Cîndva, universitatea era o universitate a elitelor. Se orientau spre ea numai fiii ce absolveau o facultate. Cu rare excepţii, cine studia avea tot timpul la dispoziţie. Universitatea era concepută pentru a fi urmată cu răbdare un pic de timp pentru studiu şi un pic pentru "sănătoasele" petreceri goliardice ori pentru activităţi în organismele reprezentative.
Cursurile erau prestigioase conferinţe, după care studenţii cei mai interesaţi se retrăgeau cu profesorii şi asistenţii ăn lungi seminarii.
Şi astăzi, în multe universităţi americane, la un curs nu asistă niciodată mai mult de zece sau douăzeci de studenţi (care plătesc din greu şi au dreptul să "uzeze" de profesor cît vor pentru a discuta cu el). În universităţi precum Oxford există un profesor, numit tutor, care se ocupă de teza de cercetare a unui grup restrîns de studenţi şi le urmăreşte activitatea zi de zi.
Sfaturile din această carte sunt valabile pentru studenţi. Tuturor acestora, cartea vrea să le sugereze cel puţin două lucruri:
- se poate face o teză merituoasă chiar dacă ne aflăm într-o situaţie dificilă, care acuză discriminări mai vechi ori mai recente;
- se poate folosi acest prilej pentru a recupera sensul pozitiv şi progresiv al studiului, înţeles nu ca un ansamblu de noţiuni, ci ca o asimilare critică a unei experienţe, ca achiziţie a unei capacităţi de a identifica problemele, de a le aborda cu metodă, de a le expune potrivit unor anumite tehnici de comunicare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu