02.01.2011

Mihai Eminescu, o eternitate ce nu moare


Chiar de nu mai este oricum, tânăra generaţie se află şi azi sub influenţa operei poetice a marelui poet Eminescu. Şi se cuvine să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere şi să încercăm totodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire poezia română din zilele noastre.
Viaţa lui e simplă de povestit, şi nu cred că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare dinafară o înrîurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost şi ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în propria-i fiinţă încât să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc. De ar fi fost crescut Eminescu în România sau în Franţa, şi nu în Austria şi în Germania; ar fi moştenit sau ar fi agonisit el mai multă sau mai puţină avere; ar fi fost aşezat în ierarhia statului la o poziţie mai înaltă; ar fi întâlnit în viaţa lui sentimentală orice alte figuri omeneşti - Eminescu rămânea acelaşi, soarta lui nu s-ar fi schimbat.
Născut la 15 ianuarie 1850 în Botoşani, primind prima învăţătură în gimnaziul din Cernăuţi, părăsind la 1864 şcoala pentru a se lua după trupa de teatru a d-nei Fanni Tardini prin România şi prin Transilvania, părăsind şi această trupă pentru a se arunca cu cea mai mare încordare în studii felurite la Viena, susţinut acolo şi la Berlin în parte prin contribuţiile unor amici literari, numit între 1874 şi 1876 revizor şcolar şi bibliotecar la Iaşi, destituit şi dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacţia ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei, de la care au rămas în poeziile lui câteva urme de păr bălai, de ochi întunecaţi, de mâni reci, de un nu ştiu ce şi nu ştiu cum, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naştere, îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică şi intelectuală, apucat din nou de nemiloasa fatalitate ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienaţi.
Un geniu al nemurirei care a urcat şi a tins mereu spre apogeu pentru ca poezia lui, în care şi-a întruchipat sub o formă aşa de minunată cugetările şi simţirile, se mulţumea cu emoţiunea estetică a unui mic cerc de amici, fără a se gândi la nici o satisfacţie de amor propriu ne este permis a coincide nu numai că era nepăsător pentru întâmplările vieţii externe, dar şi chiar că în relaţiile lui pasionale era de un caracter cu totul neobişnuit. Cuvintele de amor fericit şi nefericit nu se pot aplica lui Eminescu în accepţiunea de toate zilele. Nici o individualitate femeiască nu-l putea captiva şi ţinea cu desăvârşire în mărginirea ei. Ca şi Leopardi în Aspasia, el nu vedea în femeia iubită decât copia imperfectă a unui prototip nerealizabil. Îl iubea întâmplătoarea copie sau îl părăsea, tot copie rămânea, şi el, cu melancolie impersonală, îşi căuta refugiul într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării şi a poeziei. De aci Luceafărul cu versurile de la sfârşit:
Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trăind în cercul vostru strimt,
Norocul vă petrece;
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.
Mihai Eminescu e poetul tuturor românilor. Graţie geniului său, fapt pentru care ne duce faima peste hotarele graniţelor noastre, am organizat o expoziţie virtuală în care vă prezentăm doar o parte din cărţile lui Eminescu, prezente în colecţiile Bibliotecii Municipale "B.P. Hasdeu" din Chişinău.

Eminescu, Mihai. 160 ani de la naştere 15 ianuare 1850 - 15 ianuare 2010.- Bucureşti: Semne, 2010 .- 256 p.
“Cînd va răsări acest Luceafar pe cerul Daciei, bătrînii ei vor întineri de bucurie, fetele ei vor corona cu flori pe îngerul care va cuteza a lua vălul străin ce le întunecă, feciorii-l vor purta în triumf ca pe un mare erou, care au şters macula străină de pre numele românesc, poporul îi va eterna memoria cu mormânt de neuitare pe care i-l va înălţa în inima sa cea recunoscătoare, ca restauratoriului tinereţii limbi sale”. Această lucrare redă un album care face parte din gesturile recunoştinţei Eminesciene despre memoria şi promovarea operei recunoscute ca un patrimoniu naţional.





Eminescu, Mihai. Luceafărul. – Chişinău : Silvius Libris, s.a. – 60 p.

E vorba despre poemul Luceafărul, prezentat integral. Este poemul Este o ediţie ilustrată. În acest sens au fost utilizate lucrări pe mătase artificială ale pictoriţei Olesea Şibaev.
Mihai Eminescu a pornit de la un basm popular, Fata în grădina de aur, basm cules de germanul Kenish în timpul unei călătorii în Muntenia, în 1861. Este vorba despre o tînără, închisă de tatăl ei într-un castel. Un zmeu se îndrăgosteşte de ea, dar fata îl respinge speriată de nemurirea lui.



Eminescu, Mihai. Opere politice : în 3 vol. Iaşi : Timpul.
Vol. 1 : - 1997. – 450 p.

În acest volum se vorbeşte despre Unitatea românilor; Românii din Basarabia; Românii din Bucovina; Românii din Dobrogea; Românii din Transilvania; Românii din afara ţării; Independenţa.
Vol. 2 : - 1998. – 638 p.
În acest volum se vorbeşte despre Teorii şi opinii politice; În contra socialismului; Teoria muncii; Problema ţărănească; Monarhia constituţională; Teorii şi opinii economice; Observaţii şi teorii istorice; Problema culturală.
Vol. 3 : - 1999. – 859 p.
În acest volum sunt incluse: Învăţămîntul românesc; Politica guvernului; Politica parlamentului; Religia; Problema izraelită; Chestiunea Dunării; Observaţii polemice; Addenda.





Eminescu, Mihai. Floare albastră. – Chişinău : Editura Departamentului Relaţii Naţionale şi Funcţionarea Limbilor, 2001. – 228 p.
Au fost selectate poezii ale autorului, care au fost traduse în limbile rusă, ucraineană, găguză, bulgară.







Eminescu, Mihai. Literatura populară. – Bucureşti : Scrisul românesc, 1979. – 378 p.

Lucrarea în cauză evidenţiază legătura lui Mihai Eminescu cu literature populară românească. Cercetarea care a fost făcută în acest sens a demonstrate că Eminescu şi-a asimilat literatura populară din toate regiunile României.
Versurile ce ţin de literatura populară sunt incluse în Poeme originale de inspiraţie folclorică; Lirica populară; Balade; Dramatice; Proverbe româneşti – asemănări cimilituri; Cîntece de lume irmoase.




Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit. – Iaşi : Polirom, 2000. - 275 p.

Este vorba despre corespondenţa inedită dintre cei doi îndrăgostiţi: Veronica Micle şi Mihai Eminescu. Scrisorile sunt din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea.
Corespondenţa dintre M. Eminescu şi V. Micle constituie, de multă vreme, unul dintre subiectele controversate ale eminescologiei. Cunoscută parţial, recuperată în formule adeseori îndoielnice (cazul „controversat” este cel al lui Octav Minar), ea îşi păstrează în continuare o doză apreciabilă de seducţie şi o aură de mister.



Mihai Eminescu în amintirile contemporanilor / selecţie texte şi prefaţă: Daniel Corbu. – Iaşi : Princeps Edit, 2005. – 434 p.

Ideea cărţii se realizează cînd s-au deschis şi fondurile secrete ale bibliotecilor româneşti, cînd libertatea de a spune anumite adevăruri nu mai stă ghemuită-n saci şi adună mărturiri ale celor care l-au cunoscut pe Eminescu afirmă în prefaţa cărţii Daniel Corbu.
Astfel, printre cei care au fost incluşi în această carte sunt: Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, Veronica Micle etc.




Horvat, Săluc. Mihai Eminescu : dicţionar cronologic. – Baia Mare : Gutinul, 1994. – 300 p.

Lucrarea de faţă este un argument pentru continuarea şi sporirea studiilor consacrate operei lui Eminescu. Prin acest dicţionar sunt consemnate date şi fapte legate de viaţa şi opera lui Eminescu.



Noica, Constantin. Introducere la miracolul eminescian. – Bucureşti : Humanitas, 1992. – 382 p.

Pentru alcătuirea prezentului volum s-au utilizat următoarele surse: volume, capitole de volum sau referinţe aflate în volume dedicate în exclusivitate lui Eminescu, articole de revistă dedicate lui Eminescu, texte inedite aflate în „arhiva lui Noica”, benzi de magnitofon ale conferinţelor ţinute la Iaşi şi Sibiu.



Corlăteanu, Nicolae. Neologismul în opera eminesciană. – Chişinău : CEP USM, 2004. – 223 p.

În acest volum se vorbeşte despre creaţia poetică, proza literar antumă şi Eminescu – jurnalistul.



Drăgan, Gh. Poetica eminesciană : temeiuri folclorice. – Iaşi : Polirom, 1999. – 249 p.

Mihai Eminescu a susţinut literatura populară a românilor. S-a lăsat inspirat de multe aspecte în acest sens. Astfel, în această carte sunt tratate aspecte ce ţin de elemente preexistente, temeiuri istorice şi metafizice, natura – topos romantic, poetica folclorică, pre-texte cromatice, o poetică a dorului.



Bulgăr, Gheorghe. Pagini uitate despre Eminescu / Gh. Bulgăr.- Bucureşti: Lucman, 2004.- 231 p.

Cartea de faţă este o analogie a unor autorizate opinii asupra lui Eminescu, asupra creaţiei sale, de la cei ce l-au cunoscut direct şi sub multiplele aspecte, pînă la contemporani noştri. Contribuţia cercetătorilor eminescologi fiind în general cunoscută, căci la diferite aniversări eminesciene, ea revine în actualitate, precum s-a întîmplat relativ recent , în anul Eminescu 2000, menită cunoaşterii receptării operei eminesciene. Creaţia Poetului a învins timpul, remînînd vie, puternică, unică, din 1870, când apăreau în “Convorbiri literare” primele poeme ale unui tânăr de 20 ani, dotat cu geniu, menit să înalţe, să înnobileze limba şi cultura noastră, influenţînd până azi mişcarea literară şi limbajul scriitorilor celor mai înzestraţi......






Bărboi, Constanţa. Mihai Eminescu: Pagini alese / Constanţa Bărboi.- Bucureşti: Ed. Universală, 2007.- 269 p.


Opera marelui poet a fost cântată a fost criticată însă ramîne a fi ceva ce nu moare în timp şi spaţiu. Mulţi au apreciat şi au analizat opera marelui poet Eminescu aşa cum o face şi Constanţa Bărboi în lucrarea sa care are la bază unele comentarii literare, sinteze, rezumate, noţiuni de teorie literară, aprecieri critice şi teste de evaluare, care sunt destinate pentru învăţământul preuniversitar. Lucrarea are la bază 5 capitole care redau aspectele operei eminesciene. Primul capitol abordează “Viaţa şi opera” în date (1850-1889) al doilea capitol redă analiza unor texte literare care sunt în proză şi poezie, cel de al treilea capitol ne face trimiteri la unele sugestii de literatură, comentarii, sinteze, noţiuni de teorie literară, capitolul 4 face nişte aprecieri critice iar capitolul 5 redă ceea ce ţine de Mihai Eminescu- în secolul XXI.” Atâta foc, atâta aur / Şi-atâtea lucruri sfinte/ Peste- ntunericul vieţii/ Ai revărsat părinte... ”




Bărbulescu, Titus. Arta poetică eminesciană / Titus Bărbulescu.- Bucureşti: Saeculum, 1998.- 175 p.


Pornind de la cercetare în perspectiva celor mai noi metodologii literar a poeziilor antume eminesciene, Titus Bărbulescu aspiră, în opera de faţă să surprindă trăsăturile profunde ale întregii lirici a poetului naţional. Evidenţierea tehnicilor artistice specifice e complicată - într-o bună tradiţie analitică- de descifrarea conotaţiilor filosofice ale opţiunilor şi preferinţelor dominante ale poetului, precum şi de relevarea semnificaţiei elementelor formal- particulare în perspective întregului bloc al gîndirii şi creaţiei autorului. Prin deschiderile neaşteptate pe care le sugerează într-o contribuţie remarcabilă la înţelegerea miracolului eminescian.


Eminesu, Mihai. Poezii. / Mihai Eminescu.- Bucureşti: Gramar, 2008.-266 p.

Opera dată redă nişte lucrări de talie înaltă a marelui poet prin care Eminescu năzuia de a gasi principiul vieţii, de a scrie cu alte cuvinte o literatură filozofică. Mai cu seamă de a privi lumea sub aspectul expresiei ei morale şi în startul stărilor lor de adîncime şi intensitate deoarece Eminescu nu putea fi un pictor al realităţii. Ceea ce priveşte realismul e perdut însă il cîştigă fantezia avîntată meşteră de a zugrăvii ficţiunea şi peişajul transdescent. Evocarea lumii în Sărmanul Dionos, insula lui Euthanasius în Cezara sunt printre cele mai de seamă lucrări şi tot o data primele viziuni paradiseace ale literaturi noastre.


Eminesu, Mihai. Românii din afara graniţelor ţării şi unitatea spirituală naţională / Mihai Eminescu.- Bucureşti: Saeculum, 1998.- 239 p.

În lucrarea data Eminescu explică nişte nuanţe ce ţin de spaţiul nostru şi limba noastra şi anume că nu noi suntem stăpîni limbii, ci limba este stăpîna noastră. În paralel el mai demonstrează apartenenţa provinciilor istorice: Bucovina , Basarabia şi Transilvania preocupîndu-se totodată de soarta conaţionaliştilor rămaşi în afara graniţelor actuale ale ţării. L-a interesat în mod deosebit destinul aromânilor, meglenoromânilor, istoromânilor şi a românilor din Banatul sârbesc. Poporul român în viziunea lui Eminescu e o unitate etnică care are o limbă comună şi o bogată viaţă spirituală.



Georgescu, N. Moartea antumă a lui Eminescu : 1883-1889. – Chişinău : Cartier, 2002. – 304 p.

Ceea ce se poate afla din cartea de faţă nu este, aşadar, biografia lui Eminescu – ci mai degrabă anti-biografia se afirmă în prefaţa acestei ediţii. Informaţiile incluse în paginile cărţii sunt în două părţi: Ultima zi la „Timpul” şi Martori mincinoşi. La final este inclusă şi o addendă: Dreptul la graţie[re], Despărţirea de Maiorescu, Pentru libertatea presei şi a jurnalismului; proclamaţia irredenţei române din 18 august 1885, numele poetului.

Sursa primei imagini: vlad66.wordpress.com

Maria Bivol, Biblioteca Municipală "B.P. Hasdeu", Chişinău