31.01.2011

Min, Anchee. Cum am devenit doamna Mao. – Iaşi: Polirom, 2009. – 233 p.


După 27 de ani petrecuţi în China comunistă, Anchee Min îşi asumă, prin intermediul romanului Cum am devenit doamna Mao (2001), rolul pe care Nah, fiica cuplului dictatorial, a refuzat să-l joace, şi anume acela de biograf al doamnei Mao, femeia care vreme de 38 de ani a fost prima doamnă a Chinei, promotoare a Revoluţiei Culturale şi purtătoare a “stindardului culturii proletare”. Situaîndu-se la graniţa fragilă între ficţiune şi realitatea istorică, romanul lui Anchee Min oscilează între naraţiunea obiectivă, la persoana a treia, şi vocea fictivă a doamnei Mao, ce dă seama de adevărata natură a celei care în istoria Chinei este cunoscută drept “demonul cu oase albe”. Prin inteligenţa diabolică de care a dat dovadă în timpul mariajului cu marele Mao Zedong şi cruzimea cu care a ordonat moartea a mii de oameni, dar şi prin frumuseţea sa incontestabilă, voinţa de fier şi notorietatea ca star de cinema, doamna Mao a scris o pagină marcantă în istoria comunismului, reînviată prin talentul déjà celebrei Anchee Min.
Anchee Min mai este autoarea bestsellurilor Împărăteasa Orhidee şi Ultima împărăteasă.
Impresii:
"În parte poveste de dragoste, în parte naraţiune cu subiect politic, Cum am devenit doamna Mao dezvăluie felul în care o tînără de o extraordină frumuseţe răzbeşte dincolo de toate suferinţele, pentru a deveni cea mai puternică, cea mai temută şi, în cele din urmă, cea mai dispreţuită femeie din China". Elle
"Un periplu uluitor prin istoria recentă a China şi prin vieţile conducătorilor ei". Los Angeles Times
"Portretul crud şi fascinant al unei femei ce a dus oroare în viaţa ei şi a milioane de alţi oameni" USA Today

Sittenfeld, Curtis. Soţia preşedintelui. – Iaşi : Polirom, 2009. – 610 p.


Soţia preşedintelui este considerat unul dintre cele mai îndrăzneţe, documentate şi subtile romane ale momentului. Este o istorie inspirată din realitate, cum o dovedesc referinţele la atacurile teroriste de la World Trade Center şi la războiul purtat de Statele Unite “într-o ţară îndepărtată”, şi o relatare caldă, umană, dintr-o perspectivă domestică, despre cea mai puternică pereche din lume: preşedintele S.U.A. şi prima doamnă a Americii.

“Autoarea scrie într-un stil realist, concis, ce aminteşte de Philip Roth şi Richard Ford, cu fraze clare, lipsite de ostentaţie, şi cu metafore atît de spontane, încît nu sar deloc în ochi.” Time Out New York.
Curtis Sittenfeld a mai publicat Bărbatul visurilor mele (Man of My Dreams) şi Prep.

Sursa imaginii: www.julie.ro

Colecţia Cartea de pe noptieră a editurii Humanitas

Cartea de pe noptieră este o colecţie a editurii Humanitas, unde, după cum afirmă însăşi responsabilii colecţiei că există cărţi de care rămîi cumva îndrăgostit: crezi că le-ai uitat şi totuşi le duci atît de tare dorul... Sau cărţi cărora le-ai presimţit miracolul, fără să le fi cunoscut vreodată. Cărţi gata să te iubească.
Vă prezentăm cîteva cărţi din această colecţie, care le puteţi găsi la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”.

Uliţkaia, Ludmila. Minciunile femeilor. - Bucureşti : Humanitas, 2008. – 193 p.

Toate femeile sincere seamănă între ele, dar fiecare mincinoasă e mincinoasă în felul ei. O colecţie extraordinară de poveşti-minciuni, spuse cu talent şi neobrăzare, dar fără scop. Arta feminină de a minţi e „artă pentru artă”, e ficţiune. Mincinoase pot fi toate, fetiţe sau femei mature, mame onorabile sau prostituate. Din fiecare poveste scornită iese la iveală şi o viaţă cît se poate de reală, care-ţi rupe inima şi te face s-o îndrăgeşti pe mincinoasă. Jenia, femeia care migrează de la o minciună la alta legînd poveştile, nu ştie să mintă, dar învaţă arta de a se lăsa minţită, pe care o folosesc bărbaţii.
Observaţia criticului: cea mai teribilă poveste este ultima, a Jeniei, în care minciuna e mult mai bine ascunsă decît în celelalte. Sau poate atît de la vedere, că n-o bagi în seamă. Dacă o descoperiţi, e clar că ştiţi cîte ceva despre „arta de a trăi”.
Sursa imaginii: www.julie.ro

Jardin, Alexandre. Fiecare femeie este un roman. – Bucureşti: Humanitas, 2009. – 215 p.

Un elogiu adus de Alexandre Jardin femeilor, care, într-o formă sau alta, i-au făcut educaţia sentimentală: mama – care domină ansamblul, Liberté – partenera lui speriată de căsătorie, o învăţătoare, o profesoară de matematică, o vecină, o editoare... Nu-i rămîne decît să asculte atent şi să înveţe de la ele plăcerea, curajul, luciditatea, fericirea. Sau nefericirea. Fiindcă fiecare femeie este un roman.

O carte uşoară şi nostimă, uneori mai serioasă decît pare. Le Monde

Jardin a înţeles prea bine: literatura începe atunci cînd îţi aminteşti mai ales de femeile pe care nu le-ai avut. Le Point
Sursa imaginii: www.humanitas.ro

Graff, Laurent. O singură fotografie. – Bucureşti: Humanitas, 2008. – 110 p.

Vă aflaţi la Roma şi faceţi poze cu un vechi aparat de fotografiat. Pe neaşteptate, cum se întîmplă toate evenimentele importante ale vieţii, un bărbat vă spune, cu un ton special, că mai puteţi face o singură fotografie. Sună ca un avertisment. Ce aţi alege?
Observaţia criticului: Omul cu avertismentul e un fel de Mefisto: pare să întruchipeze răul, dar face binele.
Sursa imaginii: www.lecturibune.ro

26.01.2011

Harman, Doug. Ghid de fotografie digitală / trad.: D. Iordache, I. Aneci. – Iaşi: Polirom. – 221 p.


În prezent, aparatele de fotografiat digitale au mare preţ, pentru că ne oferă posibilitatea de a vedea imediat calitatea pozei pe care am făcut-o. Pentru a şti cum să facem o fotografie de calitate din prima, Ghidul de fotografie digitală vă poate învăţa să exploataţi la maximum toate avantajele oferite de cameră, toate acestea pornind de la cunoştinţele de bază, ajutîndu-vă să deveniţi un profesionist. Ghidul de fotografie digitală este o carte ce se adresează începătorilor, oferind noţiuni mai dificle care trebuie cunoscute.

Cartea include 4 capitole: Fotografiile digitale: Noţiuni de bază (camera digitală, obiectivul, calculatorul, accesoriile); Întrebuinţarea camerei digitale: fotografii nereuşite (tehnici de fotografiere, idei de fotografii); Camera obscură digitală: Optimizarea imaginilor pe computer (Tehnici digitale de bază, tehnici digitale avansate şi tehnici profesioniste); Produsul final: cele mai bune rezultate.

Sursa imaginii: www.tamada.ro

... Să ucizi o pasăre cîntătoare: filmul sau cartea? Ce alegeţi?

Titlu original: To Kill a Mockingbird
…Să ucizi o pasăre cîntătoare este singurul roman al lui Harper Lee distins cu Premiul Pulitzer în 1961 şi ecranizat în 1962 a fost ecranizat în regia lui Robert Mulligan cu Gregory Peck în rolul principal, un film care a obţinut trei premii Oscar şi nominalizat la alte cinci, două Globuri de Aur la Berlin şi Premiul Gary Cooper la Cannes.
…Să ucizi o pasăre cîntătoare este un roman brutal şi onest, abordînd cu curaj o problematică mereu de interes: rasismul, conflictele sociale şi pierderea inocenţei copilăriei, totul filtrat prin ochii unei fetiţe, Scout Finch, martoră la întîmplările dramatice declanşate într-un orăşel sudist cînd un bărbat de culoare este acuzat că a violat o femeie albă.
Deşi a fost publicat acum o jumătate de secol şi vîndut în zeci de milioane de exemplare, Harper Lee afirmă că tot ce-mi doream era să existe cineva căruia cartea mea să-i placă îndeajuns încît să mă încurajeze să merg mai departe... Nu aveam mari speranţe, dar m-am pomenit copleşită de onoruri, iar acesta a fost, într-un fel, un lucru atît de înspăimîntător ca execuţia rapidă la care mă aşteptam.
Succesul care l-a avut filmul ... Să ucizi o pasăre cîntătoare demonstrează odată în plus importanţa cărţilor, cu atît mai mult că un film care urmează a fi ecranizat depinde mai întîi de succesul cărţii. Deşi întotdeauna este o diferenţă enormă între film şi carte, totuşi, este obligatoriu citirea cărţii pentru a ne face o impresie asupra cărţii şi de a înţelege diverse momente din evenimentele expuse în carte.
Filmul exclude anumite nuanţe şi nu întotdeauna poate să creeze o imagine clară a evenimentelor.

Expoziţie virtuală - Nicolae Milescu Spătarul în patrimoniul literaturii europene

În acest an Nicolae Milescu-Spătarul (1636-1708) împlineşte 375 de ani de la naştere. În acest context ne-am propus să organizăm o expoziţie virtuală în care să prezentăm cărţile ce se află în colecţiile Bibliotecii Municipale “B. P. Hasdeu” din Chişinău.

Milescu Spătaru, Nicolae. Jurnal de călătorie în China. – Chişinău : Litera, 2002. – 390 p.
Cartea include 2 capitole: Cartea în care este descrisă călătoria lui Milescu Spătaru prin ţinutul Siberiei, de la oraşul Tobolsk pînă la hotarul împărăţiei Kitaiei respectiv Documentul de stat al soliei lui Nicolae Milescu Spătaru în China (1675-1676).
Cartea mai include un Tabel cronologic, Glosar şi Referinţe istorico-literare.
Nicolae Cartojan ofirmă că opera lui Milescu nu este numai ziarul plin de peripeţii al unei ambasade trimisă în misiune diplomatică în China, ci este în acelaşi timp o carte modernă de explorare ştiinţifică a unor ţinuturi pînă atunci puţin cunoscute europenilor... Pe Milescu nu-l interesează numai aspectul geografic al ţinuturilor, ci şi cel etnografic.

Milescu Spătaru, Nicolae. Descrierea Chinei. – Chişinău : Litera, 2002. – 390 p.
Lucrarea Descrierea Chinei poate fi o continuare a cărţii precedente, din considerent că aici este descrisă istoria Chinei în timpul călătoriei lui Milescu Spătaru. Cartea include 58 de capitole cu referinţe la diverse aspecte ale Chinei, începînd cu de cînd se începe împărăţia Chinei, cîte dinastii au fost şi cînd au început ei să scrie cărţi şi letopiseţe, şi depsre ce pînă la descrierea vestitei şi marii insule a japonezilor şi ce se află acolo.
Finalul cărţii conţine o addenda, care include Descrierea marelui Amur, care desparte pe coloniştii ruşi de cei chinezi.
Corneliu Bărbulescu afirmă că ţinînd seama de epocă, Descrierea Chinei poate fi socotită o monografie exemplară, în care datele istorice, geografice şi statistico-administrative au fost îmbinate cu expunerea elementelor de cultură materială şi apoi legate strîns de aspectul economic, în aşa fel încît, în mod firesc, să se vorbească de instituţiile sociale, de ideologia, arta populară, tradiţiile, obiceiurile, legendele, firea şi ocupaţiile poporului chinez.

Dicţionarul literaturii române de la origini pînă la 1900 / L. Berdan, C. Buzatu, L. Cireş, ...; coord.: G. Drăgoi, ... – Ed. a II-a. Ch.: Gunivas, 2002. – 1024 p.
Dicţionarul literaturii române de la origini pînă la 1900 presupune o sinteză de amploare asupra literaturii române şi este prima de acest fel în literatura română. Dicţionarul include scriitorii români. Fiecare articol include expunerea datelor şi a comentariului critic într-o succesiune care să ajute orientarea cititorului.
Dicţionarul în cauză face o referinţă şi la Nicolae Milescu Spătaru, unde se vorbeşte despr biografia şi activitatea politică a acestuia. Menţiunea lui Dositei ţarului Alexei precum că Milescu Spătaru este un cronograf în care sunt adunate toate lucrurile din lume demonstrează iscusinţa acestuia şi cunoştinţele de care dă dovadă. Avatarurile pe la curţile domnitorilor români, în capitala Imperiului otoman, pribegiile prin Europa, peregrinările prin Asia au creat în jurul lui Milescu Spătaru o legendă care a lăsat în umbră activitatea lui cărturărească. El are o operă de erudit umanist, cu toate că este inegală şi imprevizibil.

Cartojan N. Istoria literaturii române vechi. – Bucureşti: Minerva, 1980. - 590 p.
Literatura română veche a fost un subiect de interes pentru filologi şi istorici ca Timotei Cipariu, B. P. Hasdeu, Al. Lambrior, N. Iorga etc.
N. Cartojan tratează acest subiect, menţionînd conicarii şi oamenii de cultură şi influenţele pe care le-au lăsat în istoria literaturii române.
Un capitol aparte este destinat lui Nicolae Milescu Spătaru, unde este menţionată viaţa, opera, activitatea în limba română, activitatea teologic-istorică din Rusia şi călătoria în China.

Ursul, D. N. G. Milescu Spătaru. – Chişinău: Cartea Moldovenească, 1975. – 159 p.
Această carte este şi în varianta în limba rusă.
Include 5 capitole: Situaţia istorică a Moldovei la sfîrşitul veacului al XVII-lea – începutul veacului al XVII; Activitatea diplomatică a lui N. G. Milescu Spătarul; N. G. Milescu Spătarul – eminet om de ştiinţă al Moldovei şi Rusiei de la sfîrşitul veacului al XVII-lea – începutul veacului al XVIII-lea; Concepţiile filosofice ale lui N. G. Milescu Spătaru; Concepţiile social-politice ale lui N. G. Milescu Spătarul.

Урсул, Д. Т. Николай Гаврилович Милеску Спафарий. – Москва: Мысль, 1980. – 191 с.
Această carte include 5 capitole cu privire la activitatea lui N. Milescu Spătaru şi anume: Мыслитель и эпоха; Дипломатическая деятельность; Ученый-просветитель; Философские взгляды; Общественно-политические взгляды. Cartea mai include o introducere, postfaţă şi indice de nume.

Урсул, Д. Философские и общественно-политические взгляды Н. Г. Милеску Спафария. – Кишинёв: Государственное Издательство Молдавии, 1955. – 88 с.
Această carte include capitole: Историческая обстановка в Молдавии в конце XVII – начале XVIII веков; Краткий очерк жизни и деятельности Н. Г. Милеску Спафария; Философские взгляды Н. Г. Милеску Спафария; Общественно-политические взгляды Н. Г. Милеску Спафария. Tot aici este inclusă o introducere şi posfaţă.

Almaş, Dumitru. Neculai Milescu Spătarul. – Bucureşti: Ed. Tinertului, 1954. – 590 p.
Este un roman istoric în care este reflectată biografia lui Neculai Milescu Spătarul.

Panaitescu, P. P. Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708). – Chişinău: Ştiinţa, 1993. – 191 p.
Este o lucrare care se referă la biografia lui Milescu Spătarul (originea şi familia) călătoriile în Occident, Rusia şi în China.

Mihail, Zamfira. Nicolae Le Spathaire Milescu à travers ses manuscris. – Bucureşti: Ed. Academiei Române, 2009. – 178 p.
O lucrare în limba franceză, unde autorul încearcă să trateze un subiect ce ţine de N. Milescu Spătaru din perspectiva manuscriselor sale. Se vorbeşte despre N. Milescu Spătarul în patrimoniul literaturii europene şi importanţa ediţiilor paralele şi bilingve în textele antice.
Cartea mai include anexe şi liste de ilustraţii şi index de nume proprii.

Maria Bivol, bibliotecară
Biblioteca Municipală "B.P. Hasdeu"

22.01.2011

Harry Potter între magie şi fascinaţie


J.K. Rowling. Harry Potter şi piatra filosofală. – Bucureşti: Egmont, 2001. – 262 p.
J.K. Rowling. Harry Potter şi Camera secretelor. – Bucureşti: Egmont, 2001. – 299 p.
J.K. Rowling. Harry Potter. Prizonier la Azkaban. – Bucureşti: Egmont, 2001. – 375 p.
J.K. Rowling. Harry Potter şi Pocalul de Foc. – Bucureşti: Egmont, 2003. – 624 p.
J.K. Rowling. Harry Potter şi Ordinul Phoenix. – Bucureşti: Egmont, 2003. – 871 p.
J.K. Rowling. Harry Potter şi Prinţul Semipur. – Bucureşti: Egmont, 2005. – 589 p.
J.K. Rowling. Harry Potter şi Talismanele Morţii. – Bucureşti: Egmont, 2007. – 624 p.

Succesul înregistrat de seria Harry Potter a cuprins întreg mapamondul. Înţelegerea semnificaţiilor şi succesului romanelor Harry Potter a pus multe semne de întrebare, fapt pentru care au apărut diverse cărţi care au tratat sau cel puţin au încercat să explice fenomenul Harry Potter. În fiece bibliotecă din reţea sunt cărţile Harry Potter, în limba română, rusă şi franceză. Urmează să mai apară şi ecranizarea celei de a 2-a parte a romanului Harry Potter şi Talismanele Morţii.
În colecţiile BM “B.P. Hasdeu” sunt 2 cărţi la această temă.
Granger, John. Cheia secretă a lui Harry Potter: Înţelegerea semnificaţiilor, geniului şi succesului romanelor Harry Potter de J. K. Rowling / J. Granger; trad.: I. Iepureanu. – Cluj-Napoca: Eikon, 2003. – 268 p. (filiala Liviu Rebreanu)

Lucrarea de faţă a apărut în Statele Unite înainte publicării volumelor 5-7 Harry Potter şi Ordinul Pheonix, Harry Potter şi Prinţul Semipur şi Harry Potter şi Talismanele Morţii.
Cartea Cheia secretă a lui Harry Potter este un volum organizat în patru părţi, mergînd de la elementul secular la cel sacru, pentru a depăşi cele două piedici principale în înţelegerea operei d-nei Rowling.
Prima parte Harry, luat în serios este organizat şi scris în aşa o modalitate în care să vină în ajutorul cititorilor în ceea ce priveşte seriozitatea seriei Harry Potter, fără să se facă vre-o aluzie la ceva anume. Partea a doua Secretul lui Harry Potter include momente ce ţin de alegerile pe care le face Harry Potter în timpul studiilor sale la Hogwarts, simbolurile: transfigurarea, transformarea şi modificările alchimice; simbolismul poveştii şi al personajelor, dar şi simbolul lui Hristos din seria Harry Potter. Partea a treia – Semnificaţiile seriei Harry Potter – O examinare volum cu volum, tratează semnificaţiile Pietrei Filosofale, Camerei Secretelor, Prizonierului la Azkaban şi Pocalului de Foc. Capitolul în cauză demonstrează semnificaţia numelor personajelor principali şi titlurilor cărţilor, precum că nu are nimic de a face cu religia. De exemplu, titlul primei părţi oferă un punct bun de pornire în căutarea semnificaţiei sale. Întrucît Piatra Filozofală este un produs al alchimie spirituale.
Partea a patra Ce se va întîmpla cu Harry? include întrebări ce ţine de cine va supravieţui: Harry Potter sau Cap-de Mort? De partea cui este Plesneală? Ce se va întîmpla mai departe?
Deşi volumele în cauză deja au fost scoase sub tipar, este inutil să mai vorbim la această temă. Deja se ştie subiectul acestor volume, cu atît mai mult că fanii Harry Potter au rugat-o pe J. K. Rowling, pe tot felul de forumuri să nu-l ucidă pe Harry Potter, fapt pentru care este demonstrat că într-o oarecare măsură autoarea s-a lăsat influenţată de opinia publică pentru a-şi finaliza opera.
Nu este exclus să apară şi volumul 8 Harry Potter, atît doar că nu va fi centrat pe personajul Harry Potter.
Vînzările cărţilor şi filmelor Harry Potter au atins sume considerabile, ceea ce demonstrează că subiectul în cauză a fost unul bine gîndit şi scris.

Smith, Sean. Biografiâ sozdatelâ Harry Pottera J. K. Rowling. – Moskva: Astrel΄, AST, 2003. - 315 s. (Sediul Central).

Este o altă carte aflată în colecţiile Bibliotecii “B. P. Hasdeu”, vorbeşte despre personajul Harry Potter, care a devenit celebru de la apariţia primului volum din această serie. Seria Harry Potter a ajuns în topul nr. 1 din lista best-sellurilor, ceea ce demonstrează subiectul interesant al cărţii. La fel ca şi autorul precendent, Sean Smith vorbeşte despre autoarea J. K. Rowling, cine a fost ea, de unde vine şi cum a apărut ideea de a scrie un astfel de roman. J. K. Rowling a devenit cel mai plătit scriitor graţie romanelor Harry Potter.

Romanele lui Dan Brown - adevăr sau provocare

Dan Brown a devenit cunoscut graţie romanului Codul lui Da Vinci. Romanul a devenit subiect de discuţie din cauza stilului în care a fost scris, informaţiile care au fost prezentate. Ecranizarea romanului, la fel, a fost subiect de discuţie, Biserica interzicînd chiar vizionarea acestu film, ceea ce, de fapt, a intrigat opinia publică în ceea ce priveşte atît filmul cît şi cartea.
În urma acestui "scandal" la nivel naţional, dar şi internaţional au fost făcute diverse cercetări în baza simbolurilor din romanul Codul lui da Vinci, în vederea explicării semnificaţiilor şi reflectarea adevărului. Dan Brown însuşi afirmă că toate referinţele care au fost incluse în roman sunt bazate pe date reale, documentîndu-se şi din sursele a 5 membri din cadrul organizaţiei Opus Dei (trei activi, 2 foşti membri), care şi-au împărtăşit opiniile lor, atît pozitive cît şi negative, cu privire la activitatea lor în cadrul Ordinului. Alte surse utile în ceea ce priveşte documentarea în scrierea romanului au fost: Muzeul Louvre, Ministerul Francez al Culturii, Proiectul Gutenberg, Colecţia Muniment de la Westminster, tatăl lui Dan Brown – Richard Brown – scriitor şi profesor de matematică – pentru ajutorul în privinţa numărului de aur şi a Şirului Fibocacci, dar şi alte surse.

În acest context vă prezentăm cărţile ce reflectă acest subiect, inclusiv romanele lui Dan Brown. Cărţile ce urmează a fi prezentate se află în colecţiile Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu” (Sediul Central), filialele Liviu Rebreanu şi Onisifor Ghibu.

Brown, Dan. Codul lui da Vinci / D. Brown; trad.: Adriana Bădescu. - Bucureşti: RAO, 2004. - 476 p.

Cărţile lui Dan Brown, afirmă Harlan Coben, au devenit lectură obligatorie pentru mine. Codul lui Da Vinci este un roman de-a dreptul fascinant şi captivant – perfect pentru cei cărora le place istoria, pentru cei ce cred în teoria conspiraţiei, pentru cei ce le plac puzzle-urile, sau pur şi simplu, pentru cei cărora le place să citească o poveste bine scrisă. Pe marginea acestui roman au fost scrise cărţi care au încercat să ofere răspunsuri la diverse “secrete” ce sunt incluse în romanul Codul lui da Vinci. Nu vom face referire la toate, doar le vom menţiona pe cele care există în reţeaua BM “B. P. Hasdeu”.

Newman, Sharan. Adevărata istorie din spatele Codului lui Da Vinci / Sh. Newman; trad.: M.-D. Pavelescu. – Bucureşti: Meteor Press, 2006. – 376 p.

Autoarea Sharan Newman, fiind specialist în istorie medievală, dezvăluie adevărurile istorice şi miturile din spatele romanului Codul lui Da Vinci. Autoarea face referire la Maria Magdalena: a fost sau nu o prostituată? Un apostol ori soţia lui Iisus?; De ce au fost excluse Evangheliile apocrife din Noul Testament?; Ce este Sfîntul Graal şi cine au fost templierii?
La scrierea acestei cărţi a fost depusă o muncă titanică, pentru că a fost nevoie de ajutorul multor specialişti din istorie, care să se dea cu părerea vizavi de anumite nuanţe din carte. După cum menţionează însăşi autoarea cînd Codul lui Da Vinci a fost publicat, oamenii au început să mă roage să separ legendele de adevărurile din roman. În calitate de medievalistă şi romancieră, am cercetat amănunţit multe din temele din carte, atît pe cele centrale intrigii, cît şi pe cele menţionate doar trecător de către personaje. După cîteva luni de întrebări constante, am decis să scriu răspunsurile pe hîrtie în loc să le repet permanent.
Un capitol este destinat tabloului Cina cea de taină a pictorului Leonardo da Vinci. În privinţa acestui tablou apar multe întrebări: Dacă Maria participă la Cina cea de taină, atunci unde este Ioan – plecase după anzime? Dar soţia şi soacra lui Petru? Preparau probabil mîncarea?
Părerea autoarei în acest sens este că adevărata problema acestei teorii nu are legătură teologică, ci una raţională.
Tot aici sunt incluse şi alte simboluri “descifrate” ce ţin de romanul lui Dan Brown, Codul lui da Vinci, oferind astfel răspunsurile de care fiecare din noi ar avea nevoie, în contextul în care se ştie că romanul în cauză a fost un subiect de discuţie aprins în comunitate.

Codul lui Da Vinci: Ghid de călătorie / coord.: Jennifer Paull, Christopher Culwell; fotografii: Vanessa Berberian. – Bucureşti: Rao, 2006. – 254 p.
Fanii lui Dan Brown ar trebui să citească şi cărţile care descifrează simbolurile din romanele Codul lui da Vinci, Îngeri şi demoni şi Fortăreaţa digitală. Romanul Codul lui da Vinci a fost cel care a atras atenţia multor instituţii în care interziceau comercializarea cărţii sau vizionarea filmului.
Întrebările există într-adevăr criptexuri?, există vreo cameră secretă sub capela Rosslyn?, ce au descoperit cercetătorii cînd au restaurat Cina cea de taină? Oferă răspunsurile de rigoare prin fotografiile, interviurile, hărţile şi expunerile bine documentate ale unor experţi în domeniu şi dezvăluie poveştile adevărate ascunse în spatele misterului.
Cartea include 6 capitole: Paris; Lecţii de istorie; Leonardo: omul Renaşterii; Roma şi Vaticanul; Londra şi Roslin; La drum cu Codul lui Da Vinci. Cartea include hărţi şi planuri.

Allen, John L., jr. Opus Dei. – Bucureşti: RAO International Publishing Company, 2007. – 444 p.
Opus Dei (în limba latină, “Lucrarea Domnului”), înfiinţată în 1928, în Spania, este singura mişcare oficială din cadrul Bisericii Catolice care a fost ridicată la rangul de prelatură personală. Astăzi, organizaţia numără 84000 de membri (dintre care 1600 sînt preoţi), din 80 de ţări. De-a lungul timpului, această organizaţie a reprezentat un subiect controversat, fiind acuzată de decretomanie, de abuz spiritual, de violare a drepturilor fundamentale ale omului. Organizaţia a atras atenţia lumii întregi în momentul canonizării de către papa Paul al II-lea a fondatorului acestui ordin, dar şi odată cu apariţia romanului Codul lui da Vinci. Cartea presupune o privire obiectivă asupra miturilor şi adevărurilor celei mai controversate forţe din biserica catolică.
Cartea include 3 părţi: Principii; Opus Dei privită din inerior; Semne deîntrebarea în privinţa Opus Dei şi Evaluarea sumară.

Mittelbach, Oliver. În lumea romanelor lui Dan Brown. Ghid de călătorie: Codul lui Da Vinci, Îngeri şi demoni, Fortăreaţa digitală / O. Mittelbach, trad.: P. Nedescu. – Bucureşti: Rao, 2006. - 136 p.

Oliver Mirrelbach şi-a manifestat pasiunea pentru călătoriile pe internet, unde a publicat ghiduri online. După ce a citit romanele lui Dan Brown, a mers din nou în aceste metropole, redescoprindu-le într-o nouă ipostază.
Acest ghid oferă informaţii referitoare la tururile din Paris, Londra, Edinburgh, Roma şi Sevilla: fundaluri istorice, ilustraţii, indicii pentru a merge la locurile prezentate în romane. Fiecare ilustraţie inclusă în paginile cărţii sus-menţionate include informaţii utile. Paralel cu aceste informaţii, este inclus şi un fragment din roman.

Expoziţie virtuală: holocaustul ori genocidul evreilor

27 ianuarie este ziua internaţională pentru comemorarea victimelor Holocaustului. Acestă zi a fost instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). ONU încurajează statele membre să transmită generaţiilor ce urmează lecţia genocidului, ca acest fapt să nu se mai repete.
În Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον (holókauston): holos, "complet" şi kaustos, "ars"), (în ebraică: Haşoa השואה, în idiş: Hurben חורבן), este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ şase milioane de evrei, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al doilea război mondial, ca parte din „soluţia finală a problemei evreieşti”, programul de exterminare a evreilor, plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.
Cuvântul original grecesc (holókauston) este o traducere a termenului ebraic olah, care înseamnă „ardere de tot” şi care denumeşte vechiul ritual iudaic de sacrificiu în care (bucăţi de) animale sau plante erau arse pe altar pentru Iahve (Elohim) căruia, după A treia carte a lui Moise (Leviticul), îi era plăcut acest miros.
Cuvântul holocaust era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul masacru, de origine latină („ucidere în masă de oameni de către alţi oameni”), cuvântul holocaust se putea referi şi la dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de exemplu, l-a folosit înaintea celui de-al doilea război mondial, iar alţii îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean din Primul Război Mondial.[2]
Din anii 1950, utilizarea sa a fost restrânsă şi este folosită astăzi doar cu referire la masacrarea evreilor de către nazişti în ajunul şi în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

În continuare vă propunem cîteva cărţi, aflate în colecţiile Bibliotecii Municipale "B.P. Hasdeu" din Chişinău, care tratează acest subiect:

Palmowski, Jan. Dicţionar Oxford de istorie universală contemporană: în 2 vol. - Bucureşti: ALL.
Vol. 1. - 2007.- 490 p.

Este un dicţionar al termenilor şi evenimentelor istorice din epoca contemporană. Volumul 1 include termenul de holocaust, eveniment care a influenţat evoluţia lucrurilor, avînd un impact deosebit.
Conform dicţionarului termenul de holocaust este explicat în felul următor: se referă la o victimă care a fost complet arsă şi este folosit pentru a defini genocidul nazist înpotriva evreilor în lagăre de concentrare precum Auschwitz, din timpul celui de –al doilea război mondial.

Adams, Simon. Al doilea război mondial: Enciclopedie. – Chişinău: Litera, 2004. - 63 p.

Este o enciclopedie destinată elevilor şi sudenţilor, care are la bază o spectaculoasă descriere a dramaticilor evenimente ale celei mai mari conflagraţii din istoria omenirii. În enciclopedia dată se vorbeşte despre: Ghetoul din Varşovia şi urmările lui destre ceia ce reprezintă steaua galbenă, lagărele de exterminare, condiţiile din lagăr, ora adevărulu , pedeapsa gardienilor care fiecare în parte denotînd o adevărată nimicire a populaţiei în masă.



Benz, Wolfgang. Holocaustul la periferie: Persecutarea şi nimicirea evreilor în România şi Transnistria în 1940 - 1944. - Chişinău: Cartier, 2010. - 383 p.

Lucrarea în cauză are tangenţe cu un act de jertfire sau chiar a unui mascru de nimicire a evreilor din România şi Transnistria. Ceea ce s-a desfăşurat pe teritoriul României în această perioadă s-a deosebit de holocaustul din alte state. România find aliată cu Germania hitleristă şi condusă de dictatorul Antonescu, a lăsat neatinşi evreii de naţionalitate română din ţinut, dar a exilat şi a omorît fără milă evreii din teritoriile noi ale ţării, Bucovina şi Basarabia. De aici a şi apărul legenda precum că nu ar fi existat nici un fel de genocid pe pămîntul românesc. Ceea ce ţine de această problemă care s-a desfăşurat în România, face trimiteri la discuţiile referitoare la holocaust au început la sfârşitul anilor 1990. Studierea holocaustului în România a dus la începutul unei culturi a memoriei în România, din care face parte un institut naţional şi un monument al holocaustului în Bucureşti. Această luptă a împins holocaustul din Transilvania pe un loc aparte, secundar, afirmîndu-se în unele dezbateri, că este vorba de mai puţină memorie, cît de supremaţia interpretativă a viitorului naţiunii. Astfel, în această lucrare, în final să afirmă că holocaustul din România diferă de cel din Transilvania şi reflectă o problemă ce se axează pe o discuţie ce priveşte responsabilitatea română şi germană.

Holocaust în România. - Bucureşti: Kogoian, 2002. - 96 p.

Această lucrare prezintă afirmaţiile a mai multor specialişti în ceea ce priveşte problema holacaustului. Unii au afirmat că în România holocaustul nu a avut loc. Aţii au spus că în războiul acesta întins pe toată suprafaţa pămîntului, evreii nu pot fi scutiţi de suferinţă, de asprimea şi mizeriile la care au fost supuşii. Atunci când lumea a privit insensibilă spectacolul nimicirii evreilor europeni, România a fost dispusă să primească refugiaţii evrei şi a fost gata să deschidă pentu ei porţile sale. Poporul român s-a străduit în schimb să-şi salveze credinţa în omenire. Iar poporul evreu rămîne recunoscător poporului român pentru aceasta.



Despre holocaust şi communism: Anuarul Institutului Român de istorie recentă a volumului I, 2002. - Iaşi:Polirom, 2003. - 448 p.


Subectele ce vizează cercetările din acest volum se axează în jurul a două cuvinte-cheie Holocaust şi Comunism, alese din dorinţa de a provoca o discuţie despre culpabilitatea şi responsabilitatea românilor într-o perioadă a istoriei lor care a dat naştere prezentului. Aceste cuvinte definesc în opinia autorului ceea ce sa petrecut cu fosta securitate după 1989 şi anume acşiunile structurilor provenite din fostul Departamentul al Securităţii Statului, care au fost încurajate de patronajul şi girul pe care noua putere le-a acordat încă din primele zile ale anului 1990 acţiunilor acestor structuri.


Nazaria, Sergiu. Holocaust: File de istorie. - Chişinău, 2005. - 295 p.


Lucrarea dată are la bază un caracter ştiinţifico-publicistic care poate fi găsită atît în limba română cît şi rusă. Nazaria descrie soarta evreilor moldoveni în perioada 1941-1944 pe fundalul tragediei generale a poporului evreiesc în anii celui de- al II-lea război mondial. Studiul dat este primul pas serios pe calea înlăturării acestei “pete albe” în istoriografie. Proiectul în cauză a fost realizat în scopul dezvăluiri adevărului ştiinţific şi pentru reinstaurarea dreptăţii faţă de supravieţuitorii ghetourilor şi lagărelor de concentrare naziste. Lucrarea este destinată pentru informarea opiniei publice din Republica Moldova şi din alte ţări despre crimele fasciţtilor români în anii războiului şi pentru educarea tinerei generaţii în spiritual valorilor democratice şi intoleranţei faţă de nazism în toate manifestările lui.

Semnificaţia cuvîntului şi traducerea acestuia - http://ro.wikipedia.org/wiki/Holocaust

Maria Bivol, bibliotecar
Biblioteca Municipală "B.P. Hasdeu"

11.01.2011

Expoziţie virtuală: universul miraculos al lui Jack London

În acest an, Jack London împlineşte 135 de ani de la naştere. În acest context ne-am propus să organizăm o expoziţie virtuală, în care să vă prezentăm cîteva cărţi aflate în colecţiile Bibliotecii Municipale "B.P. Hasdeu" (Sediul Central).
Jack London este pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney (n. 12 ianuarie 1876, San Francisco - d. 22 noiembrie 1916, Glen Ellen, California), scriitor şi jurnalist american.
Cele mai cunoscute opere ale sale, care au intrat în patrimoniul literaturii universale (unele fiind ecranizate)sunt Chemarea străbunilor, Lupul de mare, Colţ alb, Martin Eden, Dragoste de viaţă.

London, Jack. Dragoste de viaţă.- Bucureşti: S. a.- 222 p.
Lucrarea data are la bază dragostea, dar nu o dragoste sentimentală ci dragostea de viaţă, unde autorul doreşte s-o testeze prin prisma libertăţi. Omul, în lucrarea dată, apare cu organismul zdrobit din cauza asprimeii naturii.Însă oricum lupta pentru existenţă este ceva ce se poate depăşi deoarece fiecare doreşte să trăiască. Orice nu s-ar întîmpla este dorinţa de a înfrînge chiar şi moartea iminentă.

London, Jack. Short stories. – Moscow: Foreign Language Publishing Hause, 1950. – 400 p.
Pe lîngă romanele sale de amploare, care au rămas în patrimonial literaturii universale Jack London a scris şi nuvele. Short stories include cîteva nuvele ale marelui scriitor Jack London. Lucrarea în cauză este inclusă în două părţi: Short stories şi The People of the abyss (Excepts), subiectele acestora fiind diverse.
La începutul cărţii este un rezumat al biografie şi activităţii lui Jack London.

London, Jack. Mihail, câine de circ.- Bucureşti:S.a.- 253 p.

Opera “Mihail, cîine de circ” tradusă de Mircea Alexandrescu este o lucrare de talie înaltă ce redă curiozităţiile copilăreşti ale autorului traite in frageda sa vîrstă. Prin această lucrare London a încercat sa descopere ce se ascunde în spatele unui spectacol sa vadă cum se realizează ca în cele din urmă sa-şi peardă interesul pentru aşa distracţii. Dar totuşi aceste spectacole îl înflăcărau din motivul că existau animale dresate care îl impresionau şi tot o data îl făceau să-şi exprime o nemulţumire faţă de dresori , de spectacol ce îl determinau să părăsească acel spectacol. El prin această lucrare a dorit să le arate directorilor că aşa gen de spectacole nu sunt eficiente nu trebuesc promovate în locurile de distracţie publică.

London, Jack. Înainte de Adam.- Bucureşti: Corint, 2002.- 93 p.

Această lucrare este o povestire din viaţa strămoşilor noştri, care este şi o istorie a noastră. Necontestat este faptul că într-o zi am sărit jos din copacii care ne fuseseră pînă nu demult casa noastră şi că am început să umblăm pe două picioare este un fel de sigur ca şi într-un stadiu încă mult mai timpuriu ne-am târât afară din aceanul primordial ca să apera uscatul şi să înceapă primele aventuri.


London, Jack. Martin Eden.- Bucureşti: Cartea Românească, 1984.- 525 p.

Romanul “Martin Eden” tradus de D. Mazilu în acestă ediţie, este o lucrare care, în colecţiile BM "B.P. Hasdeu se află în limba rusă şi în limba engleză. London prin proza sa narativă încearcă să deschidă două orizonturi care par că se despartă fără putinţă. Jack London prin lucrarea sa a încercat să personifice impulsurile romantice ale secolului dat care sunt viguroase, prolifice şi dezamăgirile epoci în care idealurile democratismului se năruie.

Irving Stoun. Jack London.- Chişinău: Cartea Moldovenească, 1970.- 379 p.

Cartea aceasta e istorie a vieţii lui Jack London, expusă în cuvinte şi expresii pitoreşti de un dramatizm fără seamăn, propriu numai lui. Atunci cînd Jack London vorbeşte despre sine, orice biograf va fi neputincios să o facă mai bine. Materialul acestei cărţi este însăşi London cu istoria lui, dragostea faţă de literatură şi interesul pentru viaţă.

The Wordsworth Companion to Literature in English / edited by Ian Ausby; foreword by Margaret Atwood. – Cambridge, Wordsworth Reference, 2005. – 1036 p.
Acest volum este o lucrare de referinţă a literaturii engleze, din diversele culturi vorbitoare de limbă engleză, cum ar fi Marea Britanie şi Irlanda, SUA, Canada, Noua Zeelandă, Africa, India insulele Caraibe. Aici sunt incluşi autori, personaje din cărţi, titluri de opere, termeni literari, care sunt ordonate în ordine alfabetice.
Se face şi o referinţă la Jack London.

Carlsen, G. Robert. Perception. – New York, 1985. – 630 p.
Această lucrare este un manual destinat elevilor claselor gimnaziale. În acest manual sunt incluse diverse teme vizavi de autorii literaturii engleze.
Aici este inclusă şi o nuvelă a lui J. London, la final fiind abordate teme cu privire la limbaj, vocabular şi aprecire.

Carlsen, G. Robert. Perception: Teacher’s Resource Guide. – New York, 1985. – 184 p.
Această lucrare este un ghid al profesorului de limbă şi literatură engleză, care îi oferă puncte de sprijin în predarea literaturii engleze. În acest ghid sunt incluşi autori ai literaturii engleze cu cele mai reprezentative opele ale lor.
Este inclus şi J. London cu lucrarea The Mystery of Keesh.

Богословский, В. Н. Jack London.- Москва: Просвещение, 1964.- 238 с.

Această lucrare tratează subecte ce vizează viaţa şi activitatea lui . Opera data ţine sa abordeze literatuta SUA de la sfîrşitul secolului XIX facînd trimitere la opera lui London. Autorul îşi expune punctul de vedere vizavi de operele lui London şi anume Colţ alb, Lupul de mare, Marten Eden, Chemarea străbunilor etc.

Садагурский, А. И. Jack London:Время, идеи, творчество. – Кишинёв: Литература артистикэб 1978.- 195 с.
Această carte include 4 capitole şi face referinţă la stilul operelor lui Jack London, făcînd referire la operele romanelor, dar şi o caracteristică a personajelor romanelor.

Быков, В. М. Jack London. – Москва: Издательство Московского Университета, 1964. – 253 с.
Autorul acest cărţi vorbeşte despre copilăria şi activitatea lui J. London, începuturile activităţii lui şi „drumul” primului roman. Semnificaţia temelor în romanele Colţ Alb, Lupul de mare, Chemarea străbunilor etc.; ultima etapă de activitate a lui J. London: Martin Eden, Valea lunii, Mica gospodină a casei mari, Michal, fratele lui Jerry.

Maria Bivol, bibliotecar
Biblioteca Municipală "B.P. Hasdeu"

02.01.2011

Mihai Eminescu, o eternitate ce nu moare


Chiar de nu mai este oricum, tânăra generaţie se află şi azi sub influenţa operei poetice a marelui poet Eminescu. Şi se cuvine să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere şi să încercăm totodată a fixa individualitatea omului care a personificat în sine cu atâta strălucire poezia română din zilele noastre.
Viaţa lui e simplă de povestit, şi nu cred că în tot decursul ei să fi avut vreo întâmplare dinafară o înrîurire mai însemnată asupra lui. Ce a fost şi ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului său înnăscut, care era prea puternic în propria-i fiinţă încât să-l fi abătut vreun contact cu lumea de la drumul său firesc. De ar fi fost crescut Eminescu în România sau în Franţa, şi nu în Austria şi în Germania; ar fi moştenit sau ar fi agonisit el mai multă sau mai puţină avere; ar fi fost aşezat în ierarhia statului la o poziţie mai înaltă; ar fi întâlnit în viaţa lui sentimentală orice alte figuri omeneşti - Eminescu rămânea acelaşi, soarta lui nu s-ar fi schimbat.
Născut la 15 ianuarie 1850 în Botoşani, primind prima învăţătură în gimnaziul din Cernăuţi, părăsind la 1864 şcoala pentru a se lua după trupa de teatru a d-nei Fanni Tardini prin România şi prin Transilvania, părăsind şi această trupă pentru a se arunca cu cea mai mare încordare în studii felurite la Viena, susţinut acolo şi la Berlin în parte prin contribuţiile unor amici literari, numit între 1874 şi 1876 revizor şcolar şi bibliotecar la Iaşi, destituit şi dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacţia ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei, de la care au rămas în poeziile lui câteva urme de păr bălai, de ochi întunecaţi, de mâni reci, de un nu ştiu ce şi nu ştiu cum, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naştere, îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică şi intelectuală, apucat din nou de nemiloasa fatalitate ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienaţi.
Un geniu al nemurirei care a urcat şi a tins mereu spre apogeu pentru ca poezia lui, în care şi-a întruchipat sub o formă aşa de minunată cugetările şi simţirile, se mulţumea cu emoţiunea estetică a unui mic cerc de amici, fără a se gândi la nici o satisfacţie de amor propriu ne este permis a coincide nu numai că era nepăsător pentru întâmplările vieţii externe, dar şi chiar că în relaţiile lui pasionale era de un caracter cu totul neobişnuit. Cuvintele de amor fericit şi nefericit nu se pot aplica lui Eminescu în accepţiunea de toate zilele. Nici o individualitate femeiască nu-l putea captiva şi ţinea cu desăvârşire în mărginirea ei. Ca şi Leopardi în Aspasia, el nu vedea în femeia iubită decât copia imperfectă a unui prototip nerealizabil. Îl iubea întâmplătoarea copie sau îl părăsea, tot copie rămânea, şi el, cu melancolie impersonală, îşi căuta refugiul într-o lume mai potrivită cu el, în lumea cugetării şi a poeziei. De aci Luceafărul cu versurile de la sfârşit:
Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trăind în cercul vostru strimt,
Norocul vă petrece;
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece.
Mihai Eminescu e poetul tuturor românilor. Graţie geniului său, fapt pentru care ne duce faima peste hotarele graniţelor noastre, am organizat o expoziţie virtuală în care vă prezentăm doar o parte din cărţile lui Eminescu, prezente în colecţiile Bibliotecii Municipale "B.P. Hasdeu" din Chişinău.

Eminescu, Mihai. 160 ani de la naştere 15 ianuare 1850 - 15 ianuare 2010.- Bucureşti: Semne, 2010 .- 256 p.
“Cînd va răsări acest Luceafar pe cerul Daciei, bătrînii ei vor întineri de bucurie, fetele ei vor corona cu flori pe îngerul care va cuteza a lua vălul străin ce le întunecă, feciorii-l vor purta în triumf ca pe un mare erou, care au şters macula străină de pre numele românesc, poporul îi va eterna memoria cu mormânt de neuitare pe care i-l va înălţa în inima sa cea recunoscătoare, ca restauratoriului tinereţii limbi sale”. Această lucrare redă un album care face parte din gesturile recunoştinţei Eminesciene despre memoria şi promovarea operei recunoscute ca un patrimoniu naţional.





Eminescu, Mihai. Luceafărul. – Chişinău : Silvius Libris, s.a. – 60 p.

E vorba despre poemul Luceafărul, prezentat integral. Este poemul Este o ediţie ilustrată. În acest sens au fost utilizate lucrări pe mătase artificială ale pictoriţei Olesea Şibaev.
Mihai Eminescu a pornit de la un basm popular, Fata în grădina de aur, basm cules de germanul Kenish în timpul unei călătorii în Muntenia, în 1861. Este vorba despre o tînără, închisă de tatăl ei într-un castel. Un zmeu se îndrăgosteşte de ea, dar fata îl respinge speriată de nemurirea lui.



Eminescu, Mihai. Opere politice : în 3 vol. Iaşi : Timpul.
Vol. 1 : - 1997. – 450 p.

În acest volum se vorbeşte despre Unitatea românilor; Românii din Basarabia; Românii din Bucovina; Românii din Dobrogea; Românii din Transilvania; Românii din afara ţării; Independenţa.
Vol. 2 : - 1998. – 638 p.
În acest volum se vorbeşte despre Teorii şi opinii politice; În contra socialismului; Teoria muncii; Problema ţărănească; Monarhia constituţională; Teorii şi opinii economice; Observaţii şi teorii istorice; Problema culturală.
Vol. 3 : - 1999. – 859 p.
În acest volum sunt incluse: Învăţămîntul românesc; Politica guvernului; Politica parlamentului; Religia; Problema izraelită; Chestiunea Dunării; Observaţii polemice; Addenda.





Eminescu, Mihai. Floare albastră. – Chişinău : Editura Departamentului Relaţii Naţionale şi Funcţionarea Limbilor, 2001. – 228 p.
Au fost selectate poezii ale autorului, care au fost traduse în limbile rusă, ucraineană, găguză, bulgară.







Eminescu, Mihai. Literatura populară. – Bucureşti : Scrisul românesc, 1979. – 378 p.

Lucrarea în cauză evidenţiază legătura lui Mihai Eminescu cu literature populară românească. Cercetarea care a fost făcută în acest sens a demonstrate că Eminescu şi-a asimilat literatura populară din toate regiunile României.
Versurile ce ţin de literatura populară sunt incluse în Poeme originale de inspiraţie folclorică; Lirica populară; Balade; Dramatice; Proverbe româneşti – asemănări cimilituri; Cîntece de lume irmoase.




Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit. – Iaşi : Polirom, 2000. - 275 p.

Este vorba despre corespondenţa inedită dintre cei doi îndrăgostiţi: Veronica Micle şi Mihai Eminescu. Scrisorile sunt din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea.
Corespondenţa dintre M. Eminescu şi V. Micle constituie, de multă vreme, unul dintre subiectele controversate ale eminescologiei. Cunoscută parţial, recuperată în formule adeseori îndoielnice (cazul „controversat” este cel al lui Octav Minar), ea îşi păstrează în continuare o doză apreciabilă de seducţie şi o aură de mister.



Mihai Eminescu în amintirile contemporanilor / selecţie texte şi prefaţă: Daniel Corbu. – Iaşi : Princeps Edit, 2005. – 434 p.

Ideea cărţii se realizează cînd s-au deschis şi fondurile secrete ale bibliotecilor româneşti, cînd libertatea de a spune anumite adevăruri nu mai stă ghemuită-n saci şi adună mărturiri ale celor care l-au cunoscut pe Eminescu afirmă în prefaţa cărţii Daniel Corbu.
Astfel, printre cei care au fost incluşi în această carte sunt: Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, Veronica Micle etc.




Horvat, Săluc. Mihai Eminescu : dicţionar cronologic. – Baia Mare : Gutinul, 1994. – 300 p.

Lucrarea de faţă este un argument pentru continuarea şi sporirea studiilor consacrate operei lui Eminescu. Prin acest dicţionar sunt consemnate date şi fapte legate de viaţa şi opera lui Eminescu.



Noica, Constantin. Introducere la miracolul eminescian. – Bucureşti : Humanitas, 1992. – 382 p.

Pentru alcătuirea prezentului volum s-au utilizat următoarele surse: volume, capitole de volum sau referinţe aflate în volume dedicate în exclusivitate lui Eminescu, articole de revistă dedicate lui Eminescu, texte inedite aflate în „arhiva lui Noica”, benzi de magnitofon ale conferinţelor ţinute la Iaşi şi Sibiu.



Corlăteanu, Nicolae. Neologismul în opera eminesciană. – Chişinău : CEP USM, 2004. – 223 p.

În acest volum se vorbeşte despre creaţia poetică, proza literar antumă şi Eminescu – jurnalistul.



Drăgan, Gh. Poetica eminesciană : temeiuri folclorice. – Iaşi : Polirom, 1999. – 249 p.

Mihai Eminescu a susţinut literatura populară a românilor. S-a lăsat inspirat de multe aspecte în acest sens. Astfel, în această carte sunt tratate aspecte ce ţin de elemente preexistente, temeiuri istorice şi metafizice, natura – topos romantic, poetica folclorică, pre-texte cromatice, o poetică a dorului.



Bulgăr, Gheorghe. Pagini uitate despre Eminescu / Gh. Bulgăr.- Bucureşti: Lucman, 2004.- 231 p.

Cartea de faţă este o analogie a unor autorizate opinii asupra lui Eminescu, asupra creaţiei sale, de la cei ce l-au cunoscut direct şi sub multiplele aspecte, pînă la contemporani noştri. Contribuţia cercetătorilor eminescologi fiind în general cunoscută, căci la diferite aniversări eminesciene, ea revine în actualitate, precum s-a întîmplat relativ recent , în anul Eminescu 2000, menită cunoaşterii receptării operei eminesciene. Creaţia Poetului a învins timpul, remînînd vie, puternică, unică, din 1870, când apăreau în “Convorbiri literare” primele poeme ale unui tânăr de 20 ani, dotat cu geniu, menit să înalţe, să înnobileze limba şi cultura noastră, influenţînd până azi mişcarea literară şi limbajul scriitorilor celor mai înzestraţi......






Bărboi, Constanţa. Mihai Eminescu: Pagini alese / Constanţa Bărboi.- Bucureşti: Ed. Universală, 2007.- 269 p.


Opera marelui poet a fost cântată a fost criticată însă ramîne a fi ceva ce nu moare în timp şi spaţiu. Mulţi au apreciat şi au analizat opera marelui poet Eminescu aşa cum o face şi Constanţa Bărboi în lucrarea sa care are la bază unele comentarii literare, sinteze, rezumate, noţiuni de teorie literară, aprecieri critice şi teste de evaluare, care sunt destinate pentru învăţământul preuniversitar. Lucrarea are la bază 5 capitole care redau aspectele operei eminesciene. Primul capitol abordează “Viaţa şi opera” în date (1850-1889) al doilea capitol redă analiza unor texte literare care sunt în proză şi poezie, cel de al treilea capitol ne face trimiteri la unele sugestii de literatură, comentarii, sinteze, noţiuni de teorie literară, capitolul 4 face nişte aprecieri critice iar capitolul 5 redă ceea ce ţine de Mihai Eminescu- în secolul XXI.” Atâta foc, atâta aur / Şi-atâtea lucruri sfinte/ Peste- ntunericul vieţii/ Ai revărsat părinte... ”




Bărbulescu, Titus. Arta poetică eminesciană / Titus Bărbulescu.- Bucureşti: Saeculum, 1998.- 175 p.


Pornind de la cercetare în perspectiva celor mai noi metodologii literar a poeziilor antume eminesciene, Titus Bărbulescu aspiră, în opera de faţă să surprindă trăsăturile profunde ale întregii lirici a poetului naţional. Evidenţierea tehnicilor artistice specifice e complicată - într-o bună tradiţie analitică- de descifrarea conotaţiilor filosofice ale opţiunilor şi preferinţelor dominante ale poetului, precum şi de relevarea semnificaţiei elementelor formal- particulare în perspective întregului bloc al gîndirii şi creaţiei autorului. Prin deschiderile neaşteptate pe care le sugerează într-o contribuţie remarcabilă la înţelegerea miracolului eminescian.


Eminesu, Mihai. Poezii. / Mihai Eminescu.- Bucureşti: Gramar, 2008.-266 p.

Opera dată redă nişte lucrări de talie înaltă a marelui poet prin care Eminescu năzuia de a gasi principiul vieţii, de a scrie cu alte cuvinte o literatură filozofică. Mai cu seamă de a privi lumea sub aspectul expresiei ei morale şi în startul stărilor lor de adîncime şi intensitate deoarece Eminescu nu putea fi un pictor al realităţii. Ceea ce priveşte realismul e perdut însă il cîştigă fantezia avîntată meşteră de a zugrăvii ficţiunea şi peişajul transdescent. Evocarea lumii în Sărmanul Dionos, insula lui Euthanasius în Cezara sunt printre cele mai de seamă lucrări şi tot o data primele viziuni paradiseace ale literaturi noastre.


Eminesu, Mihai. Românii din afara graniţelor ţării şi unitatea spirituală naţională / Mihai Eminescu.- Bucureşti: Saeculum, 1998.- 239 p.

În lucrarea data Eminescu explică nişte nuanţe ce ţin de spaţiul nostru şi limba noastra şi anume că nu noi suntem stăpîni limbii, ci limba este stăpîna noastră. În paralel el mai demonstrează apartenenţa provinciilor istorice: Bucovina , Basarabia şi Transilvania preocupîndu-se totodată de soarta conaţionaliştilor rămaşi în afara graniţelor actuale ale ţării. L-a interesat în mod deosebit destinul aromânilor, meglenoromânilor, istoromânilor şi a românilor din Banatul sârbesc. Poporul român în viziunea lui Eminescu e o unitate etnică care are o limbă comună şi o bogată viaţă spirituală.



Georgescu, N. Moartea antumă a lui Eminescu : 1883-1889. – Chişinău : Cartier, 2002. – 304 p.

Ceea ce se poate afla din cartea de faţă nu este, aşadar, biografia lui Eminescu – ci mai degrabă anti-biografia se afirmă în prefaţa acestei ediţii. Informaţiile incluse în paginile cărţii sunt în două părţi: Ultima zi la „Timpul” şi Martori mincinoşi. La final este inclusă şi o addendă: Dreptul la graţie[re], Despărţirea de Maiorescu, Pentru libertatea presei şi a jurnalismului; proclamaţia irredenţei române din 18 august 1885, numele poetului.

Sursa primei imagini: vlad66.wordpress.com

Maria Bivol, Biblioteca Municipală "B.P. Hasdeu", Chişinău