. franc.: N. Parocescu și Letiția Papu. – București : Editura Muzicală, 1965. – 407 p.
După cum menționează R. Rolland la începutul lucrării, „Ciclul Marile epoci creatoare ale lui Beethoven cuprinde, așa cum l-am conceput, cinci părți: perioada de formare, dinainte de 1800; anii eroici (de la Eroica la Appassionata): 1801-1806; plenitudinea artistică clasică (de la Simfonia a IV-a la a VIII-a): 1806-1815; marea criză (Moarte și Reînnoire): 1816-1823; Testamentul (Simfonia a IX-a și ultimele cvartete): 1823-1827.
Rolland, Romain. Жизнь Бетховен. – Москва : Издательство Музыка, 1964. – 95 с.
În această lucrare sunt oferite informații vis-a-vis de biografia lui Beethove. Este și un Cuvînt înainte asupra ediției.
Синявер, Л. Жизнь Бетховен. – Москва : Государственное Музыкальное Издательство, 1961. – 214 с.
În această lucrare se vorbește despre copilaria Beethoven, dar și despre lucrările compuse de acesta.
Wagner, Richard. Pelerinaj la Beethoven / R. Wagner; trad.: A. Hamzea; prefață: A. I. Brumaru. – București : Ed. Muzicală, 1979. – 166 p.
În această lucrare este vorba despre impresiile lui R. Wagner despre compozitorul Beethoven, copilăria acestuia, studiile, formarea acestuia...
Wilder, Victor. Beethoven. Sa vie et son œuvre. – Paris : Bibliothéce-Charpentier, s. a. – 496 p.
În această carte este reflectată viața lui Beethoven, studiile sau creația acestuia.
Schonberg, Harold. Viețile marilor compozitori / H. C. Schonberg; trad.: I. Ionescu. – București : Lider, s. a. – 601 p.
Este o antologie, unde autorul cărții scrie despre viețile mai multor compozitori: Bach, Mozart, Schubert, Chopin etc. Despre Ludwig van Beethoven se face o descriere a activității sale de la pagina 88 la pagina 104.
Gagim, Ion. Dicționar de muzică / I. Gagim. – Chișinău : Știința, 2008. – 211 p.
Autorul face o referință în ceea ce privește L. Van Beethoven. Compozitorii și termenii muzicali sunt plasați în ordine alfabetică.
Dictionnaire de la musique. – Paris : CELIV, 1993. – 426 p.
Este o ediție de referință în limba franceză, unde sunt incluși compozitori, făcîmdu-se o referință a vieții și activității acestora, dar și explicația diverșilor termeni muzicali. La pagina 47, vom găsi o referință vis-a-vis de compozitorul Ludwig van Beethoven. Aici veți găsi informațiii despre compozitor, cîteva imagini și originalul manuscriselor sale.
Sursa imaginilor și a biografiei - www.wikipedia.org
Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn - d. 26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Beethoven este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:
- 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
- 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
- Un concert pentru vioară și orchestră
- Missa solemnis
- 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)
- Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
- 16 cvartete pentru coarde
- Opera Fidelio
Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.
Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia probabil câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza înbolnăvirii și morții mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curții și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea.
În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu și al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu care ocazie capătă faima de virtuos pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.
În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune și prima lui simfonie, în Do-major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") și a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.
Mormântul lui Ludwig van Beethoven din Viena
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.
Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat in Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.
Evoluția stilului muzical
Producția muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism și se poate împărți în trei perioade:
Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compozițiile din tinerețe de la Bonn și primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn și Mozart, și desăvârșesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compozițiile similare ale lui Mozart.
A doua perioadă (1807-1812), așa zisul "ciclu eroic", cuprinde compoziții ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian și orchestră nr.4 și 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice și noutățile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi.supranumit ,,titanicul de la bonn,,.
A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compozițiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie și puternică individualitate, eliberate de convențiile tradiționale. În muzica instrumentală introduce recitative și arii, în fugi, variațiuni și elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a și Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradițional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru soliști vocali și cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.
Moștenirea artistică
Importanța lui Beethoven în muzică este semnificativă și din perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent (și de cele mai multe ori umil) aflat în serviciul Bisericii sau al aristocrației, compozitorul devine, odată cu prezența lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară și nu la comandă. Influența sa asupra compozitorilor care l-au urmat a fost enormă. Admirat deschis de Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner și Arnold Schoenberg, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluția muzicii tuturor timpurilor, recunoscut și în limbajul și tehnica muzicii contemporane. Beethoven este revoluționarul întemeietor al unei noi generații de muzicieni și a unei alte atitudinii față de creațiile compozitorilor.
Simfonia a 10-a
Din fragmente de partituri rămase de la Beethoven, Barry Cooper a reconstituit ceea ce el consideră a fi Simfonia a 10-a, în Mi bemol major (E flat major), pe care compozitorul nu a mai apucat să o finalizeze. Nu se poate dovedi că toate aceste partituri au fost scrise în acest scop de Beethoven, dar există un consens între specialiști că el intenționa să mai compună o simfonie.
Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 1)
Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 2)
Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 1 of 2)
Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 2 of 2)
Beethoven 10th Symphony II.Andante
În acest sens, vă propunem în continuare cărțile despre acest mare compositor care se află în colecțiile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.
Beethoven văzut de contemporani: scriitori, memorii etc., reunite și adnotate de J.-G. Prod’homme / trad din franceză și prefațăă de T. Bălan. – București : Humanitas, 2007. – 234 p.
„Această carte nu este o biografie, ci o culegere de amintiri ale unor oameni de condiții foarte felurite, ce l-au cunoscut pe Beethoven în timpul celei de a doua perioade petrecute la Viena, epoca în care, încetînd de a mai fi, atît pentru amatori cît și pentru publicul muzical, doar un virtuoz al pianului, Beethoven se face cunoscut ca un compozitor de cvartete și simfonii. Adunate și traduce aici pentru prima dată, aceste pagini au ca autori pe contemporanii care, cu toții, au fost în relații personale cu Beethoven - dintre ei, unii fiind iluștri, ca Goethe și Weber...” afirmă J.-G. Prod’homme.
Эррио, Эдуард. Жизнь Бетхована. – Москва : Музыкальное издательство, 1960. – 359 с.
Această lucrare este la a doua ediție și se bazează mai mult pe simfoniile lui Beethoven.
Хентова, С. Рассказ о „Лунной сонате”: cоната Л. Бетховена соч. 27 № 2 и ее исполнители. – Ленинград : Государственное Музыкальное Издательстыо, 1961. – 59 с.
Chiar dacă ca volum nu este foarte mare, totuși, sunt oferite informații biografie, despre nașterea compozitorului, viața și creația sa.
Кремнев, Б. Бетховен. – Москва : Молодая гвардия, 1961. – 318 с.
Este o monografie, în care se vorbește despre viața și activitatea compozitorului Beethoven.
Rolland, Romain. Beethoven: marile epoci creatoare. Cîntecul învierii (Missa Solemnis și ultimele Sonate). / R. Rolland; trad. din l. franc.: N. Parocescu și Letiția Papu. – București : Editura Muzicală, 1965. – 407 p.
După cum menționează R. Rolland la începutul lucrării, „Ciclul Marile epoci creatoare ale lui Beethoven cuprinde, așa cum l-am conceput, cinci părți: perioada de formare, dinainte de 1800; anii eroici (de la Eroica la Appassionata): 1801-1806; plenitudinea artistică clasică (de la Simfonia a IV-a la a VIII-a): 1806-1815; marea criză (Moarte și Reînnoire): 1816-1823; Testamentul (Simfonia a IX-a și ultimele cvartete): 1823-1827.
Rolland, Romain. Жизнь Бетховен. – Москва : Издательство Музыка, 1964. – 95 с.
În această lucrare sunt oferite informații vis-a-vis de biografia lui Beethove. Este și un Cuvînt înainte asupra ediției.
Синявер, Л. Жизнь Бетховен. – Москва : Государственное Музыкальное Издательство, 1961. – 214 с.
În această lucrare se vorbește despre copilaria Beethoven, dar și despre lucrările compuse de acesta.
Wagner, Richard. Pelerinaj la Beethoven / R. Wagner; trad.: A. Hamzea; prefață: A. I. Brumaru. – București : Ed. Muzicală, 1979. – 166 p.
În această lucrare este vorba despre impresiile lui R. Wagner despre compozitorul Beethoven, copilăria acestuia, studiile, formarea acestuia...
Wilder, Victor. Beethoven. Sa vie et son œuvre. – Paris : Bibliothéce-Charpentier, s. a. – 496 p.
În această carte este reflectată viața lui Beethoven, studiile sau creația acestuia.
Schonberg, Harold. Viețile marilor compozitori / H. C. Schonberg; trad.: I. Ionescu. – București : Lider, s. a. – 601 p.
Este o antologie, unde autorul cărții scrie despre viețile mai multor compozitori: Bach, Mozart, Schubert, Chopin etc. Despre Ludwig van Beethoven se face o descriere a activității sale de la pagina 88 la pagina 104.
Gagim, Ion. Dicționar de muzică / I. Gagim. – Chișinău : Știința, 2008. – 211 p.
Autorul face o referință în ceea ce privește L. Van Beethoven. Compozitorii și termenii muzicali sunt plasați în ordine alfabetică.
Dictionnaire de la musique. – Paris : CELIV, 1993. – 426 p.
Este o ediție de referință în limba franceză, unde sunt incluși compozitori, făcîmdu-se o referință a vieții și activității acestora, dar și explicația diverșilor termeni muzicali. La pagina 47, vom găsi o referință vis-a-vis de compozitorul Ludwig van Beethoven. Aici veți găsi informațiii despre compozitor, cîteva imagini și originalul manuscriselor sale.
Sursa imaginilor și a biografiei - www.wikipedia.org
20.03.2012
Despre arta deservirii în restaurante
Pfuel, Stefanie von. Cool Events at Home. Kempen: teNeues, 2008. – 144 p.
Whether lunch, dinner, an informal buffet or a backyard barbecue, hostess Stephanie von Pfuel gives you all the tips and tricks you need to make entertaining your guests at home an event to remember. Nothing is left to chance and everything, from the food to the place settings and centerpieces, is fun, affordable – almost effortless to prepare!
Cool Restaurants: The Cookbook. Kempen: teNeues, 2008. – 144 p.
22 of the world’s most celebrated chefs share their favorite recipes.
22 bucătari-șefi celebri prezintă retetele lor.
Enciclopedia casei: 7500 de sfaturi practice. Chişinău: Ed. a 2-a adăug. şi rev. - Chiinău : Editura Arc, 2010. – 503 p.
ENCICLOPEDIA CASEI vă ajută să vă descurcaţi bine în gospodărie şi să stabiliţi o relaţie armonioasă cu partenerul de viaţă, cu copiii, părinţii, familia şi prietenii dumneavoastră. Există oare ceva mai important pe lume decât aceste lucruri?
В предложенных книгах Bы найдете современный подход к сервировке стола, как в рестаранном бизнесе так и дома. Здесь широко использованна экотематика и природные материалы.
Whether lunch, dinner, an informal buffet or a backyard barbecue, hostess Stephanie von Pfuel gives you all the tips and tricks you need to make entertaining your guests at home an event to remember. Nothing is left to chance and everything, from the food to the place settings and centerpieces, is fun, affordable – almost effortless to prepare!
Cool Restaurants: The Cookbook. Kempen: teNeues, 2008. – 144 p.
22 of the world’s most celebrated chefs share their favorite recipes.
22 bucătari-șefi celebri prezintă retetele lor.
Enciclopedia casei: 7500 de sfaturi practice. Chişinău: Ed. a 2-a adăug. şi rev. - Chiinău : Editura Arc, 2010. – 503 p.
ENCICLOPEDIA CASEI vă ajută să vă descurcaţi bine în gospodărie şi să stabiliţi o relaţie armonioasă cu partenerul de viaţă, cu copiii, părinţii, familia şi prietenii dumneavoastră. Există oare ceva mai important pe lume decât aceste lucruri?
В предложенных книгах Bы найдете современный подход к сервировке стола, как в рестаранном бизнесе так и дома. Здесь широко использованна экотематика и природные материалы.
Un ghid complet, un vis realizat
Sunt singură că fiecare din noi îşi are o culoare preferată, un cîntec cel ascultă în permanentă, o haină pe care o îmbracă priodic, un cuvînt pe care nul uită niciodata dar şi o dragoste nebună pentru o altă ţară sau cultură. Astfel Biblioteca Municipală “B.P. Hasdeu” propune şi vine în întîmpinarea utilizatorilor cu o gamă întreagă de ghiduri complete caracteristice mai multor state din Europa, Asia şi America de Nord. Ghidurile oferă toate informaţile de care aveţi nevoie pentru a vă îmbogăţi cunoştinţele dumneavoastră la cel mai înalt nivel despre o anumită ţară sau cultură. Lecturînd aceste materiale veţi avea senzaţia că călătoria nu e una virtuală ci mai posibil una reală. Fiecărui ghid îi este caracteristic: fotografii evocatoare care exprimă cu entensitate o imagine a vieţii de zi cu zi, care dau o senzaţe puternică de trăire a vieţii, care ilustrează în mod realist viaţa cotidiană. Deasemene le este distinctiv un textul clar, edificator, ilustrativ şi revelator. Specific le sunt şi hărţile detailate, cu referinţe pe care sunt identificate toate locurile caracteristice ţări date şi listele complete ce fac trimitere la detaliile legate de călători, hoteluri şi restaurante.Structura textului prezent în ghiduri este foarte detailat şi cu o conotaţie foarte largă asupra statului prezentat în lucrare. Biblioteca Municipală “B.P. Hasdeu” are în colecţiia sa ghidurile complete caracteristice: Austriei, Australia, Canada, China, Cehia şi Slovacia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Israel, India, Japonia, Marea Britanie, Spania, SUA, Suedia, Turcia, Ungaria. Aşa că noi vă invităm să călătoriţi în lumea frumosului prin ghidurile aflate în colecţia noastră.
Despre Standhal și realismul operelor literare
Stendhal, pe numele său adevărat Henri-Marie Beyle (23 ianuarie 1783, Grenoble – 23 martie 1842, Paris), a fost un scriitor francez renumit pentru finețea analizei sentimentelor personajelor sale și pentru lipsa intenționată de sensibilitate a stilului său. Se crede că Stendhal și-a ales pseudonimul literar ca un omagiu adus lui Johann Joachim Winckelmann, fondatorul arheologiei moderne, născut în localitatea Stendal, Saxonia-Anhalt (Germania).
Stendhal a participat la războaiele care au urmat Revoluției franceze și din perioada Primului Imperiu napoleonian ca ofițer de dragoni și ca intendent militar.
Biografie
1796-1821 : Primii ani
Stendhal se naște la Grenoble într-o familie burgheză. Mama sa, pe care o iubea mult, moare când el avea 7 ani. În 1796 el intră la Școala Centrală din Grenoble. Între 1800 și 1801 viitorul scriitor participă la Campania din Italia ca sublocotenent în al șaselea Regiment de dragoni. Întors la Paris, el încearcă să se impună în domeniul comercial, literar și seducând femeile. Acești ani de început de carieră vor constitui sursa de inspirație pentru personajul lui Julien Sorel din Roșu și Negru. În data de 3 august 1810, Stendhal este numit auditor în cadrul Consiliului de Stat, participând la administrație și la războaiele napoleoniene. După căderea Imperiului care urmează Campaniei din Franța, în 1814, el pleacă în Italia, instalându-se la Milano unde își regăsește iubita, Angela Pietragrua. Anul următor, Stendhal își va grava pe cărțile de vizită : "Waterloo - ce păcat! Încă șase luni și aș fi fost numit prefect de Sarthe la Le Mans".
În această perioadă el scrie mai multe opere legate de Italia ca și tratatul Despre dragoste. În 1821, acuzat fiind de simpatie față de carbonari - influență sensibilă în nuvela Vanina Vanini - Stendhal este expulzat din Milano.
1821-1831 : Elanul literar
Reîntors la Paris, aproape ruinat după decesul tatălui său, Stendhal începe să frecventeze saloanele literare, își înființează propriul cenaclu și are chiar un discipol în persoana lui Prosper Mérimée. El scrie pentru publicații periodice, publică primul său roman, Armance, urmat în 1830 de Roșu și Negru, influențat în parte de Revoluția din iulie 1830, acest al doilea roman obținând un important succes. După revoluție, este numit consul la Civitavecchia, în Italia.
1831-1842 : Ultimele opere, ultimele călătorii
La Civitavecchia, scriitorul se plictisește și face dese călătorii, nereușind să încheie operele începute (Amintirile unui egoist, Lucien Leuyen...). După ce termină ultima sa capodoperă, Mânăstirea din Parma, în 1839, Stendhal moare de o criză cardiacă în noaptea de 22 spre 23 martie 1842 și este înmormântat în Cimitirul Montmartre din Paris.
Romanele lui Stendhal
Opera lui Stendhal conține atât texte autobiografice (ca Viața lui Henri Brulard) cât și romane dintre cele mai frumoase ale literaturii franceze: Roșu și Negru, Lucien Leuwen, Mânăstirea din Parma. Roșu și Negru este primul mare roman al lui Stendal și primul care combină în mod subtil descrierea realității sociale cu acțiunea romanescă, (după Erich Auerbach în celebrul său studiu Mimesis). Julien Sorel, personajul central al romanului, este într-un sens produsul pur al epocii sale. Transportat de ambiție, după lectura Memorialului din Sfânta Elena al lui Napoleon, conștient că de la Revoluție nu numai nașterea ci și meritul personal are importanță, eroul visează să devină un nou Bonaparte.
Realismul lui Stendhal
Stendhal a gândit o anumită estetică realistă înainte de a o "aplica" în scriitură, realismul său specific provenind din dorința de a crea un roman-oglindă, simplă reflexie a realității sociale și politice a epocii dure pe care o traversa. În Racine și Shakespeare, scriitorul afirmă că datoria artei romantice este de a răspunde gustului și tendinței populare. Realismul lui Stendhal înseamnă în primul rând voința de a prezenta evenimente și fapte care îi interesează pe contemporani (Monarhia din Iulie în Lucien leuwen, Restaurația în Roșu și Negru, înfrângerea și retragerea austriecilor în Mânăstirea din Parma). În schimb, Stendhal este foarte preocupat de a reda sentimentele personajelor centrale cu tot realismul psihologic de care e capabil. El se inspiră din teoriile privind iubirea conținute în tratatul său Despre dragoste, încercând să fie un psiholog riguros. Sentimentul iubirii este descris cu exactitate: naratorul insistă îndelung asupra începutului pasiunii și aventurii care îi urmează: cf. D-na de Rênal - Julien, Julien - Mathilde de la Mole, Lucien Leuwen - D-na de Chasteller, Fabricio - Clélia.
Realismul în descrierea moravurilor și a societății
Roșu și Negru și Lucien Leuwen sunt fresce acerbe ale societății sub regimul Restaurației, așa cum indică sub-titlul din Roșu și Negru : «Cronica anului 1830»; Lucien Leuwen este amplul tablou al Monarhiei din Iulie; Mânăstirea din Parma descrie moravurile politice ale monarhiilor italiene din sec.al XIX-lea. Aceste romane au deci o componentă politică nu prin prezența unor lungi reflecții politice (Stendhal refuză un astfel de procedeu comparându-l chiar în romanul Roșu și Negru cu o împușcătură în timpul unui concert) ci prin relatarea faptelor. Componenta politică în romanul Mânăstirea din Parma este mult mai puțin importantă decât în Roșu și Negru sau Lucien Leuwen. Istoria, în schimb, joacă un rol inseparabil de acțiunea romanescă (bătălia de la Waterloo, intrarea trupelor franceze în Milano în 1796).
Roșu și Negru și Mânăstirea din Parma conțin și o critică aprinsă a poziției de inferioritate a femeii în epocă (cf. interpretării feministe a romanelor lui Stendhal de către Simone de Beauvoir în Sexul al doilea).
Descrierea moravurilor în opera lui Stendhal nu se vrea niciodată imparțială ci critică: ea nu este motivată de o voință sociologică ci de dorința de a înlătura aparențele înșelătoare și de a arăta «adevărul, crudul adevăr» (deviza primului volum din Roșu și Negru) societății contemporane.
În ciuda realismului său, Stendhal nu descrie în detaliu realitatea materială, locurile care servesc de fundal narațiunii; la începutul romanului, comuna Verrieres e descrisă doar pe o pagină, care servește de introducere unei critici aspre a locuitorilor. Nu ne este descris nici hotelul de la Mole (Roșu și Negru), nici orașul Milano, nici castelul marchizului del Dongo (Mânăstirea din Parma). Descrierea locurilor este "funcțională", naratorul recurgând la acest procedeu doar în măsura în care este necesar pentru dezvoltarea intrigii: închisoarea lui Fabrice este descrisă în detaliu fiind teatrul principal al acțiunii romanului Mânăstirea din Parma.
Stendhal descrie sumar personajele: nu știm aproape nimic despre ce purta d-na de Rênal, Mathilde sau Julien, cum arătau Lucien Leuwen sau Fabrice, în afară de culoarea părului sau alte câteva detalii ale aspectului personajelor din scurte mențiuni aduse în trecere.
Descrierea sumară a realității materiale este una din particularitățile romanului stendhalian. Tema banilor este adeseori abordată doar în relație cu personajele secundare sau detestabile (Dl.de Rênal, marchizul del Dongo): atenția cititorului este canalizată către personajele principale care nu au astfel de preocupări (Fabrice, D-na de Rênal, Lucien Leuwen). Romanul lui Stendhal este "rapid" (potrivit personajelor, care au doar 20 de ani), iar descrierea punctează o pauză în narațiune. O altă limită a realismului lui Stendhal se referă la figura romanescă a eroilor romanelor sale: personajul lui Julien Sorel este inteligent, își urăște profund contemporanii, este nebun de ambiție, Fabrice este exaltat și pasionat, Lucien Leuwen este un tânăr idealist și plin de sine.
Realismul subiectiv la Stendhal
Dar realismul lui Stendhal este subiectiv fără ca aceasta să constituie o contradicție; realismul subiectiv reprezentând unul din procedeele literare fundamentale la Stendhal (cf. G. Blin, Stendhal și problemele romanului).
Principala originalitate a lui Stendhal este folosirea intensivă a « focalizării interne » (pentru a folosi terminologia lui Gérard Genette) în istorisirea evenimentelor. Evenimentele sunt văzute prin prisma protagoniștilor, sau chiar a unuia singur. Scriitorul refuză deci punctul de vedere al naratorului omniscient dar practică "restrângerea câmpului". În Roșu și Negru și Lucien Leuwen evenimentele sunt văzute prin ochii lui Julien Sorel și respectiv Lucien Leuwen. În Mânăstirea din Parma, naratorul recunoaște dreptul la punct de vedere al celorlalte personaje, dar Fabrice del Dongo păstrează locul principal (scena bătăliei de la Waterloo rămâne paradigmatică). Ideea "restrângerii câmpului" este clară: Stendhal renunță la redarea monologurilor interioare, reducând romanul la biografia eroului. Cele trei mari roamne ale sale încep cu tinerețea eroului (sau chiar înainte în Mânăstirea din Parma) și se termină cu moartea sa (Roșu și Negru și Mânăstirea din Parma).
Prima consecință a restricției câmpului: descrierile sunt sumare; ele sunt opera unui narator exterior care vede personajele din afară sau care observă natura, incompatibil cu restricția câmpului și deci cu un rol secundar în opera lui Stendhal.
Alegerea procedeului de restricție a câmpului explică de asemeni că unele personaje apar și dispar rapid în povestire (de exemplu contele de la Mole în Roșu și Negru sau Rassi în Mânăstirea din Parma) căci totul este văzut prin ochii personajului central.
O a treia consecință a restricției câmpului: evenimentele se dezvăluie treptat. Eroii lui Stendhal sunt deseori uimiți de ceea ce văd și înțeleg sensul doar progresiv. Julien înțelege doar cu timpul de ce d-ra de la Mole apare într-o bună zi în doliu, fără ca cineva din jurul ei să fi murit recent. Julien va descoperi ulterior că ea purta doliu după un strămoș mort în secolul al XVI-lea...
Opera autobiografică
Opera lui Stendhal este profund inspirată din propria sa viață, romanele lui constituind o autobiografie ideală a scriitorului. Julien Sorel, Lucien leuwen, Fabrice del Dongo sunt cei care Stendhal ar fi visat să fie. Există trei tipuri de opere autobiografice la Stendhal: pe de o parte, Stendhal a scris timp de ani și ani un „Jurnal”, conținând evenimentele din viața sa; pe de alta, marile opere autobiografice intitulate Viața lui Henri Brulard și Amintirile unui egoist. Acestea urmăresc aceeași idee ca Jurnalul, dar și ideea Confesiunilor lui Rousseau, aceea a autocunoașterii, dar se deosebesc de Jurnal fiind scrise a posteriori. În sfârșit, autobiografia ia o formă originală la Stendhal: îi plăcea să scrie pe marginea cărților, (sau chiar a romanelor sale, dar de manieră criptică) sau pe obiecte de îmbrăcăminte (de exemplu pe o curea în Viața lui Henri Brulard).
Opera autobiografică la Stendhal nu se deosebește atât de scopul urmărit (Rousseau urmărind aceeași idee) decât prin importanța pe care o dobândește, exprimându-se la fel de bine prin romane ca prin autobiografii propriu-zise, și chiar critica de artă la Stendhal ia forma unei autobiografii.
Anul acesta se fac 170 ani de la stingerea din viaţă a lui Stendhal (pseudonimul lui Marie-HenriBeyle). În acest sens, vă prezentăm cărțile lui Stendhal, aflate în colecțiile Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”.
Stendhal. Armance (sau cîteva scene dintr-un salon parizian în 1827) /Stendhal; trad.: E. Grozea. – Iași : Editura Moldova, 1991. – 199 p.
Stendhal. Romane și nuvele: în două volume. – București : Univers.
Prezenta ediție, în două volume, grupează toate romanele și majoritatea nuvelelor lui Stendhal așezate în ordine cronologcă. Ca text de bază s-a folosit Ediția La Pléiade, Paris, 1932.
Vol. 1. – 1709 p.
În acest volum sunt incluse următoarele romane/nuvele: Armance, Roșu și negru și Lucien Leuwen. Cartea include o notă asupra ediției și un studiu introductiv de Tudor Olteanu.
Vol. 2. – 1474 p.
În acest volum este inclus romanul Mănăstirea din Parma șu nuvelele Din cronici italiene, Lamiel, Din Romane și Nuvele.
Stendhal. Nuvele / Stendhal; trad.: O. Constantinescu; D. Albulescu. – București : Editura pentru Literatură Universală, 1967. – 476 p.
În această carte sunt incluse fragmente din romane și nuvele: Mina de Vanghel, Amintirile unui gentilom italian, Cufărul și stafia; dar si fragmente din Cronici italiene (Stareța din Castro; Vittoria Accoramboni, Camelia Cenci, Ducesa di Palliano etc.)
Stendhal. Napoleon / Stendhal; ediție îngrijită și postfață: T. Nedelcea. – 155 p.
Stendhal. Memoriile unui turist: în volume. – București : Sport – Turism.
Vol. 2 / trad., prefață, note: M. Morariu. – 1976. – 358 p.
Stendhal. Mănăstirea din Parma. – București : Regis, 2004. – 496 p.
Stendhal. Lucien Leuwen. – Paris: Éditions Baudelaire, 1966. – 618 p.
Stendhal. Красное и черное. Новеллы. – Москва : Художественная литература, 1977. – 589 с.
Sunt prezentate patru nuvele: Ванина Ванини, Семья Ченчи și Аббатиста из Кастро (am prezentat titlurile în limba rusă pentru evitarea unor eventuale confuzii). Tot aici, deja, este inclus și romanul Roși și negru.
Stendhal. Roșu și negru. – Chișinău : Cartier, 2005. – 714 p.
Această roman este în colecțiile bibliotecii atît în limba română, cît și în limba rusă și franceză. Cărțile aflate ăn bibliotecă, este editat în Chișinău (Literatura artistică și Cartier), Cluj-Napoca ( Univers), Moscova (Художественная литература, 1969 și Éditions en langues etrangeres, 1958), București (Albatros, Adevărul holding).
Stendhal. Viața lui Henry Brulard. Amintiri egoiste: în două volume. – București : Editura Minerva, 1989.
Vol. 1. – 225 p.
Vol. 2. – 287 p.
Stendhal. Vanina Vanini / Stendhal; traducere din franceză: D. Albulescu. – Chișinău : Arc, 2009. – 62 p.
Este o ediție bilingvă, unde textul prezentat este în limba orginală o romanului (în cazul scesta în limba franceză) și limba română.
Stendal. O любви / Пер.: М. Левберг и П. Губера. – Минск : Вышэйшая школа, 1979. – 231 с.
Sursa imaginii - forumuniversitaire.com
Sursa biografiei - www.wikipedia.org
15.03.2012
Goethe, un scriitor al tuturor timpurilor
S-a născut la Frankfurt pe Main ca fiu al lui Johann Kaspar Goethe (1710–1782), înalt funcționar de stat, și al Catharinei Elisabeth Textor (1731–1808). Relația lui Goethe cu părinții nu a fost fără conflicte. Cu excepția sorei sale născute la 7 decembrie 1750 Cornelia Friderike Christiana, ceilalți frați toți au murit timpuriu. În anul 1758 tînărul Goethe s-a înbolnăvit de variolă. Din anul 1756 pînă 1758 a frecventat o școală publică. Un rol esențial în educație religioasă luterană include lectură în Biblie și duminică slujbele la biserică. Primind o educație aleasă, a studiat desenul, muzica (pianul și violoncelul), scrima, călărie, literatura germană și universală, limbi străine vechi și moderne (greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza și engleza).
Prima îndoială în credință, Goethe a avut-o în anul 1755 cu ocazia cutremurului din Lisabona: Dumnezeu i-a pedepsit la fel pe cei nevinovați că și pe cei vinovați și nu s-a dovedit părintește.
Educația religioasă pe care a primit-o în Frankfurt de la Johann Philipp Fresenius, un prieten al familiei și mai târziu de la unchiul lui, preotul Johann Friedrich Starck, nu i-a prea plăcut: Protestantismul Bisericii care ne-a fost predat, a fost doar o singură moralitate uscată; la un discurs înțelept nu s-au gîndit, și doctrina nu era pentru inimă, nici pentru suflet.
Numai ocupația cu Vechiul Testament, mai ales de poveștile de Patriarhi Avraam, Isaac și Iacob i-au sugerat imaginațiile. Atitudinea sa față de Bisericiă și dogma creștină, a rămas până mai târziu distanțată și chiar ostilă.
De timpuriu a început Goethe să iubească literatura, pe care o putea găsi în vasta bibliotecă de circa 2000 de volume al tatălui sau. Fascinat era și de teatru, în casa părintească anual se prezenta un spectacol de teatru de păpuși.
Din anul 1759 pînă 1761 (în timpul Războiului de Șapte Ani), în timp ce Frankfurtul era ocupat de trupele franceze, în casa părintească era găzduit un ofițer francez. Prin acesta și trupei de artiști care îl însoțeau, Goethe a avut primul contact cu teatrul franțusesc.
În anul 1763 a asistat la un concert al tânărului Mozart, care atunci avea șapte ani.
Anul acesta se împlinesc 180 de ani de la moartea lui J. W. Goethe, (22 martie 1832).
Goethe, J. W. Faust. – Chișinău : Cartier, 2007 p.
Această lucrare este în colecțiile bibliotecii în cîteva ediții a cîtorva edituri, cum ar fi Editura Albatros (București), Litera (Chișinău), Художественная литература (Moscova).
Goethe, J. W. Egmont. – București : Editura tineretului, 1964. – 265 p.
În această lucrare sunt incluse două opere de-ale autorului. E vorba de tragedia în cinci acte Egmont și Suferințele tînărului Wether.
Goethe, J. W. Drame. – Chișinău : Literatura artistică, 1978. – 400p.
În această ediție sunt incluse patru drame: Ingineria în Taurida, Torkvato Tacco, Fiica naturală, Egmont.
Goethe. Despre literatură și artă. – București : Editura de de Stat pentru Literatură și Artă, 1957. – 207 p.
Sunt cîteva articole: Aniversarea lui Shakespeare, Simpla imitare a naturii, Realitate și aparență, Colecționarul și prietenii săi; Vaca lui Myron, Don Cicio, Pentru tinerii poeți, Încă un cuvînt pentru tinerii poeți.
Goethe. Anii de drumeție ai lui Wilhelm Meister / Goethe; trad.: V. Sadoveanu; prefață și tabel cron. -
Logic: I. Roman. – București : Minerva, 1984.
Vol. 1. – 202 p.
Vol. 2. – 252 p.
Ghoete. Opere: în vol. – București : Univers.
Vol. 1. Poezia / st. introd., note și comentarii: Jean Livescu. – 1984. – 355 p.
Sunt incluse poezii erotice, balade, lirică de idei, versuri pentru Charlotte von Stein, cîntece din romanul „Wilhelm Meister”, sonete etc.
Vol. 2. Opere : Teatru / st. introd., note și comentarii: S. Răducanu. – 1986. – 401 p.
În acest volum sunt incluse următoarele lucrări: Dragoste cu toane; Toată lumea de vină; Götz von Berliichingen; Prometeu; Pater Brey; Zei, eroi și Wieland, Clavigo; Stella; Frate și soră; Proserpina.
Vol. 3. Opere : Teatru II / st. introd., note și coment.: Jean Livescu. – București : Univers, 1986. – 433 p.
În acest volum sunt incluse următoarele lucrări: Pescărița, Ifigenia în Taurida, Egmont, Torqato Tasso, Mar
Le Cophta, Pandora.
Vol. 7 : Proză: Anii de drumeție ai lui Wilhem Meister. – trad.: V. Sadoveanu; st. întrod. și note: J. Livescu. – 1988. – 469 p.
Romanul Anii de ucenicie ai lui Wiheln Meister a fost publicat, la două decenii după Suferințele tînărului Wether, în patru volume a cîte două volume.
Geneza romanului este însă lungă, iar motivarea ei n-a putut fi pe deplin clarificată decît la începutul secolului nostru. Din jurnalul zilnic se desprindeau informații sporadice privind un roman la care Goethe a lucrat cu intermitențe începînd cu anul 1777, pînă prin 1786. Se cunoștea și numele personajului principal: Wilhem Meister, iar o singură dată, în anul 1782, era menționat și un titlu: Theatralische Sendug (Vocația teatrală). În ce privește însă conținutul și orientarea acțiunii nu se puteau face decît presupuneri plecînd de la anii de ucenicie.
Vol. 7 : Proză: Anii de drumeție ai lui Wilhem Meister. – trad.: V. Sadoveanu; st. întrod. și note: J. Livescu. – 1988. – 365 p.
„Anii de drumeție – cel mai fascinant efort al lui Goethe în genul românesc al lui Goethe în partea a doua din Faust în ceea ce privește libertatea și cutezanța artistică... o terra incognita în afara unui cerc îngust de specialiști” afirmă Hans Rudolf Vaget.
Goethe. Cele mai frumoase poezii / Goethe; trad.: Maria Banuș. – București : Editura Tineretului, 1957. – 156 p.
Aici sunt incluse cîntece, elegii, epigrame, sonete etc.
Goethe. Избранные произведения. – Москва : Художественные литературы. – 764 с.
În această carte sunt incluse balade, poeme epice, proză etc., scrise de Goethe. Nu vom da titlurile operelor pentru că sut destul de multe.
Goethe. Собрание сочинений в тринадцати томах. – Москва : Художественная литература.
În colecțiile bibliotecii sunt doar două volume.
Том XIII / перевод: Н. А. Холодковского. – 1947. – 590 с.
În acest volum este inclusă tragedia Faust.
Том XIII / перевод: М. Вахтеровой, А. Горнфельда, Н. Ман, Г. Ярхо. – 1949. – 581 p.
În acest volum sunt incluse Scrisori.
Goethe. Cобрание сочинений в десяти томах. – Москва : Художественная литература.
Том 1. – 1975. – 524 с.
În acest volum sunt incluse versurile lui Goethe.
Том 2. – 1976. – 510 с.
În acest volum este inclusă lucrarea Faust. La începutul cărții este oferită referințe critice.
Том 3. – 1976. – 719 с.
În acest volum sunt incluse memoriile lui Goethe.
Том 4. – 1977. – 403 с.
În acest volum sunt incluse dramele în proză.
Том 5. – 1977. – 622 с.
În acest volum sunt incluse drame în versuri și poeme epice.
Том 6. – 1978. – 478 с.
În acest volum sunt incluse romane și povestiri.
Том 7. – 1978. – 525 с.
În acest volum este inclusă lucrarea Anii de drumeție ai lui Wilhem Meister.
Том 8. – 1979. – 461 с.
Том 9. – 1980. – 495 с.
Том 10. – 1980. – 510 с.
Goethe, I. W. Избранные произведения. – Минск : Издательство БГУ им. В. И. Ленина, 1978. – 479 с.
În această lucrare sunt incluse poezii, lirică, lirica filosofică etc.
Sursa biografiei - www.wikipedia.org
Prima îndoială în credință, Goethe a avut-o în anul 1755 cu ocazia cutremurului din Lisabona: Dumnezeu i-a pedepsit la fel pe cei nevinovați că și pe cei vinovați și nu s-a dovedit părintește.
Educația religioasă pe care a primit-o în Frankfurt de la Johann Philipp Fresenius, un prieten al familiei și mai târziu de la unchiul lui, preotul Johann Friedrich Starck, nu i-a prea plăcut: Protestantismul Bisericii care ne-a fost predat, a fost doar o singură moralitate uscată; la un discurs înțelept nu s-au gîndit, și doctrina nu era pentru inimă, nici pentru suflet.
Numai ocupația cu Vechiul Testament, mai ales de poveștile de Patriarhi Avraam, Isaac și Iacob i-au sugerat imaginațiile. Atitudinea sa față de Bisericiă și dogma creștină, a rămas până mai târziu distanțată și chiar ostilă.
De timpuriu a început Goethe să iubească literatura, pe care o putea găsi în vasta bibliotecă de circa 2000 de volume al tatălui sau. Fascinat era și de teatru, în casa părintească anual se prezenta un spectacol de teatru de păpuși.
Din anul 1759 pînă 1761 (în timpul Războiului de Șapte Ani), în timp ce Frankfurtul era ocupat de trupele franceze, în casa părintească era găzduit un ofițer francez. Prin acesta și trupei de artiști care îl însoțeau, Goethe a avut primul contact cu teatrul franțusesc.
În anul 1763 a asistat la un concert al tânărului Mozart, care atunci avea șapte ani.
Anul acesta se împlinesc 180 de ani de la moartea lui J. W. Goethe, (22 martie 1832).
Goethe, J. W. Faust. – Chișinău : Cartier, 2007 p.
Această lucrare este în colecțiile bibliotecii în cîteva ediții a cîtorva edituri, cum ar fi Editura Albatros (București), Litera (Chișinău), Художественная литература (Moscova).
Goethe, J. W. Egmont. – București : Editura tineretului, 1964. – 265 p.
În această lucrare sunt incluse două opere de-ale autorului. E vorba de tragedia în cinci acte Egmont și Suferințele tînărului Wether.
Goethe, J. W. Drame. – Chișinău : Literatura artistică, 1978. – 400p.
În această ediție sunt incluse patru drame: Ingineria în Taurida, Torkvato Tacco, Fiica naturală, Egmont.
Goethe. Despre literatură și artă. – București : Editura de de Stat pentru Literatură și Artă, 1957. – 207 p.
Sunt cîteva articole: Aniversarea lui Shakespeare, Simpla imitare a naturii, Realitate și aparență, Colecționarul și prietenii săi; Vaca lui Myron, Don Cicio, Pentru tinerii poeți, Încă un cuvînt pentru tinerii poeți.
Goethe. Anii de drumeție ai lui Wilhelm Meister / Goethe; trad.: V. Sadoveanu; prefață și tabel cron. -
Logic: I. Roman. – București : Minerva, 1984.
Vol. 1. – 202 p.
Vol. 2. – 252 p.
Ghoete. Opere: în vol. – București : Univers.
Vol. 1. Poezia / st. introd., note și comentarii: Jean Livescu. – 1984. – 355 p.
Sunt incluse poezii erotice, balade, lirică de idei, versuri pentru Charlotte von Stein, cîntece din romanul „Wilhelm Meister”, sonete etc.
Vol. 2. Opere : Teatru / st. introd., note și comentarii: S. Răducanu. – 1986. – 401 p.
În acest volum sunt incluse următoarele lucrări: Dragoste cu toane; Toată lumea de vină; Götz von Berliichingen; Prometeu; Pater Brey; Zei, eroi și Wieland, Clavigo; Stella; Frate și soră; Proserpina.
Vol. 3. Opere : Teatru II / st. introd., note și coment.: Jean Livescu. – București : Univers, 1986. – 433 p.
În acest volum sunt incluse următoarele lucrări: Pescărița, Ifigenia în Taurida, Egmont, Torqato Tasso, Mar
Le Cophta, Pandora.
Vol. 7 : Proză: Anii de drumeție ai lui Wilhem Meister. – trad.: V. Sadoveanu; st. întrod. și note: J. Livescu. – 1988. – 469 p.
Romanul Anii de ucenicie ai lui Wiheln Meister a fost publicat, la două decenii după Suferințele tînărului Wether, în patru volume a cîte două volume.
Geneza romanului este însă lungă, iar motivarea ei n-a putut fi pe deplin clarificată decît la începutul secolului nostru. Din jurnalul zilnic se desprindeau informații sporadice privind un roman la care Goethe a lucrat cu intermitențe începînd cu anul 1777, pînă prin 1786. Se cunoștea și numele personajului principal: Wilhem Meister, iar o singură dată, în anul 1782, era menționat și un titlu: Theatralische Sendug (Vocația teatrală). În ce privește însă conținutul și orientarea acțiunii nu se puteau face decît presupuneri plecînd de la anii de ucenicie.
Vol. 7 : Proză: Anii de drumeție ai lui Wilhem Meister. – trad.: V. Sadoveanu; st. întrod. și note: J. Livescu. – 1988. – 365 p.
„Anii de drumeție – cel mai fascinant efort al lui Goethe în genul românesc al lui Goethe în partea a doua din Faust în ceea ce privește libertatea și cutezanța artistică... o terra incognita în afara unui cerc îngust de specialiști” afirmă Hans Rudolf Vaget.
Goethe. Cele mai frumoase poezii / Goethe; trad.: Maria Banuș. – București : Editura Tineretului, 1957. – 156 p.
Aici sunt incluse cîntece, elegii, epigrame, sonete etc.
Goethe. Избранные произведения. – Москва : Художественные литературы. – 764 с.
În această carte sunt incluse balade, poeme epice, proză etc., scrise de Goethe. Nu vom da titlurile operelor pentru că sut destul de multe.
Goethe. Собрание сочинений в тринадцати томах. – Москва : Художественная литература.
În colecțiile bibliotecii sunt doar două volume.
Том XIII / перевод: Н. А. Холодковского. – 1947. – 590 с.
În acest volum este inclusă tragedia Faust.
Том XIII / перевод: М. Вахтеровой, А. Горнфельда, Н. Ман, Г. Ярхо. – 1949. – 581 p.
În acest volum sunt incluse Scrisori.
Goethe. Cобрание сочинений в десяти томах. – Москва : Художественная литература.
Том 1. – 1975. – 524 с.
În acest volum sunt incluse versurile lui Goethe.
Том 2. – 1976. – 510 с.
În acest volum este inclusă lucrarea Faust. La începutul cărții este oferită referințe critice.
Том 3. – 1976. – 719 с.
În acest volum sunt incluse memoriile lui Goethe.
Том 4. – 1977. – 403 с.
În acest volum sunt incluse dramele în proză.
Том 5. – 1977. – 622 с.
În acest volum sunt incluse drame în versuri și poeme epice.
Том 6. – 1978. – 478 с.
În acest volum sunt incluse romane și povestiri.
Том 7. – 1978. – 525 с.
În acest volum este inclusă lucrarea Anii de drumeție ai lui Wilhem Meister.
Том 8. – 1979. – 461 с.
Том 9. – 1980. – 495 с.
Том 10. – 1980. – 510 с.
Goethe, I. W. Избранные произведения. – Минск : Издательство БГУ им. В. И. Ленина, 1978. – 479 с.
În această lucrare sunt incluse poezii, lirică, lirica filosofică etc.
Sursa biografiei - www.wikipedia.org
07.03.2012
Scriitorul B. P. Hasdeu, o spiritualitate a neamului românesc
Bogdan Petriceicu Hasdeu, născut Tadeu Hasdeu, (n. 26 februarie 1838, Cristinești, Hotin, actualmente în Ucraina — d. 25 august 1907, Câmpina) a fost un scriitor și filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.
S-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Țarist, și a studiat la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.
La 1857 a fost numit membru al tribunalului din Cahul. După șapte luni a demisionat. În 1858 s-a mutat la Iași, ca profesor de liceu și bibliotecar al universității. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. În acest timp Hasdeu a pus bazele mai multor publicații, între altele, revista „Din Moldova” (1862-1863) în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.
Între 17 mai 1876 și 1 aprilie 1900 a fost director al Arhivelor Statului din București, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” și „Cuvente den bătrâni”, atât din arhivele românești, cât mai ales din cele străine, fiind primul conducător al Arhivelor Statului a început să publice cópii după acte din arhivele străine privitoare la români.
În 1877 a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar și ca recunoaștere a spiritului său enciclopedist.
Din 1878 a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București. A tipărit o parte din lecțiile sale pline de originalitate și de cunoștințe vaste asupra literaturilor străine și a limbii române.
Hasdeu a cochetat și cu politica. Partizan al lui Kogălniceanu, a susținut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a susținut dinastia străină, de Hohenzollern, apoi, pe aceeași linie a ideilor de factură paneuropeană, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungând deputat liberal în parlamentul României.
După moartea singurei sale fiice, Iulia, în 1888, a devenit mistic și fervent practicant al spiritismului, scop în care a construit Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina. A murit la 25 august 1907 la Câmpina, lăsând în urmă o operă vastă și perenă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hasdeu rămâne un mare om de cultură, un neobosit cercetător și un pionier al mai multor domenii ale filologiei și istoriei României.
Biblioteca noastră poartă numele marelui B. P. Hasdeu. În acest sens, am organizat o expoziție virtuală în care vă prezentăm operele scriitorului aflate în colecțiile bibliotecii noastre.
Hasdeu, B.P. Opere alese. – Chișinău : Cartea moldovenească, 1967. – În 2 vol.
Vol. 1. – 430 p.
În acest volum sunt incluse operele scriitorului, acestea fiind împărțite în trei părți: Poezie (Versul, Amicului meu N. N., Luntrea, Bradul etc.) ; Dramaturgie (Răzvan și vidra, Trei crai de la răsărit); Proză (Micuța. Ursita. Roman istoric); Critică literară (Apărarea redactorului (fragmente), Fondul basmului (fragmente), Eminescu (necrolog)).
Vol. 2. – 353 p.
Luînd în considerație că opera lui Hasdeu este vastă, în acest volum sunt incluse Scrieri istorice, Publicistică, Folcloristică, Lingvistică, Lecsicografie. Astfel, la fiecare capitol în parte sunt incluse lucrări cum ar fi: Ioan-Vodă cel Cumplit, Amorul în cronicile românești, Boerii în fața poporului, Despot Vodă, Literatura populară, Originile agriculturii la românii etc.
Hasdeu, B. P. Scrieri: în 16 vol. – Chișinău : Știința.
Din cele 16 volume ale autorului B. P. Hasdeu în colecțiile BM „B.P. Hasdeu” la moment sunt doar volumele 1, 2, 3, 4, 5 și 8. În acest sens vom face referire la fiecare volum pe care îl avem în care vom menționa ce include fiecare volum.
Vol. 1. – Text îngrijit, studiu introductiv, note și comentarii: S. Ilin; tabel cronologic: I. Oprișan. – 1993. – 410 p.
Volumul I descide colecția de Scrieri din opera marelui scriitor și savant B.P. Hasdeu, cuprinzînd integral creația poetică. La Addenda sînt reproduse versurile lui Hasdeu în limba rusă, versiunea lor românească, precum și traduceri din Heinrich Heine, Cîntarea cîntărilor, Tadeu, Alexandru și Iulia Hasdeu.
Vol. 2. – Text îngr., note și coment.: S. Ilin și I. Oprișan; studiu introductiv: S. Ilin. – 1997. – 697 p.
Volumul 2 se referă la proza: de la textele de bază cunoscute rămase în periodice sau manuscrise. lui B. P. Hasdeu. Astfel, aici veți găsi Romane, nuvele, povestiri; Proză istoriografică; Pagini umoristice, foiletoane, pamflete; Caleidoscop satiric; Memoralistică; Traduceri și în final Addenda. La Addenda sînt reproduse textele originale în limba rusă și traducerea românească a Însemnărilor unui iuncher de husariși a Impresiilor din armată.
Vol. 3. – Text îngr., note și coment.: S. Ilin și I. Oprișan; studiu introductiv: S. Ilin. – 2008. – 546 p.
Volumul 3 se referă la dramaturgia lui B. P. Hasdeu. Cu acest volum se încheie publicarea creației literare propriu-zise a scriitorului. Volumul cuprinde poema dramatică în cinci cînturi Răzvan și Vidra, comedia Trei Crai de la Răsărit, schița dramatică Femeia, tragedia istorică
Vol. 4. – Text selectat, studiu introductiv, note și comentarii: Stancu Ilin. - 2009. – 535 p.
Volumul cuprinde o selecție din studii și articole literare, grupate în două compartimente: Din volume (care include materiale apărute în cărțile și broșurile tipărite în timpul vieții scriitorului) și Din periodice (include texte publicate de autor în periodicele conduse de el cum, ar fi „Lumina”, „Aghiuță”, „Satyrul”, „Traian”, „Columna lui Traian”, „Revista nouă” sau în alte reviste ale vremii: „Românul”, „Ordinea”, „Familia”, „Analele Academiei Române”, ”Cuvîntul”).
Vol. 5. – Text selectat, studiu introductiv, note și comentarii: I. Oprișan. - 2009. – 535 p.
Volumul reflectă contribuția lui B.P. Hasdeu în domeniul folcloristicii românești, reunind cele mai multe din studiile dedicate de savant culturii populare.
Vol. 8. – Text îngrijit și studiu introductiv: G. Brâncuși. – 2008. – 580 p.
Volumul include lucrări de istorie, în care s-a examinat faptele de limbă, a urmărit să asigure cu ajutorul lor un suport puternic documentelor istorice și să impună adevărul despre unitatea românească din toate timpurile.
Hasdeu, B. P. Scrieri literare, morale și politice / B.P. Hasdeu; ed. critică și variante: M. Eliade. – București : Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1937. – În 2 vol.
Vol. 1. – 468 p.
La alegerea materialului acestei ediții s-a luat în considerație valoarea și semnificația literară a textelor. Au fost publicate trei sferturi din opera poetică a lui Hasdeu, romanul Duduca Mamuca în cele două redacțiuni; Răzvan și Vidra cu toate variantele, lungul și, din nefericire, neterminstul pamflet Mișcarea Literelorîn Eși. Au mai fost publicate variantele la Poezii și Răzvan și Vidra „pentru a pune în lumina preocupările de adevărat „artist” ale lui Hasdeu, veșnic nemulțumit de forma aperelor sale, refăcînd și perfecționînd neîncetat forme și versiuni vechi” afirmă Mircea Eliade în prefața ediției.
Vol. 2. – 411 p.
În volumul 2, la fel, sunt incluse operele ilustrului B.P. Hasdeu. Lucrările sunt incluse în Esseu și cultură (Filosofia portretului lui Țepeș, Dicționare și dicționare, Fondul basmului), Pamflete și cronici (Ziarele din România, Teatrul român, Domnul Nae, Eminescu etc.); Morală și profetism românesc (Cauzele și rezultatele cosmopolitismului, Noi în 1892, Papa dela Neva), Articole politice (Unirea, Patriotism și neîncredere etc.), ADDEnda ( Linia ferată Iași-Odesa, Revoluția de la Ploiești), Note (Hasdeu și V. A. Ureche, Hasdeu și Domnitorul Carol, Iulia, soția lui Hasdeu, Biblioteca lui Hasdeu etc.).
Hasdeu, B. P. Ioan-Vodă cel Cumplit. – Chișinău : Cartea Moldovei, 2007. – 135 p.
În această lucrare, B.P. Hasdeu vorbește despre evenimentele istorice care au avut loc în Moldova după moartea marelui domnitor Ștefan cel Mare.
Relatările sunt prezentate din cîteva puncte de vedere, cum ar fi: aventurierul, domnul, căpitanul, catastrova, după el.
Hasdeu, B.P. Literatura populară: basme populare românești / B. P. Hasdeu, prefață: Ovidiu Bârlea. – București : Editura „Grai și Suflet – Cultura Națională”, 2000. – 320 p.
„Materialul din acest volum este inedit în întregime; mai mult chiar, el nu a fost utilizat de folcloriști în studiile și cercetările lor” afirmă Lia Stoica Vasilescu în Notă asupra ediției.
Astfel, cartea include o serie de basme și legende, snoave și povestiri a creației populare românești. Basmele sunt „grupate” în basme despre animale, basme fantastice, basme nuvelistice, basme legende.
Hasdeu, B. P. Mărturii / B. P. Hasdeu. – București : s. l., 1993. – 232 p.
În această lucrare, sunt reflectate mai multe aspecte ce ține de personalitate lui B. P. Hasdeu. Astfel, sunt reflectate informații vis-a-vis de activitatea lui B. P. Hasdeu în calitate de director general al Direcției Generale a Arhivelor Statului (1876-1900); diverse documente în care B. P. Hasdeu este desemnat în diverse funcții sau în semn de apreciere privind activitatea pe care o desfășoară; respectiv opinii ale unor personalități culturale românești despre B. P. Hasdeu.
Hasdeu, B. P. Soarele și Luna: folclor tradițional în versuri: în 2 vol. / B. P. Hasdeu. – București : Saeculum I.O.
Vol. I – Texte / Ediție critică, prefață, note, comentarii, variante și indici: I. Oprișan. – 2002. – 479 p.
Literatura populară a unui popor reprezintă, de fapt, cartea de vizită. Cu toate acestea, „chiar dacă B. P. Hasdeu nu poate fi trecut în rîndul primilor culegători de folclor din spațiul etnic românesc, el trebuie, fără îndoială, considerat între primii care înțeleg că producția artistică populară nu se limitează la baladă și cîntec liric și că o cercetare științifică a creației anonime naționale impune culegerea tuturor speciilor, cum a încercat, prin pilda proprie, el însuși” afirmă I. Oprișan la începutul volumului.
Astfel, literatura populară culeasă de B. P. Hasdeu incluse în acest volum sunt divizate în cîteva capitole: Culegeri folclorice directe (vrăji și descîntece, sărbători de peste an, balade, lirică populară, ghicitori); Culegeri folclorice prin intermediari (vrăji și descîntece, rituri de fertilitate și sănătate, poezia eveniementelor celor mai însemnate din viața omului etc.).
Vol. II – Soarele și Luna: Folclor tradițional în versuri, 2002. – 399 p.
La fel ca și în primul volum, aici este redată literatura populară a poporului român. Conținutul volumului II e o continuare a volumului I, titilurile capitolelor fiind aceleași, fiind redate diverse vrăji și descîntece, poezii populare, ghicitori, proverbe etc.
Hasdeu, B. P. Scrieri literate. – Chișinău : Cartea Moldovei, 2003. – 169 p.
În această lucrare sunt incluse cîteva poezii și drame ale marelui B.P. Hasdeu, cum ar fi: Frunzele, Dorul, Ovidiu la gurele Dunării, Alb și negru respectiv Răzvan și Vidra. Acest titlu de carte este în colecțiile bibliotecii în 2 ediții, cea de a doua ediție fiind editată în București în anul 1989 de editura Minerrva.
Hasdeu, B. P. Sic cogito / B. P. Hasdeu, ed. critică: I. Oprișan. – București : Vestala, 2007. – 261 p.
”După atîtea ediții apărute de-a lungul a peste o sută de ani de la prima publicare a lucrării Sic cogito în Revista Nouă (1891-1892), revenim la ediția princeps din 1892, deoarece ea constituie ediția definitivă, dată o dată pentru todeauna, ca Tablele legii, pe care n-a îndrăznit s-o modifice nici chiar autorul în următoarea ediție din 1895 (a treia după numerotarea sa, socotind inserarea în Revista Nouă drept prima ediție).
Spre a nu deforma în nici un fel forma întrevăzută de autor ca ideală – considerînd textul ca un întreg împreună cu dispunerea grafică – am recurs la reproducerea anastatică a ediției din 1892, socotind ortografie de la sfîrșitul secolului al XIX-lea nu va constitui o piedică în parcurgerea textului, ci dimpotrivă va fi ca o patină a vremii, care îl va introduce pe cititor în atmosfera epocii în care Sic cogito s-a închegat” afirmă I. Oprișan la începutul lucrării.
Hasdeu, B. P. Scrieri istorice / B. P. Hasdeu; ediție critică: I. Oprișan. – București : Vestala, 2008. – în 2 vol.
Vol. 1. – 575 p.
B. P. Hasdeu se considera un istoric. Dacă se observă, cele mai multe dintre cercetările filologico-lingvistice ale savantului au o vizibilă finalitate istorică. Pe de altă parte, creația populară e întrevăzută ca un tezaur de documente nebănuite cu trimitere la fapte și figuri istorice. În acest volum sunt incluse cîteva studii: Cîteva analize literare externe, Istoria toleranței religioase în România, Originile Craiovei, Negru Vodă un secol și jumătate din începuturile statului Țărei Românești.
Vol. 2. – 399 p.
„În acest volum sunt incluse scrierile din periodice, care, de cele mai multe ori, nereeditate niciodată. Studiile incluse în volumul de față alcătuiește lotul cel mai vechi de studii și documente inserate de istoric în revistele România, Foaea de Storiă Română, Foița de Istorie și Literatură, Ateneul Român și Din Moldova (Lumina) pînă la apariția Arhivei Istorice a Românilor (1864), prin care savantul trecea într-o altă etapă a vieții și creației sale” afirmă I. Oprișan.
Aici sunt incluse următoarele studii: Uricariul, Uricele române aflătoare la Sfetigora, O carte de giudecată de la mitropolitul Varlaam din 1646, Tările moldovenești de la Cetatea-Albă, Negoțul moldovan sub Alesandru Bunul etc.
Hasdeu, B. P. Studii și articole de economie politică / B. P. Hasdeu; ed. critică: I. Oprișan. – București : Editura SAECULUM I. O., 2002. – 303 p.
Sunt două capitole. În primul capitol: Studii și articole de economie politicăsunt incluse lucrări din volume, din periodice și traduceri. În cel de-al doilea capitol, Publicistica politică 1869-1904 este inclusă o addendă, și articole din diverse periodice. La final sunt incluse Note și comentarii și un indice de nume
Hasdeu, B. P. Publicistică din ziarul „Traian” 1869-1870. – Chișinău : Arc, 1998. – 335 p.
Este o selecție a textelor făcută de Gabriel Mumjiev. Sunt articolele lui B. P. Hasdeu în ziarul Traian, fiind specificate numărul și data apariției. După cum se afirmă și în Notă asupra ediției, „s-a respectat stilul de „epocă” al lucrărilor reproduse.
Hasdeu, B. P. Publicistică politică / B. P. Hasdeu; ed. critică, prefață, note și comentarii: I. Oprișan. – București : Editura SAECULUM I. O.
Vol. 1. – 2002. – 495 p.
Vol. 2. – 2003. – 479 p.
După cum afirmă și I. Oprișan, „publicistica politică a lui B. P. Hasdeu îmbrățișează treptat toate problemele arzătoare ale zilei, constituindu-se, cu timpul, într-o „voce” distinctă, respectată sau temută în epocă. Ediția Publicistica politică. 1869 - 1902, vol. I-II reușește, pentru prima dată la un loc, toate articolele cu caracter politic publicate de B. P. Hasdeu în presa vremii de la începutul anului 1869 și pînă la sfîrșitul vieții.”
Hasdeu, B. P. Poezie; Proză. – Chișinău : Litera, 1997. – 384 p.
Sunt incluse versurile lui B.P. Hasdeu, Ioan-Vodă cel Cumplit și Răzvan și Vidra.
Hasdeu, B. P. Muntele și valea. – Chișinău : Cartea Moldovei, 2001. – 343 p.
Hasdeu, B. P. Răzvan și Vidra. – București : Cartex 2000, 2004. – 157 p.
Hasdeu, B. P. Ioan-Vodă cel Cumplit. – Chișinău : Cartea Moldovei, 2007. – 133 p.
Munteanu, G. Bogdan Petriceicu Hasdeu / comentat de Marcel Crihană. – București : Recif, s. a. – 157 p.În această lucrare sunt informații legate de scriitorul B. P. Hasdeu, ca lingvist, istoric, poet, prozator etc. La fel, este prezentat un tabel cronologic, aprecieri critice.
Hasdeu, B. P. Folcloristica: în 2 vol.
Vol. 1. – Bucureşti : Ed. SAECULUM I. O., 2008. – 463 p.
Volumul cuprinde un bogat comportament de Note, cometnarii și variante, în cadrul cărora, după indicarea datelor privitoare la apariția și eventualele reeditări ale textelor și după descrierea manuscriselor acestora. În Adendda, s-au reprodus cîteva lucrări de an, elaborate de studenți sub îndrumarea lui B. P. Hasdeu afirmă I. Oprișan.
Vol. 2. – Bucureşti : Ed. SAECULUM I. O., 2003. – 319 p.
„... nu poate fi un mijloc mai interesant şi mai sigur de a cunoaşte forţele morale şi intelectuale ale unei naţiuni, decît numai prin literatura sa populară; şi nu este nici un alt mijloc mai nimerit şi mai frumos de a da unei literaturi culte un caracter original şi distinctiv, decît numai nutrind-o din literatura populară” afirmă B. P. Hasdeu. În acest volum de Folcloristică, există un capitol dstinat colindelor de iarnă, vorbindu-se despre originea şi clasificarea lor (colinde proprpiu-zise, colinde religioase, colindele de la Moş-Ajun, Colindele Sorcovei, Pluguşorul).
Hasdeu, B. P. Studii de folclor / B. P. Hasdeu; ed. îngrijită: N. Bot; prefață: O. Bîrlea. – Cluj-Napoca : Dacia, 1979. – 285 p.Hasdeu a fost culegător de folclor încă din perioada sa de debut. Nu demult a fost descoperită colecția sa manuscrisă de folclor moldovenesc, constînd din 57 de texte; 32 de cîntece lirice, 2 strigături, 12 balade, 4 ghicitori, 5 descîntece, un plugușor, și un obicei. În această carte se vorbește despre poezia populară italiană, descîntecele, doina, originea poeziei poporane la românu și prelegeri de etnopsihologie ținute la Universitatea din București.
Hasdeu, B. P. Articole și studii literare / B. P. Hasdeu; pref., texte alese și îngrijite: C. Măciucă. – București : Editura pentru literatură, 1961. – 239 p.
În această lucrare se vorbește despre literatura populară, o prefață la lucrarea „Răzvan și Vidra”, „Cronicele României” de Kogălniceanu, ziarele din România, elementul monarhic în cele „101 fabule” de d. George Sion. etc.
Goia, Vistian. B. P. Hasdeu și discipolii săi / V. Goia. – București : Minerva, 1987. – 217 p.
Dacă există în perimetrul culturii române un creator a cărui personalitate covîrșitoare să umbrească propria operă, acesta este B. P. Hasdeu. În această lucrare se vorbește despre discipolii lui B. P. Hasdeu și școlile acestuia.
Pecican, O. Hașdeenii / O. Pecican. – Cluj-Napoca : Grinta, 2003. – 256 p.
Această carte e o istorie a Hasdeenilor. Informațiile sunt „grupate” în trei părți: Imaginea trecutului. Contribuții la cunoaștere istoricului; Imaginarul istoriografic și Hașdeenii.
Oprișan, I. Opera literară a lui B. P. Hasdeu / I. Oprișan. – București : Vestala, 2007. – 543 p.
G. Călinescu avea dreptate cînd afirma că „opera științifică a lui Hasdeu se poate privi sub raport documentar și sub raport literar”. Astfel, în această carte se vorbește despre exercițiul critic, timbrul liric propriu, modernismul prozei, fascinația rampei, etc.
Oprișan, I. B. P. Hasdeu sau setea de absolut: tumultul și misterul vieții. – București : Vestala, 2001. – 591 p.
Se înșeală cine mai crede, poate, că biografia unei personalități ar constitui o simplă derulare de fapte în ordinera desfășurării lor cronologice sau o punctare cît mai amănunțită a arcului vieții cercetate cu aspecte riguros fundamentate documentar găsim în paginile de început a cărții. Este o biografie a lui B. P. Hasdeu, în care aflăm despre originea neamului în mit, bunicul Tadeu și tatăl Alexandru Hîjdău, orizonturile copilăriei, un prinț al cărții în fața justiției etc.
Onea, Octavian. Și totuși, cînd s-a născut B. P. Hasdeu? / O. Onea. – Cîmpina : Verva, s. a. – 144 p.
Cartea include trei părți: Labor vincit improbus, Ita sensum, Ad acta. La final sunt incluae 4 addende.
S-a născut la Hotin, în Basarabia ocupată de Imperiul Țarist, și a studiat la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.
La 1857 a fost numit membru al tribunalului din Cahul. După șapte luni a demisionat. În 1858 s-a mutat la Iași, ca profesor de liceu și bibliotecar al universității. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. În acest timp Hasdeu a pus bazele mai multor publicații, între altele, revista „Din Moldova” (1862-1863) în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.
Între 17 mai 1876 și 1 aprilie 1900 a fost director al Arhivelor Statului din București, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” și „Cuvente den bătrâni”, atât din arhivele românești, cât mai ales din cele străine, fiind primul conducător al Arhivelor Statului a început să publice cópii după acte din arhivele străine privitoare la români.
În 1877 a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar și ca recunoaștere a spiritului său enciclopedist.
Din 1878 a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București. A tipărit o parte din lecțiile sale pline de originalitate și de cunoștințe vaste asupra literaturilor străine și a limbii române.
Hasdeu a cochetat și cu politica. Partizan al lui Kogălniceanu, a susținut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a susținut dinastia străină, de Hohenzollern, apoi, pe aceeași linie a ideilor de factură paneuropeană, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungând deputat liberal în parlamentul României.
După moartea singurei sale fiice, Iulia, în 1888, a devenit mistic și fervent practicant al spiritismului, scop în care a construit Castelul Iulia Hasdeu de la Câmpina. A murit la 25 august 1907 la Câmpina, lăsând în urmă o operă vastă și perenă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hasdeu rămâne un mare om de cultură, un neobosit cercetător și un pionier al mai multor domenii ale filologiei și istoriei României.
Biblioteca noastră poartă numele marelui B. P. Hasdeu. În acest sens, am organizat o expoziție virtuală în care vă prezentăm operele scriitorului aflate în colecțiile bibliotecii noastre.
Hasdeu, B.P. Opere alese. – Chișinău : Cartea moldovenească, 1967. – În 2 vol.
Vol. 1. – 430 p.
În acest volum sunt incluse operele scriitorului, acestea fiind împărțite în trei părți: Poezie (Versul, Amicului meu N. N., Luntrea, Bradul etc.) ; Dramaturgie (Răzvan și vidra, Trei crai de la răsărit); Proză (Micuța. Ursita. Roman istoric); Critică literară (Apărarea redactorului (fragmente), Fondul basmului (fragmente), Eminescu (necrolog)).
Vol. 2. – 353 p.
Luînd în considerație că opera lui Hasdeu este vastă, în acest volum sunt incluse Scrieri istorice, Publicistică, Folcloristică, Lingvistică, Lecsicografie. Astfel, la fiecare capitol în parte sunt incluse lucrări cum ar fi: Ioan-Vodă cel Cumplit, Amorul în cronicile românești, Boerii în fața poporului, Despot Vodă, Literatura populară, Originile agriculturii la românii etc.
Hasdeu, B. P. Scrieri: în 16 vol. – Chișinău : Știința.
Din cele 16 volume ale autorului B. P. Hasdeu în colecțiile BM „B.P. Hasdeu” la moment sunt doar volumele 1, 2, 3, 4, 5 și 8. În acest sens vom face referire la fiecare volum pe care îl avem în care vom menționa ce include fiecare volum.
Vol. 1. – Text îngrijit, studiu introductiv, note și comentarii: S. Ilin; tabel cronologic: I. Oprișan. – 1993. – 410 p.
Volumul I descide colecția de Scrieri din opera marelui scriitor și savant B.P. Hasdeu, cuprinzînd integral creația poetică. La Addenda sînt reproduse versurile lui Hasdeu în limba rusă, versiunea lor românească, precum și traduceri din Heinrich Heine, Cîntarea cîntărilor, Tadeu, Alexandru și Iulia Hasdeu.
Vol. 2. – Text îngr., note și coment.: S. Ilin și I. Oprișan; studiu introductiv: S. Ilin. – 1997. – 697 p.
Volumul 2 se referă la proza: de la textele de bază cunoscute rămase în periodice sau manuscrise. lui B. P. Hasdeu. Astfel, aici veți găsi Romane, nuvele, povestiri; Proză istoriografică; Pagini umoristice, foiletoane, pamflete; Caleidoscop satiric; Memoralistică; Traduceri și în final Addenda. La Addenda sînt reproduse textele originale în limba rusă și traducerea românească a Însemnărilor unui iuncher de husariși a Impresiilor din armată.
Vol. 3. – Text îngr., note și coment.: S. Ilin și I. Oprișan; studiu introductiv: S. Ilin. – 2008. – 546 p.
Volumul 3 se referă la dramaturgia lui B. P. Hasdeu. Cu acest volum se încheie publicarea creației literare propriu-zise a scriitorului. Volumul cuprinde poema dramatică în cinci cînturi Răzvan și Vidra, comedia Trei Crai de la Răsărit, schița dramatică Femeia, tragedia istorică
Vol. 4. – Text selectat, studiu introductiv, note și comentarii: Stancu Ilin. - 2009. – 535 p.
Volumul cuprinde o selecție din studii și articole literare, grupate în două compartimente: Din volume (care include materiale apărute în cărțile și broșurile tipărite în timpul vieții scriitorului) și Din periodice (include texte publicate de autor în periodicele conduse de el cum, ar fi „Lumina”, „Aghiuță”, „Satyrul”, „Traian”, „Columna lui Traian”, „Revista nouă” sau în alte reviste ale vremii: „Românul”, „Ordinea”, „Familia”, „Analele Academiei Române”, ”Cuvîntul”).
Vol. 5. – Text selectat, studiu introductiv, note și comentarii: I. Oprișan. - 2009. – 535 p.
Volumul reflectă contribuția lui B.P. Hasdeu în domeniul folcloristicii românești, reunind cele mai multe din studiile dedicate de savant culturii populare.
Vol. 8. – Text îngrijit și studiu introductiv: G. Brâncuși. – 2008. – 580 p.
Volumul include lucrări de istorie, în care s-a examinat faptele de limbă, a urmărit să asigure cu ajutorul lor un suport puternic documentelor istorice și să impună adevărul despre unitatea românească din toate timpurile.
Hasdeu, B. P. Scrieri literare, morale și politice / B.P. Hasdeu; ed. critică și variante: M. Eliade. – București : Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1937. – În 2 vol.
Vol. 1. – 468 p.
La alegerea materialului acestei ediții s-a luat în considerație valoarea și semnificația literară a textelor. Au fost publicate trei sferturi din opera poetică a lui Hasdeu, romanul Duduca Mamuca în cele două redacțiuni; Răzvan și Vidra cu toate variantele, lungul și, din nefericire, neterminstul pamflet Mișcarea Literelorîn Eși. Au mai fost publicate variantele la Poezii și Răzvan și Vidra „pentru a pune în lumina preocupările de adevărat „artist” ale lui Hasdeu, veșnic nemulțumit de forma aperelor sale, refăcînd și perfecționînd neîncetat forme și versiuni vechi” afirmă Mircea Eliade în prefața ediției.
Vol. 2. – 411 p.
În volumul 2, la fel, sunt incluse operele ilustrului B.P. Hasdeu. Lucrările sunt incluse în Esseu și cultură (Filosofia portretului lui Țepeș, Dicționare și dicționare, Fondul basmului), Pamflete și cronici (Ziarele din România, Teatrul român, Domnul Nae, Eminescu etc.); Morală și profetism românesc (Cauzele și rezultatele cosmopolitismului, Noi în 1892, Papa dela Neva), Articole politice (Unirea, Patriotism și neîncredere etc.), ADDEnda ( Linia ferată Iași-Odesa, Revoluția de la Ploiești), Note (Hasdeu și V. A. Ureche, Hasdeu și Domnitorul Carol, Iulia, soția lui Hasdeu, Biblioteca lui Hasdeu etc.).
Hasdeu, B. P. Ioan-Vodă cel Cumplit. – Chișinău : Cartea Moldovei, 2007. – 135 p.
În această lucrare, B.P. Hasdeu vorbește despre evenimentele istorice care au avut loc în Moldova după moartea marelui domnitor Ștefan cel Mare.
Relatările sunt prezentate din cîteva puncte de vedere, cum ar fi: aventurierul, domnul, căpitanul, catastrova, după el.
Hasdeu, B.P. Literatura populară: basme populare românești / B. P. Hasdeu, prefață: Ovidiu Bârlea. – București : Editura „Grai și Suflet – Cultura Națională”, 2000. – 320 p.
„Materialul din acest volum este inedit în întregime; mai mult chiar, el nu a fost utilizat de folcloriști în studiile și cercetările lor” afirmă Lia Stoica Vasilescu în Notă asupra ediției.
Astfel, cartea include o serie de basme și legende, snoave și povestiri a creației populare românești. Basmele sunt „grupate” în basme despre animale, basme fantastice, basme nuvelistice, basme legende.
Hasdeu, B. P. Mărturii / B. P. Hasdeu. – București : s. l., 1993. – 232 p.
În această lucrare, sunt reflectate mai multe aspecte ce ține de personalitate lui B. P. Hasdeu. Astfel, sunt reflectate informații vis-a-vis de activitatea lui B. P. Hasdeu în calitate de director general al Direcției Generale a Arhivelor Statului (1876-1900); diverse documente în care B. P. Hasdeu este desemnat în diverse funcții sau în semn de apreciere privind activitatea pe care o desfășoară; respectiv opinii ale unor personalități culturale românești despre B. P. Hasdeu.
Hasdeu, B. P. Soarele și Luna: folclor tradițional în versuri: în 2 vol. / B. P. Hasdeu. – București : Saeculum I.O.
Vol. I – Texte / Ediție critică, prefață, note, comentarii, variante și indici: I. Oprișan. – 2002. – 479 p.
Literatura populară a unui popor reprezintă, de fapt, cartea de vizită. Cu toate acestea, „chiar dacă B. P. Hasdeu nu poate fi trecut în rîndul primilor culegători de folclor din spațiul etnic românesc, el trebuie, fără îndoială, considerat între primii care înțeleg că producția artistică populară nu se limitează la baladă și cîntec liric și că o cercetare științifică a creației anonime naționale impune culegerea tuturor speciilor, cum a încercat, prin pilda proprie, el însuși” afirmă I. Oprișan la începutul volumului.
Astfel, literatura populară culeasă de B. P. Hasdeu incluse în acest volum sunt divizate în cîteva capitole: Culegeri folclorice directe (vrăji și descîntece, sărbători de peste an, balade, lirică populară, ghicitori); Culegeri folclorice prin intermediari (vrăji și descîntece, rituri de fertilitate și sănătate, poezia eveniementelor celor mai însemnate din viața omului etc.).
Vol. II – Soarele și Luna: Folclor tradițional în versuri, 2002. – 399 p.
La fel ca și în primul volum, aici este redată literatura populară a poporului român. Conținutul volumului II e o continuare a volumului I, titilurile capitolelor fiind aceleași, fiind redate diverse vrăji și descîntece, poezii populare, ghicitori, proverbe etc.
Hasdeu, B. P. Scrieri literate. – Chișinău : Cartea Moldovei, 2003. – 169 p.
În această lucrare sunt incluse cîteva poezii și drame ale marelui B.P. Hasdeu, cum ar fi: Frunzele, Dorul, Ovidiu la gurele Dunării, Alb și negru respectiv Răzvan și Vidra. Acest titlu de carte este în colecțiile bibliotecii în 2 ediții, cea de a doua ediție fiind editată în București în anul 1989 de editura Minerrva.
Hasdeu, B. P. Sic cogito / B. P. Hasdeu, ed. critică: I. Oprișan. – București : Vestala, 2007. – 261 p.
”După atîtea ediții apărute de-a lungul a peste o sută de ani de la prima publicare a lucrării Sic cogito în Revista Nouă (1891-1892), revenim la ediția princeps din 1892, deoarece ea constituie ediția definitivă, dată o dată pentru todeauna, ca Tablele legii, pe care n-a îndrăznit s-o modifice nici chiar autorul în următoarea ediție din 1895 (a treia după numerotarea sa, socotind inserarea în Revista Nouă drept prima ediție).
Spre a nu deforma în nici un fel forma întrevăzută de autor ca ideală – considerînd textul ca un întreg împreună cu dispunerea grafică – am recurs la reproducerea anastatică a ediției din 1892, socotind ortografie de la sfîrșitul secolului al XIX-lea nu va constitui o piedică în parcurgerea textului, ci dimpotrivă va fi ca o patină a vremii, care îl va introduce pe cititor în atmosfera epocii în care Sic cogito s-a închegat” afirmă I. Oprișan la începutul lucrării.
Hasdeu, B. P. Scrieri istorice / B. P. Hasdeu; ediție critică: I. Oprișan. – București : Vestala, 2008. – în 2 vol.
Vol. 1. – 575 p.
B. P. Hasdeu se considera un istoric. Dacă se observă, cele mai multe dintre cercetările filologico-lingvistice ale savantului au o vizibilă finalitate istorică. Pe de altă parte, creația populară e întrevăzută ca un tezaur de documente nebănuite cu trimitere la fapte și figuri istorice. În acest volum sunt incluse cîteva studii: Cîteva analize literare externe, Istoria toleranței religioase în România, Originile Craiovei, Negru Vodă un secol și jumătate din începuturile statului Țărei Românești.
Vol. 2. – 399 p.
„În acest volum sunt incluse scrierile din periodice, care, de cele mai multe ori, nereeditate niciodată. Studiile incluse în volumul de față alcătuiește lotul cel mai vechi de studii și documente inserate de istoric în revistele România, Foaea de Storiă Română, Foița de Istorie și Literatură, Ateneul Român și Din Moldova (Lumina) pînă la apariția Arhivei Istorice a Românilor (1864), prin care savantul trecea într-o altă etapă a vieții și creației sale” afirmă I. Oprișan.
Aici sunt incluse următoarele studii: Uricariul, Uricele române aflătoare la Sfetigora, O carte de giudecată de la mitropolitul Varlaam din 1646, Tările moldovenești de la Cetatea-Albă, Negoțul moldovan sub Alesandru Bunul etc.
Hasdeu, B. P. Studii și articole de economie politică / B. P. Hasdeu; ed. critică: I. Oprișan. – București : Editura SAECULUM I. O., 2002. – 303 p.
Sunt două capitole. În primul capitol: Studii și articole de economie politicăsunt incluse lucrări din volume, din periodice și traduceri. În cel de-al doilea capitol, Publicistica politică 1869-1904 este inclusă o addendă, și articole din diverse periodice. La final sunt incluse Note și comentarii și un indice de nume
Hasdeu, B. P. Publicistică din ziarul „Traian” 1869-1870. – Chișinău : Arc, 1998. – 335 p.
Este o selecție a textelor făcută de Gabriel Mumjiev. Sunt articolele lui B. P. Hasdeu în ziarul Traian, fiind specificate numărul și data apariției. După cum se afirmă și în Notă asupra ediției, „s-a respectat stilul de „epocă” al lucrărilor reproduse.
Hasdeu, B. P. Publicistică politică / B. P. Hasdeu; ed. critică, prefață, note și comentarii: I. Oprișan. – București : Editura SAECULUM I. O.
Vol. 1. – 2002. – 495 p.
Vol. 2. – 2003. – 479 p.
După cum afirmă și I. Oprișan, „publicistica politică a lui B. P. Hasdeu îmbrățișează treptat toate problemele arzătoare ale zilei, constituindu-se, cu timpul, într-o „voce” distinctă, respectată sau temută în epocă. Ediția Publicistica politică. 1869 - 1902, vol. I-II reușește, pentru prima dată la un loc, toate articolele cu caracter politic publicate de B. P. Hasdeu în presa vremii de la începutul anului 1869 și pînă la sfîrșitul vieții.”
Hasdeu, B. P. Poezie; Proză. – Chișinău : Litera, 1997. – 384 p.
Sunt incluse versurile lui B.P. Hasdeu, Ioan-Vodă cel Cumplit și Răzvan și Vidra.
Hasdeu, B. P. Muntele și valea. – Chișinău : Cartea Moldovei, 2001. – 343 p.
Hasdeu, B. P. Răzvan și Vidra. – București : Cartex 2000, 2004. – 157 p.
Hasdeu, B. P. Ioan-Vodă cel Cumplit. – Chișinău : Cartea Moldovei, 2007. – 133 p.
Munteanu, G. Bogdan Petriceicu Hasdeu / comentat de Marcel Crihană. – București : Recif, s. a. – 157 p.În această lucrare sunt informații legate de scriitorul B. P. Hasdeu, ca lingvist, istoric, poet, prozator etc. La fel, este prezentat un tabel cronologic, aprecieri critice.
Hasdeu, B. P. Folcloristica: în 2 vol.
Vol. 1. – Bucureşti : Ed. SAECULUM I. O., 2008. – 463 p.
Volumul cuprinde un bogat comportament de Note, cometnarii și variante, în cadrul cărora, după indicarea datelor privitoare la apariția și eventualele reeditări ale textelor și după descrierea manuscriselor acestora. În Adendda, s-au reprodus cîteva lucrări de an, elaborate de studenți sub îndrumarea lui B. P. Hasdeu afirmă I. Oprișan.
Vol. 2. – Bucureşti : Ed. SAECULUM I. O., 2003. – 319 p.
„... nu poate fi un mijloc mai interesant şi mai sigur de a cunoaşte forţele morale şi intelectuale ale unei naţiuni, decît numai prin literatura sa populară; şi nu este nici un alt mijloc mai nimerit şi mai frumos de a da unei literaturi culte un caracter original şi distinctiv, decît numai nutrind-o din literatura populară” afirmă B. P. Hasdeu. În acest volum de Folcloristică, există un capitol dstinat colindelor de iarnă, vorbindu-se despre originea şi clasificarea lor (colinde proprpiu-zise, colinde religioase, colindele de la Moş-Ajun, Colindele Sorcovei, Pluguşorul).
Hasdeu, B. P. Studii de folclor / B. P. Hasdeu; ed. îngrijită: N. Bot; prefață: O. Bîrlea. – Cluj-Napoca : Dacia, 1979. – 285 p.Hasdeu a fost culegător de folclor încă din perioada sa de debut. Nu demult a fost descoperită colecția sa manuscrisă de folclor moldovenesc, constînd din 57 de texte; 32 de cîntece lirice, 2 strigături, 12 balade, 4 ghicitori, 5 descîntece, un plugușor, și un obicei. În această carte se vorbește despre poezia populară italiană, descîntecele, doina, originea poeziei poporane la românu și prelegeri de etnopsihologie ținute la Universitatea din București.
Hasdeu, B. P. Articole și studii literare / B. P. Hasdeu; pref., texte alese și îngrijite: C. Măciucă. – București : Editura pentru literatură, 1961. – 239 p.
În această lucrare se vorbește despre literatura populară, o prefață la lucrarea „Răzvan și Vidra”, „Cronicele României” de Kogălniceanu, ziarele din România, elementul monarhic în cele „101 fabule” de d. George Sion. etc.
Goia, Vistian. B. P. Hasdeu și discipolii săi / V. Goia. – București : Minerva, 1987. – 217 p.
Dacă există în perimetrul culturii române un creator a cărui personalitate covîrșitoare să umbrească propria operă, acesta este B. P. Hasdeu. În această lucrare se vorbește despre discipolii lui B. P. Hasdeu și școlile acestuia.
Pecican, O. Hașdeenii / O. Pecican. – Cluj-Napoca : Grinta, 2003. – 256 p.
Această carte e o istorie a Hasdeenilor. Informațiile sunt „grupate” în trei părți: Imaginea trecutului. Contribuții la cunoaștere istoricului; Imaginarul istoriografic și Hașdeenii.
Oprișan, I. Opera literară a lui B. P. Hasdeu / I. Oprișan. – București : Vestala, 2007. – 543 p.
G. Călinescu avea dreptate cînd afirma că „opera științifică a lui Hasdeu se poate privi sub raport documentar și sub raport literar”. Astfel, în această carte se vorbește despre exercițiul critic, timbrul liric propriu, modernismul prozei, fascinația rampei, etc.
Oprișan, I. B. P. Hasdeu sau setea de absolut: tumultul și misterul vieții. – București : Vestala, 2001. – 591 p.
Se înșeală cine mai crede, poate, că biografia unei personalități ar constitui o simplă derulare de fapte în ordinera desfășurării lor cronologice sau o punctare cît mai amănunțită a arcului vieții cercetate cu aspecte riguros fundamentate documentar găsim în paginile de început a cărții. Este o biografie a lui B. P. Hasdeu, în care aflăm despre originea neamului în mit, bunicul Tadeu și tatăl Alexandru Hîjdău, orizonturile copilăriei, un prinț al cărții în fața justiției etc.
Onea, Octavian. Și totuși, cînd s-a născut B. P. Hasdeu? / O. Onea. – Cîmpina : Verva, s. a. – 144 p.
Cartea include trei părți: Labor vincit improbus, Ita sensum, Ad acta. La final sunt incluae 4 addende.
01.03.2012
Ce trebuie să ştii despre dietă ca să araţi bine
Nu întodeauna aratam aşa cum ne dorim de aceia noi vă propunem nişte lucrări care vă vor ajuta să vă simţiţi bine şi mereu frumoase, încrezute şi pline de viaţă.
Man, Gabriela. Şlăbeşti mâncând/ Gbriela Man.- Iaşi: Polirom, 2010.- 246 p.
Prin lucrarea Dr. Gabriela pierderea kilogramelor în plus nu trebuie să devină un chin, un permanent motiv de stres şi de dezechilibru fizic şi psihic, ci o sursă de noi plăceri culinare.
Slabeşti mâncând ne propune nu doar o banală reţetă de slabire, ci un mod de viaţa care include o schimbare radicală a alimentaţiei care ne ajută să ne raportăm pozitiv la propria persoană şi la cei din jur. Textul lucrări vrea să demonstreze că imposibilul poate deveni posibil: veţi slăbi mîncînd din ce în ce mai bine şi, ceea ce este şi mai important, vă veţi putea mentine toata viaţa greutatea dorită şi starea optimă de sănătate. Iar surprizele nu se opresc aici – veţi ajunge sa invataţi, în timp, să reduceţi la minimum efectele de multe ori devastatoare ale trecerii timpului, ne asigură autoarea carţii.
Parr, Rob. Dieta de vedetă: secretele celebrităţilor pentru o talie de invidiat/ Rob Parr.- Bucureşti: Curtea Veche Pulishing, 2009.- 349 p.
Dacă doriţi să fiţi într-o formă fizică la fel de bună ca a unei vedete, în numai douăsprezece săptămâni? Nimic mai simplu! Cartea de faţă conţine un program de fitness şi de alimentaţie, preferat deopotrivă de celebrităţi, femei de afaceri şi mame casnice.
Cunoscutul antrenor de fitness Rob Parr vă dezvăluie secretele transformării unor corpuri lipsite de fermitate în siluete de invidiat. Cu ajutorul exerciţiilor ce pot fi efectuate chiar şi în afara sălii de fitness, combinate cu o alimentaţie bazată pe reţete uşor de preparat, ce favorizează arderea grăsimilor şi tonifierea muşchilor, vă veţi putea remodela trupul după modelul vedetelor admirate.
Durbec, Regine. Diete cu fructe si legume pentru eliminarea toxinelor/ Regine Durbec.- Iaşi: Polirom, 2006.- 192 p.
Curele şi monodietele au reprezentat dintotdeauna un mijloc eficient de întreţinere a sănătăţii. Diete cu fructe şi legume pentru eliminarea toxinelor ofera mai mult decat simple reţete: sunt prezentate proprietăţile alimentelor, precum şi modul în care se ţin dietele, cu indicaţiile şi suplimentele alimentare specifice fiecăreia. Prin această lucrare redescoperiţi virtuţile terapeutice ale fructelor ţi legumelor, într-o vreme în care alimentaţia adeseori inadecvată ne poate afecta în mod decisiv starea de sănătate. Cele 33 de cure şi monodiete ajută la regenerarea organismului ăi îi asigură vitalitatea. Oricine poate alege, în funcţie de anotimp şi de scopul urmărit, dieta care i se potriveşte cel mai bine.
Lucrarea cuprinde:Curele şi monodietele în alimentaţia modernă, Energetica anotimpurilor, Cură de dezintoxicare-epurare-regenerare, Cură de dezintoxicare-remineralizare-dinamizare, Cură de revitalizare.
Basdekis, Jean- Claude. Ghidul de dietetică/ Jean- Claude Basdekis.- Iaşi: Polirom,1999.- 326 p.
Ghidul de dietetică este o lucrare ce propune soluţii certe pentru o alimentaţie raţională şi echilibrată, menită să asigure confortul fizic şi moral atît de necesar vieţii noastre. Este un adevarat de nutriţie la îndemîna tuturor. Lucrarea nu este o culegere de reţete-miracol pentru a slăbi „peste noapte”, înainte de vacanţele de vară, ci o expunere practică de reguli „umane” care ne lasă plăcerea de a mânca bine sau, pur şi simplu, de a savura din plin viaţa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)